17 matches
-
Acasa > Strofe > Atasament > RONDELUL IUBIRII Autor: Olguța Trifan Publicat în: Ediția nr. 1721 din 17 septembrie 2015 Toate Articolele Autorului Eu, floare, pe-ale tale brațe, Învăluie-mă-n raze de lumină Cu-a ta privire rourată, lină, Vârtej al vieții să nu mă înhațe. Plasă de vise să m-agațe, Să mă îmbeți cu roua ta divină Eu, floare, pe-ale tale brațe Învăluie-mă-n raze de lumină. Șirag de stele prins pe ațe În
RONDELUL IUBIRII de OLGUŢA TRIFAN în ediţia nr. 1721 din 17 septembrie 2015 by http://confluente.ro/olguta_trifan_1442494359.html [Corola-blog/BlogPost/365593_a_366922]
-
stropi dumnezeiești, Atinsă coardă de vioară, Din amorțire parcă te trezești. Frumosul vieții din voaluri se zărește, Roua-ntre petalele de crini, Suflet cu suflet vorbește, Izvoarele țâșnesc din rădăcini. Se umplu ulcioarele toate, Cu sfinte, duioase trăiri, Candide doriri rourate, În ochii dragi, mii de sclipiri. Mâinile se-ntind a bucurie, Îmbrățișate vise ce s-au căutat, Universu-n măreția lui o știe, Două emisfere-n cerc s-au transformat. Fără iubire rămânem doar lut, Ce în furtuni, ne spală ploaia
IUBIRE de ADRIANA TOMONI în ediţia nr. 1881 din 24 februarie 2016 by http://confluente.ro/adriana_tomoni_1456334750.html [Corola-blog/BlogPost/381468_a_382797]
-
copila jinduiește la vremea basmelor „din lumea fără litere” - aluzie la timpul când mama, tata, bunica îi citeau povești până când venea pe la gene, Moșul Ene. Cuvinte predilecte: răsărit, speranță, zâmbet, cuvinte, tăcere, șoaptă, taina, primăvară, Lumină, verde, îmbrățișări, tinerețe, pleoape rourate, crengile cerului, dimineața, cuibul albastru, ruga, libertatea, fântână, balansoar, petec de iarbă adevărată, stele, pași, rădăcinile pietrelor, izvoare, liniștea, mugurii, palma pământului, păpușile ascunse alaltăieri, neliniștea din albăstrele, urmele prezentului, pene de șoim, alt albastru, rugăciuni pentru aduceri aminte, fereastra
AUTOR CEZARINA ADAMESCU de ANA MARIA GÎBU în ediţia nr. 903 din 21 iunie 2013 by http://confluente.ro/Un_pas_urias_de_la_nedumeriri_ana_maria_gibu_1371801951.html [Corola-blog/BlogPost/346140_a_347469]
-
pădurii, fotografii decolorate, păpuși cu obrajii topiți; oglinzi cu două fețe, ieriul din mâine, inima soarelui, frunze de pelin, uitarea, o oră din răsărit, stelele căzute, norii bosumflați, îngeri cu aripi tăiate, clepsidra, leagăne de rouă, jucăriile de pluș, ecouri rourate, gândul unui copil cu sindrom down, un colț de batistă, nectar, teiul cărunțit, ciulini și măceși, arcuite aripi, buze îmbrățișate. Ar mai fi, de zece ori pe atât, ca rezervă. Un căuș de cuvinte. Poate doi căuși. Un univers de
AUTOR CEZARINA ADAMESCU de ANA MARIA GÎBU în ediţia nr. 903 din 21 iunie 2013 by http://confluente.ro/Un_pas_urias_de_la_nedumeriri_ana_maria_gibu_1371801951.html [Corola-blog/BlogPost/346140_a_347469]
-
ne joacă pe fețe, Sub mesteacănul încărunțit, Bogăția-și expune prin frunze, Bănuții verzi, în haine de argint. Brazii se înaltă falnici, Pe creste cu vârfurile-n cer, Veghează neclintiți și vașnici Și parcă totul e mister. Alergăm pe ierburi rourate, Steluțe îți sclipesc în păr, Atâtea sărutări furate, Eu iți intind cu drag un măr. Iubirea are culoarea toamnei Iubirea are culoarea toamnei, Mă-nvăluie-n marouri, rubiniu, Îmi dă să beau din viața viței, Mă amețește-ncet și e târziu. Din
IUBIRE SI NATURA. de ADRIANA TOMONI în ediţia nr. 1123 din 27 ianuarie 2014 by http://confluente.ro/Iubire_si_natura_adriana_tomoni_1390851717.html [Corola-blog/BlogPost/347324_a_348653]
