120 matches
-
68-90), publicat în ianuarie-februarie 1991, având acum o grație a interpretărilor liberă de orice balast sau conformism. În varianta din 1966 a eseului despre iubire și cunoaștere, unde ne va purta prin romantismul german, freudism, Stendhal, Martin Buber, Sartre și rigorismul moral al lui Kant, Radu Enescu începea printr-o referință la Lenin, despre emoțiile umane în procesul de cunoaștere, și continua imediat, absolut stupefiant, după părerea mea, cu o trimitere la "recentele hotărâri ale partidului și statului nostru cu privire la întărirea
Eseul Corupt by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12328_a_13653]
-
Toate bufnițele, care e un roman cu subiect volatil în cel mai înalt grad: e de-ajuns să-i aplici o grilă rigidă pentru a-l sufoca. Chiar denunțarea convenției manuscrisului găsit (de fapt, dăruit) reprezintă tot o formă de rigorism critic extrem. Încă o dată, subtilitatea ireductibilă a lui Filip Florian le alunecă din mâini cronicarilor. E drept că bătrânul Emil îi dăruiește similitestamentar ucenicului său într-ale prieteniei un caiet cu însemnări. Doar că acesta, transcriindu-l nu face, propriu
Breaking news? by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4008_a_5333]
-
a născut și de care - cu voie sau fără voie - s-a desprins. Exilul favorizează privilegiul întoarcerilor - în timp și spațiu. Exilul a reprezentat, pentru Virgil Ierunca, revoltă și jertfă, un semn al destinului și o pecete tragică a unui rigorism moral intransigent, împins până la - beneficele - sale limite ultime. Patetic și acuzator, confesiv fără a cădea în anecdoticul autobiografiei, reflexiv fără a exila metafora din propriul discurs, Virgil Ierunca și-a asumat, de-a lungul multor ani, povara unei neclintite ținute
Virgil Ierunca sau sentimentul românesc al exilului by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/14401_a_15726]
-
lui Petru Creția, determinat de momentul istoric și de opoziția autorului Eseurilor morale față de colectivismul regimurilor totalitare este accentul pus pe ,,prerogativele suverane ale individualității" față de care orice ,,tribalism", orice ,,consimțire la valorile gregare" înseamnă eteronomie. Împotriva oricărui ascetism și rigorism moral, Petru Creția afirmă în Eseuri valoarea plăcerii. Punctul de plecare îl află autorul în Etica nicomahică, în legătura organică pe care o descoperă Aristotel între plăcere și viață. Valoarea etică supremă pare a fi, după Petru Creția, ,,promovarea în
Petru Creția ca filosof by Petru Vaida () [Corola-journal/Imaginative/14876_a_16201]
-
de cruzime care fac parte din educația strictă a copiilor comunității, există acte de cruzime care implică un derapaj periculos. Avem o întreagă partitură a violenței și dincolo de gesturile vindicative ale copiilor, există o morală foarte strictă care rezonează cu rigorismul eticist și conservatorismul Grunderzeit-ului, cu o cultură patriarhală, cu profunde rădăcini religioase, a cărei expresie elocventă o constituie Pastorul (Burghart KlauBner), respectat de întreaga comunitate. Copiii săi sunt supuși unei discipline severe care lasă prea puțin loc manifestării afecțiunii, pedeapsa
Sfârșitul inocenței by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6312_a_7637]
-
ritualul neclintit (scena pețitului din Gura satului e, desigur, memorabilă). Dar niciodată, cum spuneam, etnografismul nu copleșește, nu devine preocupare autonomă și nici nu aplatizează sentimentele, surprinse cu o mare intuiție a mișcărilor sufletești. S-a imputat operei lui Slavici rigorismul moral, considerîndu-se că "eticismul aspru de pastor" (l-am citat pe Pompiliu Constantinescu) ar fi dăunat viziunii creatoare a prozatorului. Incontestabil, moralitatea, adesea excesivă, e specifică prozelor lui Slavici și pare bine deplasată cititorului de astăzi. Întrebarea e însă dacă
