84 matches
-
fenomen de acomodare, fie prin omenească schimbare de optică - e doar vorba de un ecran, nu? - preopinentul emisiunii mi-a devenit de-a dreptul simpatic, nu zic familiar, deși, dacă mâine-poimâine și-ar părăsi talk-show-ul, aș simți o lipsă în sațiul existențial al serii. De altfel, tot admirându-i colecția de cozondraci, am achizițioant și eu vreo două perechi, tot atât de practice, dar mai modeste. Chestie de standing. Zilele trecute, cu actoricească imobilitate pe chip, d-sa a dat citire unei lungi
Suntem în anul Caragiale by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/15363_a_16688]
-
atenție a publicului. Îmi amintesc cu ce nerăbdare și plăcere citeam aceste reviste în anii ’60, chiar și ’70. Ce debuturi, ce nume apăreau. Revistele literare au intrat și ele într-o zonă gri, un cenușiu al plictisului și al sațiului. Cărțile noi sunt date la „moara de măcinat” a cronciarilor care își fac mâna la scris (unii chiar sunt buni), interviurile curg, toți se plâng de „obsedanții” cincizeci de ani, nimeni nu-și face „mea culpa” (nici nu au de ce
SCRISORI CATRE EDITORIALIST () [Corola-journal/Journalistic/13609_a_14934]
-
că doctorii sunt oameni. Adică buni. Dar și ceilalți locuitori pe care i-a cunoscut - a mai spus - sunt oameni. Tot buni și ei. Eu am făcut Literele la Cluj. Numele meu nu merită lăudat. Acesta aparține unui "dor fără sațiu" străin. în studenție, m-am îndrăgostit zdravăn de două ori. O dată, de o fată, care - olteancă fiind - s-a ardelenizat; acum pare pursânge din zonă. Eu, ca ardelean, m-am bucureștenizat. Estimp, par De Niciunde, Al Nimănui, De Nicăieri. Iubirea
Poezie by Mihai Răcășan () [Corola-journal/Imaginative/9025_a_10350]
-
de icoane pe sticlă, cu adevărat tărănești, ori, mai de grabă, cu desfășurări ample, de o solemnitate sacră și de o maiestuozitate smerit-regală, cu trimiteri la Împărăția cerurilor, întemeiată aici de Iisus Hristos - alte și alte momente de dor fără sațiu. Din prima secvență a acestei Columne fără sfârșit, înălțate prin puterea magică a cuvintelor botezate în Duh românesc, La hramul lui Mihai Morăraș, decupăm doar momentul care-l are ca protagonist pe Nicolae Dabija, ,,poetul cântat, citit și răscitit, fără
Dan LUPESCU despre… Dulce de Suceava. Amar de Cernăuţi de Doina CERNICA amp; Maria TOACĂ [Corola-blog/BlogPost/93612_a_94904]
-
Trăiește și pe loc are să-ți fie bine", ar suna o altă sentință, de bun augur, dar contestată de unele triste realități, printre care obșteasca, banala constatare că destui trăiesc, este adevărat, însă cu frica morții în oase, înlăturând omenescul sațiu al fiecărui gât de aer zdravăn tras în piept - alterând clipa. Faptul divers ne furnizează și cazul cuiva sinucis de spaima morții. Pe alții, frica de moarte, cea mai umil răspîndită, îi face, totuși, de râs. Să ne aplecăm asupra
În căutarea compasiunii by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/17207_a_18532]
-
de foc a mesajului dostoievskian. Fire structural veselă și comunicativă, dispunând nativ de umor, tonic, optimist, în ciuda unor lungi șederi în sanatorii, ține balanța între insul social exteriorizat și cel depresiv ce alimentează substanța romanelor sale, unde însă anxietatea și sațiul nu se scaldă în noroaie naturaliste. Ceea ce nu înseamnă că angoasele i se absorb integral în romane - în Jurnalul unui adolescent (1941), în Tinerețe ciudată (1943), în Moartea cotidiană (1946), ultimele două narațiuni de certă noutate în gen, preludând curente
DINU PILLAT - 80 de ani de la naștere: Un destin împlinit? by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/15723_a_17048]
-
