6 matches
-
în spirit raționalist importanța gramaticii în genere, autorul îi acordă o poziție privilegiată între alte științe. Gramatica ar fi „măiestria măiestriilor”, aducând „lumina înțelepciunii” și risipind „îmbeznirea minții”. Tocmai absența unei gramatici ar fi cauza decăderii limbii române, „cea veche râmlenească”, limbă coruptă în decursul unei istorii frământate. T. e un latinist șovăielnic și un etimologist moderat. Îndoiala îi vine din bun-simț, căci - presupune el - dacă limba ar fi reconstituită „în curățenia și orighinalul” ei, atunci s-ar confunda cu latina
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290129_a_291458]
-
spune Ureche, că la est de Carpați „oștile romane au locuit și au iernat de multe ori cum însăși semnele arată: movile mari și mici și șanțuri pre Nistru, pre Prut, prin codri“, dar ele au fost retrase de „hatmanul râmlenesc“ din cauza barbarilor care le atacau mereu, astfel că țara „s-a pustiit“. În felul acesta popularea și întemeierea Moldovei, întinderea ei până la Nistru și mare, s-ar fi făcut în urma unui nou descălecat, realizat de data aceasta de „păstorii din
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
italian: „Limba ieste dovada că în graiul nostru până astăzi sânt cuvintele, unile letinești, iar altele italienești. Să miră un historic anume Cavație, dzicând: «De mirat lucru ieste că limba moldovénilorŭ și a munténilorŭ mai multe cuvinte are în sine râmlenești, decât a italienilor», măcar că italianul tot pre un locŭ cu râmlénii. Ce acéia nu-i divă, că italianii târziu ș-au scornit limba din letinească. Și întru unile voroave peste samă își aduce cu a noastră” (p. 247 urm.). 3
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
cu îndelungată vreme și răsipă lăcuitorilor, romanii de supt aceste locuri, care pustiindu-să de năvala tătarâlor, să mutase... ș-au stremutat și graiul” (p. 271). Explicând evoluțiile latinei către o altă limbă, Costin zice: „care acéstea în limba letinească, adică râmlenească, acum nu încape, ce cură fără acéstea în măsurile sale” (p. 248). Se poate deduce de aici că și româna a avut o epocă scurtă, înaintea descălecatului, când a fost „italiană”, adică „a curs în măsurile sale”, cum este în
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
se facă zidiri de piatră prin orașe, cunoscut iaste nu numai că aduce această podoabă orașilor, ce și obștii folosință și apărare, mai ales la o vreme când se întîmplă foc. De vreme, dar, că, de cîțiva ani mai înainte, rîmlenească a catolicilor biserică, ce au fost aice, în orașul Iașii, s-au tîmplat de s-au aprinsu, fiind de lemnu, dintru care s-au pricinuit nu puțină pagubă și stricăciune caselor orășanilor, acum dar, cești de aice preoți ai catoliceștii
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
1712), fiul lui Miron, suferă de pedanterie, și predoslovia la a sa Carte pentru descălecatul dentîi începe în stilul molierescului Diafoirus: "Nime mai bine și mai pe scurt toată desfătarea istoriei n-au cuprins, iubite cetitorule, decât acela domnul voroavei râmlenești, Cicero, carele o au numit ocârmuitoarea vieții" etc. Așadar Nicolae e un erudit. Însă talentul nu-i lipsește și portretistica lui e mușcătoare și plastică. În special asupra lui Duca-vodă se lasă toată înverșunarea cronicarului. Duca era "rău și pismător
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]