11 matches
-
deci un frate după tată al lui Isus. Cercetătorii au stabilit că în baza stilului folosit și a faptului că autorul ei nu cunoștea obiceiurile evreiești contemporane lui în timp ce Iacob cel Drept cel istoric le cunoștea cu siguranță, lucrarea este pseudoepigrafă (nu a fost scrisă de persoana cărei i-a fost atribuită). De exemplu lucrarea sugerează că ar fi existat în iudaism fecioare consacrate templului, similare vestalelor din Roma păgână, dar aceasta este puțin probabil să fi fost o practică specifică
Evanghelia după Iacob () [Corola-website/Science/323796_a_325125]
-
-i în Biserică. Monahii irlandezi au început în secolul al VI-lea a practica "mărturisirea auriculară", adică nepublică, pentru ca penitenților să nu le fie rușine să se pocăiascä. Au început să se scrie îndreptare de spovedanie, dintre care cele mai multe erau pseudoepigrafe, reclamându-se de la marii dascăli imediat următori perioadei de persecuție. Astfel creștinii au început să-și spovedeascä și păcate mai ușoare, iar spovedania auriculară s-a generalizat, devenind, în secolul al IX-lea, condiție necesară cuminecării. În secolul al XVI
Spovedanie () [Corola-website/Science/302095_a_303424]
-
arsă reductor la negru, lustruita, în sfârșit ceramică cenușie din pastă fină, modelata pe roata și arsă reductor la temperaturi înalte, decorată prin lustruire. În afara acestor piese de factură tradițională apar și altele preluate și imitate după cele grecești: amfore pseudoepigrafe, forme arse oxidant care reproduc pe cele curente în ceramică greco-romană, boluri megariene. Sunt cunoscute, de asemenea, niese despre care nu avem certitudinea că au fost produse local, dar care pot să fie produse getice, importate aici din alte centre
Piroboridava () [Corola-website/Science/319848_a_321177]
-
întreagă echipă, le datorăm o foarte utilă ediție a lui Diogene Laerțiu, Vies et doctrines des philosophes illustres, „La Pochothèque”, Livre de Poche, 1999: aparatul critic este remarcabil, iar indexul, de o incontestabilă eficacitate. De asemenea, se pot consulta scrisorile pseudoepigrafe târzii, Les Cyniques grecs. Lettres de Diogène et Cratès, traduse din greaca veche de către Georges Rombi la editura Babel, 1998. Ele datează din secolul al II-lea î.Hr. până în secolul I d.Hr. și trădează o netă înclinație stoică, vizibilă prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
întreagă echipă, le datorăm o foarte utilă ediție a lui Diogene Laerțiu, Vies et doctrines des philosophes illustres, „La Pochothèque”, Livre de Poche, 1999: aparatul critic este remarcabil, iar indexul, de o incontestabilă eficacitate. De asemenea, se pot consulta scrisorile pseudoepigrafe târzii, Les Cyniques grecs. Lettres de Diogène et Cratès, traduse din greaca veche de către Georges Rombi la editura Babel, 1998. Ele datează din secolul al II-lea î.Hr. până în secolul I d.Hr. și trădează o netă înclinație stoică, vizibilă prin
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
impun câteva remarci. În primul rând, am spus că samaritenii erau un grup foarte conservator, iar atitudinea evreilor față de ei era ambiguă, într-o oarecare măsură; dincolo de exemplele din Mișna, există puține mărturii, în literatura contemporană (în special apocrifă și pseudoepigrafă), referitoare la un real antisamaritanism. Deși nu exista nici un contact religios între samariteni și evrei, contactele obișnuite au continuat să aibă loc, mai ales la începutul erei creștine, când samaritenii au devenit o comunitate înfloritoare 2. Ori de câte ori este vorba despre
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
1983. footnote> Cel care a reușit în încercarea să de a publica prima colecție de texte apocrife ale Vechiului Testament, a fost Johann Albert Fabricius. Culegerea conținea texte grecești și latine, fiind editata între anii 1722-1723. Fabricius, preluând termenul de „pseudoepigrafe" din limbajul scriitorilor ecleziastici, la introdus și în colecția să. Dorim să menționam, ca la acea dată nu fuseseră aduse încă în Europa scrieri apocrife religioase și, prin urmare, lucrarea lui Fabricius, desi reprezintă primul pas semnificativ pentru scoaterea la
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/266_a_513]
-
echipă, le datorăm o foarte utilă ediție a lui Diogene Laertios, Vies et doctrines des philosophes illustres, Livre de Poche, „La Pochothèque”, Paris, 1999: aparatul critic este remarcabil, iar indexul, de o incontestabilă eficacitate. De asemenea, se pot consulta scrisorile pseudoepigrafe târzii, Les Cyniques grecs. Lettres de Diogène et Cratès, traduse din greaca veche de către Georges Rombi la editura Babel, 1998. Ele datează din secolul al II-lea î.Hr. până în secolul I d.Hr. și trădează o netă înclinație stoică, vizibilă prin
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
Codrescu) celor ce nu acceptau autenticitatea scrierii și paternitatea lui Neagoe Basarab asupra ei. Îndoindu-se de existența unei versiuni slavone primordiale (opinie la care fragmentele descoperite de P.A. Lavrov l-au făcut să renunțe), a considerat Învățăturile... drept un „pseudoepigraf” târziu, compus de un călugăr din secolul al XVII-lea ce avea drept principală lectură Umilința lui Simion Monahul. „Mozaic”, a spus bizantinologul, încercând să definească felul în care autorul Învățăturilor... (un biet „plagiator”) a așezat într-un text nou
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289404_a_290733]
-
literatură. Iar epigraful este o însemnare din Jurnalul lui Kafka, purtând data de 2 august 1914: „Germania a declarat război Rusiei. După-amiază, m-am dus să înnot”. Dar Vila- Matas, un împătimit al citatului și falsificator nonșalant, partizan al unei pseudoepigrafii de sorginte borgesiană, a pus un accent semantic operând o mică modificare în textul original, care sună impersonal, astfel: „Germania a declarat război Rusiei. După-amiază, școală de natație”. Titlul și epigraful prefigurează nucleul tematic al cărții, relația/tensiunea între tată
Franz Kafka în literatura spaniolă by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/3018_a_4343]
-
lui Manase“. Cel care a reușit în încercarea sa de a publica prima colecție de texte apocrife ale Vechiului Testament, a fost Johann Albert Fabricius. Culegerea conținea texte grecești și latine, fiind editată între anii 1722-1723. Fabricius, preluând termenul de „pseudoepigrafe“ din limbajul scriitorilor ecleziastici, la introdus și în colecția sa. Dorim să menționăm, că la acea dată nu fuseseră aduse încă în Europa scrieri apocrife religioase și, prin urmare, lucrarea lui Fabricius, deși reprezintă primul pas semnificativ pentru scoaterea la
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]