socialismului" decît după ce spionii sovietici au reușit să le fure". Și într-un plan pitoresc, coroborîndu-l pe cel dintîi: "Faimoșii blue jeans, în fond niște nădragi de lucru, cuceriseră lumea întreagă și nu rubașca, tineretul crescut și educat pînă la sațiu în spiritul "umanismului socialist" se dădea în vînt după rock and roll și nu după cazacioc, cînta cu plăceri cvasi-religioase Stranger in the night și nu Kalinka, Kalinka maia. Aceiași tineri, crescuți în spiritul lui Pavel Korceaghin, Pavlik Morozov și
Duplicitatea lui Titus Popovici by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16589_a_17914]
-
unui nobil maramureșean (tatăl, Theodor Botha sau Botta, e descendent al unor aristocrați din Nord), Emil Botta e unul din subiectele ideale pentru criticul literar: scriitorul din Întunecatul April, Trântorul, Poeme, Pe-o gură de rai sau Un dor fără sațiu, dar și actorul de dramă, care "acoperă" roluri dintre cele mai diverse, de la tânărul Werther până la Ion din Năpasta lui Caragiale, stând în admirația lui Kirkegaard opera și biografia poetului și actorului oferă, cu generozitate, substanță, teme, argumente pentru un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
mișcare inversă, de claustrare. Astfel, Emil Botta parvine la poza (mai profundă, dar suprapunându-se aceleiași "scheme" poetice) de damnat. Conștiința tragică a damnatului, deși prezentă în toată opera Goliatului Dezolării, se accentuează în Versuri (1971) și Un dor fără sațiu (1976). "AFARĂ a fost aruncat ÎNĂUNTRU" este un vers emblematic pentru cea de a doua mișcare, spre interior, a sinelui poetic. Moartea, claustrare supremă, își rostește amenințările. "Cavoul", "sarcofagul", "cimitirul" sunt spații iremediabil închise. Abundă astfel de perimetre care circumscriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
tot dramatismul său, care, ne-contracarat, se mistuie în propria intensitate. Acest fenomen, deplâns de unii critici 16, se accentuează începând cu volumul Pe-o gură de rai (1943), pentru a deveni strident în Versuri (1971) și Un dor fără sațiu (1976). Dacă Pompiliu Constantinescu, de pildă, vede în Pe-o gură de rai o "anemiere a expresiei"17, alți exegeți 18, dimpotrivă, salută lepădarea "măștii" și adoptarea tonului de confesiune nudă. Dinu Pillat observă că, odată cu Pe-o gură de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
obsesional, ale cărui diferite straturi transmit din aproape în aproape aceleași nuclee gestuale, aceleași spasme întunecate. De aici și până la manierism nu mai este decât un pas (pe care, din păcate, poetul îl face în Versuri și Un dor fără sațiu, unde reluarea acelorași motive poetice, autoplagierea devin evidente). Rămâne valabilă și salvatoare puterea halucinatorie a Școlarului Durerii, putere ce îl conduce spre revelații de tot felul, inclusiv mistice. Oricât ar vrea să se salveze prin puterea de a halucina, el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
Râsul se întoarce în sine, autodevorator. Dar... râsul ca insurgență și act de sabotaj este o tentativă de ieșire din sine, din tăcerea mistuitoare. Setea de râs corespunde mișcării inverse, de strângere în sine. Setea de râs este "dorul fără sațiu", despre care Al. Piru spunea că exprimă "aceeași nostalgie a întoarcerii în existența eternă, infinită"50. Râsul tăcut este un râs estetic. El are un mesaj în sine. Este un râs care se raportează întotdeauna la exterior; implică o aspirație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
transparența delicată a jocului prin care se străvăd alte jocuri. Coridoare de oglinzi. Prima parte, polemică drapată în erudiție, se termină cu o întrebare-cheie: Cum mor operile de artă? Nu există cauză dovedită, sînt doar factori. Primul dintre ei e "sațiul lecturei". Cartea, în mîinile cititorului ei, îi stă mai mult în grații cu cît cedează mai greu. Însă, "destinul e totdeauna mai puternic: toate sfîrșesc prin a ceda lesne și tuturor" (p. 113) Alt motiv e creșterea, cu timpul, a
