3,147 matches
-
de familiară încât ne poate mira că, de pildă, partea a II-a nu este cântată lejer ca un scherzo scarlattian ci aproape violent sau că mirificul final a dobândit, în viziunea lui Oppitz, un plus de dramatism. Oricum, o rostire nobilă și o anumită poezie gravă ne-au asigurat că spiritul creatorului nu a fost trădat. Un alt program de recital de foarte înaltă ținută ne-a demonstrat - judecând după părerile împărțite ale ascultătorilor - că dacă preferi frumusețea glasului în
Momente de vârf by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/11307_a_12632]
-
de a pune în evidență, dincolo de plăcerea efemeră a sonorității prețioase, sensurile muzicii în toate detaliile lor. O citire foarte elaborată în care culoarea și accentele reliefează înțelesul fiecărei silabe cântate: dicția este impecabilă deopotrivă în franceză, germană, italiană - arta rostirii cuvântului cântat transformă fiecare lied într-un poem emoționant. Nimic nu este exterior sau inutil în acest demers de fină intelectualitate, de la apariția scenică sobră, severă chiar, până la edificarea dramaturgiei unui ciclu atât de amplu ca ,Dragoste de poet" de
Momente de vârf by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/11307_a_12632]
-
lucru bun. Nu sunt unul dintre ei -din păcate!-, ci doar convinsă de conținutul de adevăr pe care-l poți afla, daca nu minimalizezi semnificația unui gest, a unei inflexiuni a tonului din voce, a unei scurte tăceri/pauze premergătoare rostirii cuvântului, a privirii ce-l acompaniază -evitanta/directă-, contradictorii sau complementare mesajului exprimat verbal. Cuvintele capătă astfel greutate sau sunt infirmate. Limbajul non-verbal este cel cu ajutorul căruia “cernem” oamenii, impartindu-i în sinceri/autentici sau fals-ipocriti (ia că cel mai
Sunt un căscat by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82713_a_84038]
-
într-un "demers" lung, cu variații, cu popasuri, cu registre diferite, cu evoluții la care autorul ne invită să fim martori. Nu știu de ce, iarăși, am simțit că plaja e largă, că de la șoaptele genului de teatru radiofonic, la forța rostirii scenice, de la teatralitate la scenariul ce stă la bază filmului, Dumitru Solomon nu exclude nimic. Și nu consideră, arogant, nici unul dintre genurile care îl pot atrage pe vreun regizor. De la piesa care dă titlul volumului, continuînd cu Kant sau Principiul
Cine a mai văzut tribunale la Polul Nord? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14701_a_16026]
-
prin declarațiile lui Dan Damaschin - în anacronism: "Poezia vizionară este o alternativă la risipa de vorbe sau la marea trăncăneală pe care poezia modernă și postmodernă a promovat-o. Așa stau lucrurile, din păcate, și poeții care se sustrag acestei rostiri a sacrului dau dovadă de o lipsă de responsabilitate nu numai în fața cuvintelor cu care lucrează, ci chiar în fața Logosului, în fața Verbului care a stat la întemeierea lumii și a Cosmosului" (pag. 44). Chiar ignorând eticheta atât de radicală aplicată
Clujul literar by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/14815_a_16140]
-
în plus, s-ar putea invoca o a treia mărturie literară: tot a unui poet (care a scris o Rada), dar dintr-un text în proză. într-o tabletă din Poarta neagră, Legătorul de cărți, Arghezi prezintă un personaj cu "rostire afectată". Modul de a vorbi al acestuia e caracterizat, printre altele, de deschiderea vocalei u la o (deținot, iobire, minimol, coțitul, bozonar, oltima), dar în destul de multe cazuri și de transformarea ă / o (focut, fogodoiești, co): "Io cred c-o
Ipoteze onomastice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14823_a_16148]
-
