29 matches
-
linie neotestamentară!): „Nu stă-n Scriptură, dar, conform uzanței,/ Completul știe - întrebați și luna:/Un singur vinovat e, Tu, Femeie!” - cf. Sonetul CCLIII. Și, astfel SONETUL devine principalul instrument soteriologic al umanității! - el conținând și Iubire-Armonie, dar și Puritatea Marianico-Hristică, Resurecțională, a Iubirii: „Păzește-mă, am lira-n toropire,/Să strig, nu pot - sonetul meu răzbate!/ La miezul nopții facă-se dreptate:/ Sub praporii-nvierii fi-voi mire!” - cf. Sonetul CCXLVI. Ceea ce-l face foarte român și uman, pe acest sonetist
SOTERIOLOGIA IUBIRII. IMN AL GLORIEI RE-TRÃIRII SINELUI ÎN UNIVERSUL CREAÞIEI, PRIN IUBIRE DIVINÃ: VOLUMUL FIIND – 365 +1 Iconosonete de THEODOR RÃPAN. In: Editura Destine Literare by ADRIAN BOTEZ () [Corola-journal/Journalistic/101_a_256]
-
Iubirii! SONETULUI i se restaurează, prin renascentiști, deci și prin Duhul renascentist al lui THEODOR RĂPAN - după moda/rețeta petrarchiană (binecuvântată Terapie!), valențele soteriologice, prin Magia Armonică, dar și prin aceea a Rigorii-Logos - dar, mai ales, prin SIMBOLISTICA (direct cosmico-divină!) RESURECȚIONALĂ, a cifrei 12: 4 X 3 încifrează, de fapt, semnificația adâncă a reîmpăcării Dumnezeului-Demiurg, cu Omul, a Pământului (4) cu Cerul (3). și credem că nimănui nu-i poate scăpa dubla simbolizare numerologică a acestei soteriologii, din CONSTRUCȚIA SONETULUI: 1
SOTERIOLOGIA IUBIRII. IMN AL GLORIEI RE-TRÃIRII SINELUI ÎN UNIVERSUL CREAÞIEI, PRIN IUBIRE DIVINÃ: VOLUMUL FIIND – 365 +1 Iconosonete de THEODOR RÃPAN. In: Editura Destine Literare by ADRIAN BOTEZ () [Corola-journal/Journalistic/101_a_256]
-
cea de taină), de Nichita Stănescu, publicat în anul 1966, reprezintă, după cum s-a mai observat, volumul în jurul căruia s-a dat marea bătălie a „noii estetici “. Conștient de misiunea „spargerii limitelor tragic-existențiale “ale ens- ului, autorul „închină “prima elegie resurecțională, «lui Dedal, întemeietorul vestitului neam al dedalizilor», altfel spus, o dedică sublimelor eforturi întru ieșirea din labirint (fie el și labirintul totalitarismului), „prin cer “, însă românește, cu aripi confecționate din șindrilă, ca ale genialului constructor, Manole, ce n-a pregetat
NICHITA STĂNESCU ŞI „NOUA ONTOLOGIE“ A LIMBII / LOGOSULUI DIN TEMEIUL PARADOXISMULUI (1) de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1084 din 19 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363457_a_364786]
-
389). XII. Treapta zborului în „clasica“ oglindă, sau a „zborului invers“: În dulcele stil clasic (1970). În ciuda reacțiilor „ostile“, de întâmpinare, ale criticilor literari cu „miopie“ / „presbitism“ din România anului 1969, celebrul volum, Necuvintele, a marcat un triumf al poeziei resurecționale; este vorba despre acea parte a criticilor literari opriți la „necuvinte“, ce, după cum a remarcat A. Marino cu privire la caracterul «empiric, neteoretic, conservator» al impresionismului românesc, se constituie în «ultima colonie de pelicani a Europei critice» (apud PHA, 56). Nichita Stănescu
A LIMBII / LOGOSULUI DIN TEMEIUL PARADOXISMULUI (2) de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1087 din 22 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363613_a_364942]
-