Integrala Slavici (II) by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15857_a_17182]
-
de operare ale sintezelor similare care i-au premers. Și își definește, totodată, în raport cu ele, limitele propriei direcții de cercetare. Fiecare dintre partițiile astfel trasate e plauzibilă. Avem, prin Henri Coulet, un tip de "istorie naturală" a genului, desprinsă din rigorismul pozitivist și avansând, oarecum anacronic, ideea unor momente de ruptură foarte clar marcate. Sau, apoi, prin Mihail Bahtin, o "istorie a tehnicilor romanești", cu siguranță sclipitoare, dar amendabilă prin impermeabilitate. Nimic exterior - context cultural, emancipare socială, mutații cognitive - nu pătrunde
Gândirea romanului cea de pe urmă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8137_a_9462]
-
Paradisul", alții sunt întorși acasă. În mod cert, idioții nu-și au locul în Paradis și nici cei foarte vîrstnici, printre cei declarați inapți aflîndu-se și Pietro Mancuso un păstor care nu vorbește, ieșind din muțenie abia la sfîrșit. Acest rigorism poartă amprenta discursurilor degeneraționiste de la sfîrșitul secolului XIX și începutul secolului XX, unul dintre funcționari explicînd că idioțenia este contagioasă genetic și prin urmare exclusă. Regizorul s-a documentat serios în această privință consultînd cu acribie arhivele de la începutul secolului
Brava lume nouă by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7920_a_9245]
-
din contra, l-a determinat la un comunism cît mai "ortodox", capabil să contracareze riscurile destalinizării și să mențină intact monopolul puterii. Cultura a fost singurul domeniu în care a existat o brumă de libertate, oarecum ca efect pervers al rigorismului politic, economic și social. Acesta a fost paradoxul dezghețului à la roumaine dintre 1956 și 1971.
Dezgheț cu voiede la partid? by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14508_a_15833]
-
simplă chivernisire" și mai ales înseamnă destin. Dar cine e omul care pune atât de sever în relație cei doi termeni, putere și destin, deloc mulțumit numai cu satisfacțiile pe care le oferă "chivernisirea" sau accesul la pârghiile politice? Maximalismul, rigorismul său "principial" sunt contrazise de comportarea cotidiană a acestui om, de felul cum arată și de unele antecedente. "Student bătrân" la drept ( are 37 de ani), având la activ și "trei ani încheiați de medicină", "scund, rotofei, spân", guraliv și
Putere și destin by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13955_a_15280]
-
eu tai poezia românească în două”. Deprins în familie, simțul ridicolului se exercită asupra oricărui triumfalism solemn, începînd cu legionarii („frate-meu era foarte sensibil la ridicolul lor”) și Carol II. Pentru M. Ivănescu, vanitatea publică, inclusiv cea auctorială, și rigorismul etic sînt expresii ale inautenticității narcisice. Nu cred, precum Liiceanu, că avem de-a face la el cu o „privire amorală și artistă” asupra comunismului. E o privire uman-prea umană, venită nu numai din „înșurubarea tenace în propriul destin individual
Măștile adevărului poetic by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/4766_a_6091]
-
le dezlegeť." (pag. 149) Fondul afirmației e călinescian. (Așa cum era și fondul altor câtorva observații originale, pe care le-am rezumat deja în corpul cronicii.) Deosebirea intim psihologică dintre cei doi nu-i atât de mare. Rezervat și el față de rigorismul teoretic, Călinescu se refugia prețios în ideea inefabilului. Raicu preferă să umanizeze și termenii, și literatura, sondând continuu după un abisal dincolo. La care nici nu mai contează dacă ajunge sau nu.
