23 matches
-
încet ca o ștergere de contururi în bogata ninsoare vocea aceea tremura încet se târa leoarcă de sărut în liniștea de febră vocea ploua peste tot imaculare de nu se auzea nimic așa cum la tropice nu vedeai stropi nu auzeai răpăit și brusc erai ud statut de realitate îmbinare născută dintr-un viciu de asociere cum savantul nu prin formule ci din te miri ce descoperă când obosit de calcule se-nvârte ca tot omul prin bucătărie care spune sunteți aici
Poezie by Alexandru Dohi () [Corola-journal/Imaginative/12829_a_14154]
-
ca toată lumea să moară. — Trezește-te, scumpete, zice Brandy cu o mână strânsă căuș sub bărbia lui Manus. Și Manus se uită printre gene: — Mami? — Trezește-te, scumpete, zice Brandy. E OK. — Acum? zice Manus. — E OK. Se aude un răpăit slab, sunetul ploii pe acoperișul unui cort sau pe-o decapotabilă acoperită. — O, Doamne - Brandy face un pas în spate. O, sfinte Christoase! Manus clipește și se uită printre gene la Brandy, apoi în poală. Un crac al pantalonilor lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
-i de pe nas, bărbie, chiar de pe manșetele jeanșilor. Pic pic pic pic. — Patru, am spus. Îmi tremurau mâinile. Nu știam ce să fac. — Știți că sunt mort, nu-i așa? spuse Nimeni. Uitați. Întinse palma. De pe vârfurile degetelor, cu un răpăit egal, îi picura un lichid. Pic pic pic pic. — Vedeți? Nu... — Acum vedeți. Totul. E evident. Apoi, ca și când și-ar fi amintit ceva, se răsuci repede în scaun, întorcându-se cu spatele la mine. — Șșș, ce faci? Dezvălui prea multe, dezvălui totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
ploaia. Auzea scrîșnetul grilajului de fier; auzea pași de bărbat pe cărarea pietruită și zgomot de bocanci șterși apăsat pe dale, în dreptul pragului. Nopți în șir așteptă ca bărbatul să bată în ușă. Dar apoi, cînd învăță să deslușească nesfîrșitul răpăit al ploii, crezu că musafirul imaginar n-avea să treacă niciodată pragul și se deprinse să nu-l mai aștepte. A fost o hotărîre definitivă, luată în acea noapte furtunoasă de septembrie, cu cinci ani în urmă, cînd s-a
Gabriel García Márquez - Vine un bărbat pe ploaie (1954) by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/11015_a_12340]
-
sunt pline ochi ca niște găleți de la noi de acasă.. Așteptăm ceva, e rândul ungurilor să atace dar se pierd în sârmele ghimpate amplasate dincolo de țara nimănui și nu-i ajutăm.Nici ei n-ar face-o! Țipete scurte, un răpăit sau două de mitralieră apoi din nou liniște. -Ionele! 4 oameni! Misiune specială! Să vă ia dracu pe toți! Zic în mintea mea încărcată cu apă și neuroni plutitori apoi mă ridic încet din noroiul unde mă găseam.Aleg 4
INGERI CAPTIVI P3 de FLORIN CIPRIAN ISPAS în ediţia nr. 640 din 01 octombrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/343651_a_344980]
-
porumb, eram foarte obosiți, peste zi muncisem de ne spetisem cărând la muniții. Acum ne odihneam, eu dormeam pe câteva brațuri de coceni lângă botul cailor, focul se liniștise și, când totul părea că s-a sfârșit, mă trezește un răpăit scurt de mitralieră, venit foarte de aproape, urmat de un rânchezat de cal...Imaginea lui o am permanent în minte, nu numai oamenii, dar și animalele au un gest suprem în fața morții: se ridicase în două picioare, retezat peste gât
INGERUL CARE A CAZUT DIN PARADIS de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1727 din 23 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374723_a_376052]
-
frumoși și mai ușori ai noștri de până atunci se scurseseră în cei opt ani de liceu! ― La ce te gândești, Băjenarule, de-ai tăcut așa, că pe vremuri nu mai puteam să scoatem o vorbă de gura ta?! Un răpăit uniform de picioare trântite pe podele salută intrarea profesorilor în clasă! Barosanul, Atila, Dinu, Radian, Stoiceseu,Todor! Barosanul are în mână catalogul clasei a VIII-a modernă de-acum douăzeci ani. Se suie pe catedră; iar ceilalți profesori se așază
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
