167 matches
-
în adâncul Bugeacului. În 1827 satul era locuit de 45 de familii de moldoveni (99 de bărbați și 103 de femei; 202 persoane) și 16 familii de ucraineni (52 de bărbați și 37 de femei; 89 persoane). Ruteni au fost românizați cu desăvârșire, astfel că descendenții lor de astăzi nu vorbeau o altă limbă decât cea română. În același an, în Brânza funcționau 3 mori de vânt pe dealurile din preajma satului, erau 11 fântâni, 24 de parcele de vii și livezi
Brînza, Cahul () [Corola-website/Science/305141_a_306470]
-
românesc. În scurt timp, românii din Hotin au fost covârșiți numeric. Nordul și nord-vestul ținutului s-au rutenizat complet, dar în sud moldovenii (românii) au păstrat supremația. Ba mai mult, în zonele unde cele două etnii aveau contacte, ucrainienii se românizau. Istoricul Berg recunoștea: Nesterovski completa:. Prima categorie de țărani ruși care au venit în Basarabia au fost așa-numiții țărani „fugari”. În secolele XVIII-XIX în Basarabia au imigrat „ca lăcustele” foarte mulți țărani ruși. În Rusia țaristă se răspândeau diferite
Colonizarea Basarabiei () [Corola-website/Science/328966_a_330295]
-
protestantă bulgarii catolici din Cergău și-au pierdut limba și au devenit evanghelici (luterani). Ulterior, satul ajungând posesiune a Arhiepiscopiei Române Unite de Alba Iulia, unii locuitori au devenit greco-catolici (la fel ca cei din Cergău Mare) și s-au românizat. Conform recensământului din anul 1930 Cergău Mic avea 830 de locuitori, dintre care 762 români, 58 țigani, 8 germani și 2 maghiari. Sub aspect confesional populația era alcătuită din 443 luterani, 351 greco-catolici, 25 baptiști, 10 ortodocși și 1 reformat
Cergău Mic, Alba () [Corola-website/Science/300234_a_301563]
-
orice caz adormeam imediat) și mă așezau în docar (Eu tot docar continui să-i zic, așa cum am apucat, deși cu timpul am aflat că de fapt se spune „drotkar” adică caruță pe arcuri, românii fiind mari meșteri în a româniza cuvintele străine, vezi „manșalierul” în loc „marche-arriere”, „cartier” în loc de „carter”, etc.) mă luau în față între dânșii atât ca să stau la căldură cât și să nu mă piardă pe drum căci deși pe scaunul din spatele docarului mergea fie Dina fie Vasile-omul
Editura Destine Literare by Virgil Sacerdorteanu () [Corola-journal/Journalistic/82_a_242]
-
afirmând că prin încrucișarea rasei evreiești cu cea grecească ar apărea „niște exemplare de caracteriologie patologică care ar fi o adevărată pepinieră pentru viitorul redacției "Pseudo-Românului"”. Eminescu mărturisea că în mod intenționat a lovit „în instinctele bastarde ale acelor străini, românizați de ieri alaltăieri”, care fără pregătirea necesară își permiteau să comenteze producțiile scriitorilor români „cu acea cârnire din nas proprie scriitorilor izraeliți din toate țările, cu acea suficiență care se crede superioară oricui”. În felul acesta defectele lor înnăscute vor
Mihai Eminescu, jurnalist politic () [Corola-website/Science/314064_a_315393]
-
Nișcov servise drept refugiu pentru locuitorii Buzăului, care își mutaseră târgul aici în timpul Războiului Ruso-Turc din 1806-1812, când orașul a fost distrus. Satele cu numele de Săseni au fost populate prin secolul al XVII-lea de coloniști sași din Transilvania, românizați în decursul timpului. Comuna Gura Nișcovului avea o școală cu 48 de elevi, și 4 biserici, la Nișcov, Cârlomănești, Săsenii Noi și Săsenii Vechi. În 1925, cele 4 comune făceau parte din plasa Nișcovului, comuna Vernești fiind chiar reședința acestei
Comuna Vernești, Buzău () [Corola-website/Science/301053_a_302382]
-
