120 matches
-
adresat-o tuturor oamenilor pentru a forma o singură națiune. Tocmai aceste idei erau cele care generau reacție în cei care dețineau puterea civilă: demitizarea bazelor propagandei imperiale fondate pe acea pace păstrată cu forța și înveșmântată de sacralitate aparentă. Rigorismul politic al lui Hipolit, despre concepția dualistă de opoziție dintre poporul lui Dumnezeu și imperiul văzut în manieră nefastă, era comun tuturor apologeților din acea perioadă și se reflecta în normele practice care trebuiau să funcționeze de ghid pentru creștini
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Biserică va mai avea încă pentru multă vreme un rol de călăuză spirituală pentru Occidentul creștin. Spre deosebire de cel dintâi, Ciprian se evidențiază printr-un stil literar diferit care aduce în lumină echilibrul gândirii sale și căutarea spirituală intensă. Dacă un rigorism împins la extrem l-a determinat pe Tertulian să străbată un drum ce l-a făcut să iasă în afara Bisericii oficiale, discipolul său se arată conștient de slăbiciunea omului și a comunități creștine aflată în căutarea perfecțiunii evanghelice, pe care
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
a imperiului se afla în plină desfășurare. Etica creștină o depășea pe cea prevăzută de legile umane, iar cel drept (creștinul), potrivit autorului nu poate desfășura serviciul militar din moment ce singura sa oștire este dreptatea. Această afirmație, deși îndepărtată de orice rigorism absolutizat, mina în esență concepția unui serviciu militar nedespărțit de aplicarea dreptății, potrivit modelelor tradiționale, voind să-l îndrepte spre naturalețea evanghelică a fraternității creștine străină oricărui compromis etic. Prohibiția omuciderii în gândirea sa este absolută la nivel individual și
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
niște eunuci, îmbătați și turbați ca niște câini. Pentru a spori credibilitatea revelațiilor, dogmelor și disciplinei sale, Montanus s-a declarat că ar fi Duhul Sfânt, unul și același cu profetesele sale. Reînnoirea creștină a montaniștilor a dat într-un rigorism practic și într-un fals spiritualism; vedeau în toate răul, pervertirea și păcatul, și se scandalizau de toate: ceea ce aparținea vieții lumii acesteia nu putea să aparțină simultan și creștinului, deoarece creștinismul era pentru ei o renunțare, abnegație, sacrificiu, îndepărtare
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Orosius sub forma unei critici virulente adusă religiei beliciste romane și războiului în general, istoriei clasice și îndeosebi Romei, a unei istorii de războaie și cuceriri, definind o dezvoltare târzie a acestei tematici. Spre sfârșitul secolului III, atitudinea excepțională de rigorism moral a Africii (primele cazuri de obiecție de conștiință față de serviciul militar) are ca precedent scrierea lui Tertulian, De corona. Textul nu face nici o conexiune cu armatele occidentale necreștine (galice sau ilirice) și nici cu cele orientale, unde prezența și
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
alte cuvinte, acea independență de a ne mișca În lumea ideilor și a determinărilor, de a aprecia și alege dintre acestea pe cele care sunt mai sănătoase, adică mai realiste, mai adevărate; În sfârșit, disciplina minții imprimă Întregului psihic un rigorism de ordin general, care-l poate face, de exemplu, capabil ca În plan moral să nu admită inconsecvențe compromițătoare. Μ Îl credem pe cineva și-l urmăm nu atât pentru că ne convinge prin cuvânt, cât pentru faptul că vedem că
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
foarte preocupat de propria biografie Îi pregătește fără să vrea deznodământul Înainte de vreme. Μ Funcția conștiinței: a face din om o ființă cu instincte tocite, amânate sau controlate. Dacă animalul trăiește În regatul automatismului natural, omul trăiește În cel al rigorismului moral (sau cum foarte frumos spune Emil Cioran: „Omul nu mai trăiește În existență, ci În teoria existenței”). Μ Creștinismul, ca ideologie religioasă, a fost precedat, se știe, de o conștiință făuritoare de zei atei, care nu erau obligați să