mai rămâne loc în barcă, se lasă în jos epuizat, lăsându-și capul pe acea pernă caldă formată de corpurile gâștelor. Yasmin face la fel și lasă vâsla să atârne în apă, lângă ei. Deasupra capetelor lor, masacrul continuă, un răpăit neregulat de gloanțe înregistrându-se la suprafața lacului. Bărcile plutesc duse de curent și se trezesc aproape de buturile de unde trag ofițerii englezi. Ochi mai ageri ca ai lor, poate ochii spiritelor pe care uneori îi văd țăranii sclipind printre trestiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
reușit să-l țină pe Gandhi departe de Punjab. Și celelalte persoane de vază sunt deținute în afara graniței. S-a acționat rapid. În timpuri ca astea, reacția este destul de simplă. E doar o chestiune de nervi. Zâmbește. Se aude un răpăit și un pocnet. S-a tras. Aerul pare sfâșiat. Instinctiv, sir Wyndham se ferește. Lady Aurelia face la fel, scoțându-și pălăria. Pentru un moment, capetele lor se apropie, ajung unul în poala celuilalt. Sir Wyndham e sigur că știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Este atât de captivat de propria-i transformare, încât ajunge în mijlocul mulțimii, fără să-și dea seama. Misiunea este în flăcări. Flăcările mângâie partea din față făcută din lemn cum mângâie degetele corzile unui instrument. Scot un sunet ca un răpăit, ca un vuiet jos, teribil, care pe moment izbucnește deschis într-o rafală, un trosnet. Vorbirea giganților. Încearcă să ajungă în față, îngrozit dintr-odată de pierderea acestui loc, a camerei sale și a colajului de figuri estompate, a dulapului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
care Îmi răspunde, Îi explic În cuvinte dintr-o silabă că trebuie neapărat să-l sune pe tip și să contramandeze totul și că, dacă n-o face, am să-i rup picioarele. În boxe Începe să se audă un răpăit insistent de tobe și tresar Înspăimântată. Sunt atât de departe cu mintea, că mai să uit unde mă aflu. În sală e acum perfect Întuneric și publicul din jurul nostru amuțește, nerăbdător. Bătaia de tobe se amplifică, dar pe scenă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
cât mai tare. Apoi, desculț și gol, a așteptat în picioare ca primele picături să stropească nisipul și pământul, acoperind de cicatrice ca de vărsat chipul deșertului, pentru ca apoi apa să sosească în valuri, îmbătându-i simțurile când auzea dulcele răpăit transformându-se în vuiet, simțea pe piele mângâierea călduță și în gură prospețimea limpede, și respira râvnitul parfum al pământului îmbibat de apă, din care se înălța un abur gros și tulburător. Iată, în sfârșit, miraculoasa și fecunda unire, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
coloană de militari mărșăluia în sens invers cu cel al trenului. La un moment dat, trupa a pornit să se răsfire ca o turmă de oi în care au dat lupii. Într-o clipită, toți se aflau la pământ... Un răpăit ca de darabană a zguduit plafonul vagonului, totul însoțit de huruit de motoare de avion ambalate la maximum. Cei din vagon s-au aruncat la podea, cu excepția lui Toaibă. Un ofițer din preajmă s-a răstit la el: Ce faci
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
am apropiat de prima casă. Știți cum se face o trebușoară ca asta. Între timp, și luna a urcat pe cer binișor. La primele case nu am dat nici peste un câine măcar. Când să facem cotul unei uliți, auzim răpăit cadențat de pași soldățești. Ne-am făcut una cu gardul. Era o grupare nemțească cam de tăria unui pluton. Venea de-a dreptul spre noi. Ce era de făcut? Să fugim? Ne puteau simți și ne-am fi ars! Norocul
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
dată. — O țin chiar aici, zise el, arătând cu capul sub tejghea. Neîncărcată, bineînțeles. Bătea în continuare ritmul și cântă: — Numai probleme am avut. — Dați-mi să semnez, acum, spuse Alex. Tânărul îi înapoie cardul și Alex completă formularul. Același răpăit, neîncetat. Se gândi să meargă în altă parte, dar era prea obosită. Jamie o aștepta. Trebuia să-i dea ceva să mănânce, să-i cumpere niște haine noi, o periuță de dinți și altele. — Gata, zise băiatul, dându-i cheile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
