2,649,605 matches
-
creștet pînă-n călcîie. Uite ,mortul perfect", spune unul din băieți. Ba nu ,mortul oprit", spune una din fete. Rîdem. în dimineața asta, în drum spre Rathaushotel, printre atîtea palate impozante, nu-ți rămîne decît să rîzi. Cu ce altceva ai putea să spargi puțin opulența asta strivitoare. Adela Greceanu, Elena Vlădăreanu, Teodor Dună, Claudiu Komartin, Constantin Virgil Bănescu zis Bobiță în șir indian prin fața Parlamentului: eu în fruntea plutonului, parcă-s Peneș Curcanul. îmi lipsește fluierul. Vizavi Burgtheater-ul cu repertoriul lunii
Șase poeți români în căutarea unui donator de sînge vienez by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/11218_a_12543]
-
Marina Constantinescu Festivalul Enescu 2005 s-a încheiat de ceva vreme. Ați putut citi în paginile revistei, ca întotdeauna pe perioada festivalului, cronici, însemnări, analize, la cald, la rece, puncte de vedere despre absolut tot ce a fost important. Un tur de forță impresionant, o atitudine exemplară a colaboratorilor noștri Elena Zottoviceanu, Ada
Sindromul Zacharias by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11238_a_12563]
-
respectul și prețuirea pe care le au față de valori, de profesiune, de revista noastră. La fiecare ediție a Festivalului am crezut că vor primi un semn și din partea organizatorilor, firesc pentru ceea ce au făcut în paginile României literare. Am fi putut alege cu toții o cale pașnică, onestă, dar comodă. Conștiința nu ne-a lăsat. Cum am așteptat, iarăși firesc, un gest față de revistă pentru implicarea fantastică în ceea ce ține de memoria Festivalului, deși nu sîntem o revistă de specialitate. Nu a
Sindromul Zacharias by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11238_a_12563]
-
ține de memoria Festivalului, deși nu sîntem o revistă de specialitate. Nu a venit nicioadată nimic. Nici un telefon, nici un cuvînt, aruncat măcar în vîntul toamnei, nici o scrisoare, fie și tîrzie. Nu am figurat niciodată printre partenerii media, deși s-a putut observa, de ediții întregi, cu ochiul liber, că am fost mai mult decît atît - pe perioada Festivalului am dedicat aproape exclusiv paginele de Arte, suplimentîndu-le uneori, dacă a trebuit - cu voci diferite și perspective diferite în comentariu, cu modalități nuanțate
Sindromul Zacharias by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11238_a_12563]
-
structurată pe două nopți cred că se definește aparte. Într-un moment spiritual, cumva intim, într-un sentiment de solidaritate și de apartenență la o comunitate. Chiar minoritară. Dar pe care o ai reprezentată concret, în proximitate, pe care o poți atinge, ca să poți urla apoi "este!". Pentru două nopți, nu m-am mai simțit rătăcită. Nici singură, cum mă simt de atîtea ori, de atîtea ori. Am venit pregătiți pentru această întîlnire. Și ea, chiar s-a produs. Într-o
Sindromul Zacharias by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11238_a_12563]
-
nopți cred că se definește aparte. Într-un moment spiritual, cumva intim, într-un sentiment de solidaritate și de apartenență la o comunitate. Chiar minoritară. Dar pe care o ai reprezentată concret, în proximitate, pe care o poți atinge, ca să poți urla apoi "este!". Pentru două nopți, nu m-am mai simțit rătăcită. Nici singură, cum mă simt de atîtea ori, de atîtea ori. Am venit pregătiți pentru această întîlnire. Și ea, chiar s-a produs. Într-o atmosferă de o
Sindromul Zacharias by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11238_a_12563]
-
strălucea. Și îmi dirija pașii pe drumul nopții. se instalase deja în toți cei care am fost la Ateneu. Delicatețea și fermitatea acestui muzician, cu o energie fantastică, cu o putere de concentrare uluitoare m-a făcut să cred că poate cînta la mai multe intrumente în același timp, ca un fel de om-orchestră. Prezența lui Beethoven a devenit majoră. Dramatică, tensionată, imperială, divină. După al doilea concert, am prelungit starea de grație pe acoperișul unui bloc interbelic, din centrul Bucureștiului
Sindromul Zacharias by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11238_a_12563]
-
acoperișul unui bloc interbelic, din centrul Bucureștiului. Mai exact, pe terasa unor prieteni, medici, împătimiți de artă. Am sporovăit, ne-am eliberat prea-plinul, am privit orașul de sus, n-am văzut nici-o construcție comunistă pe o rază mare, de jur-împrejur. Puteam fi oriunde. Pe acoperișul lumii! Cu Beethoven și cu Zacharias. Am ridicat ochii și am privit-o. Era acolo. Plină. Palidă. Învăluită într-un halou halucinant.