aceasta din care a făcut o grădină a sa. De aceea și gesturile sale, și grija pentru Pruncul Sfânt ne aduc în fața imaginea mamei după cea mai bună și sfântă tradiție a meleagurilor românești. Din acest unghi spiritual, poetul a „românizat” întreaga imagine a Maicii Domnului în cel mai nobil înțeles al cuvântului. Într-o vreme ca aceea a zilelor noastre, în care interesul pentru poezie scade tot mai mult, publicul găsind alte căi pentru a-și hrăni și desfăta sufletul
Traian Dorz () [Corola-website/Science/308803_a_310132]
-
trage de la numele orașului Gabrovo din Bulgaria, oraș recunoscut în trecut pentru producția de cuțite. Negustorilor care veneau cu asemenea marfă din Bulgaria și care au creat o mică comunitate în zonă, li se spunea "„gabroveni”", termen care s-a românizat și a dat și numele străzii. În anul 1893, pe această stradă, a fost deschisă „Berăria Mihalcea și Caragiale” deținută de dramaturgul Ion L. Caragiale. În 1930 strada Gabroveni purta numele politicianului francez Franklin Bouillon, nume care este menținut și
Strada Gabroveni () [Corola-website/Science/332926_a_334255]
-
care a urmat anexării Banatului la coroana maghiară a determinat schimbarea numelui în maghiarul Ujhely, de unde se trage și denumirea românească. Idem, după anexarea Banatului la România, în 1918, a urmat și un proces de românizare. Numele satului a fost românizat din maghiarul Ujhely în românescul Uiheiu. Uiheiul este unul dintre satele de coloniști cele mai noi din Banat. El a fost înființat la 1844, la mai bine de o sută de ani de la începutul colonizărilor, de locuitori ai altor sate
Șandra, Timiș () [Corola-website/Science/324506_a_325835]
-
unul maghiar: "Kis Omor" - acesta a fost primul nume al satului. Germanii l-au numit "Kleinomor". Numele își trage originea de la satul vecin "Omor", mult mai vechi, situat puțin mai la nord. După unirea Banatului cu România, numele a fost românizat și schimbat în "Omorul Mic". Acest nume a fost purtat până în 1964. Autoritățile comuniste au argumentat că numele satelor Omoru și Omoru Mic ar fi avut un semnificat ciudat în limba română și ca atare le-a redenumit. Prin decretul
Rovinița Mică, Timiș () [Corola-website/Science/301391_a_302720]
-
că în această perioadă (în 1431) s-a născut la Sighișoara Vlad Țepeș. În anul 1514, când războiul țărănesc a lui Gheorghe Doja, se răspândește în aproape întreaga Transilvanie, țăranii din jurul Sighișoarei se strâng în jurul unui anumit Ioan Secuiul (nume românizat). În anul 1600 cetatea este atacată de trupele conduse de Mihai Viteazul și mai târziu este atacată și prădată de trupele conduse de generalul Basta, dar oamenii scapă cu viață din cauza plății unei răscumpărări de 50.000 de florini, „bani
Sighișoara () [Corola-website/Science/296635_a_297964]
-
la Războiul de Independență. Strămoșii săi se îndeletniceau cu comerțul cu animale, plecând din Țara Românească în Ardeal; unii erau măcelari, motiv pentru care s-au numit Fleșeriu (fleșer, în limba germană vorbită de austrieci, înseamnă măcelar). Ulterior, și-au românizat numele drept Măcelaru, iar apoi, în tradiția Școlii Ardelene, și l-au latinizat sub forma Macellariu. În vremea activității sale de pe vapor, i se spunea Horia Măcelaru. a studiat la Liceul "Mihai Viteazu" din București, după care a urmat cursurile
Horia Macellariu () [Corola-website/Science/307477_a_308806]
-
ruși ajunși pe meleagurile basarabene. Astfel, în notele de călătorie publicate în anul 1910 la Varșovia, scriitorul A. Nesterovschi atrăgea atenția că „elementul activ este cel românesc”. Populația română exercitând o influență enormă a grupurilor slave, a reușit să le românizeze. De asemenea, N. Butovici, într-o carte apărută în 1916 la Kiev, arată că deși a trecut mai mult de 100 ani de la anexare, în Basarabia „nu domnește limba rusă ci cea moldovenească care are o putere de atracție deosebită
