47 matches
-
fie pe făgașul acelorași opinii, fie pe al altora care nu mai puțin ne incită, survolînd, ca-n viață, mai multe domenii, făcînd comerț de idei și impresii tot ca-n viață, recurgînd frecvent, spre a relua termenul eseistului, la racursiuri, adică la "prescurtări"ale unei problematici presupusă mai amplă, mai bine zis inepuizabilă precum misterul existenței însăși. Evident, o producție de o asemenea factură trebuie să aibă o cotă de originalitate, id est de inconformism. A relua lucruri știute ori
O specie "demodată"? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15069_a_16394]
-
că sugestiile pe care le face pot fi împlinite chiar de sine însuși. Evitând cu eleganță toate capcanele clișeelor critice anterioare, realizând în același timp o incursiune minuțioasă prin discursurile premergătoare, deconstruind “simplificările” mutilante și reîntregind portretul lui Maiorescu prin racursiu logico-filosofic, Cornel Moraru procesează o întreagă bibliotecă și, scriind proză de idei, ne reîntoarce un obiect cultural de o limpiditate intelectuală, echilibru hermeneutic și claritate ideatică înalte, demne de concizia și spiritul critic ale lui Maiorescu însuși.
Eterna reîntoarcere la Maiorescu by Nicoleta Sălcu () [Corola-journal/Journalistic/12925_a_14250]
-
face tot mai mic, tot mai văduvit de enigme, în pofida creșterii etajelor și extinderii lui în toate părțile. Și devine tot mai trist, în ciuda sărbătorilor vesele și libertății de a-i cutreiera străzile fără teama de a rătăci.”. Urmează un racursiu în timp, dincolo de granița anilor 1989-2000, pre când prietenii din Moldova, care poposeau la Cernăuți, i se confesau, mai mult în serios decât în glumă, că-și plimbă pașii prin Europa. Cu destul de evidentă melancolie, Maria Toacă apreciază că, în
Dan LUPESCU despre… Dulce de Suceava. Amar de Cernăuţi de Doina CERNICA amp; Maria TOACĂ [Corola-blog/BlogPost/93612_a_94904]
-
roșu" (Scrisori șmai mult decîtț deschise). Deși personalitatea tutelară rămîne Mallarmé, în transcendența sa eretică, în angelismul său fără îndestulător har, convertit în mistuitor-rece ebuliție estetă. Acel obsedant Mallarmé, producător - bardul nostru îi reia cuvintele teoretice - al unui "prodigiu de racursiuri și elanuri, într-o scrisură corporală, un lucru-a cărui redactare ar cere,-n proză dialogată sau descriptivă, lungi perioade: Poemul pur, adică liber de-ntreg tacîmul scriptologic... " (Scrisori șmai mult decîtț deschise). Sau care îi inspiră asemenea incantații ale
Poezia lui Șerban Foarță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17261_a_18586]
-
ontologice, autoînvinuiri de complicitate, fie și numai din pricina jocului privirilor, a zâmbetului acestuia, la care ea răspunde, matematic, prin flăcările ce-i țâșnesc din obrajii ce se înroșesc brusc) -, prind contur memorabil o suită de personaje, ce revin obsesiv, în racursiuri și prin salturi (bucle) în timp - timpul rememorării - precum: Valentin (cu care se căsătorește, pe ascuns, în primul an de studenție, de care se desparte intempestiv, Taina afirmând sec, aidoma unui judecător implacabil, de la Înalta Curte de Casație și Justiție
Cristina Mihaela BARBU sau… TAINA tainelor tăinuite în Poveste [Corola-blog/BlogPost/93938_a_95230]
-
puțin viață prin comentariile tinerilor asupra crimei, care nu-i oripilează, ci le trezește curiozitatea. Nu crimă, ca fapt social, "un fapt divers atroce", este elementul decisiv cît această experiență a morții care traversează razant tot filmul. Lipsa de linearitate, racursiurile realizează un univers modular, unde că în povestirea lui Mircea Nedelciu, Aventuri într-o curte interioară, un personaj are revelația că fiecare clipă este o lume în sine pe care poți alege s-o trăiești deplin în absență oricărei ierarhii
Cu elefantul în parcul paranoic by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8295_a_9620]
-
