1,463 matches
-
la o înălțime de treizeci de picioare în aer, apele scăpărară o clipă ca niște fîntîni arteziene, apoi se sparseră într-o ploaie de fulgi, lăsînd un cerc; care clocotea ca laptele proaspăt, în jurul trupului marmorean al balenei. Ă înainte! răcni Ahab, iar ambarcațiunile se avîntară la atac. Dar, înnebunită de harpoanele din ajun, ce-i chinuiau trupul, Moby Dick părea posedată de toți demonii alungați din ceruri. Lungile șiruri de tendoane ce se întindeau pe sub pielea străvezie a frunții sale
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
că aceasta era pricina tuturor necazurilor ei - sau poate închipuindu-și că e un dușman mai nobil și mai vrednic de luat în seamă - porni fulgerător spre prova lui Pequod, ciocnindu-și fălcile prin spuma scînteietoare. Ahab se clătină și răcni, pleznindu-se cu palma peste frunte: Ă Orbesc! Oameni buni, veniți în fața mea, ca să pot merge pe dibuite! E pe-aproape? Ă Balena! Corabia! strigară vîslașii îngroziți. Ă La rame, la rame! Potolește-ți, mare, adîncurile, pentru ca Ahab să poată - pînă
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
Dacă trage careva În el vreo săgeată Îl ucid... De ce ? s-au mirat tătarii. Pentru că pe acest pui de moldovean vreau să-l ucid eu ! Fac rămășag că-l nimeresc drept În inimă, cu prima săgeată... Fie-ți milă... a răcnit Mitruț, când hanul a Întins arcul, dar n-a mai apucat să spună nimic, căci o săgeată l-a nimerit drept În inimă și l-a omorât. Apoi trâmba a sărit pe cai, a pornit galop, dând foc satelor, ucigând
Istoria românilor prin legende şi povestiri istorice by Maria Buciumaş, Neculai Buciumaş () [Corola-publishinghouse/Science/1126_a_1952]
-
prin zăvoiul des ca peria. Prin negură se Îmbulzeau turcii, sfărâmând și tăind lunca cu gând s-ajungă În grabă la zvonul de război. Nu după mult timp călăreții și tunurile s-au Împotmolit În mocirlă. Toți au prins a răcni fără a se Înțelege, a chema fără s-audă. Când era mai mare Învălmășeală, a căzut și Ștefan-Vodă, ca un trăsnet asupra lor. Loviți În spate, crezând că au oaste moldovenească și În față, scufundați În mlaștină, turcii n-au
Istoria românilor prin legende şi povestiri istorice by Maria Buciumaş, Neculai Buciumaş () [Corola-publishinghouse/Science/1126_a_1952]
-
Înaintează spărgând șir după șir, Împrăștiind spaima și neorânduiala În oastea păgână care Începe să dea Îndărăt și să se Învălmășească. Cei din urmă, văzându-se Împinși spre pod, o iau la fugă. Sinan se repede să-i Întoarcă. El răcnește, blestemă și bate În mișei cu ghioaga-i de fier. Dar strigătul morții răsună mai tare. Mulțimea, nebună de groază, Își caută scăpare În fugă. Fricoșii târăsc pe eroi. La pod se Înghesuiesc să treacă deodată cai, oameni și tunuri
Istoria românilor prin legende şi povestiri istorice by Maria Buciumaş, Neculai Buciumaş () [Corola-publishinghouse/Science/1126_a_1952]
-
avânt așa de sălbatic, Încât pământul se zgudui. O volbură de foc se deschise. A fost o lovitură de trăsnet la care turcii nu se așteptau. Cei de pe creasta parapetului se prăvăliră deodată În șanț. Românii izbeau În dreapta și În stânga, răcnind, scrâșnind. Dușmanii se risipiră ca suflați de vifor, dar nu voiau să se dea bătuți... Într-o dimineață de octombrie, În același an, 1877, soarele răsări cu o lumină prietenească. Negura se risipi curând și văzduhul se umplu de strălucire
Istoria românilor prin legende şi povestiri istorice by Maria Buciumaş, Neculai Buciumaş () [Corola-publishinghouse/Science/1126_a_1952]
-
tratate altfel decât cu un respect plictisit. Sub zodia unei abordări tradiționalist kitschiste, un local „românesc“ înseamnă în primul rând un decor: blănuri de urs roase de molii, puse peste scaune incomode, dar, pare-se, de sorginte dacică, guriste care răcnesc romanțe sau chiar manele, chelneri în ie și ițari, dar cu adidași în picioare... De-abia în al doilea rând vine meniul, care nu oferă nici o surpriză: ciorbă de burtă, mămăligă, sarmale, ceafă de porc la grătar, toate preparate fără
