58 matches
-
de teorie, neadaptată mișcărilor europene din a doua parte a secolului XX. În Luceafărul nr. 17, dl. Mincu întreprinde un adevărat rechizitoriu la adresa întregii critici postbelice, rămasă, după părerea d-sale, la un impresionism primar, inaptă a înțelege structuralismul, semiotica, psihocritica, socio-critica și mai ales textualismul. Cronicarul e serios nedumerit în privința criticii pe care dl. Mincu o va practica în cenaclul pe care-l conduce. Se întreabă dacă debutanții pe care șeful cenaclului îi va întîmpina vor fi psihanalizați ori semiotizați
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15207_a_16532]
-
Visul Baroc - simbol al colapsului ontologic, încă o dovadă că ne aflăm în fața subiectului favorit al autorului. Simpla parcurgere a titlurilor din carte îl trădează de la început pe specialistul în literatură comparată: Arhetipologia ca metodă comparatistă, Oedip: între mitanaliză și psihocritică, Copilul divin în Faust, Eidola - imagini ale dublului în Romantism, Omul fără însușiri:între androgin și hermafrodit... Dar dorința autorului nu e de a le propune cititorilor doar cîteva noi studii comparatiste, erudite și subtile, asupra unor teme ce sînt
Mitul unei vieți by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/15839_a_17164]
-
aduse de apropierea senectuții. Iată cum evoluția creației macedonskiene urmează o curbă existențială, ca și cum cauzalitatea sa s-ar afla în însuși destinul ființei capabile de cinetica unei autoproiecții stilistice. Astfel abordat, barocul lui Macedonski devine o cheie deopotrivă estetică și psihocritică a înțelegerii poetului. Explicabil, poetul alunecă astfel într-un soi de voluptuoasă "prolixitate", în manierismul euforic (mievrerie) ce reprezintă o rotire în cerc, o virtuozitate captivă sieși a verbelor și imaginilor. "Cînd zicem, bunăoară, că "prolixitatea" este unul din excesele
Baroc existențial by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9585_a_10910]
-
aduse de apropierea senectuții. Iată cum evoluția creației macedonskiene urmează o curbă existențială, ca și cum cauzalitatea sa s-ar afla în însuși destinul ființei capabile de cinetica unei autoproiecții stilistice. Astfel abordat, barocul lui Macedonski devine o cheie deopotrivă estetică și psihocritică a înțelegerii poetului.
Baroc existențial by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9585_a_10910]
-
ar fi vrut să scape de toate determinările posibile, de toate angajările care definesc vârsta adultului, așa cum Truffaut însuși rămâne deoparte de angajamentele și fervorile politice în tonuri maoiste ale lui '68 dublate de curentele aflate la modă, structuralismul, semiotica, psihocritica etc., renunțând chiar să scrie la Cahiers du Cinema. La fel îl vedea pe Truffaut și prietenul său, avocatul Georges Kiejman, "oricare ar fi vârsta pe care îi va fi dat să o atingă în această viață, va rămâne veșnic
François Truffaut, bărbatul care era filmul by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7092_a_8417]
-
critica practicată de acest simpatizant al „criticii complecte” la care visa G. Ibrăileanu, pare situată mai degrabă în descendența lovinescianismului interbelic. Pe de altă parte, Simuț e unul dintre puținii critici optzeciști centrați pe istoria literară tradițională, deschisă eventual spre psihocritică, dar fără idiosincrazii ideologice sau veleități teoretizante. Cel mai recent volum al său, Vămile posterității, se înfățișează ca un șantier deschis al unui istoric literar combativ și explorator, dublat de un critic cu vocație canonizantă. Mai mult decît un miscelaneu
Istoricul literar, canonul și politicul by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3786_a_5111]
-
un amănunt care ține de antropologia socială, decopertat în Regele Lear de critica psihanalitică, vine să dovedească vechimea și întâietatea basmului românesc în raport nu doar cu tragedia Regele Lear, dar și cu toate variantele panetnicei povești Cenușăresa. În opinia psihocriticii, respingerea exagerată a Cordeliei de către tatăl ei nu ar semnifica decât refularea unei dorințe incestuoase, reminescență a unei endogamii de castă, cutumă activă doar în basmul românesc Găinăreasa, acolo unde eroina este silită să își ia de soț propriul tată