august, la Edinburgh, iar în noiembrie avem un turneu prin Franța. Este un spectacol sensibil, emoționant, cu impact la public. Am fost obligați să folosim, să speculăm toate mijloacele de expresie, să punem în valoare tot drumul inventiv pînă la rostirea cuvîntului pe scenă. - Mă întorc la partea pedagogică. Am văzut studiul lui Radu Penciulescu făcut cu studenții Academiei de Teatru de la Limoges, pe tema Antigona, studiu prezentat la Sinaia, la sfîrșitul lunii iulie, în cadrul întîlnirilor Școlilor și Academiilor de Teatru
Am fost vindecat de blazare - interviu cu Paul Chiribuță by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14855_a_16180]
-
pretext care să justifice - în parte, măcar - plonjarea în plină irealitate, etanșeizarea în propriul univers poetic, construit pe eșafodajul unui imaginar al spaimei. Aglomerările de imagini, de o densitate halucinantă, trădează aspirația eului poetic spre totalitate, în vreme ce fluxul sacadat al rostirii, fracturarea versurilor și recurența obsesivă a toposurilor descompunerii și distrugerii, depun mărturie despre imposibilitatea atingerii acestei totalități. Motiv de spasmodice frămîntări și interminabile angoase este, mai cu seamă, conștiința înstrăinării limbajului de esența sa originară, divină: "scînduri sîngerează din trupul
Un poet neo-expresionist by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/14867_a_16192]
-
Carmen Brăgaru Tarkovski. La rostirea acestui nume, prin fața ochilor se derulează imagini de o frumusețe picturală din filme precum Andrei Rubliov, Solaris, Oglinda, Călăuza, Nostalgia, Sacrificiul... Numele nu reprezintă numai un subiect al unui curs de specialitate în cadrul Academiei de Teatru și Film, ci, pentru
Saga Tarkovski by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/15281_a_16606]
-
mortificare tactică adoptă aspectul psihologic al impersonalizării, al despărțirii sinelui de sine: Dacă aș permite fiecărei zile/ să umble singură pe străzi/ lăsîndu-mi trupul undeva într-o seră/ ca pe-un bonzai micuț" (Soare strivit pe zid). Ori într-o rostire cît se poate de răspicată: "Soare de mai pe fațada policlinicii/ sînt mai departe de mine însumi ca oricînd" (ibidem). Alteori se traduce prin tăcere, suprimarea cuvîntului fiind o tentativă de exorcizare a existenței malefice: Odaia cea mai dinlăuntru/ este
Un baroc paradoxal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15295_a_16620]
-
actul recitativ piatra de încercare pentru efectul sonor al textelor. Plăcerea estetică deosebită pe care o au ascultătorii la lecturile de autor este evidentă. Autorul imprimă textului său o fizionomie inconfundabilă și un ton specific. Chiar și particularitățile idiosincretice ale rostirii, nuanțele dialectale și greutățile articulatorii sunt receptate drept semne ce dezvăluie relația tensionată dintre autor și text. Vocea autorului îl dezvăluie pe acesta într-un mod dezarmant, fapt pe care îl savurăm cu plăcere atâta timp cât nu devine supărător prin stereotipii
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
autor a textului este doar una dintre interpretările posibile și are de multe ori avantajul de a evidenția specificități pe care o lectură în tăcere nu le-ar revela: intenția prozodică, ritmul, intensificările de tempo, gradul de emotivitate și atitudinea rostirii. Performanțele interpretative vocale - datorate fie autorului, fie altor recitatori - ar trebui să devină o întrebare firească în lumea artei literare și teatrale, mai ales ca urmare a faptului că cerințele exagerate ale unei filologii auditive ŕ la Sievers au fost
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
sens s-a dezvoltat o estetică proprie a discursului care nu era nici expresia tradiționalei arte declamative, nici cea a lecturii cu voce tare din saloanele publice, ci era mai degrabă tributară vorbitului la microfon: o muzică de cameră a rostirii, care nu ar fi fost posibilă în nici un alt mediu. Nu poate fi negat însă faptul că formele discursului oral, fie că acesta se desfășura în saloane de lectură, fie că era transmis la radio, reprezintă față de textul în sine