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
străină”. Asta era, așadar, cheia Atlantidei noastre! Limba, această materie misterioasă, invizibilă și omniprezentă, ce ajungea prin esența ei sonoră în fiecare cotlon al universului pe care tocmai îl exploram. Limba aceasta care modela oamenii, sculpta obiectele, șiroia în versuri, răcnea pe străzile invadate de mulțime, o făcea să zâmbească pe tânăra țarină venită de la capătul lumiii... Dar, mai ales, palpita în noi, în inimile noastre, asemenea unei grefe miraculoase, deja plină de frunze și de flori, purtând în ea rodul
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
poporului". Spre surprinderea unui bun cetățean, profesorul s-a arătat, de pildă, intrigat de perseverența unui străvechi procedeu ofensiv românesc: Când i-am adus vestea că podul de fier a fost aruncat în aer [...] s-a înfuriat peste măsură, a răcnit la mine... L-am întrebat de ce se supără, ca odată cu prăbușirea podului a fost distrusă și jumătate de tren, un tren cu produse pentru Germania..." Dar oamenii pe unde vor mai circula? m-a întrebat. Am observat aici un fenomen
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și prin zăvoiul des ca peria. Prin negură se îmbulzeau turcii, sfărâmând și tăind lunca cu gând s-ajungă în grabă la zvonul de război.Nu după mult timp călăreții și tunurile sau împotmolit în mocirlă. Toți au prins a răcni fără a se înțelege, a chema fără să audă. Când era mai mare învălmășeala, a căzut și Ștefan Vodă, ca un trăsnet asupra lor. Loviți din spate, crezând că au oaste moldovenească și în față, scufundați în mlaștină, turcii nau
PAȘI SPRE PERFORMANȚĂ Auxiliar la limba și literatura română pentru elevii claselor a III-a by GRETA - FELICIA ARTENI () [Corola-publishinghouse/Science/91575_a_93526]
-
criticându-l. Nu ierta nici o lipsă, nici o vină. Cuvântul lui aducea întotdeauna lumină Căci pătrundea lipsa până la rădăcină. Iată-l, deci, în ședință înscris la cuvânt Ca o furtună din nori tunând, fulgerând: - Chiulangiul de iepure dă din greșală-n greșală Răcnește măgarul cât zece în sală. Nedisciplina e principalul său viciu, Întârzie lunar de două ori la serviciu. Risipa lui ne duce de-a dreptul la groapă Căci uită uneori deschis robinetul de apă. Să fie criticat și sancționat spre pilda
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
tuturor ospețelor, ne împroașcă, ne murdăresc și ne torturează veșnic cu aceleași acuze: fasciști, teroriști, rasiști, sectari, ba și comuniști, numai de legionarii Romei contopiți cu nemuritorii daci nu vor să rostescă un cuvânt. Plângi tu, Romă, durerea fiilor tăi, răcnește tu, lupoaică, ginta latină amenințată iarăși cu destrămarea. Legionarii români nu au dreptul nici la istorie și nici la mormânt și nici măcar la gropi care zac risipite în țărâna de sânge a pământului românesc, stele ce pururi nu se vor
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
96) Observăm deci că marea rivalitate și bătălie între statele centrale (sau metropolitane) nu se mai desfășoară în relațiile lor nemijlocite, fiind exportate în „periferie”. Așa se face că bolnavul de gută (boala bogaților) este în „metropolă”, dar cel ce răcnește de durere este în „periferie” (cum bine sesiza Schreiber). Eșecul statului metropolitan (central) în „războiul periferiei” aduce declinul. Este cazul Spaniei (1500 și 1600) și al Franței, care au suferit de „sindromul Marii Puteri” (Randall), năzuind să domine Europa. Războaiele
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]