54 matches
-
Tumulul Băluța la promontoriul Moiseiului Toate colinele Lu Maris Ripicenius Lu Meandriu, Mândrul Lumii, Drumețul Basu Jubileisis Bi, șcel de-al Doilea Fericit Fie Baciul Ghebeleisis,ț Fericit cel pios în pământul pioșilor regi roitori Așezat să repauzeze între Eroii Râpoșilor Munți ai Rypailor Bravi bărbați, magistrați eponimi, Salmoxioi, Părinți și fii ai Codexului Salmoxeanus Moiseus Ctitori ai Codicelui Salmoxian Moesic Al preoților armelor Salii și legiuitorii Salmoxioi din Moesia, Și-n Codexul Segetusian al Cronoșilor de la Sarmisegetuza Și-n Codex
Ion Gheorghe Recviem: De periplul Psihei by Ion Gheorghe Recviem () [Corola-journal/Imaginative/7915_a_9240]
-
vopsit în verde, din cârciuma lui Ackerman. Beniamin Cant s-a rezemat de gardul lui Oscar Klein. Beniamin Cant a ascultat-o pe nevasta lui, Iacobina Cant. Beniamin Cant s-a dus în pădurea de lângă Medio-Monte. A găsit un loc râpos. A construit o odaie. O tindă. O magazie de lemne. Beniamin Cant și-a mutat familia. A împrumutat camionul domnului Brach. |la de-și avea afacerea în Piața de Fân din Medio-Monte.” (Frica) O lungă scrisoare de dragoste este însă
Medio-Monte se întoarce by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12946_a_14271]
-
alte versuri schițează un peisaj convențional gotic, abundent în Occidentul european cu câteva decenii înainte de Bolintineanu (1819 ori 1825-1872). Iar ultimele două stihuri sunt o simplă frază "de trecere" în povestire, introducând un personaj: Într-una din peșteri în munte râpos/ Un om oarecare intra curagios." Poetul folosește greșit, din punct de vedere logic, pe oarecare; nu e vorba de un ins anonim sau fără importanță (un "oarecare"), ci de Mihnea însuși, "tiranul" ce ne va fi divulgat îndelung. Eroarea e
"Mihnea și baba" by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/17004_a_18329]
-
cu-aceeași neșovăială sinucigașă apele morții și să ajungă "dincolo". În prima noapte spre dimineață cerul a căzut într-o lumină arzătoare și rece de metal. Femeia cerboaică s-a trezit tremurând goală în tufele de salcie și-n malurile râpoase de dincolo de pădure, zărind în depărtare ultimul salt în cascadă al lupilor de stepă goniți ca de diavol. Poate chiar de diavol judecând după salturile lăsate în urmă îngroșate de cadavre. În a treia noapte Cerboaica și-a spus: "E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
apăru din nou întreaga mizerie a vieții mele. Nu-mi erau de-ajuns doar ochii Ei? Acum erau două care mă priveau cu aceiași ochi! Nu, asta era peste poate! Ochii, aceia îngropați, acolo, aproape de munte, sub chiparos, pe malul râpos al pârâului secat; ochii aceia ascunși sub nuferi albaștri, în sângele gros, printre viermi, lighioane și reptile adunate în jurul lor: ochii spre care se vor grăbi în curând plantele să le scormonească orbitele cu rădăcinile lor, pentru a le suge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
post "pentru a discuta pe îndelete", fusese desigur într-un moment de cumplită slăbiciune, feminitatea guvernantei îl sîcîia nu doar cînd dormea, dar și cînd înota prin zăpadă ori țopăia prin lutul cleios, ocolind butucii de vie care țineau coasta rîpoasă să nu se prăvale peste așezare, și atunci i se părea că o vede în fața ochilor, exact în aceeași rochie de catifea vișinie, ca o flacără întunecată ce alunecă de ici-colo, apărînd exact în locul în care îți arunci privirea, după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de soare, căzută din cer peste acest cuib de zînă pierdut între îndoiturile verzi ale dealurilor, răsfrîngea pînă la noi lumina strălucitoare de pe plăcile metalice, cu care e acoperit. În față orizontul era închis de cele din urmă ramuri ale rîpoșilor munți de marnă cenușie ai Neamțului, care se întindeau ca o fișie de fum plumburiu pe zarea cerului depărtat... Alăturea în umbra depărtării, stătea nemișcată și gînditoare, pare că, vestita Cetate a Neamțului, cetatea lui Ștefan, martoră nepieritoare a gloriei