Sindromul Zacharias by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11238_a_12563]
-
din scară. Ea îl muta pe autorul ei în ținutul acela populat de personaje fabuloase care, chiar dacă erau, ca noi toți, produse ale marii Faceri, făceau mereu aluzie la o altă dimensiune a lumii: una în care trăiau cei ce puteau la rândul lor, printr-o imitație divină al cărei mecanism rămânea un mister, să creeze lumea din nou. Dar ce mă tulburase cu adevărat în cazul Sfârșitului lumii era că autorul ei nu era mort, așa cum se întâmpla îndeobște cu
Trecerea lui Vargas Llosa prin România by Gabriel Liiceanu () [Corola-journal/Journalistic/11222_a_12547]
-
cu adevărat în cazul Sfârșitului lumii era că autorul ei nu era mort, așa cum se întâmpla îndeobște cu semizeii tradiționali pe care îi numeam ,clasici". Straniu era să descopăr că un asemenea personaj, făcut pe alt tipar decât al nostru, putea să aibă calitatea cu totul nedivină de a fi contemporanul meu, de a avea cu doar șase ani mai mult decât mine. Nu 100, nu 1000, nu 2500 de ani, ci doar 6. Timpul acela scurs cu miile sau cu
Trecerea lui Vargas Llosa prin România by Gabriel Liiceanu () [Corola-journal/Journalistic/11222_a_12547]
-
faptelor sale și înălța opera pe tipsia inaccesibilității ei, transformându-i geneza în mister, timpul acela - fie el și doar de o sută de ani - menit să mă despartă ontologic de un personaj pe care de-acum nu-l mai puteam privi decât așa cum privești turnurile catedralelor, cu capul răsturnat pe spate, dispăruse în cazul lui Vargas Llosa. Autorul Sfârșitului lumii - și acesta era lucrul pe care, cu o uimire copilărească, nu reușeam să-l înțeleg nicicum - putea fi zărit la
Trecerea lui Vargas Llosa prin România by Gabriel Liiceanu () [Corola-journal/Journalistic/11222_a_12547]
-
nu-l mai puteam privi decât așa cum privești turnurile catedralelor, cu capul răsturnat pe spate, dispăruse în cazul lui Vargas Llosa. Autorul Sfârșitului lumii - și acesta era lucrul pe care, cu o uimire copilărească, nu reușeam să-l înțeleg nicicum - putea fi zărit la o adică undeva, pe o stradă din Paris sau Londra, asemeni unui Cervantes sau Tolstoi rătăciți în secolul meu, deposedați de rama temporală a geniului și speriindu-mă asemeni unei năluci care schimbase dimensiunea lui ,illo tempore
Trecerea lui Vargas Llosa prin România by Gabriel Liiceanu () [Corola-journal/Journalistic/11222_a_12547]
-
cărțile, altele și altele, care veneau peste mine ca un șuvoi a cărui forță părea că se amplifică neîncetat, senzația aceasta stranie că sunt contemporan cu cineva de la care, prin cine știe ce întâmplare miraculoasă, întâlnindu-l și chestionându-l, aș fi putut smulge cheia divinului mister se preciza și mă neliniștea mai tare cu fiecare carte nou deschisă. Lituma în Anzi, pe care o citisem cu două-trei luni înainte de revenirea autorului ei în România, îmi provocase, prin perfecțiunea ei, o ultimă criză
Trecerea lui Vargas Llosa prin România by Gabriel Liiceanu () [Corola-journal/Journalistic/11222_a_12547]
-
în stupefacție și melancolie, tęte-ŕ-tęte-ul meu cu el. Patru secvențe mi-au rămas din cele câteva zile în care i-am fost în preajmă. Prima. Stăm singuri la o măsuță în barul hotelului Howard Johnson. Vreau să știu cum se poate scrie atât de mult (și de bine!) într-o singură viață, aparențele omului de lume - călătorii, interviuri, petreceri cu prieteni - fiind în același timp salvate. Scriind zilnic, scriind pur și simplu zilnic. Când sunt acasă, lucrez de la 11 dimineața la
