219 matches
-
direct cultura, ci... minoritățile naționale. În perioada interbelică, Dimitrie Gusti, șeful școlii sociologice de la București (școală cu autentică audiență internațională în epocă), vorbea despre manifestările sociale creatoare constitutive de valori materiale și spirituale - economia și cultura - și de activitățile sociale regulative - politica și dreptul. O organizare socială bună, respectiv o constituie bună, trebuie să fie locul geometric al îndreptățirii echilibrate a tuturor manifestărilor creatoare sau ocrotitoare de valoare. Pe de altă parte, analiza sociologică și axiologică, ne convinge că, mai fragile
Constituția fără cultură by Roland Cotârlan () [Corola-journal/Journalistic/14102_a_15427]
-
ale naturii, fiind supusă doar legilor pe care și le dă doar ea Însăși sieși. Ceea ce aduce nou filosofia practică, față de cea teoretică este faptul că libertatea nu este doar acel Necondiționat În seria legăturilor cauzale, o idee cu rol regulativ pentru rațiune, ci ea devine un postulat al rațiunii practice. Libertatea există relmente și ea se manifestă prin legea morală; ea este, spune Immanuel Kant, singura dintre toate Ideile rațiunii, a cărei posibilitate o cunoaștem. Celelalte două postulate ale rațiunii
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
cu atenție respectarea legilor și aducând în atenția autorităților diferitele cazuri de devalizare a proprietății publice 33. Dar controlul activităților de productie trebuia organizat și dus la îndeplinire de către muncitorii înșiși, Frontul având mai degrabă, în termeni katieni, un rol regulativ, nu constitutiv. În practică însă, situația se prezenta tocmai invers, proletariatul resimțind Frontul și toate organismele care îl alcătuiau că pe o presiune exterioară pe care n-a putut niciodată să o interiorizeze, cu toate eforturile regimului în acest sens
Polis () [Corola-journal/Science/84978_a_85763]
-
un "condiționat dat", tocmai de aceea având de-a face cu necondiționatul însuși. În funcționarea sa, rațiunea poate utiliza Ideile fie în sensul totalizării experienței și ca reper spre care trebuie să se îndrepte cunoașterea, caz în care ideile sunt regulative, nu constitutive și aceasta este folosirea lor firească din punct de vedere teoretic -, fie într-un sens constitutiv (imanent), ca fiind implicate în cunoaștere, caz în care ele conduc la producerea paralogismelor, antinomiilor și "idealului" rațiunii pure. Această pretenție a
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
ca un concept al facultății de judecare reflexive (acesta va constitui obiectul reflecțiilor din următorul subcapitol). Finalitatea practică, implicată aici, legată de ideea perfecțiunii morale, așadar și de cele trei postulate ale rațiunii practice, este un "principiu constitutiv" (nu doar regulativ), pentru că ea dă sens (prin urmare, "donează" ființă) oricărei acțiuni umane; orice acțiune are un scop determinat, însă dincolo de acesta este vizat scopul ultim și complet, Binele Suveran. O anumită problemă ridică postulatul sufletului nemuritor. Nu se poate face totală
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
în lumea sensibilă însăși) ar avea, în afara propriei sfere, un principiu unic suprem și atotsuficient, anume o rațiune oarecum autonomă, originară și creatoare"76.) Ar fi de semnalat acum faptul că Rădulescu-Motru introduce ideea de Dumnezeu tot într-un mod "regulativ". Astfel, Dumnezeu trebuie conceput ca personalitate absolută și numai întrucât există un sens de evoluție a existenței umane către desăvârșirea personalității. Personalitatea energetică modelul ei ca ideal uman este posibilă prin acordul între energiile fizice și procesul personalizării, adică datorită
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
împreună cu "judecarea") și rațiunea. Sesizăm doar o apropiere între facultatea de judecare reflexivă și rațiune, în sensul că și conceptele celei dintâi (concepte a priori, cum este finalitatea) și conceptele celei de-a doua (Ideile) funcționează legitim doar în regim regulativ, nu constitutiv; în alte cuvinte, ele trebuie să indice o direcție, un sens, poate un ideal, să fie de felul lui "ca și cum", fără a le fi atașată pretenția că obiectul lor ar putea fi dat în vreo experiență. De aici
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
ar putea deține puterea de a institui un spațiu al aparenței asemănător celui instituit prin funcționarea constitutivă a Ideilor rațiunii, prin dialectica rațiunii pure. Cu toate acestea, finalitatea poate deschide un astfel de spațiu atunci când nu este luată în sens regulativ, când finalitatea naturală este înțeleasă în felul în care o înțelegem pe cea omenească, legată de voință, adică de facultatea de a ne propune scopuri, pe care o putem numi, urmând gândurile kantiene, "finalitate practică". De fapt, finalitatea naturii este
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
