478 matches
-
Cănd raza-nglodată de cer se subție. Și, obosiți, nu pregetă-o clipă Să ni se așeze În pământ, temelie.” Eugen, cu vocea strangulata de plâns, a spus cuvinte de adio, traducând din română În ebraică. Era pregătit să citească poezia „Repetabila povară” de Adrian Păunescu, dar podidindu-l plânsul, poezia a fost citită tot de Liane Herman, la fel de talentata că și la pian. Redau și din această poezie o strofa: „Cine are părinți, pe pamant nu În gând Mai aude și
Rolanda Camin-Nacht. In: Editura Destine Literare by Liana Saxonie-Horodi () [Corola-journal/Journalistic/81_a_352]
-
durerea. Rubrica săptămînală din Dilema îi dădea confortul prezenței, al esențializării unei idei, unei chestiuni. Un extraordinar exercițiu al condeiului scriitorului pus în pagină în una dintre cele mai prestigioase reviste de cultură și atitudine. Diogene cîinele, Platon, Socrate, Apa, Repetabila scenă a balconului, Transfer de personalitate, Oglindă, De mers în pustiu, Cine ajunge sus, la fix, Kant sau principiul vaselor comunicante, Miriam sau nisipurile mișcătoare, Elogiul nebuniei... O parte din piesele lui, așa cum îmi vin în minte. S-au jucat
Adio, Dolfi! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14259_a_15584]
-
lași? Dar nu, mă privește doar ca să vadă dacă îl privesc, dacă trăiesc, respir, exist, în funcție de el, sau măcar dacă iau act de imensa oboseală întipărită pe chipu-i de ființă excedată de povara răspunderii față de tot și de toate: Repetabila povară. Poetul Adrian Păunescu nu s-a ridicat să mă întîmpine, nu se va ridica nici să mă conducă pentru ca să-mi dau seama de înălțime, dar pare pătrat, cu un chip totuși tînăr, neavînd de fapt decît 55 de ani
Afacerea „Meditația transcendentală” by Doina Jela () [Corola-journal/Journalistic/13582_a_14907]
-
asupra unei probleme legate de timp - de pildă, momentele timpului (prezent, trecut, viitor), relația conștiinței cu "acum-ul" vieții noastre, repetiția, succesiunea, periodicitatea, liniaritatea sau circularitatea timpului, creșterea sau trecerea ca fenomene temporale, istoria ca amestec de evenimente irepetabile și repetabile, sau concepția lui Aristotel, Augustin, Hegel sau Heidegger despre timp etc.-, cînd așadar își alege o problemă anume, Dragomir începe prin a-i hotărnici granițele. Cu alte cuvinte, dă mai întîi contur problemei, izolînd-o din noianul de teme asemănătoare. Odată
Caietele timpului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10475_a_11800]
-
de-a fi măcar bun fizionom, Olăreanu ne lasă descumpăniți. Categoriile pe care le desparte sînt cam aceleași de la orice curs la Litere, însă acelea din ultima iarnă a anilor '40, purtînd cu ele moda unei "socializări" la Universitate niciodată repetabile, meritau un condei mai gros. De fapt, precizările astea, de portretistică mică, le face un altul, coleg cu autorul jurnalului, cu schepsis, dar fără ostentație. Sigur că jocul e transparent, dar tocmai ștafeta la vedere, dinspre text spre subsol și
My way by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10491_a_11816]
-
jur aparatele țăcănesc. Scriu îndărătnic și-mi spun că, totuși, nici un aparat din lume, oricât de sofisticat, nu întrece percepția căpățânii mele bătrâne. Nu prinde ideea unicității unui artist, cum e necunoscutul autor al statuii. Ideea că el nu e repetabil. (Cum spune Valery, că un artist face cât milenii). Și că, cine știe, poate, prin noi, Marele Anonim se exersează, încercând să se recunoască în materia pe care a creat-o... Un cusur al firii umane e să vâneze și
Informarea by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13192_a_14517]
-
