85 matches
-
bine să rămînă-n vînt, eu mă rotesc regină-sclavă" ( Sunt fericită, iartă-mă). Dar spre deosebire de un Ion Alexandru, de un Gheorghe Pituț, de un Mihai Elin, autoarea severineană înțelege a lua o distanță am spune, azi, postmodernă, adică ușor ludică, glumeț relativizantă față de lumea neașteptată a începuturilor. Insondabilele adîncuri primare apar "îmblînzite" printr-o rostire parodică, cuprinse într-un discurs menit a neutraliza potențialul lor exploziv. Extrapolînd un peisaj cu altă adresă, putem aprecia că poeta se comportă cu universul astfel: "Îi
"Sclavă și regină” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13768_a_15093]
-
zicem, ca sugestie bipolară, Observator cultural versus România literară. Și că monopolul deciziei a dispărut, în ciuda pool-urilor mediatice. Că relativismul amenință să devină noul absolutism, asta-i altceva, poate la fel de periculos ca vechile puseuri absolutizante, care urau de moarte zeflemeaua relativizantă pe motiv de disoluție antinațională etc. Eu sunt pentru măsură în toate, pentru valorizarea negativului, pentru naționalismul luminat - respirând europenitate, nu americanism -, pentru decență, respect pentru tradiția locului, disponibilitate dialogală, ecumenism și voință constructivă. Sunt, deci, PENTRU multe, și nu
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13858_a_15183]
-
Hristos". E vorba aci de preacunoscuta teză pascaliană, pe care Ioan Pintea și-a însușit-o spontan, în atmosfera casei părintești. Credincioși singuratici, părinții săi i-au lăsat moștenire o credință vie, a inimii, o credință străbună refractară la speculațiile relativizante. "De la ei am învățat să nu mă revolt niciodată împotriva lui Dumnezeu, ci mai degrabă, să-l cunosc cît mai simplu și cît mai țărănește pe Dumnezeu. E o învățătură bună, cred. Sîntem în timpul Ťultimei sărăciiť, cum ar spune poetul
Pietate și creație by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10493_a_11818]
-
dintre viață și moarte. Depozițiile dialoghează asupra acaparatoarei esențialități a inumanului și demonicului. În carte nu avem propriu-zis o instanță narativă, unică sau plurală, dar numeroasele unghiuri de prezentare și dezbatere asigură un fel de punct de vedere foarte deschis, relativizant, dar nu relativist ori echivoc. Capătă cuvânt aici și negaționismul antisemitismului, falsificarea, reinventarea trecutului. O formă atenuată a acestora ar fi ideea că totul a fost doar vis, nu realitate, iar actanții numai un fel de păpuși mecanice. E vorba
Sunetul universal by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/8080_a_9405]
-
cincisprezece, deci în jur de 65 de ani și prindea perioada 1946-1952, după cea din urmă expropriere!" Ne întrebăm pe cît posibil cu delicatețe: nu cumva scepticismul marcat al lui Barbu Cioculescu, fie și-n formule alambicate, în chinezerii scriptice relativizante, reprezintă o reacție a disocierii de matca paternalistă, bine ascunsă, resorbită? Ni se poate replica: Dar Șerban cel Rău a fost el însuși departe de o postură a satisfacției depline în raport cu viața, nu exclusiv cu cea literară. E adevărat, însă
Barbu Cioculescu par lui meme by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12046_a_13371]
-
un strat metaforic. Ceea ce scriitorul numește gregueria, definită ca "umor plus metaforă", sugerează un mod de aproximare a realului-imaginar cu o totală libertate de invenție a ecuațiilor dintre termeni și, totodată, o libertate de distanțare față de aceste construcții, o detașare relativizantă, de spectator și de regizor care manevrează numitele metafore după impulsurile momentane ale sensibilității sale. Această libertate imaginativ-(auto)critică, dacă ne putem exprima astfel, asigură, pe de o parte un foarte larg câmp relațional, multiplu sugestiv, de ample reverberații
Ramon Goméz de la Serena în româneste by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/12246_a_13571]
-
