6 matches
-
unor noi opere și nu ca instrument analitic. Forma de sonată are o structură bitematică tripartită. Cele trei părți fundamentale sunt: 1. Expoziția (cu două grupe tematice: structură "bitematică"), uneori precedată de o Introducere; 2. Dezvoltarea și 3. Repriza sau Reexpoziția, uneori urmată de o Coda. Schema acestei structuri, incluzând subdiviziuni ulterioare, întâlnită de obiceiu în prima mișcare a unei compoziții mai ample (simfonie, sonată, concert etc.), se prezintă după cum urmează: Introducerea este facultativă sau poate fi redusă la minimum. Când
Formă de sonată () [Corola-website/Science/313425_a_314754]
-
contrapunctice cu evoluții distincte. Acestea generează adesea puncte de incidență rezultate din ciocnirea diferitelor entități ritmice. Astfel, se distinge avansarea predominant sincopată a liniei superiore ce se suprapune unei structuri motivice, a cărei configurație ostinato afirmă același ritm de habaneră. Reexpoziția secțiunii introductive readuce imaginile sonore de început, într-o versiune evident rarefiată, expunând viziunea unei dispariții progresive. Motivul „castanietelor” întrerupe adesea fluența evoluției, prin intervenții discrete (pp Léger et lointain - lejer și îndepărtat), dar precise, care conduc la dublarea tempoului
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
de Puck va fi interpretat în primă audiție de Claude Debussy, la 25 mai 1910. Disimulând succesiunea a opt episoade, la nivelul structurii macro-formale distingem tratarea liberă a unei forme de sonata: expoziție măsurile 1 52; dezvoltare măsurile 53 62; reexpoziție - măsurile 63 - 96. La nivelul parametrului armonic, cadrul tonal de declarat inițial deține o accentuată impresie de instabilitate datorită atingerii pasagere a sunetului si și a frecventei rezonări a sunetului fa, generând astfel receptarea acestuia din urmă ca „centru gravitațional
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
finală a preludiului, pianul pare a depăși condiția delimitativă a structurii sale temperate. Modulația neașteptată ce avansează de la re minor-ul inițial către do major cu nonă mare propune ideea „purificării” și înălțării la Divinitate. Acest ultim episod reprezintă o reexpoziție concentrată a primei secțiuni, debutând cu același motiv acordic succedat de cromatismul celei de-a doua melopee (Plus lent, très doux et très expressif) ce se pierde progresiv (très lent, encore plus doux) în rezonanța aceluiași do major. În finalul
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
totul exterior). În consecință, dezvoltarea nu-i necesară în Concerto. Mijlocul lui (al doilea „solo”) este pur și simplu o a treia idee (episodică), în care „trait”-ul de Concerto e transformat în element modulator către tonul principal. După aceasta, reexpoziția, mai exact al treilea „solo”, nefiind o necesitate a vieții ideilor, poate fi foarte liberă, nu rare ori cu eliminarea primei idei, în orice caz însă variind de la operă la operă, după particularitățile pe care aceasta le oferă în celelalte
Concertele pentru vioar? de Dimitrie Cuclin by Roxana Susanu () [Corola-journal/Journalistic/84190_a_85515]
-
fagotului către cel înalt al flautului, printre izbucnirile capricioase, în fortissimo, ale întregii orchestre. Capul temei principale, generează dezvoltarea. Dar prima secțiune a temei inițiale se aude și în forma ei incipientă, fiind înzestrată însă cu o expresie nouă, dramatică. Reexpoziția începe (tema principală e readusă în întregime de corzile grave și fagoți) pe un pisc (forte fortissimo) mai înalt decât toate culmile de forță sonoră de până acum. Această secțiune aduce, ca de obicei în simfonii, schimbări de orchestrație, comprimări
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]