38 matches
-
și a sfârșitului Imperiului, sentimentul de bătrânețe a Romei este foarte prezent: Symmachus a introdus, în scrisoarea faimoasă pe care a adresat-o lui Valentinian al II-lea pentru a-i cere restabilirea altarului Victoriei în sala întrunirii Senatului, o prozopopee a Romei, care vorbește despre ea însăși ca despre o femeie foarte bătrână. Când Stilicon a cerut arderea cărților sibiline prin 405 d.Hr., este posibil ca el să fi vrut să facă să dispară, în momentul în care Roma
Roma (zeiță) () [Corola-website/Science/337647_a_338976]
-
ul constă în atribuirea de însușiri și calități umane unor ființe non-umane, obiecte sau fenomene naturale ori supernaturale. O formă de personificare (atribuirea calităților umane sau animale unor obiecte statice). ul este similar prozopopeei sau personificării, atribuirea calităților umane sau animale unor obiecte statice. Animalele, forțele naturii și personaje invizibile sau neidentificate reprezintă adeseori subiecte ale antropomorfozei. Antropomorfismul este o concepție vehiculată de unii oameni de știință, preluată și de unii scriitori de SF
Antropomorfism () [Corola-website/Science/303783_a_305112]
-
austeră. Pentru că, citind Memorabilele lui Xenofon - care redau spiritul, fără să avem însă acces la literă și, mai ales, fără să cunoaștem condițiile în care a fost scris textul lui Prodicos, contextul realizării lui -, descoperim mai degrabă un fel de prozopopee, o alegorie, o formulă în măsură să facă posibilă controversa, dezbaterea. Căci prozopografia permite punerea în scenă a unei persoane care încarnează o idee și care este purtătoarea unui discurs - Boethius își va aminti de toate acestea. Aici, două femei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Nu știm nimic mai mult despre această chestiune, nici dacă anecdota este adevărată, nici ce ar putea ascunde neadevărul ei... Dar, pentru un filosof cu o bună reputație, pedeapsa pare severă! -4- A alege între două femei. Ce spune această prozopopee? Ce se ascunde îndărătul acestei alegorii? După spusele lui Xenofon, Prodicos pune în scenă două femei chiar în momentul în care Heracle iese din copilărie, intră în adolescență și se află în fața marilor alegeri care îi permit individului să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
grijă să precizeze că dușmanii ei o numesc Depravarea... Nobilă, perfectă, Virtutea ajunge lângă Heracle chiar în momentul plecării celeilalte. Fie prima a alergat, fie a doua merge încet sau chiar s-a oprit în drum, dar, dată fiind lungimea prozopopeii, sincronizarea merită o ajustare... Iat-o deci lângă adolescent. Ea îi propune cealaltă ramură a arborelui grecesc: singurul lucru care contează este valoarea; metoda cere și presupune muncă, efort, suferință, chin; e vorba așadar de a viza țeluri înalte: a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Bibliografia sofiștilor este, evident, potrivită și pentru Prodicos din Keos. Vom găsi textele referitoare la el în volumul Les Présocratiques din colecția Pléiade. A se vedea, bineînțeles, și Diogène Laërce et ses Vies, deosebit de utilă. Asupra alegerii lui Heracles ca prozopopee și alegorie - iar nu ca text de morală prescriptivă: Pierre Fontanier, Les Figures du discours, Flammarion, 1968. * ** Porcul de Epicur? Ceea ce ne-a rămas de la Epicur ocupă mai puțin de o sută de pagini, dar influența acestui filosof a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
austeră. Pentru că, citind Memorabilele lui Xenofon - care redau spiritul, fără să avem însă acces la literă și, mai ales, fără să cunoaștem condițiile în care a fost scris textul lui Prodicos, contextul realizării lui -, descoperim mai degrabă un fel de prozopopee, o alegorie, o formulă în măsură să facă posibilă controversa, dezbaterea. Căci prozopografia permite punerea în scenă a unei persoane care încarnează o idee și care este purtătoarea unui discurs - Boethius își va aminti de toate acestea. Aici, două femei
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Nu știm nimic mai mult despre această chestiune, nici dacă anecdota este adevărată, nici ce ar putea ascunde neadevărul ei... Dar, pentru un filosof cu o bună reputație, pedeapsa pare severă! -4- A alege între două femei. Ce spune această prozopopee? Ce se ascunde îndărătul acestei alegorii? După spusele lui Xenofon, Prodicos pune în scenă două femei chiar în momentul în care Heracle iese din copilărie, intră în adolescență și se află în fața marilor alegeri care îi permit individului să se
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
grijă să precizeze că dușmanii ei o numesc Depravarea... Nobilă, perfectă, Virtutea ajunge lângă Heracle chiar în momentul plecării celeilalte. Fie prima a alergat, fie a doua merge încet sau chiar s-a oprit în drum, dar, dată fiind lungimea prozopopeii, sincronizarea merită o ajustare... Iat-o deci lângă adolescent. Ea îi propune cealaltă ramură a arborelui grecesc: singurul lucru care contează este valoarea; metoda cere și presupune muncă, efort, suferință, chin; e vorba așadar de a viza țeluri înalte: a
