6 matches
-
înstrăinare; nesiguranța, suspiciunea, teama de înfrângere, de eșec; teama de schimbare, de necunoscut, de nou; frica de a nu putea răspunde noilor exigențe care i se vor impune; lipsa de încredere și nesiguranța; un anumit tip de personalitate dominată de psihorigiditate și ostilitate față de ceilalți, de suspiciune, care generează o tendință de retragere, de prudență exagerată, adesea nejustificată. 2. Conflictul și competiția Orice conflict este o confruntare, o ciocnire între două forțe. El constă dintr-un obstacol care se opune tendințelor
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
aviditate, cupiditate, posesiune, nevoia de a acapara pentru sine, de a păstra; ea reprezintă un atașament normal pentru „a avea” în sensul strict material; hipertrofia Eului se referă la constituția paranoică și se manifestă prin egoism, egocentrism, autoerotism, autofilie, narcisism, psihorigiditate, orgoliu nemăsurat, posesiunea egocentrică narcisică; ea reprezintă o afectare a lui „a fi”; competiția sau „situația-cheie” se caracterizează prin dorința de afirmare, de dominare, invidie, ură, gelozie, înclinarea către agresivitate; ea este legată de situația ontologică „a face”. Întrucât suferința
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
indivizilor în sensul mai sus menționat. Rolul esențial în această privință revine structurii personalității acestei categorii de indivizi, „terenului psiho-biografîc” care favorizează dezvoltarea acestor tulburări psihopatologice. Aceste dispoziții maladive constau din următoarele: nesiguranță, suspiciune crescută, stare de tensiune psihică permanentă, psihorigiditate cu tendință la închidere în sine, dificultăți serioase de adaptare, o mare senzitivitate față de frustrări. 22. NEVROZELE Istoric Termenul de nevroză apare în secolul al XVIII-lea în legătură cu studiile efectuate de Vieussens asupra creierului. El începe să fie folosit în
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
reprezentând o condiție esențială de receptivitate la boala respectivă. În sensul acesta trebuie acceptată existența unei „personalități premorbide” specifică bolnavilor deliranți și care reprezintă terenul obligatoriu al dezvoltării psihozei respective. În sensul acesta, tulburările caracteristice ale personalității delirante sunt următoarele: psihorigiditate emoțional-afectivă, tendință la introspecție, mizantropism și egocentrism cu supraevaluarea propriului Eu, relații interpersonale restrânse și dominate de ideea de superioritate a propriei sale persoane în raport cu ceilalți și cu lumea, suspiciozitate cu tendință la formarea de idei prevalente, sentimentul propriei sale
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
în ceea ce privește formarea personalității lor, de absența familiei de origine sau proveniența lor din medii familiale dezorganizate. Din aceste motive ei sunt lipsiți de aportul emoțional-afectiv care este înlocuit de frustări și carențe educaționale. Aceste aspecte întăresc izolarea, tendința la introspecție, psihorigiditatea ideo-afectivă, ducând treptat la separarea lor de lume, premisă a viitorului conflict „Eu - Lume”. Ca o compensație a incapacității lor de a se pune de acord cu lumea, se va dezvolta treptat un „complex de superioritate” față de ceilalți, cu hipertrofia
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
greșită, falsă prin sensul ei interior, deși este construită corect din punct de vedere formal, ca aparență a formulării judecăților. Acest aspect împiedică individul de a avea o concepție exactă atât despre lumea externă, cât și despre sine însuși. Această psihorigiditate a gândirii face ca în sfera conștiinței bolnavului să aibă acces numai noțiuni parțial selecționate și sistematizate, trunchiate și incomplete. Paranoicul se înșală asupra lui însuși și asupra lumii externe. El „se vede pe sine” mai frumos, mai bun decât
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]