Provincialul singuratic by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5855_a_7180]
-
exclusivă. în miezul acestor două poeme se află exortații de natură paseistă ori folclorică, evocînd un neguros Ev Mediu doar pentru a marca locul ruinelor într-o natură veșnic vie și infinită: „P-a dealului sprinceană, pe fruntea-i cea rîpoasă, Cetățuie veche, locaș religios, Păstrează suvenirea d-o noapte sîngeroasă Ce mult s-asemănează cu sinul cel noptos. [...] Ochii-mi în mărmurire se uită la vecie, Din stea în stea se plimbă, în orice stea citesc; Sufletu-mi s-aripează și zboară
Întemeietorul by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5539_a_6864]
-
nivel de evoluție al perioadei respective - și apoi un fel de cilindri tronconici prevăzuți cu elice care se învârt nebunește în bătaia vântului (pe care noi aici, la poalele dealurilor îl simțim clătinându-ne serios mașina), pe stânga costișe mai râpoase ale căror smocuri de miriște zvântată de secetă le pasc vacile și caii de la vre-o fermă din apropiere. Sunt sute dacă nu mii de mori eoliene de un format “aerodinamic”, prevăzute cu instrumentar adecvat și cu generatoare care captează
SEISME ŞI PODURI ÎN FRISCO ! de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 184 din 03 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366995_a_368324]
-
mai departe, împrăștiate pe sticla deloc prietenoasă, pe care primele semne ale gerului de afară desenau stranii figuri. Doar parbrizul era dezaburit cum se cuvine... După aproape două ore de patrulare, mașina urca anevoios pe un deal destul de înalt și râpos, gâfâind, cum s-ar spune, în extrema stângă a municipiului. Au coborât toți la semnul șefului, după ce acesta a asigurat mașina cu frâna de mână și cu maneta schimbătorului de viteze în treapta a doua. S-au deplasat în liniște
D’ALE POLIŢIEI (4) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1467 din 06 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/352198_a_353527]
-
lituaniană este o supunere a regatului față de teutoni. Noua cetate de scaun o ridică „acolo unde apa Moldovei era mai mare, acolo unde mai avea puțin până să se unească cu a Siretului. Cetatea se ridică pe malul stâng mai râpos și mai greu de trecut cu împrejmuire din fașine din stejar și de sălcii, gata să prindă rădăcini.” Autorul citează la locul potrivit din actul în care se consemnează începutul acestei construcții: „Io Roman voievod stăpânind Țara Moldovei de al
CÂND A RIDICAT ROMAN VODĂ CETATE DE SCAUN, ACOLO UNDE MOLDOVA SE VARSĂ ÎN SIRET de ION DOBREANU în ediţia nr. 2194 din 02 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/353244_a_354573]
-
apoi le convoci pe toate cadavrele, adică le încarci într-un camion cu basculantă pe care îl trimiți a doua zi după „evenimentele” de la Târgu Mureș, pe un anumit traseu, ca să fie răsturnate sărmanele cadavre într-un loc anumit, mai rîpos, iar cu vreo oră-două în urma camionului vii cu coloana de automobile în care au fost îmbarcați ziariști din toată lumea, acei ziariști care cu o zi înainte au difuzat în lumea largă de zeci și sute de ori imaginea emblematică a
18 cadavre pierdute de UDMR în martie 1990… () [Corola-blog/BlogPost/339989_a_341318]