indiscutabil impact la public (Adevărul, Dimineața, România liberă, Azi, 22). În fapt, acestea confirmă fratricidul simbolic comis de "români" asupra "românilor". Discutabilă rămâne însă, în demonstrația Ruxandrei Cesereanu, descoperirea ori, mai corect spus, "inventarea" " dacă tot ne aflăm în planul relativizant al constructelor imaginare " unei ascendențe celebre a acestor texte preponderent violente (ori chiar a actelor de violență în toată regula, în cazul mineriadelor), ascendență care ar fi de găsit nici mai mult nici mai puțin decât în naționalismul "furibund" al
IDENTITATE ȘI VIOLENȚĂ by Laura Pavel () [Corola-journal/Imaginative/12779_a_14104]
-
a trecut în tăcere, toată lumea rămînînd încredințată că scrierea e neizbutita. Cu mult înainte de Rebreanu, Slavici zugrăvise puternic sufletul țăranilor de peste munți și cu atîta dramatism încît românul este aproape o capodoperă". Aș propune aici un amendament. Să eliminăm acel relativizant "aproape", afirmînd deschis că Mara, ca român, este efectiv o capodoperă a prozatorului. Mara e o tînără femeie bănățeana, rămasă văduva cu doi copii, fata Persida (Sida) și băiatul Trică. Ca să-și asigure viața ei și a copiilor devine precupeața
Capodopera lui Slavici by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17729_a_19054]
-
consultărilor electorale, mereu uzând de aceleași mijloace vexatorii și falsificatoare, ar reieși absența dimensiunii democrației în România. Ar fi, de s-ar trage această încheiere, o judecată pripită și neadevărata. Democrația și libertățile individuale erau realități indubitabile, dar, aș spune relativizant, imperfecte. Pentru că dacă excludem din ecuație modalitatea consultării electorale (dar e posibilă o astfel de eliminare integrală?), democrația a fost o realitate înfăptuita. Parlamentul funcționa după toate standardele internaționale, legile erau dezbătute, interpelările guvernului (evident, si răspunsurile acestuia) se produceau
DOUă CăRTI DE Z. ORNEA by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17742_a_19067]
-
teme. Cu aerul unei divagații, al unei vioaie amalgamări de reprezentări și considerații, poetul sugerează complexitatea unei vieți în care contradicțiile, defel puține și lipsite de însemnătate, pot fi asumate nu doar pe partea lor dramatică, ci și pe cea relativizantă, jovială. Badinînd, își dă la iveală un temperament și un mod de-a se recomanda în spațiul poeziei: Gîndul despre mai jos expusele contradicții îmi veni/ în vreme ce încercam să desenez o zebră/ care mi se părea un biet cal în
Ironie și patetism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17368_a_18693]
-
conform explicației oferite atît de teoria psihanalitica privitoare la comic, cît și de cea axiologica, înrudită cu prima (Wilhelm Stern, Charles Lalo). Deoarece, cu tot fundalul escatologic realizat, asistăm, în condițiile de criză a oricărei încredințări, la desfășurarea unui scenariu relativizant, bizuit pe incongruentele, fie și terifice, care trimit la esență comicului de totdeauna. 1. Una din preotesele acestei sumbre antiliturghii lirice - mai nou venită, dar nu și mai puțin dotată decît măcar o parte din cei amintiți - este Gabriela Cretan
Hiperbolă si litotă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18022_a_19347]
-
lui Mircea la Cozia", C. Negruzzi, Kogălniceau. Față de Junimea și Convorbiri literare, N. Iorga e mai de grabă reticent, apreciază, mai mult decît pe Maiorescu, proza "blîndă" a lui Gane, a lui Slavici, Creangă, despre acesta din urmă avînd opiniii relativizante ("Creangă se ridică numai pînă la o anume înălțime, pînă la felul lui pitoresc cam vulgar, trebuie să o spunem: ("nu i se poate cere nimic din ceea ce formează elementul cel mai interesant în sufletul omului modern"). Un capitol separat
N. Iorga- istoric literar by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17518_a_18843]
-