și toate celelalte vor avea forța de a fixa “Limitele interpretării”. Jocul text-metatext, poet-teoretician se construiește admirabil pe această idee, aflată permanent într-o aparentă contradictorialitate. Poetul știe multe despre rotirea necontenită a sorilor, a vieții și a gesturilor, despre repetabil și imuabil (“De sub morene, de sub cochilii/ s-au evaporat ghețarii, au plecat melcii,/ umbra abia de-și mai aduce aminte/ de creanga sub care a stat” - “Profesorul îmi mai spune”), dar ochiul teoreticianului veghează: “... iată, de mă opresc o clipă
Elegiile materiei by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13061_a_14386]
-
și, indiferent de ce-mi vor rezerva în continuare împrejurările, să trăiesc următorul sfert de veac după pofta și placul inimii. Am conștiința de a fi ultimul. Nu ultimul Caragiale - ultimul Mateiu! Până la urmă poporanul Ion Luca se va dovedi repetabil, oricând poate să apară iar un ins de tipul lui. Pe mine însă nu mă va repeta nimeni. 28 martie. Vremea bună mă îndeamnă iarăși la plimbare. Iau în sus strada marchizului de Flers, atent să nu-mi stropesc pantalonii
Primăvara pe Pod by Ion Iovan () [Corola-journal/Imaginative/8733_a_10058]
-
mai poate fugi de aceeași realitate pe care nici nu o poate privi În față, pentru a recăpăta controlul asupra ei. Într-un univers ficțional În care lumea nu mai are nimic pur, ideal, superior, cu valențe spirituale, condamnarea este repetabilă pentru fiecare exponent al umanității. Este un cerc vicios pe conturul căruia vor continua să se Învârtă toate personajele prozelor scurte ale Gabrielei Adameșteanu, absorbite de meschinăria unei vieți ce nu permite transcenderea, glisarea pe verticală spre cucerirea unor forțe
ALECART, nr. 11 by trepIulia Mădălina Ştreangă () [Corola-journal/Science/91729_a_92869]
-
înspre-acut/-grav. Temporal, întrucât timpul fizic este ireversibil, posibilitatea orientării în ambitusul unei durate este unică: început-(de oriunde)-către-sfârșit. De aceea traducem direcția profilului temporal sub un alt aspect, ținând de fenomenologia timpului muzical, care, deși ireversibil sensual, este repetabil sau ciclic în mod natural, ceea ce instrumental se recunoaște prin pulsație, iar interpretativ, ca tempo ori agogică (conduita mișcării). Așa cum intervalul (de/între înălțimi) poate fi direcționat înspre- acut/-grav, pulsația (ca durată de/între momente) poate fi modalizată în
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
prin diferențele ce apar de la o ediție (o execuție) la alta. Iar răspunderea interpretului față de gândul creatorului este cu atât mai plină de consecințe, cu cât numai execuția efemeră rămâne reală în conștiința publicului - mai ales dacă este înregistrată, deci repetabilă. Despre ornamente și nu numai Ornamentica reprezintă un teren plin de semne de întrebare. Nu este vorba numai de citirea simbolurilor grafice, despre care s-au scris volume întregi. Nu le vom repeta, întrucât problema este extrem de vastă și a
Interpretul ?i textul. C?teva nota?ii by Constantin Ionescu-Vovu () [Corola-journal/Science/84193_a_85518]
-
apărării specificului național, mai ales în Bucovina de Nord, dar - de ce nu? - și în Bucovina de Sud. Ca pe un Iisus intrând în Ierusalim, în Ziua Sfântă a Floriilor -, Doina Cernica și Maria Toacă poartă, cu neînfricare, samarul năvalnic al repetabilei călătorii întru zenitul Spiritului Românesc: de Acasă până, hăt, tocmai... Acasă! Niciodată nu se îndoiesc (și bine fac) de zădărnicia eforturilor lor. Niciodată nu se lasă cotropite nici de cea mai mică undă de îndoială. Aspirațiile și speranțele lor sunt
Dan LUPESCU despre… Dulce de Suceava. Amar de Cernăuţi de Doina CERNICA amp; Maria TOACĂ [Corola-blog/BlogPost/93612_a_94904]
-
de violoncel din întregul capitol Eternitatea Eminesciană - vibrează la înălțimile celeste din Balada lui Ciprian Porumbescu, din Rapsodiile lui George Enescu și, de ce nu?, din Vecernia, când domoală, când urcând ca un strigăt spre cer, când explozivă, din poemul tumultuos Repetabila Povară al lui Adrian Păunescu. De altfel, în chiar primul paragraf se face o trimitere la acesta: ,,Semne bune anul are (...), deoarece l-am început, ca întotdeauna, cu Eminescu. Inimile noastre au bătut la unison cu întreg neamul care are