-
o poartă spre aceste stări cromatice, doar gândurile sale - culegându-și sevele din pământul de sub picioare - așteaptă inflorescența verbului a fi, pentru a-l conjuga la toate diatezele, modurile și timpurile existenței: „mă voi topi în glasurile voastre/ cu ecouri rourate/ rugând tăcerea să respire/ odată cu mine// nu închideți cartea încă/ jocul de-a exilul în versul de-o vară/ abia acum începe” (slovele nu sunt oarbe). În acest univers tăcut - eminamente - apare, din fiecare colț al inimii, portretul, chipul, respirația
ANA MARIA GÎBU SAU MĂRTURII DESPRE NUANŢELE INFLORESCENŢEI POETICE de ANA MARIA GÎBU în ediţia nr. 824 din 03 aprilie 2013 by http://confluente.ro/Gheorghe_a_stroia_ana_maria_ana_maria_gibu_1364991220.html [Corola-blog/BlogPost/346036_a_347365]
-
din vale, Au înflorit vii ghiocei, Puțin mai jos de cale. Mestecenii își argintează, Frunze mici și străvezii, Brazii falnici veghează, A naturii armonii. Mierlele sunt în concerte, Trilul lor încântător, Învie toată pădurea, Cântă cântece de dor. Ierburi crude, rourate, Se aștern că un covor, Clipele sunt minunate, Peste noi nu-i nici un nor. Ne-ntelegem din privire, Îmi zâmbești adeseori, Eu acum îți dau de știre, Pătrunsa că de fiori: -Iubitule, au înflorit magnoliile! Adriana Tomoni, Deva Referință Bibliografica
IUBITULE, AU INFLORIT MAGNOLIILE! de ADRIANA TOMONI în ediţia nr. 1130 din 03 februarie 2014 by http://confluente.ro/Iubitule_au_inflorit_magnolii_adriana_tomoni_1391460723.html [Corola-blog/BlogPost/341167_a_342496]
-
înoarce jumătate Din Unul cel de sine doritor Ca daimonul din increatul Dor Femeia știe, carnea ei se zbate Pe-atlazuri de dorință și păcate... Gelos pe cheruvimi eu te voi scoate Din zăbrelitul paradis, ghimpat Că trandafirii-n brize rourate Mi-s Cântecul și Verbul întrupat. Tu, adormită-n veacul de stihie, Te vei trez, să-mi fii iubire numai mie, Fecioara, maica lumilor, Mărie. Alex către Eugen: În drumul lung spre Tirana, așa cum ți-am mai spus, am cântat
Editura Destine Literare by Alexandru Cetățeanu () [Corola-journal/Journalistic/97_a_191]
-
rîs mă apucắ în somn; tăcut și tainic eu am rîs, Căci am umblat în ale Valei viziuni cu marele Căzut, I-am auzit vocea printre ramuri și printre flori dulci: 260 "De ce s-a-ntunecat lumină lui Enitharmon în rourata dimineață? De ce-i o grozăvie tăcerea lui Enitharmon, si surîsu-i un vîrtej de vînt, Zvîrlind 24 această-ntunecime în ale mele săli, în colonadele Sfinților mei? De ce plîngi precum Vala și valul tău îl uzi cu lacrimi că de roua
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
șezi jos și plîngi? Soarele de colo-mbătrîni-va și se va prăbuși, dar tu-nflori-vei veșnic. 420 Fructul va da-n pîrg și va cădea, se veșteji-vor florile, Dar tu tot vei trăi; înalță-te, O șterge-ți lacrimile rourate". "Ha! tot voi trăi? de unde a venit mîngîietor glasul acela dulce? Și dincotro glasul acela de durere? O soare! acuma pentru mine tu nu mai ești nimic. Mergi pe-a ta cale bucurîndu-te, si haide împreună să ne bucurăm. 425
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
chema pruncii din gíngașul lor somn: "Trezește-te, O Enion, trezește-te și luminează cu-ai tăi Ochi 520 Neprihăniți întreaga casă de Cleștar a Valei! trezește-te! trezește-te! Trezește-te, Tharmas! trezește-te, trezește-te, copil de lacrimi rourate. Deschide sferele albaștrilor tăi ochi și la grădinile-mi zîmbește". Copiii se treziră și îi zîmbiră Valei; ea-ngenunché lîngă-așternutul cel de aur, La piept îi strînse și lacrimile-i că de mărgărint curseră jos. 525 "O dulcii mei Copii! Enion