Mișcarea de eliberare națională a românilor din Basarabia () [Corola-website/Science/328854_a_330183]
-
Legionarii i-au atribuit titlul "Căpitanul". A fost asasinat în timpul detenției din ordinul regelui Carol al II-lea. s-a născut la 13 septembrie 1899 la Huși, cu numele Corneliu Zelinski. În anul 1902 tatăl său, Ion Zelinski și-a românizat numele în Zelea Codreanu. Mama sa, Eliza născută Brauner era de origine germană - bavareză Străbunicul său, Simion Zelea, se trăgea dintr-o familie de răzeși moldoveni din satul Igești din Bucovina. În perioada 1786-1848 când Bucovina a fost sub administrație
Corneliu Zelea Codreanu () [Corola-website/Science/298726_a_300055]
-
firești a românilor basarabeni (est-moldoveni) și includerea lor forțată în sistemul statului sovietic (URSS). După 1944 a început lichidarea sistemului educațional existent în Basarabia în 1918-1940 și 1941-1944. În interpretarea bolșevică acest sistem a avut rolul de a "întuneca" și "româniza" populația băștinașă moldovenească. Se iau măsuri extraordinare: interzicerea activităților instituțiilor naționale, se naționalizează întregul fond de cărți, se "curăță" bibliotecile de literatură antisovietică și sunt distruse cărțile românești. Se începe asigurarea cu cadre noi a instituțiilor cultural-educative sovietice, pe baza
Rusificarea românilor () [Corola-website/Science/323488_a_324817]
-
folosite de [[mass-media]] și de populația din România în forma de origine, ca în [[Limbă ausbau, limbă abstand și limbă-acoperiș|limbile abstand nescrise]], precum "mall" („galerie comercială”), "service" („deservire”), "computer" („ordinator, calculator”), "forward" („retransmitere”) sau "attach" („ataș”). Refuzul de a româniza cuvintele străine este socotit de autori precum [[George Pruteanu]] o formă de [[snob]]ism, ce judecă greșit adoptarea cuvintelor în formele române ca fiind [[Arhaism|arhaică]]. Într-o lucrare de referință echipa lui [[Marius Sala]] construiește vocabularul reprezentativ al limbii
Limba română () [Corola-website/Science/296523_a_297852]
-
Măgura este un sat în comuna Cerchezu din județul Constanța, Dobrogea, România. Se află în partea de sud a județului, în Podișul Negru Vodă. În trecut s-a numit "Dokuz Agaç" ("Nouă copaci"), românizat în Docuzaci/Dokuzağaç. La recensământul din 2002 avea o populație de 148 locuitori, toți români. În secolul al XIX-lea, populația era majoritar islamică, dar ea s-a retras înspre Turcia în mai multe valuri succesive, începând de după războiul de
Măgura, Constanța () [Corola-website/Science/301142_a_302471]
-
susținut de Vanea Dudenko (Ion Vidrașcu), militant comunist de frunte pe care îl cunoscuse în lagăr și care devenise unul dintre conducătorii serviciilor secrete ale PCR, Dulberger a fost angajat ca inspector al Siguranței Statului (Corpul Detectivilor) și și-a românizat numele: Dulgheru. În 1947 a făcut parte din comisia de repatrieri din Germania. După crearea Direcției Generale a Securității Poporului, în anul 1948 a devenit colonel și timp de 4 ani, din 1948 până în 1952, a fost șeful Direcției a
Mișu Dulgheru () [Corola-website/Science/306475_a_307804]
-
altele. Despre înființarea satului, Nicolae Ilieșu scrie că a existat din secolele XIII-XV, „pe un loc defrișat de valahi”.[2] La 1582 se menționează că aici locuiau și câțiva sârbi, dar aceștia fie au plecat, fie în parte s-au românizat. Acest lucru se cunoaște și din faptul că numele satului a fost sârbizat: Mali Szecsan (Secianul Mare) și Veli Szecsan (Secianiul Mic). În perioada interbelică făcea parte din plasa Vinga, județul Timiș-Torontal.