Podaru ș. a., este „conștientizată“ existența unui „grup de acțiune culturală“, „grup“ ivit, dacă nu ne înșelăm, ca reacție la excrementismul „programat“ și lansat „dezastruos“, imediat după Revoluția Anticomunistă Valahă din Decembrie 1989, „dinamitându-se“ impresionanta noastră literatură datorată magnificei generații resurecționale dintre anii 1965 - 1970 și a paradoxismului; privitor la cele trei „litere bolduite“ - supra -, ne facem datoria sacră de a semnala prompt „maladia textului“ de pe această pagină, cacofonia domnului editor - cum, de altfel, nu din molipsire, se arată în vecinătate
LIRISMUL DE PE TĂIŞUL ALBASTRU AL UNUI HANGER SELENAR de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 2358 din 15 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/370601_a_371930]
-
al Facultății de Filologie de la Universitatea din București, cu debut editorial izbândit în epoca proletcultismului stalinist-paukerist-dejist, publicând povestirea A doua moarte a lui Anton Vrabie, București, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1957) rămâne un valoros reprezentant al generației resurecționale și a paradoxismului, cu afirmare deplină între anii 1965 - 1970, cultivând, deopotrivă, schița / povestirea / nuvela (aici, în specie, după cartea de debut din 1957, A doua moarte..., și în ordine cronologică, trebuie pusă cartea de sub lupa noastră, din 2016, Doi
POETUL MIRON ŢIC ŞI PROZATORUL NICOLAE ŢIC de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 2353 din 10 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/370606_a_371935]
-
erudiția, precum și desăvârșirea artistică a formei poetice, îl singularizează pe Theodor Răpan, impunându-l ca pe o voce lirică aparte!” (Nicoleta Milea) ● „La Theodor Răpan Sonetul devine principalul instrument soteriologic al umanitătii! - el conținând și Iubire-Armonie, dar și Puritatea Marianico-Hristică, Resurecțională, a Iubirii. Ceea ce-l face foarte român și uman pe acest sonetist de excepție este atitudinea sa profund creștin-ortodoxă, iconodulă. Deși, nu neapărat dogmatic-convențională - ci, chiar, posibil de regăsit în folclorul cu arome antic-dacice! - spre exemplu, atât de eminesciana reinterpretare
DUBLĂ LANSARE DE CARTE de REXLIBRIS MEDIA GROUP în ediţia nr. 1263 din 16 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/340933_a_342262]
-
linie neotestamentară!): „Nu stă-n Scriptură, dar, conform uzanței,/ Completul știe - întrebați și luna:/Un singur vinovat e, Tu, Femeie!” - cf. Sonetul CCLIII. Și, astfel SONETUL devine principalul instrument soteriologic al umanității! - el conținând și Iubire-Armonie, dar și Puritatea Marianico-Hristică, Resurecțională, a Iubirii: „Păzește-mă, am lira-n toropire,/Să strig, nu pot - sonetul meu răzbate!/ La miezul nopții facă-se dreptate:/ Sub praporii-nvierii fi-voi mire!” - cf. Sonetul CCXLVI. Ceea ce-l face foarte român și uman, pe acest sonetist
SOTERIOLOGIA IUBIRII, IMN AL GLORIEI RE-TRĂIRII SINELUI ÎN UNIVERSUL CREAŢIEI PRIN IUBIRE DIVINĂ de ADRIAN BOTEZ în ediţia nr. 1112 din 16 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/342099_a_343428]
-
Iubirii! SONETULUI i se restaurează, prin renascentiști, deci și prin Duhul renascentist al lui THEODOR RĂPAN - după moda/rețeta petrarchiană (binecuvântată Terapie!), valențele soteriologice, prin Magia Armonică, dar și prin aceea a Rigorii-Logos - dar, mai ales, prin SIMBOLISTICA (direct cosmico-divină!) RESURECȚIONALĂ, a cifrei 12: 4 X 3 încifrează, de fapt, semnificația adâncă a reîmpăcării Dumnezeului-Demiurg, cu Omul, a Pământului (4) cu Cerul (3). și credem că nimănui nu-i poate scăpa dubla simbolizare numerologică a acestei soteriologii, din CONSTRUCȚIA SONETULUI: 1