Ar fi fost plăcut să am în preajma mea pe cineva vorbitor de engleză. Și care face niște sandvișuri atât de extraordinare, adaugă, extrem de serios. Nu-mi pot reprima un surâs. — Firma de catering. — A. Eram doar curios. La auzul unui răpăit ușor în ușă, ridicăm amândoi privirea. — Samantha ? o aud pe Trish șoptind de dincolo de ușă, pe un ton de urgență. Mă auzi ? — Ăă... da ? îi răspund, cu glasul ușor sugrumat. — Nu te teme, nu intru. Nu vreau să te deranjez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
care Îmi răspunde, Îi explic În cuvinte dintr-o silabă că trebuie neapărat să-l sune pe tip și să contramandeze totul și că, dacă n-o face, am să-i rup picioarele. În boxe Începe să se audă un răpăit insistent de tobe și tresar Înspăimîntată. SÎnt atît de departe cu mintea, că mai să uit unde mă aflu. În sală e acum perfect Întuneric și publicul din jurul nostru amuțește, nerăbdător. Bătaia de tobe se amplifică, dar pe scenă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
ieniceri din podișul Anatoliei. Cantacuzinul îl privea îngrijorat. Expresia feței lui Selin era tristă, ba chiar speriată, așa că întrerupse tăcerea: — Domnia ta ești obosit sau te încearcă vreo durere... — Nu... Ia, ce se aude? Peste zumzetul gâzelor venea de undeva un răpăit ritmat. — E toaca mânăstirii Comana. Aci sunt moșiile noastre, ale Cantacuzinilor, mânăstirea Comana au rezidit-o unchiul și verii mei; e locul lor de îngropăciune. Toacă de vecernie. — Or să bată și clopotele? întrebă Selin, temător. — Da, cred că da
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
grijă, taică, șopti Constantin, noi o să fim primii, neica Ianache și cu mine. O să încercăm, deși știi, aș vrea să știi asta, până acum am fost împreună, dar de murit, fiecare moare singur, așa cum îi dăruiește Dumnezeu sfârșitul. Singur... Un răpăit scurt de tobe turcești și sunete de trâmbițe vesteau apropierea sultanului. Întoarseră privirile. Pe divanurile acoperite cu mătăsuri și perne roșii, sub corturile deschise erau adunați toți ambasadorii europeni la Înalta Poartă - capuchehaiele -, toți demnitarii otomani, pașale cu unu sau
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
poate să cânte orga. Cotropit de frică, mă piș în pantaloni. Pe urmă tăcere. Lângă mine un clănțănit din dinți, cu multe strofe. Adineaori, ba nu, înainte ca orga să-și fi terminat piesa de concert, atunci a început clănțănitul răpăit, a continuat fără întrerupere și încă mai durează atunci când strigătele răniților încep să acopere toate celelalte zgomote. Oricât de scurtă a fost, a ajuns: încă pe parcursul primei lecții am învățat să-mi fie frică. Groaza a pus stăpânire pe mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
din țigară. Nu prea avea tragere de inimă să iasă acum pentru cadoul domnului Neacșu. Orice gând despre el o târa, lipicios și neabătut ca mersul unui melc, într-o zonă mocirloasă din care nu știa cum poate ieși. Un răpăit neașteptat o făcu să-și ridice privirea spre geamul de la sufragerie. începuse să plouă. O ploaie grea, de sfârșit de lume. Nu se mai vedea nimic pe geam. Se apropie curioasă de fereastră. Ploua cu stropi deși ce păreau să
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
cinerare, pe când trâmbe de lumină izbesc dinspre Est, pe neașteptate și pârloage de flăcări sar dincolo, până peste culmea Țarinei Baisei. Die Totten reiten schnell, zise, iarăși, în liniștea posacă a Țarinei pustii a Baisei, glasul lui Iuga. Ca un răpăit metalic de mitralieră îi zăngăniră lui Nicanor Galan vorbele fără înțeles ale lui cumnatu-său. De aceea, înainte de a îngăima penibilul și idiotul hăhăit, al celui pornit pe obișnuita supușenie, îl mai afurisi, încă o dată, în gând: Rupe-ți-ai limba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
bătăușii etc. Pe fereastră zărim capetele lui Vava Ghica, candidatul guvernamental, a lui Alexandru Orăscu, senator și profesor universitar, care prezida biroul, și alții. Căpitanul Mărculescu, văzând că afacerea devine serioasă, comandă cu vocea-i puternică: — Arma la mână! Un răpăit scurt de armă și o linie de baionete se îndreaptă către noi. În ace lași moment aud în urmă ceva care se aseamănă cu zborul unui stol de păsări. Mă întorc și nu mai văd pe nimeni. Spațiul era gol
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]