stil ludic și postmodern, ridicând arbitralitatea construcției romanești la rang de principiu primar de creație. Intervine în epic amestecând momentele ori criticându-și propriul edificiu ficțional, își provoacă cititorul la coparticipare, face considerații eseistice asupra istoriei în același spirit filosofic relativizant și vesel apocaliptic. Ca atmosferă, cartea amintește pe alocuri de Borges, notabil într-o minunată găselniță imaginativă, o alegorie a morții și sfârșitului, este vorba de misterioasa "pierdere" a câte unei camere din palatul baroc al celor trei mame. Dintre
Despre rușine și alți demoni by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15656_a_16981]
-
în reviste românești care puteau fi subsumate temei anunțate în titlu. Pornind de la constatarea exasperată a lui Cioran din Schimbarea la față a României (1936) admitea, și el, că poporul român a creat numai o cultură minoră, ceea ce, adăuga el relativizant, "nu înseamnă neapărat inferioritate calitativă. Cultura noastră populară, deși minoră, are realizări calitative comparabile cu cele ale culturilor mari". Dar unde se alătura opiniilor antisămănătoriste și, în general, ale curentelor de idei de extremă dreapta din cartea lui Cioran e
Formula sufletească a românului by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16508_a_17833]
-
de rezistență a personajului principal: „numai cei care luptă trăiesc”; „liniștea nu e pentru aceste vremuri”, „înțeleg că nu-ți place regimul, dar ai putea mima puțină înțelegere (...) Măcar tu ești sincer. Nu te vei îmblânzi niciodată”. Relația ambiguă, paradoxală, relativizantă dintre victimă și fostul torționar transformă scenariul epic într-un teritoriu etic al iertării și al justificării morale, al sancțiunii și al opțiunii existențiale, romanul asumându- și, în mare parte, o astfel de dialectică a iluziei și adevărului, a identității
Trecutul ca poveste by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/2752_a_4077]
-
Don Quijote se dezindividualizează și se dezintegrează prin socializare. Dimpotrivă, umanitatea largă se regăsește, sub un anumit unghi tipologic, în Don Quijote. Se quijotizează sau respinge pragmatic quijotismul. Să lăsăm însă dubiile hamletiene ale criticului în legătură cu cultul "capodoperelor" și al "clasicilor" (ghilimelele relativizante îi aparțin), pentru a reveni la iluziile compensatoare și miturile structurante, identificate de el în spațiul cultural românesc. De fiecare dată când prezentul nostru istoric pare răvășit, se activează, ca niște uriașe ecrane pe care se proiectează angoasele colective, miturile
Iluzii pierdute by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8308_a_9633]
-
patriotismului pompier a la Sergiu Nicolaescu cu maioneza tăiată a discursurilor recitate cu solemnități împăiate, însă o notă artificială tot răzbate din film, poate acolo unde regizorul a suplinit, a potențat prin discurs trăirea în dimensiunea firescului cu notele sale relativizante. Filmul este înschis în paginile jurnalului, ceea ce se întîmplă ulterior lichidării ofițerilor polonezi amînă într-un fel scena execuției, documentul istoric apare sensibilizat de drama familiilor care așteaptă o veste, care se hrănesc cu speranțe oarbe, și, în final, ca
Remember Katyn! by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8481_a_9806]
-
Daniel Cristea-Enache Cu un entuziasm aproape general (excepția notabilă: Paul Cernat) a fost receptat și comentat volumul de "proză" al Ruxandrei Cesereanu, Nașterea dorințelor lichide. Ghilimelele acestea relativizante ar putea încadra și o parte din critica noastră de întâmpinare, pentru care orice apariție editorială reprezintă un eveniment; și fiecare autor cu un nume cât de cât cunoscut apare ca o statuie uriașă precum cele de pe Insula Paștelui. Copleșiți
Amintiri venerice by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8601_a_9926]
-
