16 matches
-
punct de vedere tehnologic de a putea fi prelucrat prin deformare și În mod obligatoriu sudabil. Rezolvarea problemei o putem imagina În următoarea succesiune. La Început alegem compoziția și regimul tratamentului termic care să asigure un nivel maxim posibil de refractaritate. În continuare, factorii se precizează În scopul asigurării posibilității deformării aliajului. Fiind În posesia aliajului refractar și deformabil putem căuta condițiile optime de sudare ale acestuia. Astfel, o singură problemă se reduce la o succesiune de probleme, fiecare având un
CREATIVITATE ŞI PROGRES TEHNIC by GEORGE ŞTEFAN COMAN () [Corola-publishinghouse/Science/711_a_1012]
-
punct de vedere tehnologic de a putea fi prelucrat prin deformare și În mod obligatoriu sudabil. Rezolvarea problemei o putem imagina În următoarea succesiune. La Început alegem compoziția și regimul tratamentului termic care să asigure un nivel maxim posibil de refractaritate. În continuare, factorii se precizează În scopul asigurării posibilității deformării aliajului. Fiind În posesia aliajului refractar și deformabil putem căuta condițiile optime de sudare ale acestuia. Astfel, o singură problemă se reduce la o succesiune de probleme, fiecare având un
CREATIVITATE ŞI PROGRES TEHNIC by GEORGE ŞTEFAN COMAN () [Corola-publishinghouse/Science/711_a_1012]
-
generat la aplicarea unui singur stimul (Welford, 1968). Ipoteza sursei unice O contribuție majoră la înțelegerea procesării informațiilor în cazul activităților motorii umane a fost adusă în 1952 când Welford a propus ipoteza sursei unice cu privire la bine cunoscutele descoperiri despre refractaritatea psihologică (Figura 1). În versiunea originală a teoriei Welford, presupunea că dacă S1 pătrunde pe canalul unic și începe să fie procesat, atunci procesarea S2 trebuie întârziată până când canalul unic este eliberat. Acesta era un model strict de procesare înseriată
Învăţare motrică și sociomotrică by Radu Ababei () [Corola-publishinghouse/Science/1290_a_1899]
-
astfel încât S2 să se producă la 40 m/sec după R1, tot mai apărea o întârziere în TR2 (aproximativ 50 m/sec) care nu dispărea complet până când IIS nu era prelungit la 300 m/sec. Cum se poate vorbi de refractaritate conform teoriei canalului unic, când TR1 și TR2 nu se suprapun deloc. Welford (1968) a sugerat că după R1 este produs, subiectul își direcționează atenția către efectuarea mișcării, probabil cu concentrarea atenției asupra feedbeak-ului R1 pentru a confirma faptul că
Învăţare motrică și sociomotrică by Radu Ababei () [Corola-publishinghouse/Science/1290_a_1899]
-
mai redusă decât prevedea modelul (Davis, 1959; Kahneman, 1973; vezi Keele, 1968). Aceste efecte datorate probabil faptului că unele procesări ale S2 erau complete în timp ce S1 și răspunsul necesitat erau procesate, ceea ce este contrar ipotezei canalului unic. Modelarea variabilelor în refractaritatea psihologică Diverși factori acționează în schimbarea, sau modificarea efectelor tocmai expuse cu privire la situațiile dublei-stimulări. Aceste variabile sunt practic: complexitatea stimul-răspuns și compatibilitatea S-R. Efecte practice În practică s-au observat efectele cu privire la natura exactă a prelungirii TR2 în această
Învăţare motrică și sociomotrică by Radu Ababei () [Corola-publishinghouse/Science/1290_a_1899]
-
min pentru punerea în practică a dubleistimulări pentru un singur subiect. Ei au observat că valoarea întârzierii TR2 era încet diminuată de la aproximativ 75 m/sec la 25 m/sec. Dar întârzierea nu era niciodată complet înlăturată, ceea ce sugerează că refractaritatea ar putea avea o "bază" structurală reală în sistemul de procesare a informațiilor. Complexitatea lui S1 Karlin și Kestenbaum (1968) au descoperit că întârzierea în TR2 era puternic influențată de numărul de alegeri implicate în TR1. Pentru un IIS de
Învăţare motrică și sociomotrică by Radu Ababei () [Corola-publishinghouse/Science/1290_a_1899]
-
veacurile de somn aveau să se înfiripe întâiele determinante ale matricei stilistice românești" (p. 227). Refugiul românismului a fost găsit în cătunele izolate în creierii munților și în stânile ciobănești. Prin aceasta s-a configurat o constantă a spiritului românesc - refractaritatea de a păși vijelios în istorie, refuzul tentației de a face istorie, recluziunea într-o viață de tip organic. Prin abandonul istoriei și claustrarea în sine a fost posibilă salvarea duhului etnic românesc de suflul distructiv al istoriei. Sub aceste
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
din 1977, reflectă natura duală - intelectual- politică și popular-economică - a nemulțumirilor sociale). Calea distinctă a comunismului românesc și-a păstrat traiectoria particulară față de linia stabilită la Kremlin. Izolarea regimului de la București în cadrul lagărului socialist a fost scoasă în evidență de refractaritatea de aliniere la noile politici reformatoare inițiate de M. Gorbaciov (perestroika și glasnost) în ideea salvgardării sistemului socialist prin înnoire, dezgheț și reformă. Condamnând cu vehemență reformele lansate de PCUS ca erezii ale marxism-leninismului și abateri impardonabile de la linia cea
