5 matches
-
ai vrea să faci, nu poți să te sustragi aprigei smeriri impuse de actul învățării. Ceea ce nu înseamnă că învățarea este vreo formă de masochism, ci că descoperirea vocației presupune un necesar preambul dureros, pe care numai încrederea într-un psihagog expert îl face suportabil. La fel, ar fi cu totul deplasat să susții că profesorii adevărați sunt niște sadici. Nici lor nu le face plăcere să asiste la micile cazne ale discipolilor, însă își controlează neplăcerea de moment mereu în
Trei stadii ale creșterii omului sau cum mi-am întâlnit Profesorul by https://republica.ro/trei-stadii-ale-crec-terii-omului [Corola-blog/BlogPost/338284_a_339613]
-
ca Ahile nici etic, nici epistemic, ci sunt două componente ale spiritului care îl raportează la adevăr și, respectiv, la comunicarea lor. Pentru prima oară, Platon reușește sinteza lor reală, postulată în Phaidros sub aspectul bunului iubitor și al retorului psihagog. Dar aspectul moral, cel care ne și interesează în această schemă în cele din urmă, apare abia în a doua „componentă”: este într-adevăr important să decidem dacă minciuna politică este scuzabilă sau nu și, cu atât mai mult, să
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
de mai sus converg în direcția unui mesaj comun, conform căruia sufletul celui supus, fie el războinic sau simplu lucrător, deține o componentă ahileică dată la nivelul esenței. Prin urmare, prezența celui care îi asumă conștiința de sine, care devine psihagogul lui, care îi compensează „defectul” absenței naturii odiseice în raport cu adevărul, devine firească și întemeiată metafizic: „avem nevoie de un conducător”. El este cel care exercită primatul lui a ști asupra lui a fi, fiindcă natura lui odiseică știe ceea ce natura
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
desigur, atenuări ale acestei ipostaze. De exemplu, pentru Platon, conducător trebuie să fie cel care nu îndrăgește puterea, pentru ca nu cumva plăcerea oferită de exercitarea ei să îl corupă. Bunul conducător al sufletelor spre inteligibil ar putea aminti, astfel de psihagogul din Phaidros, dar el nu poate aminti nici o clipă de filosoful din Sofistul, deoarece, la limită, regele din Republica spune că este ceea ce, de fapt, nu este. În acest caz, raportul dintre filosof și supuși este unul sofistic și nu
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
pot explica măcar geneza acestor situații, ne putem formula o întrebare: dacă în contextul dialogurilor Menon, Phaidros sau Sofistul, problema inițială a lui Platon a oferit rezultate atât de consistente și de seducătoare filosofic, cum sunt teoria reamintirii, teoria filosofului psihagog sau descoperirea valorii negației ca armă îndreptată contra sofisticii, de ce aplicarea acelorași principii în spațiul filosofiei politice conduce la rezultate care par stranii și odioase aceleiași modernități care s-ar putea lăsa oricând ușor și sincer sedusă de principiile speculative
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]