Shakespeare și colindele românilor by Radu Cernătescu () [Corola-journal/Journalistic/2971_a_4296]
-
reperabile, scrierile lui Alexandru Ruja nu se cantonează, obedient, în rigorismul vreunei școli anume, ci recurg, după caz, la diverse maniere de acces spre semnificație și profil. Recunoaștem, astfel, ecouri din critica tematică, dar și din cea stilistică ori din psihocritică. Textul despre Sorin Titel (Recitindu-l pe Sorin Titel: gânduri răzlețe) începe, spre exemplu, printr-o succintă rememorare biografică, cu fugare și necesare trimiteri la atmosfera literară din anii debutului acestui “inovator al prozei românești”, atmosferă animată de apetența pentru
ZILE de OLIMPIA BERCA în ediţia nr. 835 din 14 aprilie 2013 [Corola-blog/BlogPost/358220_a_359549]
-
seacă - constatativă și deloc participativă - ar merita un studiu mult mai serios și aplecat asupra numeroaselor aspecte pe care le implică proza în chestiune, un studiu cu caracter istoric, altul stilistic, și ne gândim chiar și la un studiu de psihocritică - în maniera lui Charles Mauron. Puritatea de cristal cu care Săndel Dumitru înveșmântează dictonul latin Non multa, sed multum, merită o atenție invers proporțională cu dimensiunile sintetic-esențializante ale textului propus nouă spre reflecție, de un erudit care nu-și cultivă
REGĂSIREA PARADISULUI PIERDUT, SAU FUGA DIN INFERN DE PROF.UNIV.DR.CONSTANTIN FROSIN de POMPILIU COMSA în ediţia nr. 2244 din 21 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/376230_a_377559]
-
impus atât prin maniera inedită de abordare, cât și prin rigurozitate analitică, cartea rămânând un punct de referință pentru cercetătorii interesați de modul în care a evoluat realismul. SCRIERI: Critica psihanalitică, în Analiză și interpretare, București, 1972; Critica psihică și psihocritica, în Estetica filosofică și științele artei, București, 1972; Mutațiile realismului. Literatura realistă: istorie și structură, București, 1974. Traduceri: Joan Miró, Culoarea visurilor mele. Convorbiri cu Georges Raillard, București, 1982. Referințe critice: Dumitru Micu, Literatura realului, CNT, 1975, 4; Marina Ionescu
CREŢULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286491_a_287820]
-
individualizat al personalității poetului (narcisismul, megalomania, complexul persecuției etc.), B. descoperă mai întâi esența morală a complexului modernității (la Macedonski echivalat cu pledoaria pentru propria poezie) și impune „filonul de aur” al operei în diversele variante ale sublimării prin creație. Psihocritica i-a sugerat un instrument de cercetare (rețelele de imagini) care poate servi la configurarea devenirii operei, de la intuiții poetice spontane la obsedanta aspirație spre „excelsior”. Rețelele de imagini, adică disperarea și sarcasmul, postura egolatră, mirajul, lumina, cu modificările de
BESTELIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285713_a_287042]
-
Phantasma, Centrul clujean de Cercetare a Imaginarului, și-a propus ca direcții de cercetare două domenii: 1. Analiza imaginarului literar și artistic. Membrii Centrului pleacă de la constatarea că În explorarea imaginarului au fost elaborate o serie de metode și instrumente (psihocritica, mitocritica, arhetipologia, imagologia) extrem de eficace, care permit o hermeneutică a imaginarului cultural dintr-o perspectivă imanentă, ce surprinde specificul ireductibil al imaginii, simbolului, mitului, ca funcții psihice cu un statut bine delimitat. Proiectul de perspectivă al Centrului este de a
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
orice „știință” este făcută imposibilă. Mihaela Ursa: Pe mine, În temele la care lucrez În prezent, despre feminitate, despre critic, autor, despre felul În care aceștia Își substituie pozițiile, mă ajută foarte mult o metodă compozită, care vine parțial dinspre psihocritică și parțial dinspre metoda gândirii analogice (de aceea Îmi pare bine că domnul Marius Jucan a amintit-o aici), care spune În esență că interpretarea conceptuală, teoretică, trebuie suspendată sau, mai exact, că interpretarea oricărui lucru - și, mai mult, că