Manuale și manifeste by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8071_a_9396]
-
dintre cuvinte și lucruri, distanță care a sfârșit prin a compromite cuvintele". Afirmația Dvs. se întâlnește cu versurile din finalul unuia dintre foarte rarele texte poetice mai puțin pesimiste scrise de Virgil Ierunca: "Peste osânda clipei, primenirea vremii / Peste ne-sațiul relelor, inițiative de rouă / Peste zavistia dra-cilor, răsăritul drepților / Și peste toate legea cea nouă: / a omeni cuvântul". Considerați că mai este posibil acest lucru? Există, domnule profesor, leacuri împotriva "cicatrizării" sufletești, a indiferenței, a imposturii? - Analiștii sistemelor totalitare au
Alexandru Zub by Astrid CAMBOSE () [Corola-journal/Journalistic/6869_a_8194]
-
publicul nepoftit în sala unui monolog fără martori. Șir de mărturisiri usturătoare, față de care empatia imposibilă l-ar împinge pe orice spectator la nebunie: "E atâta nepace în sufletul meu/ bătut de alean și de umbre cuprins..." (Un dor fără sațiu). O pîlnie de ciclon, urcînd la cer cu toată mizeria nevoinței, zbătîndu-se să scape și luîndu-și, totuși, biata forță din ea, e acest suflet jucat de vîntoase: "Dincolo de morți, departe de vii,/ prin câte veacuri, hai?,/ arătare noptoasă, ruptă din
Urcarea la cer by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7584_a_8909]
-
poate, la pagina 59 a unei cărți în care ordinea e tot ce nu contează: Se aflau în posesia cîtorva reguli indubitabile (Istoria și Melancolia)". Într-adevăr, ele sunt eroinele, ascunse sub panouri cu colaje, ale acestui mic manual de sațiu. Istoria și melancolia, amîndouă întunecate, amîndouă trecătoare, cuprinse în acel Abend rătăcitor printre file, o seară nemțească, sau poate altceva: "Din cînd în cînd întîlneam două personaje mereu aceleași care aveau în jurul feței un fel de coleretă albă Dacă priveam
Greul pămîntului by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7327_a_8652]
-
după Hristos 44. În viziunea Sfântului Ioan, ramurile prieteniei sunt încărcate nu de mărgăritare, ci de parfumul virtuții, mai plăcut decât acelea. Orice plăcere, de rând ori nobilă, mai dulce ca mierea de-ar fi, prietenia o întrece. Mierea produce sațiu, prietenul niciodată, când e adevărat prieten, căci dorința crește mai mult și sațiul nu poate curma plăcerea. Prietenul ne e mai scump ca viața prezentă. Mulți oameni, după moartea prietenilor, n-au mai avut dorință să trăiască mai departe. Cu
Câteva consideraţii pe marginea scrisorilor Sfântului Ioan Hrisostom. In: Nr. 1-6, ianuarie-iunie, 2008 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Memoirs/124_a_100]
-
mărgăritare, ci de parfumul virtuții, mai plăcut decât acelea. Orice plăcere, de rând ori nobilă, mai dulce ca mierea de-ar fi, prietenia o întrece. Mierea produce sațiu, prietenul niciodată, când e adevărat prieten, căci dorința crește mai mult și sațiul nu poate curma plăcerea. Prietenul ne e mai scump ca viața prezentă. Mulți oameni, după moartea prietenilor, n-au mai avut dorință să trăiască mai departe. Cu prietenul ți-e ușoară și calea exilului; fără el nici acasă nu te
Câteva consideraţii pe marginea scrisorilor Sfântului Ioan Hrisostom. In: Nr. 1-6, ianuarie-iunie, 2008 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Memoirs/124_a_100]
-
o poezie intitulată Despre nimic spune multe...9 Un fin reglaj de erudiție se face și prin lungul șir de Note și trimiteri, astfel încît cititorul (a)vizat să fie definitiv cucerit, ca la M. Papahagi, de un subtil ne-sațiu de stranii nexuri, filologicale. De la (aproape) necunoscutele Texte pentru Phoenix de debut, punctînd prin mult mai consistentele Simpleroze, Salul, e șarpele Isadorei sau Copyright, pasul decisiv se face din Areal în Holorime, pentru a lăsa arcul contemplației să se destindă