personajelor. Tiparul împrumută unele accente expresioniste... Și așa se țese un spectacol plin de șarm, cu o scenografie agreabilă care îmbină trecutul cu prezentul și cu o regie care generează asimilarea lui independentă de text. Este un act postmodern, implicit relativizant, care îl poate introduce pe Caragiale în conștiința unui public fără apartenență precisă, ceea ce poate fi până la un punct un lucru pozitiv având în vedere obstacolele nemeritate pe care cultura noastră este nevoită să le surmonteze în afirmarea pe plan
O scrisoare pierdută... by Corina BURA () [Corola-journal/Journalistic/84258_a_85583]
-
întregei sale vieți?" rezumă Vianu, printr-o întrebare, teza acestui relativism. Răspunsul pe care-l așteaptă e nu, însă acela care se poate da, citind ideile unui Maurras din tinerețe, e mai degrabă afirmativ. O gîndire radicală, mai curînd decît relativizantă, cum o vede Vianu, n-are nevoie decît de contextul care să-i deschidă ușile utopiei. Așa încît Le Chemin de Paradis își schimbă lesne direcția. Să revenim, însă, la cartea din 1905. Inteligența, dacă ne luăm după titlul primului
Inteligență and utopie by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8752_a_10077]
-
în martie 1967, la vârsta de 90 de ani, fiind înmormântat în Cimitirul evreiesc din str. 1 Mai. Multe din trăsăturile sale vor fi moștenite de N. Steinhardt: demnitatea, curajul, autenticul spirit aristocratic, un anumit soi de naționalism critic și relativizant, umorul, anticomunismul fervent. Așa cum mai târziu, din amintirile sale despre N. Steinhardt, Monica Lovinescu va selecta o anumită imagine obsesivă (asupra căreia ne vom opri la momentul oportun), propunem și noi, tot selectiv, una din celebrele replici ale lui Oscar
Acasă la Sigmund Freud by George Ar () [Corola-journal/Journalistic/8817_a_10142]
-
cu folos. Prietenesc, dar nu și prietenos. Tardiv, dacă ne fixăm ca reper Aer cu diamante sau Cinci. Băutorii de absint e, în fond, o carte de popularizare tematistă a unor poeme. Căreia i se adaugă un studiu introductiv infinit relativizant, semnat de un critic literar pe care-l prețuiesc. Dar cu care, aici, sunt de acord numai din când în când.
Optzecismul pe înțelesul tuturor by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8980_a_10305]
-
piatră, sau ,,ieslișoară". Așa ne spune un martor pe care ura, se vede, nu l-a distrus, seninul de deasupra obcinelor sau foșnetul fagilor, Buchlandul i-au dat puterea să se bucure, să găsească, cum vedem, diminutivul exorcizant sau litota relativizantă, fibra de creștin care surâde. Diminutivul e primul semn de artă sau de înțelepciune. S-ar fi putut întâmpla cu fugarii noștri, ai mei, alții, tragedia de la Fântâna Albă, unde un sat întreg a fost decimat cu mitralierele. Funestul pact
ADRIAN POPESCU: „Editura Bucovina paternă, Transilvania maternă, Umbria spirituală m-au modelat interior” by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/7019_a_8344]
-
un tril de copil, / substantiv cuibărit în pod ruginit, // huhurezul abscons, anahoreic, anost ..." (Soartă în soartă). Preeminența conștiinței cuvîntului acordă acestei producții caracteristici în consecință. Poezia se structurează pe factori ce țin de un "comentariu" explicit sau implicit, aproape totdeauna relativizant, sceptic. Cuvîntul e reliefat ca atare pentru a degaja un aer de neîncredere. O reflecție, frecvent subtextuală, "raționalizează" fluxul imagistic, direcționează mareea metaforică spre țărmul unor atitudini fie și punctate cu discreție. Moralizarea astfel obținută e una de factura incredulității
Un Stan Pățitul liric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7953_a_9278]
-
care ne arată cum se descarcă în plan social acțiunea emulativa a unui personaj exemplar, soarta personajelor reale cu emanciparea lor, căreia exemplul lui Harvey Milk le-a servit ca punct de sprijin. Nu am sesizat niciun bemol sau diez relativizant, nicio urmă de ironie, ci un raport corect politic în retrospectivă pe care regizorul o face mișcării de emancipare a minorității gay. Intrarea lui van Șanț în schema unui film-test pentru democrație mi se pare o mare pierdere pentru spiritul
Queer Milk Shake by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7691_a_9016]