Suveran. Și pentru că el trece în condiția de "finalitate a naturii", conceptul în cauză are legătură cu însăși posibilitatea ființei raționale de a "cunoaște" natura ca și cum ea ar fi un sistem de scopuri. Faptul că finalitatea este socotită un principiu regulativ (nu constitutiv), iar nu ca o categorie a intelectului (în mod firesc, constitutivă), trebuie interpretat în legătură cu două condiții: a) modul în care Kant concepe tabela categoriilor din Critica rațiunii pure (nu găsim și finalitatea printre ele); b) părăsirea, de către Kant
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
posibile printr-o facultate a ființei raționale, independent de orice conținut determinat: de aici aspectul "formal" al structurii conceptului finalității. Dar, cum s-a precizat, finalitatea nu este o categorie a intelectului și, astfel, rolul ei nu este constitutiv, ci regulativ: ea nu determină cunoașterea, dar exprimă faptul că alcătuirea intelectului și a rațiunii impune conceperea obiectelor naturii prin intermediul cauzelor finale. Natura devine, astfel, un "sistem teleologic". Finalitatea este, paradoxal, "legitatea contingentului". Faptul că omul, ca ființă rațională, deține facultatea de
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
eul tematizat de personalismului energetic este moment prim în procesul personalizării și că el reface întreaga ordine a formelor de actualizare a energiei, dându-i, de fapt, acesteia, sens într-o ordine de finalitate. De altminteri, finalitatea personalității este condiționată regulativ, nu constitutiv, spune C. Rădulescu-Motru, sub inspirație kantiană de finalitatea eului. b. Poziția specială a eului, ca început al personalizării, îi conferă anumite funcții. Astfel, el devine premisa "naturală" a personalității deși constă în anticipație și constituie primul act propriu-zis
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
include va să zică în sine și treapta aceea a vieței spirituale, și anume gradul acela de activitate spirituală în puterea căruia un om e capabil de a progresa, cum se zice, cu timpul. Puncte de vedere de-acestea conducătoare, asemenea idei regulative sânt pe orice teren a științei sau a vieții; ele formează sâmburele propriu al inteligenței, exersă o influință oarecum organică, formătoare, asupra masei de particularități, imprimă fiecărei cugetări singulare sigilul unei inteligențe specific ***, adică conștie, și-i dau acea putere
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
indivizilor în agregate nedeterminate (panmorfia făcând mai mult posibilă supravegherea panoptică) care se includ fenomenului masificării, depersonalizării și interșanjabilității. „Dacă totalitarismul se sprijină pe o negare a diferenței, a heterogenității realului, Platon se delimitează prin recunoașterea distanței existente între modelul regulativ și copia determinată.” Totalitarismul se arată ca o mișcare revoluționară în care cercul de fier al terorii, dispariția pluralității, crearea lui Unu din multiplu, a unui Unu care va acționa perfect conform legilor istorice sunt o metodă nu numai de
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
războiul împotriva terorismului; frontierele au devenit aproape inexistente în ceea ce privește circulația bunurilor, capitalurilor și serviciilor, dar nu și în ceea ce privește imigrația ilegală și securizarea granițelor. Transformarea statelor și produsul lor post-wesfalic nu au dus la dispariția suveranității -aceasta capătă un nou înțeles regulativ (de reglementare), fără a fi pus sub semnul întrebării aspectul său existențial (Sørensen, 1999, pp. 168-182). Aceasta presupune exercitarea comună sau multietajată a suveranității într-o rețea complexă, care, potrivit lui Hirst și Thompson (2000, p. 365), „acceptă un nivel intolerabil
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
aceste întrebări leagă cele zece studii reunite în acest volum. Sunt discutate atât teme ale filosofiei teoretice (relația filosofiei transcendentale cu fundamentele metafizice ale științei naturii, conceptul kantian al cunoașterii și al științei naturii, semnificația considerațiilor lui Kant asupra ideilor regulative ale rațiunii), cât și ale filosofiei practice (raportarea analizei kantiene a fundamentelor moralității la rațiunea comună, rigorismul moral, idealul moral al lui Kant, ideea kantiană a luminării). Gândirea lui Kant este examinată și ca sistem de referință pentru înțelegerea unor
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
rațiunii pure Mm - Metafizica moravurilor Pmtv - „Principiile metafizice ale teoriei virtuții”, a doua parte a Metafizicii moravurilor CUPRINS 1.Filosofia transcendentală și principiile metafizice ale științei naturii 2. Știința naturii și legile științei 3. Două concepte ale cunoașterii 4. Idei regulative ca principii ale cercetării 5. Despre rațiunea morală comună 6. Un sens al rigorismului moral 7. Idealul moral al lui Kant 8. Kant în cultura filosofică românească 9. O posibilă discuție între Blaga și Kant 10. Ideea kantiană a luminării
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
a desprinde „Analitica” din acest cadru istoric, de a o înfățișa ca o filosofie perenă a cunoașterii, constituie o modernizare forțată, care va fi confruntată cu obiecții dintre cele mai serioase. Pe de altă parte, considerațiile lui Kant asupra ideilor regulative ale rațiunii, ca principii ale cercetării naturii, își păstrează actualitatea. Chiar dacă au condus la o relativizare a conceptului ideii regulative, prefacerile pe care le-a cunoscut știința naturii după Kant i-au subliniat însemnătatea. Sugestia lui Friedman este că aceste