Marie Lopez, devenită secretarul său literar îl ia drept un compliment adresat exclusiv ei: douce. Filmul lui Schnabel emană această blîndețe fără a deveni dulceag și te face în același timp, să realizez ce-i lipsește, dincolo de ictusurile ironice sau racursiurile nostalgice: tragicul. Surprinzător, în universul oniric sau de reverie al lui Bauby este loc pentru regret, dar nu și pentru coșmar, imaginea scafandrului în apa tulbure nu creează anxietatea scontată, ci apare mai degrabă cu rolul unui refren, mai alerte
Fluturele din acvariu by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8638_a_9963]
-
și Robert de Niro, atmosfera din Rocco și frații săi (1960) al lui Luchino Visconti, sau Nașul lui Francis Ford Coppola sau mai nou Gangs of New York (2002) tot al lui Scorsese, filmul are ceva în plus, dificil de numit. Racursiurile, revenirile temporale sub imperiul nostalgiei, plenitudinea de forme și emoții, ciudata poveste a copilăriei de ghettou căreia îi ia locul un bărbat cu tîmplele grizonate, cu o privire extrem de tristă, cu un început de lordoză, în vacuumul încăperilor goale, modeste
America, odată ca niciodată... by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9191_a_10516]
-
picior în cizmele lipite pe pulpă, colțul gurii ei cu buzele subțiri și dinții prea albi, o mână inelată ce strânge un revolver se repetă gigantice în oglinzi și între aceste bucăți strâmbe ale ei se interpune pielea Lornei în racursiuri, ca un peisaj de carne. Nu mai pot distinge ceea ce aparține uneia sau alteia, mă pierd, mi se pare că m-am pierdut pe mine, nu-mi mai văd reflecția, ci doar reflecția lor. Într-un pasaj de Novalis, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
istorie exclusiv a filmului avem o excelentă analiză de sistem, bazându-se pe un istoric al instituțiilor cinematografice. Această privire întoarsă spre trecut cântărește ceea ce trecutul împrumută prezentului, ceea ce se transformă în tradiție sau chiar în traseu destinal. Tocmai aceste racursiuri mi se par printre cele mai interesante din carte, iar materia Istoriei critice... îl servește deopotrivă pe critic și pe istoriograf. Filmul românesc este privit permanent în oglinda deformantă a unor contexte nefavorabile, de la cel ideologic la cel al birocrațiilor
Ultimul Val – cronica unei generații by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4937_a_6262]
-
deceniu de dictatură comunistă, pe 13 decembrie 1981 fiind impusă legea marțială de către generalul Jaruzelski, care încerca astfel să izoleze complet Polonia de Occident și să blocheze inițiativele sindicatului Solidaritatea. Filmul funcționează pe două planuri paralele cu o serie de racursiuri, un plan retrospectiv al crimelor și unul asertiv al anchetei. Povestea este derulată de către Edward Srodon (Arkadiusz Jakubik), acuzat de a-i fi asasinat pe toți membrii familiei Dziabas, și debutează cu un scurt excurs biografic. Însă ceva este în
În casa morților by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5936_a_7261]
-
viață. Regizorul nu ne face accesibil tot acest univers al penumbrei, însoțim o vreme universul „Circului”, spionajul britanic, până când ne familiarizăm puțin cu jargonul, cu mediul funcționăresc. Discuțiile nu oferă decât parțial explicații, acțiunea apare astfel cam încâlcită, făcută din racursiuri nostalgice, pânde și așteptări. Spionajul oferă o rațiune de a fi trădării, iar ceea ce apare tulburător este tocmai prezența trădătorului în nucleul cel mai restrâns, în cercul cel mai intim. Nu-i voi divulga numele pentru cei care nu au
Șah-Mat by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4881_a_6206]
-
cu adevărat „personală” atunci când împrumută Galateei- Vicente chipul soției sale, tot un caz de sinucidere în urma unui accident din care aceasta ieșise aproape complet desfigurată din cauza arsurilor. Cum spuneam, efectul de telenovelă bruiază constant linia „narativă” principală a filmului cu racursiuri și zorzoane, drame și flacoane. În locul lui Vicente se află acum o femeie frumoasă, ușor nesigură, cu o sensibilitate bulversată, cu latențele vechii identități, explorând universul complet necunoscut al uneia noi. Transgeneza a reușit, bărbatul s-a transformat în femeie