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
de aici încolo ar reuși..." (România liberă, forum on-line). Interesante sînt și variațiile formale, mai exact gradele de transcriere în scris ale unor pronunții simplificate: de la reproducerea integrală, evident cultă și scrisă, sărut mîna, la cea care reflectă mai autentic rostirea comună, cu simplificarea grupului consonantic creat la întîlnirea cuvintelor și implicit cu mai mare unitate a formulei - săru' mîna - pînă la simplificarea prin dispariția uneia sau a două silabe mediane: săr' mîna ("intră în primul compartiment și se adresează extrem de
"Săr'na" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15372_a_16697]
-
pitorești, dornice a realiza o fișă cît mai amănunțită a existeței obiective care suplinește absența celei subiective, socotită, în chip tradițional, mai adecvată condiției lirice. Desigur e la mijloc și o sfidare a convenției, în numele libertății imprescriptibile a discursului "modern". Rostirea "înaltă", sec neologistică ("Proiectul are o dimensiune artistică, dar se vrea și o investigație/ sociologică, antropologică și filozofică a singurătății, a înstrăinării/ și a părăsirii ca fenomene specifice lumii moderne" - ibidem), se învecinează cu cea familiară, populară ("Am ars niște
Poetul ex-centric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15552_a_16877]
-
expresionismului german. A face un spectacol Schwab nu este cel mai simplu lucru. Nici pentru actori. Este nevoie de un alt timp de energie, de concentrare și de rigoare, un exercițiu mai puțin obișnuit pe scenele noastre în genul de rostire a cuvîntului care, prin forma lui, creează o lume obligată să se privească fără menajamente, tranșant. Liniile regizorului și cele desenate de interpretările actorilor sînt drepte: frînte, în sus, în jos, nu contează. N-ai să remarci rotunjimi, curbe, cercuri
Îndărătul ideii de paradis by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15561_a_16886]
-
și punctuația, în celelalte domenii ale limbii tot ce putem încerca este să recomandăm, nicidecum să legiferăm. Corectitudinea ține în limbă de normă, nu de legalitate. Al. Graur a publicat pe vremuri un succint Îndreptar în care atrăgea atenția asupra rostirii greșite a unor cuvinte: se spune municipiu, nu muncipíu. Dincolo de aluzia la felul cum rostea cuvîntul Ceaușescu însuși, Graur nu-și făcea iluzia că poate obliga pe tot vorbitorul să folosească prima formă. O diferență între lege și recomandare mai
Legea Pruteanu by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14640_a_15965]
-
de asemenea involuntar, are art. 3 par. 1, care obligă traducerile să aibă caractere de aceleași dimensiuni cu ale originalului străin. Ca să nu mai citez art. 4 care pretinde textelor vorbite în limbi străine să aibă "ritmul, volumul și intonația rostirii textelor în limba română". Dl Pruteanu se lăuda că posedă cîteva limbi. Să-mi explice și mie cum face să aibă aceeași intonație în română și în italiană ori același volum în română și în germană. În sfîrșit, art. 6
Legea Pruteanu by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14640_a_15965]
-
conceput ca istorisire a împlinirilor și plan lucid al perspectivei, își rostește Niculae Gheran, fără pedanterie, timpul alcătuirii în ediție critică a operei lui Liviu Rebreanu. Anul 1981 încheiase distinctiv volumele de proză narativă, nuvele și romane, creația dramaturgului și rostirea primelor tatonări de exprimare literară. Meșteșugul descoperit în presa literară, culturală și de atitudine, întinsă pe mai bine de jumătate de secol, legitimat printre altele de două conflagrații mondiale, se regăsește în volumele de publicistică: scrieri despre teatru și cronici