SOTERIOLOGIA IUBIRII, IMN AL GLORIEI RE-TRĂIRII SINELUI ÎN UNIVERSUL CREAŢIEI PRIN IUBIRE DIVINĂ de ADRIAN BOTEZ în ediţia nr. 1112 din 16 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/342099_a_343428]
-
Rugăciunea unui dac, unde răstignirea peste prea-plinul noapte bogată-Nirvana resoarbe undele-amprente-urme energetice expresive, redând puritatea deității lui Meister Eckhart) și prin dorința de sfâșiere ritualică, pentru reîntregirea în trup mistic - se prefigurează euharistia (grație divină împărtășită-împărțită pentru Suprema Sinteză - virtutea resurecțională): este, mai pregnant, integrarea credinciosului în Arhetip, în trupul mistic al lui Christos. Poezia este botez, act baptismal: este jertfă pentru nemurire, este răstignire pentru mântuirea/resorbția energetică a universului. Strop de apă vie - poezia trebuie să participe (ca și
HRISTICUL EMINESCU de ADRIAN BOTEZ în ediţia nr. 61 din 02 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/341754_a_343083]
-
spiritualizată, adecvată energiei care o solicită, în câmpul Eros. Răspunde pe măsură: la atitudine puternic energizată (dor), prin atitudine puternic spiritualizată, prin asceză (călugărește). S-ar putea spune că acesta este planul reacției uranice. În schimb, nu-și uită menirea resurecțională, de re-energetizare a ciclurilor decăzute: craiul de pică este Monarhul decăzut, picat. Și atunci, atitudinea ei este promptă: “pieptu-i crește” (deci, acumulează, pentru a transmite-jertfi, întru o nouă creație, prana sacră, sau pneuma grecilor), privirea-ochi devine aceea a Luceafărului: ochi
HRISTICUL EMINESCU de ADRIAN BOTEZ în ediţia nr. 61 din 02 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/341754_a_343083]
-
și al vieții „practice”, al pocăinței, ascezei, despătimirii, al cultivării și motivării virtuților; sâmbăta, ziua odihnei, e ziua „colivelor”, a pomenirii celor adormiți și a solidarității cu cei trecuți dincolo; iar duminica, ziua Domnului, e zi eshatologică cu caracter pascal, resurecțional și liturgic: e ziua comuniunii depline și îndumnezeitoare cu Dumnezeu în Împărăția Sa sub forma Împărtășirii euharistice de Trupul și Sângele Domnului mort și înviat pentru noi. De aceea și practica cea mai potrivită în acest sens a împărtășirii continue
RECENZIE: „ÎMPĂRTĂŞIREA CONTINUĂ CU SFINTELE TAINE”- DOSARUL UNEI CONTROVERSE, MĂRTURIILE TRADIŢIEI. STUDIU INTRODUCTIV ŞI TRADUCERE DE DIAC. IOAN I. ICĂ JR., EDITURA DEISIS, SIBIU 2006, 532 PAGINI. d [Corola-blog/BlogPost/372268_a_373597]
-
în Ipseitatea hristică pentru că doar ea - „Chip nevăzut al Tatălui” (Col. 1,15) și Arhetip al chipului - își împlinește vocația perpetuei regenerări în iubire. Gregaritatea eului empiric sau superbia autistă a eului transcendental pot fi izolate numai prin acceptarea actului resurecțional al Primului Viu, venit printre ai Săi pentru a-i lipsi de lumea morții și a-i izbăvi de moartea lumii. Pentru că, așa cum am putut vedea, autoafectarea nu se poate petrece aici decât în intimitatea unui trup; „nașterea de Sus
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Iubirea (ca stare de grație) este mai puțin dobândită, cât predată în prietenia cu Dumnezeu (ceea ce pentru Aristotel, care credea în autarhia sufletului și a cetății, este cu totul de neconceput 4). Virtutea creștină poate fi înțeleasă numai din perspectiva resurecțională. Credința în nemurire nu are sens decât în datele nădejdii în înviere - temei ultim al reconcilierii. În pofida părerii împărtășite de mulți filozofi contemporani (J. Patoåka, E. Levinas, J. Derrida 5), teologul britanic a arătat că noblețea darului nu este determinată