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
mai demult” (Scribul). Depozitar al unui timp revolut, poetul/ scribul își asumă datoria morală a neuitării („Să uit de câte-au fost e foarte greu”), a recuperării unui spațiu-timp privilegiat al obârșiilor („Pereții casei văruiți de lună./ Pe înserat ograda rourată/ Și-n conie, la cină, împreună.../ Nu vor mai fi acestea niciodată!”). Geografia transilvană favorizează reverberații nostalgice, transferându-și în cuvânt domoala sa alcătuire, tectonica ei armonioasă: „Și să le-arăți tăblițe scrise, de lut, de piatră și de scânduri
Caligrafiile memoriei by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4605_a_5930]
-
Și așa, chinuit de înfiorări citadine, Ajuns pe chei, văd Mureșul, aud clipociri de golgoane, Și parcă Râpa Morii se-nclină peste mine Și Radu Vodă însuși mă-ntoarce la icoane, Mă ține între dealuri, mă leagă de pământuri întinse, rourate, Și-ajung pe străzi, și caut, năuc, parcă pe drumul țării Cu Dumnezeu alături, cum cearcă să-mi arate O cale-a mântuirii, un loc al îndurării, Și sufletu-mi atârnă-n uimire ca un ciucur. Necunoscuți în juru-mi, eu
Poezie by Ion Horea () [Corola-journal/Imaginative/4141_a_5466]
-
îl caracterizează deplin pe Negruzzi și ne dispensează de orice comentariu: "Ciocîrlia cea voioasă în văzduh se legăna Ș-înturnarea primăverii prin dulci ciripiri serba. Plugarul cu hărnicie s-apucase de arat. Pămîntul ce era încă d-al său sînge rourat; Uitat-acum moldovanul trecutele lui nevoi, Și cu fluierul la gură, păstorul pe lîngă oi Cîntă dragostele sale. Vai, el nu putea gîci Că vrăjmașu-ntr-a lui țeară se gătește-a năvăli". Figura inaugurală a prozatorului Negruzzi îi covîrșește pe poet și
Nașterea prozei by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8189_a_9514]
-
răzbatem în apele seci, iar neamul îți este amenințat de vecie, nimeni în lume nu aude cântările reci din viața de aer un hău de urgie ce se întinde peste o taină de NIRV împărțită-n dureri și-n iubiri rourate, stăpân fii în lumea blestemului trib și apără-ne din ceruri printr-o viață de șoapte! GERUL DIN PRIVIRI Domnului ing. Grig Amiezile mă dor prin așchii de soare, Și calmul suferind se-ntunecă-n distanță Prin ploaia de tăceri
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
cufund. Șovăiam pe margine de timp, adulmecând doar, ca un fel de jivină întărâtată, adierile dinspre acel timp, promisiuni mai firave decât chiar aburii dimineților ridicându-se din grădina noastră de la țară, aburi lăptoși, cu miros de țărână și buruieni rourate, aburi de viață și, în același timp, de măcinări ale clipelor trecându-se ele însele în pământ. Șovăiam să-mi descopăr timpul meu, amețindu-mă doar cu aburii promisiunilor. „N-am să mai scriu niciodată“, mi-am repetat de câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
soare, falnic oaspe, Îl salută cu iubire. Lumea veselă tresare, mii de glasuri sunătoare Celebrează Însoțirea naturei cu mîndrul soare. Valuri limpide de aer, ca o mare nevăzută, Trec alin pe fața lumii și din treacăt o sărută. Pe cîmpia rourată pasul lasă urmă verde, Ce-n curînd sub raza caldă se usucă și se perde.” (VÎnătorul) Șoapta nopții se aude suspinînd Încetișor; Arborii prin Întuneric dau un freamăt sunător, Și deodată Aurora se ivește radioasă, Ca un ochi ce se
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]