Dan LUPESCU despre… Dulce de Suceava. Amar de Cernăuţi de Doina CERNICA amp; Maria TOACĂ [Corola-blog/BlogPost/93612_a_94904]
-
Andrei Zanca Podul bătrînelor case, un timp răstignit în pulbere peste păpușa de lemn, cuferele pline cu hainele primilor pași, rămîi pironit de sfială, urmele-furcă ale turturelelor în praful gingaș, hieroglife repetabile în mireasma lină a zăpezii, cu smerenie întorcîndu-te înspre scară, învins de irecuperabil Lebede de-o parte și de alta a insulei. hanul și castanii de-a lungul malului în tăcerea ursuză a nopții, apele abia bănuite. obscur. nu auzi
Poezie by Andrei Zanca () [Corola-journal/Imaginative/12106_a_13431]
-
unei creații ocazionale, iar marele poet este, în acest poem în care Crăciunul este sărbătorit prin ucidere, destul de departe de iertarea creștinească. George Corbu crede că "generalizez zorit" cînd scriu că "Destinul operei postume a lui Voiculescu include, ca trăsătură repetabilă, dispariția manuscriselor". "Or, continuă George Corbu, se dovedește că lucrul este valabil și în privința operei antume, deși în mult mai mică măsură. Noi am oferit numai două exemple". Prima greșeală este de informație: din cele două exemple oferite numai Colind
Controverse - Inedit și nu prea by Roxana Sorescu () [Corola-journal/Imaginative/12007_a_13332]
-
termeni lipsiți de echivoc, ca un efort de emancipare al umanității. Regimul de democrație populară autohton își anexează un simbol și reciclează un om politic. În noua lume republicană, creatorul participă nemijlocit la zidire, în calitate de membru al președinției colegiale. În repetabila scenă a balconului cu care istoria republicii se deschide, artistul este în prim plan, salutând națiunea eliberată de opresiune. Fidelă legatului sovietic, puterea imaginează pentru clasic postura de mediator: acomodarea cu realitatea schimbării de curs social se operează prin recursul
Despre cărturar ca soldat credincios by Ion Stanomir () [Corola-journal/Imaginative/13844_a_15169]
-
-l intuiesc ca având vreun rol în visele și speranțele lor. Și unul și celălalt vegetează, monoton și adeseori hazardat, într-un joc al unui destin controlat să nu aibă vreo finalitate fericită, de început de drum, de contraste ușor repetabile și absurde... Sunt destine paralele, în derivă, destine incerte, între expectativă și nesiguranță, trist și banal, pe un derizoriu cenușiu, ca un antifrumos estetic, ca florile de mucigai argheziene. De altfel, Gheorghe Andrei Neagu folosește procedee oarecum atipice în creionarea
GHEORGHE ANDREI NEAGU: „ARME ŞI LOPEŢI” de DUMITRU ANGHEL în ediţia nr. 1953 din 06 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/380691_a_382020]
-
pariziană - în patru acte - a operei Tannhäser) a determinat, pentru început și în virtutea unui astfel de „metisaj”, extinderea ideii organice de la o singură entitate generatoare (motivul-rachetă sau motivul destinului) în accepțiunea beethoveniană la un ansamblu de motive și fraze muzicale repetabile și înzestrate cu un conținut invariabil. Ideea lui Wagner venea oarecum dintr-o direcție opusă atitudinii lui Beethoven. Aparținând ultimei generații de compozitori romantici, Wagner evoluează ca și compozitor într-o atmosferă muzicală definibilă drept una organică, și în care
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
de testări, toți cei care lucrau în cadrul acestui proiect au realizat, printr-o tehnică denumită vedere la distanță, descrierea unei baze militare sovietice aflate la mii de kilometri distanță. Apoi s-a căutat o modalitate de a descoperi un procedeu, repetabil în aceleași condiții, care să producă exact aceleași rezultate. După o serie de trei ani de cercetări asidue, au reușit să găsească o metodologie cu ajutorul căreia, prin intermediul sistemului nervos autonom, văzătorul să poată comunica fluent cu subconștientul său, iar procedura