Iulie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Imaginative/15025_a_16350]
-
iartă-le lor că nu știu ce fac!” / Am tresărit și ridicând mâna /am alungat, blestemând, arătarea nătângă- /ca tâlharul din partea stângă /pe Răstignitul de pe Căpățână. Se-nvolburase bezna, ca-n seara aceea de Vineri grozavă, /și mi-era sete, sete fără sațiu, de răzbunare. / Îmi străjuiau Golgota doar amintiri amare /ce-mi întindeau, în suliți, bureții cu otravă. Și-ntr-un târziu, căzut sub cruce, când /doar aripile morții băteau încet pe ploape, /am auzit din nou glasul acela blând, /și cineva
PARTEA A II-A de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 122 din 02 mai 2011 [Corola-blog/BlogPost/361196_a_362525]
-
ruinat, în închisorile comuniste, toată bruma de sănătate pe care o mai avea și i-au grăbit astfel sfârșitul, e lipsită de oarece sensibilitate. Citind o nuvelă a lui Cehov, unde un actor e cuprins subit de un dor fără sațiu după satul său natal, Veazma, e și ea apucată de o criză de isterie generată de remușcările de a face lucruri împotriva conștiinței ei, cu toate că „delațiunea devenise un sport național” în care „toată lumea pâra pe toată lumea” (p.76). Tragicul personaj
ION IFRIM de IOANA VOICILĂ DOBRE în ediţia nr. 534 din 17 iunie 2012 [Corola-blog/BlogPost/358243_a_359572]
-
-ndepărtată Din zîmbetu-i albastru desfășură spre tine; O clipă-a fost... și totuși, sclipirea ei curată Te-a înfrățit de-a pururi cu sferele senine. De-atunci, spre-o altă lume fluida-ți formă tinde... Cu slava-ntrevăzută un dor fără de sațiu Ar vrea să te-mpreune... și, ca s-o poți cuprinde, Tentacule lichide îți adâncești în spațiu. MUNȚII Posomorâta lor înlănțuire Nu e decât un spasm încremenit - Supremă încordare de granit, Rămasă dintr-o altă întocmire.- Demult când dorul lor nebiruit
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Acasa > Poeme > Antologie > BILĂ NEAGRĂ BILĂ ALBĂ Autor: Anne Marie Bejliu Publicat în: Ediția nr. 1069 din 04 decembrie 2013 Toate Articolele Autorului (gând de zi 3 decembrie) în palmele fără sațiu ale gândului sunt două bile prelungi palmele prind răspunsurile le rostogolesc odată cu ele într-un joc al hazardului fiecare primește bila neagră sau albă a treia bilă - cea vie - se pierde mereu în hățișul alegerilor strâmbăm nasurile ascuțite de fals
BILĂ NEAGRĂ BILĂ ALBĂ de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 1069 din 04 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363059_a_364388]
-
drum pe aceste meleaguri. Este un ghid, este un album, o invitație sau pur și simplu o descriere a unei călătorii prin Bucovina, această carte scrisă de Marian Malciu? Este câte ceva din fiecare, atâta cât să cuprindă un dor fără de sațiu care să ne însoțească mereu. Dar cel mai important lucru din această carte este faptul că autorul prezintă mereu oameni. Oamenii sunt bucuria cea mare a acestor meleaguri și de aceea cartea de față este ”Dor de Bucovina”, căci ți
de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1433 din 03 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362282_a_363611]
-
de suflet ...mister” (Răvășire). Ea și-a ales drept crez sacru Iubirea, dorind să-i fie un festin continuu: „iubirea/ Să-mi fie de-a pururi al vieții festin” (Răvășire). În așteptarea ei, sufletul se înfioară de un dor fără sațiu și sub pleoape se nasc bobițe de cristal. Radiografia sufletească pe care o operează Georgeta Resteman asupra ei însăși e un motiv și un prilej bun de a ne-o aduce aproape, și de cunoaștere profundă, așa cum numai visul și
O PREOTEASĂ A CUVÂNTULUI ŞI ODISEEA EI SUFLETEASCĂ de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 392 din 27 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/362439_a_363768]