Pygmalion și Galateea by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5103_a_6428]
-
care regizorului îi sunt dictate o serie de opțiuni menite să asigure succesul de casă trecând peste scrupulele estetice ale acestuia; Ed Wood (1994) al lui Tim Burton ne introduce în culisele cinematografului cu profil consumerist al anilor ’50, iar racursiurile cinefile din Ararat (2002) al lui Atom Egoyan reflectă vârste ale cinematografului asociind sensibilități specifice. Filmul lui Wim Wenders pornește de la un impas, de la contactul său cu mecanismul cineamtografiei americane prin intermediul filmului pe care-l face în America avându-l
Omul cu camera by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5371_a_6696]
-
prin care Peter Sloterdijk se desparte de Derrida, algerianul, într-un fel propriu: în urma unei excursii, comprimate, de la originea la capătul metafizicii occidentale. E un racursi de highlight-uri ale unuia dintre cele mai ciudate, pretențioase și respinse bibliografii contemporane. Un racursiu în mers, un dans despre care cei care interpretează Like an Egyptian spun că e „dansul nisipului” - adică a ceea ce rămîne, în urma „deconstrucției” făcute de istorie, din piramidă. Textul lui Sloterdijk este unul despre piramidă și despre ce ascunde ea
Dansînd cu Derrida by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/4019_a_5344]
-
cu o retorică(chiar dacă e de “căcat”) iar tu vii cu “aia” erecta și ți-o tot bagi. Deci, stai liniștit, Fane, tine-o tot asa(și pe-asta și pe “aia”)avem nevoie de nefericiți că ține, care, prin racursiurile lor aberante, pun în evidență, mai bine, opinia rezonabilă! DB, dacă există o lege care o acceptă nu înseamnă că este și ceva natural, eu încă nu am văzut lei homosexuali. Plăcerile homosexuale au fost practicate în general de oameni
Pictura quasi scriptura by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/83009_a_84334]
-
interior profund lipsit de substanță calitativ superioară, dar creionată într-un tipar specific al antiformei de ordin postmodernist (indefinibilă sub aspect structural), nu întruchipează, dacă putem spune așa, decât o complicată reducție nenecesară a unui cod “natural” anterior formulat, un racursiu, cu alte cuvinte, deosebit de relevant, cu funcție deloc epistemologică, menit să indice însă nicidecum reflexia poetică a astrului solar în oglinda liniștită a unei ape, ci întreaga fenomenologie cercetată cu infinită precizie pe tot arealul său reprezentativ tocmai din dorința
MASCA OBOSITĂ A ZEULUI NOM ... de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 958 din 15 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/366548_a_367877]
-
anticlasică etc. Astfel, după modul în care încearcă să sugereze volumul și spațiul, există mai multe tipuri de perspectivă: perspectiva aeriană (sau perspectiva atmosferică), perspectiva inversă, perspectiva lineară (sau proiecția conică), perspectiva în zbor de pasăre (privirea în plongé) și racursiul. Perspectiva devine instrumentul prin care pictorii vor construi spațiul pictural și vor reda iluzia vizibilului. Spațiul pictural este un element component al imaginii plastice alături de tematică, personaje, tehnică de lucru etc. El nu este cel real, cel perceput din realitatea
TIMP ŞI SPAŢIU ÎN PICTURĂ: PERCEPŢIA PSIHO-SENZORIALĂ A IMAGINII ARTISTICE de CRISTINA LAURIC în ediţia nr. 867 din 16 mai 2013 [Corola-blog/BlogPost/371136_a_372465]
-
Armeană, în ale cărui mari ferestre bătea insuportabilul toboșar al timpurilor noi. Așadar cele patru ilustrate, pe rînd. Cu la fel de laconice adnotări (în paranteză), acum datate. 1. "Vedere din port", cu un vas impozant, acostat lîngă faleza mult monumentalizată prin racursiul fotografic. Pe verso, notațiile scurte, cu aerul lor candid, ca și cum nu s-ar fi referit la o țară aflată sub ceaușism dur și triumfalist: Cobor din Săgeată la ora 11, îmi iau cameră la hotel Farul și mă duc pe