Agenda2003-43-03-d () [Corola-journal/Journalistic/281637_a_282966]
-
După o serie de trei ani de cercetări asidue, au reușit să găsească o metodologie cu ajutorul căreia, prin intermediul sistemului nervos autonom, văzătorul să poată comunica fluent cu subconștientul său, iar procedura să fie ușor asimilabilă și să conducă la rezultate repetabile ca valoare. După sute de ore de cercetare s-a ajuns la două concluzii extraordinare și anume: a) vederea la distanță este o abilitate inerentă și existentă în fiecare individ în mod latent și b) această tehnică este posibil să
Agenda2003-43-03-d () [Corola-journal/Journalistic/281637_a_282966]
-
Cho - Coreea de Sud, cu „Anii Domnului Han“ de Hawang Suk Young, regia Chang Khu Ho; premiul II, Teatrul Sterija din Vârșeț, cu „Teatrul descompus sau Omul ladă de gunoi“ de Matei Vișniec, regia Iulian Ursulescu; premiul III, Teatrul Tinemar Mangalia, cu „Repetabila scenă a balconului“ de Dumitru Solomon, regia Constantin Ștefănescu; premiu de interpretare, Ovidiu Decean (Lugoj). din presa vremii acum... 100 ani „Petrecere românească în Fabric. Reuniunea femeilor române din Fabricul Timișorii organizează o petrecere dansată în favorul școlarilor săraci... joi
Agenda2004-46-04-cultura () [Corola-journal/Journalistic/283041_a_284370]
-
în lumea în care reîntoarcerea e posibilă, în care totul poate fi oricînd reluat de la capăt, în care o femeie poate fi urmată de altă pentru că eroticul, precum orice altceva în acest univers, face parte dintr-o serie, e perfect repetabil. Și totuși, femeia cu care se căsătorește, Tereza, cea alături de care își petrece fiecare noapte și împreună cu care va muri, e profund ancorată în cealaltă lume, unde fiecare lucru se întîmplă o singură dată, un univers al fidelității necruțătoare. Tereza
Între by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17720_a_19045]
-
nimic nu e unic și irepetabil, ca tu însuți poți fi în mai multe locuri, împreună cu alte persoane, fără ca prin asta să distrugi ce ai lăsat în urmă, să atentezi la integritatea vreunuia dintre elementele cuprinse în seria nesfîrșită a repetabilului. Acesta este raționamentul lui Tomas, de altfel, ca veșnic Don Juan. Pentru Tereza, însă, un asemenea mod de a gîndi e imposibil. Lăsîndu-i lui Tomas un bilet de despărțire, pleacă, pe ascuns, înapoi în Cehoslovacia. Pășim pe tărîmul tragediei, ca
Între by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17720_a_19045]
-
adânc în viață. Până într-atât de adânc că se substituie eului însuși. Eul se transformă într-un program de viață abstract. Abstract și fictiv Cum să-mi explic această bizară folosire a latențelor din viața interioară? Cuvinte cu sensuri repetabile care ordonează viața aducând-o mereu înapoi către un scop stabilit inițial. Această constantă rațiune inițială devine o "înfățișare" dorită a fizionomiei interioare. Apoi înseși aparențele vieții "reale" trebuiesc închipuite pe cale fictivă potrivit cu întinderea prezumtivă destinată eului de către "rațiunea inițială
Programul nostru cel de toate zilele by Nicu Horodniceanu () [Corola-journal/Journalistic/17178_a_18503]
-
o compoziție prefabricată, un aranjament de cuburi date pentru a completa un tablou, ci un șir de experiențe ce se rînduiesc în tipare suficient de generoase spre a nu le anula caracterul de "mărturie". Astfel solitudinea e o "stare generală", repetabilă cu fiecare "caz" nou, topindu-se în inobservabil, în anonimat, în nonexistență, pentru a fi detașată, individualizată de poeții care se succed (evocarea nonexistenței e aci doar un mod satiric de-a sublinia durerea - simptom al vieții pulsînd cu putere
Un lirism existențial by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17281_a_18606]