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Bibliografia sofiștilor este, evident, potrivită și pentru Prodicos din Keos. Vom găsi textele referitoare la el în volumul Les Prăsocratiques din colecția Plăiade. A se vedea, bineînțeles, și Diogène Laërce et ses Vies, deosebit de utilă. Asupra alegerii lui Heracles ca prozopopee și alegorie - iar nu ca text de morală prescriptivă: Pierre Fontanier, Les Figures du discours, Flammarion, 1968. * ** Porcul de Epicur? Ceea ce ne-a rămas de la Epicur ocupă mai puțin de o sută de pagini, dar influența acestui filosof a fost
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
sau absurd) a acestuia. Luând în calcul publicistica sa politică, din preajma ambelor conflagrații mondiale, credem că gazetarul, chiar dacă nu a intuit întotdeauna corect mersul istoriei, a anticipat, cu siguranță, consecințele dezastruase ale extremismului ideologic de orice fel. În pasajul citat, prozopopeea duce tensiunea descrierii hiperbolice la un nivel de maximă eficacitate retorică. Din punct de vedere tactic, polemistul simulează retragerea din enunț, plasând exclamația incriminantă în gura adversarilor săi. Așadar, aici, pluralul persoanei întâi nu-l include pe autor, ci apare
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
accesoriu de care se poate dispensa oricând. Rolul ficțiunii în discurs este să persuadeze prin plasticizare și să adauge argumentației logice o încărcătură emoțională. În textul mai sus-menționat, există un pasaj în care autorul, uzând de metafora metonimică și de prozopopee, ca procedeu retoric cu efect garantat, imaginează un monolog pro domo al Partidului Conservator trimis, injust, în boxa acuzaților: "Apărarea mea este că v-am transmis o țară în care puteți astăzi să vorbiți sus și tare, să scrieți și
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
tot: ei! ei, intelectualii!" Procedeul caracterizării hiberbolice trimite, iarăși, la stilul ironic arghezian, bazat pe acumulare, întâlnit, mai ales, în polemica antiiorghistă. Până la final, regimul ficțional al apologului suspendă orice legătură directă cu sensul veritabil. Chiar și retoricul uz al prozopopeei, prin care cititorul, ca interlocutor virtual, ar solicita, în manieră socratică, din partea autorului, un răspuns concis la întrebarea " Ce este un intelectual?", nu face decât să justifice, abil, introducerea definiției polemice, aici pseudoargument cu pretenții științifice: "Omul care disprețuiește orice
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
grâul nu se coace, când datoriile statului sporesc și deficitele se succed ca o serie de fluvii vărsate unul într-altul, poporul se bucură căci își zice pe latinește: Habemus Iorgam numele incomparabilului cetățean al spațiului și al Ungro-Valahiei"290. Prozopopeea (un procedeu retoric, prin care Arghezi vehiculează, aproape întotdeauna, un conținut ironic), atașată la final, împinge neverosimilul la extrem și constituie sursa unui umor de calitate, în care poanta e construită gradat. Omnisciența și omnipotența adversarului sunt exprimate perifrastic (acel
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
artistică. Prin ea, polemistul construiește imaginea virtuală a unei posibile reacții din partea adversarului sau a publicului susceptibil de desolidarizare (cum am văzut mai sus), tocmai pentru a-i amenda reaua intenție sau invaliditatea. Atașată procedeului proleptic sau independentă de acesta, prozopopeea argheziană, întrebuințată în diverse scopuri (surplus de persuasiune, de pildă, când vorbește Coco, convingător, când sunt invocate personalități absente, comic, când cuvintele sunt puse în gura adversarului), constituie o altă sursă aparte a polifoniei discursului. Recuzând, de pildă, pretențiile de
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
critic consacrat ale lui Iorga, Arghezi demontează, pas cu pas, teza adversă, prin retorsiune, o tactică extrem de eficientă, care suplinește, cu succes, raționamentul demonstrativ. Vedem cum discursul citant exploatează segmentele vulnerabile ale discursului advers, boicotându-l cu propriile arme, iar prozopopeea se insinuează ca o ipostază autodescalificantă a vocii incriminate: "Pe mine nu mă păcăliți. Eu sunt N. Iorga!"292. Aserțiunea traduce, în subsidiar, culpa trufiei adversarului și, implicit, tentația permanentă, intolerabilă pentru Arghezi, de a dirija ideologic destinul literaturii. Apoi
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
primară a imaginației în contextul vieții unui individ este aceea de a stabili o conexiune empatica între imanent și transcendent, între individ și cosmos. Potrivit lui Blake, eul poate escamota descrierile șablonizate și superficialitatea emoțională prin utilizarea unui trop imaginativ interesant: prozopopeea. Universul exterior poate fi înțeles și, astfel, apropriat emoțional doar pe baza unei personificări executate subtil de către subiect. Antropomorfizarea unui peisaj de altminteri static îi permite eului să experimenteze starea de iubire divină, precum susține Blake în Annotations to Swedenborg