O cale de acces by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7011_a_8336]
-
dramatism al compoziției dincolo de logica narativului și a tematicii, la Sokurov devine mistic, o formă obscură, difuză de transcendență sau cu un termen care nu este tocmai fericit ales în acest context, metafizic. Aceasta pentru că nu există aici nimic din rigorismul german al subiectului. Încă o dată, Faustul lui Sokurov este rusesc, prin urmare ghidat de un fel de nebunie care posedă propria ei ordine. Depășind paranteza, există în această dialectică lumină- umbră o sugestie a expresionismului german cu Fritz Lang și
Faust: lumini și umbre (I) by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2924_a_4249]
-
un copil care se teme că va fi dojenit (un teolog ar vorbi de o teamă respectuoasă), se supunea ordinelor puterii pastorale deținute de papă și de episcopi. Se Îmbufnase aflînd că Începeam o cură de psihanaliză. Credea cumva că rigorismul lui excesiv mă satisfăcea? Voi spune În apărarea lui că nu era singurul care condamna și denunța orice comportament care se deosebea de cel al creștinului adult. Am regăsit un comunicat al cardinalilor și arhiepiscopilor din Franța care s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
Gândul din 10 iunie 2007, constatăm că fiecare pagină reprezintă o parte din spațiul public. Astfel, paginile 23 sunt intitulate Actual, pagina 4 Politic, pagina 5 Politică externă, pagina 6 Emigrant, pagina 7 Social, pagina 8 Știință, pagina 9 Sănătate. Rigorismul distincției între public și privat vizează mai mult o normativitate a ceea ce ar trebui să fie jurnalismul și nu o descriere a ceea ce este. Bineînțeles, spațiul public este prezentat în discursul jurnalistic, însă temele prezentate nu se reduc la acest
Discursul jurnalistic şi manipularea by Alina Căprioară [Corola-publishinghouse/Journalistic/1409_a_2651]
-
Du-l îndărăt pe Abraham, ca să nu vadă întreg pământul locuit. Dacă ar fi să-i vadă pe toți cei care trăiesc în păcat, ar distruge toată creatura (anastema). Căci Abraham, nepăcătuind niciodată, n-are milă de păcătoși” (cap. X). Rigorismul patriarhului se trage încă o dată din lipsa acelui organ (sau din atrofierea lui prin practicarea virtuților) de percepere a răului. Abraham nu distinge decât o culoare din bogata policromie a sufletului omenesc: albul. Tot ce nu-i alb nu există
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
fost nutrit și adâncit lângă medievalele ziduri ale Catedralei din Vizeu. Dacă într-adevăr Oliveira și-a părăsit satul și și-a îndreptat gândurile către seminar, pentru că se îndrăgostise de o copilă din Santa Comba și întîmpinase pentru întîia oară rigorismul social - arunci ni-l putem cu ușurință închipui, în vara anului 1900, petrecîndu-și ceasurile pe care nu le închina studiului, în acea vastă, dură, ascetică Sé, încercînd să găsească alinarea tuturor mâhnirilor precocei sale adolescențe într-o mistică reculegere. Oricare
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
era atestată viața monastică, în mediul acesta s-au afirmat o serie de personalități: Ioan Cassian (360-435), Dionisie Exiguu (470-527), Leonțiu Monahul (†543), Ioan Maxențiu (sec. VI). Monahii din Scythia Minor erau elemente incomode pentru autoritățile ecleziastice și civile, prin rigorismul lor dogmatic, ei au sfidat puterea episcopilor. Astfel, ei au susținut formula teophasită: unul din Sfânta Treime s-a întrupat pentru noi "fără a fi antiortodoxă, nu era totuși ireproșabil niceeană și chalcedoniană" (I. G. Coman), formulă afirmată pe fondul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din generația sa, este prinsă în menghina a două morale contradictorii. Pentru că încearcă să traverseze, șovăitoare, această "punte nesigură între puritanismul străbunilor noștri și începuturile pornografiei publice" pe care o reprezintă anii '40. Madona aceasta evreică este profund marcată de rigorismul moral al mamei sale, de dezgustul profund pentru sex și pentru trup al acesteia. Însă ea se scaldă în egală măsură în atmosfera postbelică, identificându-se cu sex-simbolurile, cu bombele sexy etalate pretutindeni, în reviste și pe ecrane. Aceste două