Trecerea lui Vargas Llosa prin România by Gabriel Liiceanu () [Corola-journal/Journalistic/11222_a_12547]
-
de spirit nu are? îl întreb. Melancolii, depresii, chefuri și lipse de chef... - ,Sigur că am. Dar nu știu cine a spus că e de ajuns să privești intens un obiect pentru ca el să devină interesant. Însuși privitul foii de hârtie te poate pune la treabă. Și apoi - și tonul i se încălzește deodată -, nu există lucru mai minunat pe lume decât scrisul! Este singura Ťorgie perpetuăť pe care și-o poate oferi o ființă umană." A doua secvență. Ieșim de la conferința ,Microsoft
Trecerea lui Vargas Llosa prin România by Gabriel Liiceanu () [Corola-journal/Journalistic/11222_a_12547]
-
pentru ca el să devină interesant. Însuși privitul foii de hârtie te poate pune la treabă. Și apoi - și tonul i se încălzește deodată -, nu există lucru mai minunat pe lume decât scrisul! Este singura Ťorgie perpetuăť pe care și-o poate oferi o ființă umană." A doua secvență. Ieșim de la conferința ,Microsoft", unde Llosa a vorbit despre cărțile lui și despre chipurile răului în lumea de azi. Facem câțiva pași pe jos. Îi spun că Lituma în Anzi mi s-a
Trecerea lui Vargas Llosa prin România by Gabriel Liiceanu () [Corola-journal/Journalistic/11222_a_12547]
-
ochii închiși, și ține în mână cupa evazată a paharului cu vin roșu. Simt nevoia să-i mulțumesc, altfel decât printr-o simplă formulă, că a venit. ,V-am privit în toate zilele astea. Cred că aveți tot ce își poate dori un om". Și apoi îi spun ce mi-a trecut prin minte atunci când l-am văzut la aeroport, povestea cu frumusețea zeului în crepuscul. Și deodată, masca superbiei pe care o ținuse trei zile pe chip, masca celebrității sigure
Trecerea lui Vargas Llosa prin România by Gabriel Liiceanu () [Corola-journal/Journalistic/11222_a_12547]
-
fasciștii, au luptat împotriva cuvintelor, ei știau la perfecțiune ce fac. Nu era o bătălie estetică, a ,cuvintelor frumoase" împotriva ,cuvintelor urâte". Nu, era o bătălie între realități. În spatele fiecărui cuvânt se ascunde ceva plin de semnificație. Ceva pentru care poți omorî. Se ascund ambiții, pofte, dorințe, posesiuni. În abstracțiunea lor, cuvintele cad, asemenea pietrelor tombale, peste realități concrete. Trebuie să se întâmple câte o nenorocire, pentru ca să ne dăm seama de importanța acestei stranii invenții. De pildă, cuvântul ,proprietate". De când au
Furtul, ca artă frumoasă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11223_a_12548]
-
Proprietatea era privită ca o ciumă, o sursă a inegalității între oameni. Sigur că mărimea averii produce inegalități, ba chiar și inechități. Dar același efect îl au atâtea și atâtea lucruri pe lume. De pildă, inteligența - chiar dacă în acest caz poate fi vorba de o valoare ce-l dezavantajează pe posesorul ei. Cu cât ești mai inteligent, cu atât șansele de-a-ți merge prost cresc. Un efect pervers al democrației e că, în numele bunului public, aplatizează niște valori care, dacă ar
Furtul, ca artă frumoasă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11223_a_12548]
-
deschide ferestrele abuzului după ce tocmai ai închis, de bine, de rău, ușile acestuia. Într-adevăr, nu se specifică în nici un document oficial în ce constă garantarea proprietății de către stat - adică de aparatul său specializat în așa ceva. Din enunțul abstract, se poate înțelege orice: că se vor pune gardieni la fiecare casă, că va fi extirpată gena furtului, că echipe special constituite îi vor executa pe loc pe cei care atentează la bunul altuia. În această ordine de idei, e ciudat că