-
Aioanei nu-i doar gând, ci și faptă „Locuri”, „Tradiții”, „Oameni”, „Istorii” sunt cele patru capitole în care Părintele Arhimandrit Timotei Aioanei a reușit să includă date din istoria satului Rădășeni, „ce se întinde ca o uriașă grădină între dealuri râpoase, înalte, drepte ca niște cetățui, ca niște morminte din trecut”, de la primele atestări documentare („pentru prima dată pomenit într-un document dat de Domnitorul Alexandru cel Bun, la 16 februarie 1424, prin care dăruiește popii Iuga, satul Buciumeni, vecin cu
PREACUVIOSUL PĂRINTE ARHIMANDRIT TIMOTEI AIOANEI – UN SLUJITOR AUTENTIC AL BISERICII... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 458 din 02 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346316_a_347645]
-
căci n-au apă”. „Apoi, dară, fă tu cum știi” i-a zis Dumnezeu. Ariciul a luat și s-a băgat pe sub pământ, a ridicat munții, a făcut gârlele, a scos izvoarele și de la dânsul pământul e așa deluros și râpos cum Îl vedem” (E. Niculiță-Voronca, 1903, pp. 16-17) În raport cu modelul dualist, axat pe cuplul divinitate benefică - divinitate malefică (fapt care explică existența lucrurilor bune și rele pentru om prin bătălia dintre o ființă sacră binevoitoare și una răuvoitoare), aceste constructe
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Lumea din prima creație, netedă, simetrică și elegantă (prin uniformitatea ei), nu era bună la nimic (ori poate numai la contemplat: „vedeai peste tot”); viața era imposibilă, iar frumusețea avea ca revers sterilitatea și moartea. Ariciul creează o lume urâtă (râpoasă și deluroasă), dar eficientă, o lume În care contradicțiile (Îndeosebi sus și jos) permit circulația apei și, odată cu ea, dezvoltarea vieții. ș...ț Prin fapta sa, acest animal se manifestă drept exponentul contradicției necesare, al ideii că fără diferențe (și
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
părea a avea în ea o putere nouă; îi înfloriseră obrajii. Un răstimp de jumătate de oră, sania merse destul de bine. Calul pufnea în răcoarea dimineții și răsăritul încununa cu aur depărtările de codri. Apoi calea poticni într-un loc râpos. Culi coborî cu mișcări rupte și luă pe Murg de căpăstru. Îl duse până la altă așezătură. După acea așezătură se grămădeau grunzuri de ape înghețate. Nu mult apoi ajunseră la izvoare revărsate și la mărghile moi. Culi îndemna calul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de el Căci ceea ce pierzi astăzi zadarnic cauți mâine și tot ce-ți mai râmâne E un amar regret. Sfârșindu-și cântecul zâna a sărit de pe marginile fântânii și a fugit din livada înflorită, sus pe un munte înalt și râpos. Roland s-a luat după ea, alergînd printre mărăcini și stânci în vreme ce cerul se întuneca, iar în cele din urmă o furtună înfricoșătoare cu fulgere și grindină s-a dezlănțuit. In vreme ce gonea astfel, o femeie, slabă și palidă
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
care întâmplarea i-o scosese în cale. Cu gând să abată hotărârea cerului, el și-a pus vrăjitoriile în mișcare pentru a-l aduce pe Rogero în puterea lui. Cu ajutorul demonilor el a ridical un castel în vârful unui pisc râpos al munților Pirinei și spre a face din el un loc plăcut tânărului, s-a apucat să prindă și să trimită acolo cavaleri și tinere fete pe care întâmplarea le aducea prin partea locului. Aici în mijlocul unui paradis lumesc, ei
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