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
forțată, care va fi confruntată cu obiecții dintre cele mai serioase. Pe de altă parte, considerațiile lui Kant asupra ideilor regulative ale rațiunii, ca principii ale cercetării naturii, își păstrează actualitatea. Chiar dacă au condus la o relativizare a conceptului ideii regulative, prefacerile pe care le-a cunoscut știința naturii după Kant i-au subliniat însemnătatea. Sugestia lui Friedman este că aceste două elaborări, cele care privesc condițiile de posibilitate ale cunoașterii și științei și, respectiv, cele care privesc orientarea generală a
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
naturii corporale în genere. La întrebarea cum sunt posibile legi particulare ale lumii fizice, de genul celor formulate în știința matematică a naturii, numite de Kant și „legi naturale ascunse”35, Kant ar fi răspuns prin considerațiile sale asupra ideilor regulative ale rațiunii și asupra facultății de judecare. Sunt considerații expuse îndeosebi în prima parte a „Suplimentului la Dialectica transcendentală” din CRP, intitulat „Despre folosirea regulativă a ideilor rațiunii pure” și în cele două „Introduceri” la Cpj. Teza lui Buchdahl este
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Despre folosirea regulativă a ideilor rațiunii pure” și în cele două „Introduceri” la Cpj. Teza lui Buchdahl este că nu categoriile și principiile trancendentale reprezintă pentru Kant șansa necesității care distinge legile particulare ale naturii de generalizările inductive, ci ideile regulative ale rațiunii sau facultatea de judecare. Prin acțiunea principiilor intelectului se constituie doar o „natură în genere”, ca legitate a fenomenelor în spațiu și timp36, în vreme ce legile particulare ale naturii, care sunt obiectul cercetării în fizica propriu-zisă, ar fi produsul
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
admite că unele formulări ale lui Kant pot crea impresia că analogia a doua a experiențe este temeiul legilor științei matematice a naturii. El crede însă că acceptarea unei asemenea sugestii ar echivala cu ștergerea distincției dintre principiile constitutive și regulative ale cunoașterii, o distincție care este centrală în filosofia teoretică a lui Kant39. Contingente în raport cu legitatea proprie naturii în genere, corelații care nu pot fi cunoscute fără ajutorul experienței sunt necesare, sunt, prin urmare, legi, în calitatea lor de elemente
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
ceea ce poate fi vreodată accesibil observației omenești”44, vor putea fi explicate numai prin asociere cu principii a priori. Cum este însă posibilă o asemenea asociere și care este natura ei? Butts crede că asocierea este rezultatul acțiunii acelui principiu regulativ al afinității pe care Kant l-a enunțat în „Suplimentul la Dialectica transcendentală”. În formularea lui Kant, acest principiu „ordonă o trecere continuă de la fiecare specie la fiecare alta prin creșterea graduală a diversității”45. Butts susține că principiul afinității
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
tocmai de la supoziția că problema legității empirice, ceea ce filosofii numesc problema lui Hume, nu va putea primi un răspuns satisfăcător pe baza categoriilor și principiilor „Analiticii”. Friedman, dimpotrivă, apreciază că nu există o alternativă la această supoziție. Căci intervenția ideilor regulative și a judecății transcendentale pot să explice doar cum devine posibilă unificarea crescândă a legilor empirice, integrarea lor într-un sistem al experienței. Numai principiile și categoriile filosofiei transcendentale împreună cu cele ale metafizicii corpurilor sunt în măsură să dea socoteala
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
ed.), World Changes, Thomas Kuhn and the Nature of Science, The MIT Press, Cambridge Mass., London, 1993. 30. Th. Kuhn, „Drumul de la «Structurăă”, în Op. cit., p. 235. 31. Th. S. Kuhn, „Afterwords”, în P. Horwich (ed.), Op. cit., pp. 321-322. IDEI REGULATIVE CA PRINCIPII ALE CERCETĂRII Că ținta ultimă a străduințelor cercetătorului naturii nu poate fi și ea stabilită prin cercetare științifică a fost o temă a scrierilor populare ale lui Albert Einstein. Știința - afirma el - poate să ne spună ceva doar
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
experienței, răspunsul, pentru unii poate surprinzător, va fi: în filosofia teoretică a lui Kant. Autorul Criticii rațiunii pure a caracterizat acele idealuri de cunoaștere, cărora le atribuia funcția de a orienta, de a direcționa cercetarea științifică, în genere, drept idei regulative. În „Suplimentul la Dialectica transcendentală”, intitulat „Despre folosirea regulativă a Ideilor rațiunii pure”, Kant afirmă că ideile transcendentale ale rațiunii pot să aibă și o funcție legitimă, și anume aceea de a orienta intelectul în toate străduințele sale cognitive. Dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]