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
apare astfel ca o realitate vie, complexă, indefinibilă până la capăt, una în care nimic nu dispare cu totul, ci se metamorfozează numai. Mișcarea în durată e continuă. Evenimente și figuri din epoca regenerării devin pretexte pentru analogii cu noul timp resurecțional. Unirea Principatelor inspiră și ea reflecții menite a contribui la limpezirea clipei prezente. Personaje harismatice din secolul XIX sugerează actualității postmoderne însușirile necesare pentru a izbuti în noile proiecte. Ele privesc nu doar timpul lor, ci și "între-timpul" scurs până la
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
unghiul culturii, dat fiind că "orice progres se operează nu în afară, ci înlăuntrul oamenilor". O atare misiune implică raportarea clipei la o întreagă evoluție, plasarea ei în centrul duratei. Opinia, II, 20 (14 ianuarie 1990), p. 1 UN MESAJ RESURECȚIONAL După atâta timp de la apariția Daciei literare, se poate spune că revista scoasă de M. Kogălniceanu și prietenii săi constituie un moment semnificativ în istoria renașterii noastre morale și politice. Cunoscuta "Introducție", veritabil program de luptă culturală, era subscrisă la
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
nații." A doua sursă capitală trebuia să devină folclorul, domeniu a cărui însemnătate pentru renașterea culturii noastre Kogălniceanu o revelase și mai înainte, urmând o directivă spirituală care era a timpului său. Istorie și creație folclorică, iată sursele de energie resurecțională pe care se punea mereu temei în chip deosebit, surse evocate anterior de Kogălniceanu în eseul despre limba și literatura română (1837), pentru a le pune iarăși în evidență cu ocazia discursului solemn pregătit pentru o societate savantă din afară
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
modele, să fortifice pe contemporani în voința de mai bine. O evocare a Unirii trebuia să readucă în memorie fapte, personaje, circumstanțe, dar și să dea ocazia unui bilanț al puterilor de care dispune comunitatea românească în perspectiva unui program resurecțional. Gloria strămoșilor trebuie să pună la lucru energiile creatoare, să stimuleze acțiuni consonante. Altfel, invocarea ei ar fi abuzivă și de natură a evidenția contrastul dintre forța morală de altădată și slăbiciunea de caracter a noilor generații. Spiritul care a
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
ci pana... 3 Strategii, strategii... 3 Strategia echilibrului 3 Pro basarabia 3 Jubileu în tranziție 3 Muncă și credință 3 Legitimitate? 3 Motive de optimism? 3 II. Istorie și anamneză Suferință și regenerare 3 În miezul duratei 3 Un mesaj resurecțional 3 Istoricul și istoria 3 24 ianuarie, azi 3 "În tablele de bronz ale istoriei" 3 Mesajul unirii 3 Dincolo de tăcere 3 Ordinea istorică, ordinea medicală 3 Din nou bolnavii istoriei 3 Istoria la sfârșit de secol 3 O strategie
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
ce sunt”, pare a „conlucra” cu Diavolul. Pe asemenea căi, negativul (și moartea) cunoaște o serie întreagă de înțelesuri, decriptate de Eliade (și nu numai) în multe dintre lucrările sale. Există o moarte creatoare, pusă în relație cu miturile active, resurecționale ale vegetației și cu familia de arhetipuri, de asemenea „constructive”, din sistemul imaginarului: apa, femeia, șarpele, calul, luna. Moartea mai poate fi adevărată și reală, cînd îndeplinește un rost; spre deosebire de moartea banală, comună. Omul ales, eroul tragic „știe” să moară