Seceani, Timiș () [Corola-website/Science/301396_a_302725]
-
înflorat”), este un sat în comuna Nimigea din județul Bistrița-Năsăud, Transilvania, România. Ereditatea numelui provine din limba maghiară. Dea lungul timpului este prezent în două forme "VilágosBerek" (crâng luminos) și "Virágosberek" (crâng cu flori). Populația românească venită mai târziu a românizat numele fonetic rezultând termenul „Vireag”, colocvial : „Jireag”. Mai târziu numele a fost tradus în limba română rezultând termenul: "Florești". La recensământul din 2002 populația satului se ridica la 481 de lecuitori. Dintre care s-au declarat : 316 (65,7%) Români
Florești, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300876_a_302205]
-
doar În templu, ca ostatici... Vi se dădea voie să le duceți mâncare? — Da, ni se dădea voie să le ducem de mâncare. Erau Înconjurați de jandarmerie și nu se dădea voie să intri Înăuntru... — Și magazinul dumneavoastră a fost românizat? — Da, a fost confiscat din ordinul lui Antonescu... — În ce an? — În ’41... — Chiar Înainte de plecare, nu În ’39... — Da, Înainte de plecare. Noi aveam o casă mare și frumoasă, frumos mobilată... V-am spus, eram o familie Înstărită. Iar când
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
6 ani, tata a putut cumpăra Încă o fabrică de lanterne de buzunar din Cernăuți, din posibilitățile care au rezultat... Și bineînțeles că din 1939 până În toamna anului 1940 fabricile au adus un venit bun, până când ambele fabrici au fost românizate, fiind o Întreprindere cu interes așa-zis militar. Practic, atunci tata s-a trezit fără fabrici, așa, peste noapte: a fost, să zic așa, primul conflict cu regimul antonescian... Tatăl meu călătorea foarte mult, intra În contact direct cu beneficiarii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
să scoată nimic, fiindcă tot ce câștiga investea: voia să modernizeze, era o ambiție tehnică a lui... El, pornind ca meseriaș simplu, a avut mai mult o ambiție de a reuși cu forțe proprii, și prin faptul că am fost românizați am rămas absolut fără nici un mijloc de existență... — Dar vă aduceți aminte de pogromuri În Rădăuți? — Nu, În Rădăuți nu au fost pogromuri. În schimb În 1940 au Început să fie strămutate toate familiile care locuiau la țară, asta țin
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
aveam 14 ani și jumătate când am fost eliberat. Americanii au rămas perplecși. Și În documentele alea care mi-au venit de la Crucea Roșie Internațională, ăsta, vedeți? (are În față documentele - n. n.) Gross, eu practic sunt Gross, dar mi-am românizat numele, Grosu, fiindcă am intrat la școala de ofițeri. Și aici se spune că nu se știe precis din ce an sunt. În lagărul Mauthausen ne-au luat, ne-au făcut chestionar cu nume, adresă, ce avere avem acasă, ăsta
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
după 6 martie 1945 va prelua 14 din cele 18 ministere. La Interne va fi instaurat Teohari Georgescu, secondat de Emil Bodnăraș. Direcția Serviciului Special de Informații va fi preluată de un alt agent sovietic Serghei Nikanov (care își va româniza numele Sergiu Nicolau). Pantelimon Bodnarenko, agent NKVD, de origine ucraineană, devine șef al Secțiunii Politico-Administrative a Partidului Comunist Român (cunoscut și sub numele de Pantiușa, își va româniza și el numele: Gheorghe Pintilie). La fel s-a întîmplat cu cel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]