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
de neliniști: acelea, de exemplu, de a nu fi Întotdeauna sigur că s-a desprins suficient de mult dintr-un mod egoist sau chiar nedemn de apreciere a faptelor sale În raport cu ale altora. Această alimentare continuă a conștiinței cu un rigorism etic este, de fapt, condiția principală a realizării unui sentiment al demnității personale. Μ Animalele resimt, se știe, nu numai nevoi instinctuale sau afective, ci și mentale (de pe urma cărora curiozitatea lor naturală se impune tot mai mult În fața fricii conservatoare
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
pasiunilor" (1, p. 105). Cum ar putea educația să asigure dominarea "eului spiritual"? Pentru a răspunde la această întrebare Foerster analizează două tipuri de educație care se confruntau în primii ani ai acestui secol: a) educația autoritară caracterizată prin constrîngere, rigorism, eteronomie și b) educația liberă, care nega orice autoritate și acorda deplina libertate de manifestare a instinctelor. Dacă primul tip de educație era propriu după opinia lui Foerster "prusacismului", cel de-al doilea tip era caracteristic "americanismului". În opera sa
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
este prima parte a Talmudului, și mai târziu în tratatele talmudice și în comentariile la textele biblice. Probabil la această tradiție orală se referea Isus (Mt 15,5-9) când îi critica pentru că prin tradițiilor lor au anulat Scriptura. Tocmai datorită rigorismului moral împreună cu deschiderea mare pe plan practic, fariseii erau urmați de o bună parte a poporului astfel că, după dispariția saduceilor ca urmare a evenimentelor catastrofale din 70 și 134 d.C., ei au devenit călăuzele sale spirituale. Tot lor le
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
preoție saducee; în primă fază relațiile cu Ierusalimul ar fi fost normale, pentru ca apoi să se deterioreze până la ruptură. Această teză nu este chiar absurdă și nu putem exclude posibilitatea că diferite persoane care nu doreau să pună în practică rigorismul lui Nehemia ar fi fugit în Nord, unindu-se cu o comunitate mult mai deschisă în ceea ce privește aplicarea rigidă a legilor. Nu putem stabili cu precizie când a avut loc ruptura definitivă dintre Sichem și Ierusalim; e foarte probabil ca cele
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
la asedierea abstractă a absolutului și învederează o tot mai pronunțată joncțiune a demersului liric cu somațiile cotidianului, practică o angajare autentică în istorie, într-un cuvânt, își asumă postura de martor implicat și responsabil, metamorfoza operându-se pe coordonatele rigorismului moral și ale năzuinței către absolut care îi caracterizează întreaga operă. Discursul poetic devine mai frust, mai tensionat și percutant. Se remarcă, așadar, o relativă estompare a „vâlvătăii” stilistice, o asprire a expresiei, de altfel nu mai puțin rafinată decât
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290290_a_291619]
-
în unele cazuri, chiar au produs, au creat, au rezistat efectiv, în felul lor, prin cultură. Nu în toate împrejurările, doar simplu pretext al neangajării lor în rezistența directă. în cazul concret analizat de noi, fără complezență, dar și fără rigorisme inutile (acestea fiind total în afara situațiilor de fapt: imperativul categoric cedează terenul în fața moralei ambiguității ca dialectică istorică a binelui și răului), se mai adaugă la exemplificarea convergenței dintre politica culturală a regimului și tendințele gândirii lui Noica încă o
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