Furtul, ca artă frumoasă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11223_a_12548]
-
o banală întîlnire de afaceri a devenit, firesc, antecamera unui traseu simbolic. Economie și cultură, afaceri și bunuri simbolice, capacitatea de a face bani și disponibilitatea de a-i cheltui pentru construcții spirituale, iată subiecte inepuizabile, a căror finalitate nu poate fi decît consolidarea participării capitalului privat în actul cultural și, simultan, decongestionarea culturii care se găsește încă într-o gravă dependență de banii publici. Bani care se cheltuiesc, de cele mai multe ori, cu totul aberant. Însă asemenea acțiuni nu sînt posibile
Muzeul Florean în 2005 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11216_a_12541]
-
semne încurajatoare vin și dinspre Vâlcea și dinspre Botoșani, receptivă la profesionalismul real și la competența verificată și demonstrată public, are deja o autoritate recunoscută în rîndul mediilor artistice și sînt chiar semnale internaționale credibile că proiectului cultural i se poate adăuga o nouă dimensiune: cea economică. Dar pentru a funcționa legitim în condiții de libertate a creației și în cadrele unei piețe libere și ea, indiferent de cît de multe mai avem nevoie pentru stabilizarea acesteia, nu numai factorii economici
Muzeul Florean în 2005 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11216_a_12541]
-
globalizatoare, saloanele internaționale deja aminitite, pe care același Victor Florean le-a creat și le finanțează, ajunse acum în stadii diferite de maturitate, toate acestea sugerează un portret al lui Mircea Bochiș la care puțini artiști din România de astăzi pot aspira, fie acestă aspirație și una pur teoretică. Dar dincolo de persoane și de locuri, dincolo de nume și de biografie, aceste întîlniri ale unor lumi aparent diferite, cum ar fi aceea a afacerilor și aceea a artei, determină, prin consecințe, o
Muzeul Florean în 2005 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11216_a_12541]
-
generoși, zgîrciți, oportuniști, resentimentari, deschiși spre dialog, chiar și în chestiuni foarte delicate, sau incapabili să treacă dincolo de anumite șabloane de gîndire ori de barajele mentale pe care și le autoimpuseseră. Cum relațiile mele sînt cu oameni, nu cu etnii, pot spune că între evrei, ca și între români, am prieteni la care țin enorm (nu-i mai nominalizez, se știu ei bine), cunoștințe pe care le respect și le prețuiesc, oameni față cu care am raporturi decente, de respect reciproc
Lecția de toleranță by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11224_a_12549]
-
Fiecare dintre capitolele dedicate acestor teme merită o discuție aplicată. Cred că o masă rotundă care să aibă drept tematică discutarea acestor concepte din perspectiva diverselor credințe religioase care domină lumea contemporană ar fi mai mult decît interesantă și ar putea duce la definitiva îndepărtare de ceea ce Samuel Huntington numea posibila ,ciocnire a civilizațiilor", marea amenințare pentru lumea contemporană. Observațiile lui Alexandru Șafran, foarte pertinente, oferă omului dezinhibat din punct de vedere mental șansa de a privi lumea înconjurătoare cu alți
Lecția de toleranță by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11224_a_12549]