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
depersonalizare: „Coeficientul personal al aplicării metodelor [...] rămâne însă mai important decât folosirea unor prefabricate de gândire, a unor iluzorii aparate de stabilit valoarea și de captat emoția.” Critica structuralistă (care se îndepărtează de creație în dauna esteticului), tematică, existențialistă, sociologică, psihocritica nu sunt respinse în principiu, dacă se grefează pe și sunt acceptate de corpul operei, fără a o văduvi de calitatea estetică. Alarmat de riscul dezumanizării, conținut în metodele „formalizante” dirijate spre aspectele transindividuale ale creației, G. optează pentru eficacitatea
GRIGURCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287364_a_288693]
-
ce slujește perfect opera analizată. Cantemir în Cartea ieroglifelor strânge într-o interpretare de mare coerență argumente de ordin estetic, pentru a-i contura cărturarului o dimensiune universală. Combinând o riguroasă analiză textuală, în bună tradiție structuralistă, cu abordări specifice psihocriticii, S. începe prin a fixa saltul înfăptuit de Dimitrie Cantemir de la proza cronicărească la cea artistică, într-un roman autobiografic în care realitatea este revelată după datele imaginarului și cu sensul încifrat prin alegorie și limbaj. Un studiu comparatist temeinic
SOROHAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289804_a_291133]
-
rebeliunea ca stare poetică fundamentală la cei doi poeți și prezintă modelul a două fețe ale insurgenței romantice („fața pasiunii și fața «gândirii reci»”), făcând, totodată, considerații asupra specificului mesianismului romantic românesc. În această cercetare tematistă se examinează, după strategia psihocritică, opera lui Heliade (Biblice, Amintire, Suvenire), folosită ca argument în confirmarea „mitului personal” al scriitorului în vremea lui (capitolul Opera lui Heliade Rădulescu, scenariul revoltei continue). În secțiunea următoare, intitulată Eminescu. Revolta geniului și geniul revoltei, S. discută esențializarea și
SOROHAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289804_a_291133]
-
Rebreanu. Astfel, criticul propune pentru raftul întâi Ion, Pădurea spânzuraților și Ciuleandra, pentru raftul al doilea Adam și Eva, Răscoala și Gorila, iar pentru raftul al treilea Crăișorul Horia, Jar și Amândoi. Semnificativă rămâne, oricum, deschiderea metodologică față de teorii precum psihocritica lui Charles Mauron. S. va comprima ulterior textul într-o micromonografie, Liviu Rebreanu (2003), o lucrare de factură similară fiind și Augustin Buzura (2001). În fine, Arena actualității (2000) este cartea lui cea mai polemică, mai atașată la disputele zilei
SIMUŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289692_a_291021]
-
de psychologie leopardienne, suivi du Journal d’amour, inédit en français. Dacă teza de doctorat îl recomandă ca pe un comparatist de excelentă ținută, ultima carte, inovatoare și cu mult înaintea timpului său, este o încercare de interpretare din perspectiva psihocriticii a pesimismului leopardian, în sensul pe care îl vor impune ceva mai târziu cercetările freudiene, așa cum remarca Al. Dimitriu-Păușești. După 1920 Ș. se va dedica recuperării vieții și operei lui Pierre Loti, această alegere fiind justificată de raporturile afective care
SERBAN-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289632_a_290961]
-
dar însoțind-o de o deschidere spre comunicare și de un tușeu emotiv personal. Tot atât de individualizat este și demersul critic din Jocurile alterității (2002), unde Ș. asociază unor procedee actuale și la modă de abordare a textului - critica arhetipală, hermeneutica, psihocritica - un efort propriu de stabilire a „identității” scriitorului comentat. „Fețele alterității” sunt urmărite de la romantism la postmodernism, în încercarea de descifrare a procesului scrierii, iar „momentele inițiatice” ale unui autor ori „jocurile limbajului” sunt puse în discuție cu finețe și
SLEAHTIŢCHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289721_a_291050]
-
Am câștigat un pariu cu câțiva prieteni de-ai mei în legătură cu posibilitatea de a publica un articol despre pluralism. Am ales critica literară, am argumentat ce bine e că există acolo pluralism, am descris pe scurt formele acestuia - critică tematică, psihocritică, critică impresionistă, de inspirație sociologică ș.a.m.d. -, după care, în fraza finală, conchideam că „pluralismul e benefic și vital în orice domeniu”! A trecut de vreo trei instanțe de cenzură - poate că se bazau și una pe alta! -, articolul
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
a unei materii roase de morbul autodistrugerii. În Proza lui Alexandru Ivasiuc (1988) studiul tematist, de o certă subtilitate, se îmbină cu analiza naratologică, comentarea „metaforei obsedante” din imaginarul scriitorului - și anume conceptul de putere - făcându-se prin apelul la psihocritică. M. pornește de la premisa schizoidiei narative sesizabile între diferitele vârste ale prozei lui Ivasiuc (constatare de bază a exegezei) și demonstrează, într-o manieră receptivă la ultimele tendințe ale criticii, că aceasta se mulează, de fapt, pe un același pattern
MORARU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288245_a_289574]
-
creație, exercițiu definit ca inutil de unele școli de critică ce susțin ineficacitatea unei asemenea practici și pericolul asumării rolului de unică formă de interpretare literară. Critica psihologică, de exemplu, dă iluzia analizei operei, dar tratează autorul în afara operei sale. Psihocritica solicită efectuarea a mai multor operațiuni: selectarea unui număr stabil de texte care se suprapun pentru a demasca simbolurile și imaginile suprasolicitate; acestea sunt apoi urmărite în întreaga operă a scriitorului și combinate cu sistemul de teme și motive folosite
Monica Lovinescu, O Voce A Exilului Românesc by MIHAELA NICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
apoi prin lecturi pe care tânărul scriitor le interioriza cu profunzime. Spectaculoasele glisări între scriitura lui Max Blecher și artele vizuale nu fac decât să confirme avantajele metodei transdisciplinarității, pe care autoarea o combină în mod fericit cu elemente de psihocritică, critică simbolică și biografică, neocolind nici teoreticienii conceptului de autenticitate (de la Marivaux, Sartre, Camus, Joyce și Wolf, la Blaga, Eliade sau Camil Petrescu). Prof. univ. dr. Marina Cap-Bun, Universitatea "Ovidius" din Constanța CUPRINS CAPITOLUL I INTRODUCERE 7 1.1. Argument
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
esențială pentru mine, schimbându-mi optica asupra demersului didactic. Perspectiva transdisciplinară asupra oricărui conținut predat/ analizat deschide căi pe care disciplinaritatea se află în imposibilitatea de a le accesa. Această interpretare o conexez cu alte metode de investigare a textului psihocritica, metoda biografică, cea simbolică și oceanografică. Metoda psihocritică este propusă de psihanalistul Charles Mauron în cartea sa, De la metaforele obsedante la mitul personal, și ilustrată prin analizarea textelor lui Mallarmé, Baudelaire, Nerval, Valéry, Corneille și Molière. Conform autorului, metoda se
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
didactic. Perspectiva transdisciplinară asupra oricărui conținut predat/ analizat deschide căi pe care disciplinaritatea se află în imposibilitatea de a le accesa. Această interpretare o conexez cu alte metode de investigare a textului psihocritica, metoda biografică, cea simbolică și oceanografică. Metoda psihocritică este propusă de psihanalistul Charles Mauron în cartea sa, De la metaforele obsedante la mitul personal, și ilustrată prin analizarea textelor lui Mallarmé, Baudelaire, Nerval, Valéry, Corneille și Molière. Conform autorului, metoda se întemeiază pe ,,prezența constatabilă în mai multe texte
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]