se frânge sub sublimul unei demonstrații de o clipă? 31. Demobilizare și defetism evident. Deloc recomandabile. Dilemă atroce, într-adevăr. Ea poate fi și a și fost ! în mod diferit înțeleasă. Căci o astfel de soluție poate fi diferit interpretată: rigorism sau cedare tactică, curaj sau lașitate, rezistență sau capitulare etc.? Folosind din plin toate resursele eufemismelor posibile, chiar și Gabriel Liiceanu recunoște că: Noica avea un pragmatism care era departe de etică. Atunci când mai spunea: în fond, calitatea de membru
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
fără o puternică pătură mijlocie citadină toate mesajele civico-morale cad încă, din nefericire, în gol. Când întreaga clasă politică românească va înțelege acest lucru elementar, ea va fi făcut, abia atunci, un mare pas înainte. Nu contestăm nici pe departe rigorismul și absolutismul moral ca principii ideale de program. Dar omul politic este chemat și preocupat să-l pună și în practică în condiții date. Nu pledăm, câtuși de puțin, o cauză personală. Nu invocăm nici indulgență pentru intelectualii mai mult
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
din acele otrăvuri subtile care acționează cu mare întârziere: de aceea, mai ales după decizia exilului (1973), mi-a fost... din ce în ce mai frică să mă recitesc 23. Se produce, în astfel de situații, un conflict interior între conștiința morală, imperativul categoric, rigorismul etic de tip fundamentalist, sau cum vrem să-i spunem, și necesitatea obiectivă imediată, inexorabilă. Ceva între fatalitate, damnare și... cinism obligat. Epoca a fost plină de contradicții de acest gen și nu numai în perioada proletcultistă. Analizăm doar un
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
exhibiție într-adevăr insolită pe atunci în universitate pare să fi sedus definitiv pe unii studenți, preocupați și amuzați doar de spectacol, deveniți azi buni comentatori literari, însă total indiferenți la criteriile exigente amintite. Un exemplu, în același sens, de rigorism când deviat, când ocultat, este și cel al... colaboratorilor. Logic ar fi ca întâi să fie condamnat, judecat, înfierat etc. sistemul, care a produs specia informatorilor și doar apoi instrumentele sale. Deci, întâi cauza și apoi efectele. Ei, bine, obsesia
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
unul de inițiere în tehnici felurite. Viorica Toporaș și-a verificat astfel (rațional) disponibilitățile și adecvarea lor, la direcția de elecțiune. Opțiunile sale tindeau, dintru început, spre un narativism liric bine temperat; și-a impus, așadar, principii fundamentale de un rigorism consecvent: - spontaneitate supravegheată, concizie și ritm expresiv, cromatică potențând poezia materiei. Primele sale expoziții de acuarelă - Lumina Mediteranei (1990) și Casa mea (2001) anticipau o mitologie personală sacralizând acvaticul și solarul; în fapt, Casa invocată atunci se confunda cu Țara
Memoria acuarelei by Viorica Topora? () [Corola-publishinghouse/Science/84080_a_85405]
-
din care nu lipsește de altfel atitudinea serioasă, matură, care îi șade bine în atari cazuri și în care s-a putut recunoaște de la început o trăsătură distinctivă a personalității ei. Consiliile ei morale - din care se desprinde un anume rigorism - rostite pe un ton suficient de om ajuns la o vârstă matusalemică (M-au încercat destule-n viața mea...), o fac uneori aproape antipatică, determinându-ne să o asemuim involuntar cu o bătrânică cicălitoare (...). Se simte însă cât de colo
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
una de tipul stăpân - supus: profesorul este atotputernic, depozitarul tuturor resurselor și el singur decide cât și mai ales prin ce mijloace le va transmite elevului, cel care nu deține nimic, care nu este nimic decât ceea ce vrea profesorul. Acest rigorism educativ a determinat apariția unor curente și orientări care se opun intervenției adultului în procesul devenirii copilului. Adepții educației noi, de exemplu, se situează la extrema opusă, susținând că, pentru a se dezvolta, copilul are nevoie de libertate deplină. O
Instituţia şcolară şi formarea adolescentului by Andreea Lupaşcu () [Corola-publishinghouse/Science/1226_a_1882]