9 matches
-
unui volum de patruzeci și șapte de poeme, o cifră care, din nou, alătură numărul asociat mitopoetic Creațiunii numărului crucificării sau aneantizării trupului ei manifest. Supunând această metaforă revelatoare, cum i-a spus Blaga, sau cognitivă, cum îi spun acum retoricienii, unei variațiuni fenomenologice, poetul își demonstrează forța imaginației ce poate face un alai de lucruri să se ridice din neant, ca în prima zi a creațiunii. El recurge la un tropism biblic, țesând în jurul unor obiecte sau imagini umile parabole
IONUŢ CARAGEA: „UMBRA LUCIDĂ” de MARIA ANA TUPAN în ediţia nr. 1922 din 05 aprilie 2016 by http://confluente.ro/maria_ana_tupan_1459855956.html [Corola-blog/BlogPost/368200_a_369529]
-
studiat la Sorbona, universitatea din Paris dominată de biserică. Și pe aceștia îi satirizează François Rabelais în "Pantagruel". Scriitorul consideră că în franceză exprimarea poate fi tot atât de nuanțată, fiind totodată înțeleasă de un public mult mai larg. Este și părerea retoricianului și poetului Pierre Fabri, dar cel care teoretizează pe larg ideea este poetul Joachim du Bellay. În "La Deffence et Illustration de la Langue Francoyse" (Apărarea și preamărirea limbii franceze) (1549), manifestul școlii literare a Pleiadei, acesta preconizează totodată îmbogățirea limbii
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
îi citește pe autorii antici, dar și pe Erasmus din Rotterdam și pe François Rabelais. În anul 1551 este acceptat ca maestru în "Breasla Sfântului Luca". Lucrează împreună cu pictorii Hieronymus Cock și Peeter Balten și participă la activitatea celebrei „Camera retoricienilor” din Antwerpen, un fel de club al scriitorilor care avea relații cu breasla locală a pictorilor. În anul 1552 Bruegel pornește într-o călătorie în Italia, care avea să dureze doi ani. Vizitează Roma și Napoli, realizând un mare număr
Pieter Bruegel cel Bătrân () [Corola-website/Science/298272_a_299601]
-
fonică sau grafică; (2) metataxe (asupra sintaxei), care trimit la sintaxă; (3) metasememe (asupra semanticii), care se suprapun, în mare parte, peste ceea ce este denumit, în mod tradițional, cu termenul tropi; (4) metalogisme (asupra logicii), care îi vin în ajutor retoricianului cînd este vorba să treacă de la o semnificație la alta. A doua intrare cuprinde cele patru operații care conduc la generarea figurilor: suprimare, adjuncție, suprimare-adjuncție și permutare. Nicolas Ruwet identifică două operații suplimentare, acestea fiind cazuri particulare ale substituției: expansiunea
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
și metasemem. Exemple de tropi sînt metafora, metonimia, sinecdoca, ironia. În general, este considerat trop orice cuvînt sau expresie folosită cu sens figurat pentru a obține efecte speciale. Tropii constituie una dintre categoriile de figuri, și anume, figurile semantice. Inițial, retoricienii au încercat să facă o distincție între anumiți tropi care modificau sensul unui cuvînt (cum ar fi metafora), și figuri, vizînd în special figurile de sunet sau metaplasmele (aliterația, apostroful, asonanța). Alți specialiști, printre care G. Bachelard, se referă la
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de discursuri, de panegirice, de „cuvinte”, diverse ca substanță și țel, se află Demetrios Cydones (căruia studiile făcute la Milano i-au sădit o afecțiune statornică pentru literatura latină; va traduce în grecește Summa teologica a lui Toma d’Aquino), retoricianul desăvârșit care a fost Theodor Hiraktenos și, nu în ultimul rând, împăratul Manuil II Paleolog, savant, filosof și orator distins. Literatura istorică, ansamblu cu variate componente, îi convoacă pe autorii de memorii (dintre care se cade a fi pomenit împăratul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285753_a_287082]
-
dinainte pentru jignirile aduse unei alte clase. Dacă cineva nu își cerea iertare, risca să nu mai fie considerat scriitor/scriitoare. Perioada de după războiul civil marchează ascensiunea realismului și naturalismului literar. Tot în această perioadă apar și studiile literare moderne (retoricienii continuând să opună rezistență)90. Această manifestare nu poate decât să marginalizeze și mai mult jurnalismul ca un tip potențial de literatură. De exemplu, Theodore W. Hunt, primul președinte al Departamentului de Engleză de la Princeton, observă în prima apariție a
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
va spune că efectele “fac din discurs un fel de stimul, care produce anumite rezultate; acesta este actul perlocuționar”. (Ricoeur, 1999:99). Dimensiunea perlocuționară a limbajului nu este o descoperire recentă, ea a fost stabilită și exploatată de oratorii și retoricienii antici, căci ce înseamnă să produci, prin tehnica figurilor retorice, diverse efecte asupra auditoriului, dacă nu să produci acte perlocuționare. Retorica era considerată încă din antichitate o “artă a persuasiunii” prin discurs. Actele perlocuționare pot fi “eficiente și ineficiente, în funcție de
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
Înfiorare sau să nu se vază Într-o stare oarecum de hrăpire, adică să nu se simtă sublimul ce se pricinuiește sau din Înfățișarea lor sau din descrierea ce i se face despre dînsele” (Pentru stil). CÎteva pagini mai Înainte, retoricianul Heliade dăduse o definiție a stării de hrăpire: „Așadar, după aceasta eu zic: expresia sau mișcarea ce ne aduce Într-o astfel de stare de hrăpire a sufletului, aceea este sublimul.” Las necomentate ideile estetice din aceste pasaje, mă interesează
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]