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
-se mai ales către personaje. De obicei este vorba de ființe sfioase, cu o viață interioară zbuciumată, pe care nu și-o exteriorizează, de unde și lipsa de înțelegere din partea celorlalți, suferințele îndurate. Ele nu pot fi concepute în afara unui anume rigorism moral, caracteristic mediului lor social. Scriitorul excelează în înfățișarea atmosferei rigide, constituită în jurul unui cod etic mai mult îngust decât ferm, pe care uneori oamenii se amuză ei înșiși să îl încalce (De la târg). La impresia de realism degajată de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288969_a_290298]
-
cap o cunună de lauri, fiind dezaprobat de ceilalți soldați creștini plini de teamă pentru tam bonam et longam pacem. Este foarte important de ținut cont că această atitudine nu reflectă o atitudine montanistă din partea acelui miles, întrucât un anumit rigorism nu aparținea exclusiv acestei mișcări eretice ci întregii Biserici. Tot el ne spune că un bărbat nu poate sluji concomitent lui Dumnezeu și Cezarului, și se întreabă cum va putea să lupte ori să-și desfășoare serviciul militar în timp
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
autoritatea civilă, înclinată să-și considere participarea exterioară la activitățile publice indiferentă și tot astfel la cele legate de riturile religioase păgâne. Pentru montaniști judecata de pe urmă a lui Cristos era iminentă, fapt pentru care își trăiau penitența într-un rigorism excesiv și într-o atitudine de sfidare a lumii pe care o disprețuiau. Antimilitarismul era foarte viu între ei, proclamându-și credința printr-o dorință fanatică de martiriu, provocând o și mai mare duritate din partea păgânilor care, dincolo de toate acestea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
viața prezentă, nici după moarte, judecata nu este egală meritelor. 2.1.5. Tatianus Originar din Siria, Tatianus (120-180) a fost ucenicul lui Iustin (100-165) pentru o scurtă perioadă; a fost unul dintre cei mai îndârjiți opozanți ai filozofiei grecești. Rigorismul excesiv l-a condus spre refuzul intransigent al diferitelor manifestări socio-religioase ale păgânismului, inclusiv de natură militară. În Oratio ad Græcos, 11, înșirând o serie de mondenități, în contrast cu spiritul său ascetic, autorul ne prezintă funcțiile militare drept glorii pământești inutile
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
sperau să rezolve raportul creștinism-stat prin reflectarea mentalității realiste și juridice specifice perioadei lor, fără a cădea în compromisuri iluzorii ori de o anumită intransigență. Tot acum, scriitorii de cultură elenistică sunt mult mai atenți față de aspectul teoretico-speculativ, păstrând un rigorism de fond pentru unele aspecte fundamentale ale creștinismului și arătând o disponibilitate parțială față de cultura păgână și de autoritatea civilă. 2.2.1. Clement din Alexandria Primul reprezentat de seamă al acestei tendințe, care va duce la o elaborare a
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
și platonice revăzute în lumina unei gnoze diferite de cea concepută de cultura greacă clasică, dar și față de cea înțeleasă de sectele gnostice. Autorul este înclinat spre sincretismul ocult dintre cultura greacă și mesajul creștin, care îl duc spre transcenderea rigorismului formalist de tip iudaic, dar și de rigiditatea mentalității occidentale. Creștinul care a ajuns la adevărata cunoaștere a mistérion dobândește o libertate interioară care îl conduce spre ápàteia, al cărei ideal de viață este fondat pe dreapta rațiune (órtòs lógos
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]