La volumul 21 by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14062_a_15387]
-
același timp, să joace ca adevărați actori shakespearieni". Acesta este pariul pe care realizatorii spectacolului l-au câștigat. În rolul incorigibilului Cavaler, Sever Barnea (în distribuția de la premieră) face o compoziție bine gândită ca prezență scenică, expresie corporală, muzicalitate, știința rostirii parlato-ului verdian, construcția rolului; diapazonul emoțional al personajului este gradat cu grijă; Falstaff-ul său are alură, putere de convingere, doar că la "Falstaff imensul, enormul Falstaff" te aștepți și la o voce pe măsură: suculentă, telurică; admiri lucrul foarte bine
Un succes de durată? by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/14070_a_15395]
-
--- Despre greșelile intelectualilor Nu doar vorbitorilor cu puțină știință de carte li se întâmplă să facă greșeli de limbă, deși s-ar putea crede că doar lipsa unei educații temeinice duce la rostirea și scrierea unor cuvinte altfel decât cer normele limbii literare. Se mai nimerește câteodată ca asemenea greșeli să fie săvârșite chiar de intelectuali, de inși ce au avut parte de o educație neîndoielnică și care dispun de o competență lingvistică
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/14076_a_15401]
-
cuvinte moderne, pronunțarea cu hiat, în vreme ce observațiile lingviștilor atestă de mai multă vreme transformări frecvente ale hiatului în diftong. Descriind acest fenomen, Th. Hristea aduce exemple ca hieroglifă și poliomielită, în care diftongii (deci apariția silabelor -hie-, -lio-, -mie-) constituie "rostiri aproape generale, dar neacceptate de limba literară" (Sinteze de limba română, ed. a III-a, 1984, p. 169). Asemenea pronunțări sînt tratate de obicei drept forme neglijente, inculte - dar, cum am văzut, pot fi descrise și ca prețiozități franțuzite. Această
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
cunosc pe Traian Zecheru. Decît din poveștile altora. Imaginația mea îl compune și îl recompune în mii de feluri. Ne leagă un singur, dar esențial lucru: dragostea de teatru. I-am auzit însă, de nenumărate ori, vocea. Gravă, cu o rostire impecabilă, ușor prețioasă, care îi dă cuvîntului ponderabilitate și nuanțe precise. Inflexiuni din alte timpuri într-o limbă română perfectă. Dacă dorești să afli programul teatrului - repetiții, spectacole, locuri, ore - formezi un număr de telefon și îl poți asculta pe
Așteptînd la arlechin by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14118_a_15443]
-
cuvinte - derivate sau împrumuturi în -iune, -ție, -orie, -ier, -ian (versiune, variație, meritorie, mineralier, italian etc.) este indicată o singură variantă corectă de pronunțare: cea în hiat (i-u, i-e, i-a...). De multe ori se afirmă clar că rostirea în diftong a respectivelor secvențe (iu, ie, ia...) este greșită. Cred că ar trebui organizate cercetări fonetice riguroase și aprofundate, în urma cărora să dispunem de o "hartă" obiectivă și cît mai detaliată a pronunțării reale a limbii române actuale, în
Ortoepie culpabilizantă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14141_a_15466]
-
întrebăm diverse persoane în ce măsură pronunță hiat ori diftong (sau am obține doar informații despre gradul de cunoaștere teoretică al normei și despre prestigiul acesteia). Observațiile de mai sus își găsesc un sprijin în volumul lui Sextil Pușcariu, Limba română, II, Rostirea (scris în 1946, apărut în 1959, retipărit în 1994): Pe lîngă rostirea cu diftongi și cea cu vocalele în hiat, există, într-un număr mare de cuvinte, o rostire nestabilizată, variind de la individ la individ și chiar la același individ
Ortoepie culpabilizantă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14141_a_15466]