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
finală. Cărțile morților, cele mai cunoscute, tibetană și egipteană, sunt axate tocmai pe această idee a eliberării neofitului de frică, a integrării voluntare, curajoase. Și Miorița reprezintă o „carte jucată” a morții, o punere în scenă; și ea tratează moartea resurecțională prin asumare și jertfă. Frica nu este creatoare, numai curajul, fapta. Ea imolează ființa, nu o „salvează”. În legătură cu Mănăstirea de pe Argeș spunem, după Mircea Eliade, că noua construcție a căpătat suflet prin sacrificiu sîngeros și voluntar, fiind omologată astfel, în
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
1991, Belgrad) Nichita Stănescu (Ploiești, 31 martie 1933 13 decembrie 1983, București, N. Stănescu lăsându-ne câteva mărturii despre întâlnirile sale esențiale cu autorul "Jocului secund") Marin Sorescu (Bulzești-Dolj, 19 februarie 1936 8 decembrie 1996, București), lângă care se înfățișează "resurecțional", în trena barbianismului, ori într-o școală "a hermetismului" dezvoltându-se într-o direcție originală: Cezar Baltag, Mircea Ciobanu, Ilie Constantin, Leonid Dimov, Ștefan Aug. Doinaș, Miron Scorobete, Horia Zilieru ș.a. "Agero", Stuttgart, www.agero-stuttgart, accesat 20 ianuarie 2012 Adrian
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Paște”. Comparația face parte din secvența rituală a sărbătorii creștine. Nebunul se face mandatarul unei ingerințe rituale prin care familia lui Zibal este oferită ca jertfă, drept țap ispășitor în cadrul sărbătorii goilor. Sensul sacrificial al Sărbătorii de Paște, - căci sensul resurecțional este abia la final invocat - con- stituie premisa pentru reeditarea unei violențe rituale, canalizate de data aceasta asupra unei alte victime sacri- ficiale. Vendeta promisă de către Gheorghe pentru momen- tul apogetic al sărbătorii este citită în acest cadru al unei
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
etapă a creației lui Ioan Alexandru, marcată de debutul cu volumul "Cum să vă spun" (1964) și de "Vămile pustiei" (1969) / "Poeme" (1970), criticul literar Mircea Tomuș relevă „motivele de bază“ ale acestei lirici, „tipice poeziei tinere“, adică poeziei generației resurecționale, antiproletcultiste: «elanurile nestăpânite ale vârstei și sentimentul acut al generației»; «o sedimentare vizibilă, o precizare matură a gândirii lirice»; «un lirism ponderat, transcriind seriozitatea gândirii, optica limpede, din punct de vedere uman și social» etc.; în ultimă instanță, generația lui
Ioan Alexandru (scriitor) () [Corola-website/Science/297731_a_299060]
-
mesaj generației sale: "Ridică-te-n picioare, salută, Generație, / Am scris această carte pe care o ador".» (SSra, I, 247). Comentând "Mieii primi" (1966), Mircea Tomuș remarca și o «regiune calmă» în creația păunesciană din perioada erupției lirice a generației resurecționale, cu versuri ce «nu forțează originalitatea prin mijloace violente, ci se mulțumește doar cu modesta îndeletnicire a exprimării unui conținut liric, în rând cu atâția alți confrați; aici autorul este sensibil și comunicativ, predispoziția pentru deturnarea în grotesc a imaginii
Adrian Păunescu () [Corola-website/Science/298514_a_299843]