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
disciplină de învățământ) să fie retipărită ediția din 1942 a manualului de Istoria românilor semnat de P.P. Panaitescu (1990). Soluția de conjunctură s-a dovedit a fi un eșec pedagogic, atât datorită caracterului improvizat al deciziei, cât mai ales datorită refractarității cvasi-generale a profesorilor manifestată față un manual aparținând tradiției naționalismului critic interbelic. În aceste condiții, manualul nu a fost practic utilizat în procesul educativ. După acest experiment eșuat, evoluția literaturii didactice dedicată istoriei în postcomunismul românesc poate fi categorizată în
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
teoriile prezenteiste, care insistă asupra fragilității trecutului și mai ales asupra ușurinței cu care ordinea socială existentă reușește să instrumentalizeze trecutul în slujba agendei politice a prezentului, respectiv teoriile conservatoriste, care afirmă opusul, și anume durabilitatea inerentă a memoriei colective, refractaritatea sa la a se lăsa manipulată de antreprenorii politici ai momentului și forța trecutului de a se impune în prezent chiar și în contra voinței actorilor contemporani. Analiza pe care am derulat-o asupra genezei culturale și dinamicii temporale a memoriei
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
pe blocul de granit al trecutului - aceasta fiind ideea care se degajă cu forță din paradigma conservatoristă ipostaziată, de exemplu, în teoria memoriei colective ca tradiție a amintirii (Shils, 1981) în care trecutul păstrat în conștiința publică prezintă o certă refractaritate la tentativele prezenteiste de revizuire. Concluzia generală pe care am formulat-o la sfârșitul demersului nostru de cercetare a fost că dinamica istorică a memoriei naționale românești s-a configurat ca urmare a jocului tensional dintre o tradiție istorică a
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
veacurile de somn aveau să se înfiripe întâiele determinante ale matricei stilistice românești" (p. 227). Refugiul românismului a fost găsit în cătunele izolate în creierii munților și în stânile ciobănești. Prin aceasta s-a configurat o constantă a spiritului românesc refractaritatea de a păși vijelios în istorie, refuzul tentației de a face istorie, recluziunea într-o viață de tip organic. Prin abandonul istoriei și claustrarea în sine a fost posibilă salvarea duhului etnic românesc de suflul distructiv al istoriei. Sub aceste
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
din 1977, reflectă natura duală intelectual- politică și popular-economică a nemulțumirilor sociale). Calea distinctă a comunismului românesc și-a păstrat traiectoria particulară față de linia stabilită la Kremlin. Izolarea regimului de la București în cadrul lagărului socialist a fost scoasă în evidență de refractaritatea de aliniere la noile politici reformatoare inițiate de M. Gorbaciov (perestroika și glasnost) în ideea salvgardării sistemului socialist prin înnoire, dezgheț și reformă. Condamnând cu vehemență reformele lansate de PCUS ca erezii ale marxism-leninismului și abateri impardonabile de la linia cea
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
disciplină de învățământ) să fie retipărită ediția din 1942 a manualului de Istoria românilor semnat de P.P. Panaitescu (1990). Soluția de conjunctură s-a dovedit a fi un eșec pedagogic, atât datorită caracterului improvizat al deciziei, cât mai ales datorită refractarității cvasi-generale a profesorilor manifestată față un manual aparținând tradiției naționalismului critic interbelic. În aceste condiții, manualul nu a fost practic utilizat în procesul educativ. După acest experiment eșuat, evoluția literaturii didactice dedicată istoriei în postcomunismul românesc poate fi categorizată în
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
teoriile prezenteiste, care insistă asupra fragilității trecutului și mai ales asupra ușurinței cu care ordinea socială existentă reușește să instrumentalizeze trecutul în slujba agendei politice a prezentului, respectiv teoriile conservatoriste, care afirmă opusul, și anume durabilitatea inerentă a memoriei colective, refractaritatea sa la a se lăsa manipulată de antreprenorii politici ai momentului și forța trecutului de a se impune în prezent chiar și în contra voinței actorilor contemporani. Analiza pe care am derulat-o asupra genezei culturale și dinamicii temporale a memoriei
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
pe blocul de granit al trecutului aceasta fiind ideea care se degajă cu forță din paradigma conservatoristă ipostaziată, de exemplu, în teoria memoriei colective ca tradiție a amintirii (Shils, 1981) în care trecutul păstrat în conștiința publică prezintă o certă refractaritate la tentativele prezenteiste de revizuire. Concluzia generală pe care am formulat-o la sfârșitul demersului nostru de cercetare a fost că dinamica istorică a memoriei naționale românești s-a configurat ca urmare a jocului tensional dintre o tradiție istorică a
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]