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
inducția unui centru, de a crea un centru, prin aceea că se pornește de la critica literară spre critica culturală și apoi spre un discurs critic, care În finalul acestor câteva pagini ambiționează să devină un discurs științific. Ficționalizarea este, În racursiul de azi, un text despre crearea lumilor fictive care vine din literatură, trece prin discursul critic, iar apoi, Într-o a treia fază, este un discurs al cunoașterii. Neavând sub ochi textul-mamă, pentru a vedea cum se argumentează acest triplu
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
atât mai mult, una conjuncturală: e de întrevăzut în ea spiritul tradiției. Cultul povestirii și al povestitorului vorbesc despre un prozator moldovean. Narațiunea urmează un curs domol al întâmplărilor, sub semnul oralității tradiționale, și numai din când în când al racursiului, al „ochiului” cinematografic, vădind amprente ale poeticii romanești a secolului al XX-lea. Tipologic, prozatorul aparține categoriei creatorilor rurali în literatură, a acelora care cred că „veșnicia s-a născut la sat”, cum spunea Lucian Blaga. Or, universul rural există
DRUŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286886_a_288215]
-
exercițiului literar pe care îl practică. Atât în prozele concentrate, cât și în desfășurările epice largi, ritmul narativ este energic, iar desenul psihologiilor se dezvoltă surprinzător. Observația penetrantă, plină de nerv, incisivă trece firesc în evocarea tabloului de epocă, prin racursiuri ironice, sau în fantastic și poematic. Personajele malefice, demonice, grotești, și întâmplările lor, plasate într-un „loc” fabulos (un oraș-port la Dunăre, nenumit însă, sau imaginarele Defonia, Para de Loess), simbolic dimensionat, atestă o lume proprie și o viziune specifică
GURAU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287386_a_288715]
-
altul, reperul esențial rămâne momentul redactării. Autobiografia se scrie, de obicei, la o distanță mare de timp față de evenimentele Întâmplate. Jurnalul se supune regulii de a scrie zilnic. Autobiografia comprimă mari secvențe temporale, jurnalul intim fragmentează durata unei zile. De racursiuri temporale va fi vorba În ambele situații, doar că mărimea lor diferă esențial. Autobiografia suprimă uneori ani Întregi, pe când jurnalul intim abia dacă-și permite luxul eludării câtorva zile. Însă, ca o notă comună, literatura acestor forme epice are același
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
era mai rău când durerea venea noaptea și, cu toate că pastilele Îl calmau, Îl ținea treaz până În zori), a privit panorama circular și pe Îndelete: orașul modern din depărtare și orașul În flăcări din apropiere, siluetele gârbovite care fugeau din ele, racursiurile sumbre ale oamenilor Înarmați dintr-un plan mai apropiat, reflexul roșiatic al focului - tușe trase cu un penel fin, cinabru pe galben - care luneca pe metalul puștilor, cu licărul special pe care ochiul nefericitului privitor protagonist Îl captează cu neliniște
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
a abandona aparatele fotografice și a picta bătălia bătăliilor i se năzărise lui Faulques În fața tabloului din palatul Uffizi În ziua când Olvido Ferrara și el Înlemniseră În sala, din fericire goală timp de cinci minute, admirând compoziția extraordinară, perspectiva, racursiurile magnifice ale picturii pe lemn, una dintre cele trei care reprezentau episodul militar din 1 iulie 1432 de la San Romano, o vale de lângă râul Arno, Între oștile Florenței și Sienei. Olvido Îi atrăsese atenția lui Faulques asupra liniei orizontale care
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]