4 matches
-
să Învingă toate aceste tendințe” (Bouglé, 1969, p. 8). Ar exista, se pare, un fel de respingere În societatea occidentală, observabilă Încă din Antichitate, față de sistemul castelor. Cazul Egiptului, atât de des citat drept contraexemplu, este și el la fel de clar refutat: „Istoria civilizației egiptene nu ne oferă dovezi despre invincibila rezistență la unificare tipică pentru regimul castelor”. Acesta „avea să se lovească, În civilizația occidentală, de puterea democrației; În civilizația egipteană, existența unei monarhii puternice a fost cea care i-a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
portretul unuia din cele mai importante personaje din istorie, dar și o schiță autobiografica în care dă seama, dintr-o triplă perspectiva critică (rațiunea, simțirea, iar de- asupra lor conștiința), despre comunism adoptat, inițial, ca soluție la problema râului și refutat, ulterior, sub presiunea conflictului dintre ideal și realitate. Nu sunt deloc multe mărturiile de acest fel și tocmai pentru acest motiv (dacă nu și pentru altele) cartea lui Milovan Djilas trebuie citită și recitita că un bun exemplu despre felul
[Corola-publishinghouse/Science/84981_a_85766]
-
argumentului ontologic - „orice cauză este superioară ontologic efectului”. Acest principiu cardinal pentru metafizica subîntinsă de „marele lanț al ființei” nu se aplică în cazul dogmei Sfintei Treimi. Cu alte cuvinte, întemeierea de tip cauzal - apropriată de metodologia rațiunii carteziene și refutată apoi în postmodernitate - nu intersectează aparatul conceptual al teologiei de la Niceea. Pe scurt, sensul teologic al „întemeierii” trinitare nu poate fi contestat cu premisele antifundaționaliste contemporane. Ceea ce cade mai ușor pradă criticii contemporane este postulatul autorului, care propune un alt
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
deces care, În fapt, n-a avut loc: excluderea definitivă a celui de-al treilea personaj, care poate fi sau nu un martor exterior. Sinuciderea e piatra unghiulară a mai tuturor dezbaterilor religioase creștine - și mai ales a dogmei catolice. Refutat, Îndeobște, ca un păcat capital, actul sinuciderii nu s-a bucurat de o dezbatere pe măsura violenței cu care dizlocă părți din realitate. Și totuși, În ciuda interdicțiilor, În ciuda blestemului bisericii, extrem de mulți scriitori se sinucid. Ce forță mai puternică decât
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]