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
model oferit de pantocrator. Această sinteză șui generis devine fundamentală în teoria estetică implicită a lui Blake. Vastul spectru de figuri mitologice care abundă în poemele și în anluminurile blakeene funcționează pe baza unei substituții ontologice, fiind vorba, astfel, de prozopopee de esență metafizica. Emoțiile sunt personificate, calitățile sunt reificate, toate cu scopul de a dezvălui formă reală a universului, necorupta de simțurile degenerate, "vegetative". Acest aspect capătă o importanță încă mai mare atunci cand realizăm că el merită să fie reținut
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
austeră. Pentru că, citind Memorabilele lui Xenofon - care redau spiritul, fără să avem însă acces la literă și, mai ales, fără să cunoaștem condițiile în care a fost scris textul lui Prodicos, contextul realizării lui -, descoperim mai degrabă un fel de prozopopee, o alegorie, o formulă în măsură să facă posibilă controversa, dezbaterea. Căci prozopografia permite punerea în scenă a unei persoane care încarnează o idee și care este purtătoarea unui discurs - Boethius își va aminti de toate acestea. Aici, două femei
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
Nu știm nimic mai mult despre această chestiune, nici dacă anecdota este adevărată, nici ce ar putea ascunde neadevărul ei... Dar, pentru un filosof cu o bună reputație, pedeapsa pare severă! 4 Să alegi între două femei. Ce spune această prozopopee? Ce se ascunde îndărătul acestei alegorii? După spusele lui Xenofon, Prodicos pune în scenă două femei chiar în momentul în care Heracle iese din copilărie, intră în adolescență și se află în fața marilor alegeri care îi permit individului să se
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
precizeze că dușmanii ei îi mai zic și Depravarea... Nobilă, perfectă, Virtutea ajunge lângă Heracle chiar în momentul plecării celeilalte. Fie prima a alergat, fie a doua merge încet sau chiar s-a oprit în drum, dar, dată fiind lungimea prozopopeii, sincronizarea merită o ajustare... Iat-o deci lângă adolescent. Ea îi propune cealaltă ramură a arborelui grecesc: singurul lucru care contează este valoarea; metoda cere și presupune muncă, efort, suferință, chin; e vorba așadar de a viza țeluri înalte: a
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
Bibliografia sofiștilor este, evident, potrivită și pentru Prodicos din Keos. Vom găsi textele referitoare la el în volumul Les Présocratiques din colecția Pléiade. A se vedea, bineînțeles, și Diogène Laërce et ses Vies, deosebit de utilă. Asupra alegerii lui Heracle ca prozopopee și alegorie - iar nu ca text de morală prescriptivă: Pierre Fontanier, Les Figures du discours, Flammarion, Paris, 1968. * ** Porcul de Epicur? Ceea ce ne-a rămas de la Epicur ocupă mai puțin de o sută de pagini, dar influența acestui filosof a
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
metafora, sinecdoca, metonimia; (4) figuri care se bazează pe sensul global al unui enunț (numire figuri de gîndire: ironia, hiperbola, litota). Georges Molinié propune repartizarea figurilor în două subgrupe: figurile macrostructurale, a căror existență apare evident și material: alegoria, hipotipoza, prozopopeea (numite și figuri de gîndire) și figurile microstructurale, a căror existență nu este nici evidentă, nici întotdeauna efectiv izolabilă: chiasmul, hiperbatul (figuri de dicție, figuri de construcție și figuri de sens sau tropi). Figurile intervin la nivelul elocuției și constituie
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
ce privesc jocurile asupra lexicului (neologismele, arhaismele etc.) și jocurile asupra sonorităților (asonanțele, aliterațiile etc.)"; (3) figuri de gîndire, care regrupează îndeosebi figurile ironiei, paradoxului, ca și pe acelea ale intensității (hiperbola, litota etc.), ale enunțării și ale dialecticii (apostroful, prozopopeea, prolepsa, paranteza etc.); (4) figuri de construcție, adică figurile care funcționează asupra simetriei (chiasmul), diverse construcții atipice (anacolutul, asindetul, hipalaga, zeugma), ca și repetițiile și acumulările (anafora, epanalepsa, pleonasmul, gradația). Studiile contemporane asupra discursului sînt ferm angajate în spațiul semiotic
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
un olar din Vallauris. Odată cu schimbarea regimului materialității, se schimbă și sensul. Enigma-ghicitoare înscrisă pe farfurie plasează textul într-o situație de enunțare ușor de interpretat: întrebarea este atribuită obiectului însuși, frumos, deoarece este decorat, și putem vorbi despre o prozopopee a farfuriei care stabilește o indentitate a "eu"-lui. Cît despre acțiunea de a "spăla" farfuria, acesta este un gest cît se poate de banal săvîrșit de cel care o curăță și are grijă de ea, proprietarul-"stăpîn". O altă
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]