7 matches
-
artropodă gigantică asemănătoare unui miriapod, călătorul se refugiază în ziua următoare, descoperind că acea creatură a mâncat micul umanoid. Wells a renunțat și la o ciornă în care, la sfârșitul romanului, călătorul vizita epoca puritanismului, fiind atacat de un preot puritanist și de cavalerii lui Cromwell, lucru care îi permitea naratorului să speculeze că originea eloilor/morlocilor ar fi în diviziunea veche a poporului englez în puritaniști și cavaleri. (vezi: "Nation & novel: the English novel from its origins to the present
Mașina timpului (roman de H.G. Wells) () [Corola-website/Science/321155_a_322484]
-
Maet. În 1653 Apáczai a fost chemat în Transilvania de către principele György Rákoczi al II-lea și numit profesor la Colegiul din Alba-Iulia, unde a predat științele exacte (fizică, mecanică). Bazându-se pe sistemul lui Descartes și pe o viziune puritanistă, ideile sale contraveneau celor ale savanților epocii. Din cauza acestei abordări, va ajunge în scurtă vreme în conflict cu mulți dintre colegii săi, fiind în cele din urmă (1655) pârât principelui și îndepărtat din funcție. Puțin a lipsit ca el să
János Apáczai Csere () [Corola-website/Science/305093_a_306422]
-
la meditațiile sacre ale lui Boyle, la atacurile isterice din partea lui Jeremy Collier asupra teatrelor, la apariția criticii literare odată cu Dryden, și la apariția primelor ziare. Ruptura oficială apărută în cultura literară datorită cenzurii și standardelor morale radicale sub regimul puritanist al lui Cromwell, a creat o prăpastie în tradiția literară, permițând astfel apariția unor noi forme de literatură dupa Restaurație. În timpul Interregnum, forțele regaliste atacate la curtea regelui Charles I au fost obligate să se retragă în exil împreună cu regele
Literatură engleză () [Corola-website/Science/297762_a_299091]
-
elvețiană"), spre deosebire de "Confessio Augustana" ("credința de la Augsburg"), adică cea răspândită de Martin Luther. Totuși nu poate fi spus că cele două gândiri sunt antagoniste, ba încontră, izvăresc dintr-o sursă comună de a reforma biserica și trece înapoi la forma puritanistă. Numai în anul 1564 la sinodul protestant din Aiud, s-au despărțit lutheranismul și calvinismul din Transilvania. În învățătura reformată despre mântuirea omului numai prin credință, stă în legătura cu concepția despre coruperea totală a chipului și asemănării omului cu
Biserica Reformată din România () [Corola-website/Science/300524_a_301853]
-
Institut. Într-adevăr, existența și natura particulară a Institutului încurajau și întrețineau asemenea proces. Și istoria fusese de ajutor. Ennistone își pierduse, cu mult timp în urmă, mica nobilime latifundiară și, chiar înainte de secolul al XIX-lea, devenise democratic și puritanist. Persista încă noțiunea „familiilor bune“, asociată cu idealurile înalte și cu situarea în fruntea moralității, dar la vremea când se petrece povestirea noastră, chiar și aceasta dispăruse, virtual. Să luăm un exemplu: William Eastcote, un om excepțional de bun, păstra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
sensibilitate liturgică față de soarta aproapelui. Etica iubirii nu interzice juridic manifestarea păcatului, ci îi descoase ițele. Răul nu e substanțial, ci un joc consimțit de aparențe. De aceea, nu de o revoluție de tip islamic și nici de o reformă puritanistă a sensibilității culturale avem noi astăzi nevoie, condamnând fără echivoc expresiile exotice ale diversității, ci de o vibrație subtilă, plină de compasiune, în uvertura perpetuă a hermeneuticii iubirii. A veghea în cetate nu înseamnă să-ți trâmbițezi egoist certitudinile. Luminile
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
mi-o forma- sem asupra poporului român. Amoralismul și imoralitatea personajelor caragialești transformau aria acțiunilor lor într-un infern de superficialitate și cinism, care nu putea să se împace, în gândul meu, cu spațiul spiritual româ- nesc.” Educația de reflex puritanist a ardeleanului intră numaidecât în scenă, astfel că bunul ardelean este enervat de „râsul în orice moment, râsul cu orice preț, râsul de dragul râsului” . Pentru a ieși din dilemă, Caragiale era socotit, de fapt, un scriitor „ne-realist”, un caricaturist
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]