Angelica, văzând de partea cui înclina victoria și cutremurându-se la gândul de a deveni prada lui Rinaldo, nu a mai stat pe gânduri. Întorcându-și calul a rupt-o la fugă și, în ciuda pietricelelor rotunde care acopereau un coborâț râpos, s-a afundat într-o vale adâncă, tremurând de teamă ca Rinaldo să nu-i fi luat urma. În fundul acestei văi ea a întâlnit un pustnic bătrân cu o barbă albă ce-i ajungea până la brâu și o înfățișare venerabilă
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
gând să împuținez din nesomnul de astă noapte. Nu după multă vreme am ațipit, dar am căzut într-un vis chinuitor... ... Se făcea că am pornit către căsuța din vale, dar nu știu cum am rătăcit drumul și am nimerit prin locuri râpoase și împădurite, de unde nu mai puteam să ies. Gândul că sunt așteptat de bătrân și că nu voi putea ajunge la timp mă făcea să încerc imposibilul... Urcam în câte un copac până în vârful lui, încercând să-l aplec peste
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
nume nu înseamnă că Traian ar fi trecut aici Oltul pe un pod, ci numai că se afla de mai înainte în acest loc o trecătoare făcută de Daci. Într-adevăr este cunoscut că malul Oltului din stânga este înalt și râpos, pe când acel din dreapta este o vale largă de câteva sute de metri, mărginită de o terasă mai înaltă, care oferea deci o cale foarte îndemănatică pentru o armată. Traian deci, cum au ajuns la Pons-Aluti, au apucat spre nord pe
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]
-
ai atins fundul.“ Îi veni să strige: „Ei bine, dă-i drumul! Trage! S-o sfîrșim odată!“. Dar, În loc să ucidă oameni, frazele se mulțumesc să-i facă să sufere. Ar fi vrut să adoarmă la loc, să țopăie pe pante rîpoase, prin grohotiș: cînd era cercetaș, totemul lui era „Capra neagră“. Numai că fraza nu-i dădea pace. Atingea fundul. CÎt să fi fost ceasul? Ca să afle, ar fi trebuit să deschidă ochii. Dar deschisul ochilor i se părea ultimul lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
A acoperit soarele și totul se zgribulește la loc. Serafimul nu mai e. Oricum, ce păzea el acolo? A început să ningă. Ninge peste găinile, șapte la număr, trei bălțate, una albă, trei roșcate, care ciugulesc mai departe urcând malul râpos, decorat cu resturile civilizației. Și în tot parcul, numai ele au mai rămas, parcă a sunat trâmbița zilei de apoi și pământul s-a mântuit de lume. Țipenie! Nici casierițe, nici mape, nici Costache Popa, nici bebeluș! Ninge mărunt, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Deschis e ochiul zilei acum pe orizon.” Meditația Începe la ceasul Înserării (ora romantică a contemplației) și se termină odată cu ivirea luminii matinale, În zvonul dobitoacelor ce coboară la apă. Ea antrenează un număr de elemente materiale (soarele, muntele, dealurile rîpoase, rîul șoptitor, cîmpia, astrele, ruinele, evident, vegetația zidurilor, din nou cîmpia și rîul, mușchiul pietrelor și ierburile sălbatice, păsările călătoare), acelea pe care le aflăm În toate poemele reflexive și evocatoare din epocă. Ele formează cadrul pastoralei tradiționale, cu ușoare
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
locul și timpul acțiunii. Ajuns aici, eroul se pierde În vălmășagul Încăierării și iese, la urmă, triumfător ca un campion dintr-un concurs dificil. În Basme, spațiul se deschide din nou spre universul dinafară. Devine vast și misterios. În muntele rîpos, Într-o peșteră, se află palatul patinați/or luminat de o „flacără misterică”. Peisajul este tenebros alpin: rîpe sălbatice, „turburoase unde”, vuiet de prigori, nori ce fumegă, lună „gălbenindă”, duhuri neguroase, schelete etc. Locul mesei din Legende l-a luat
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]