84 matches
-
generală, bacoviană, iubirea însăși se pierde în acest haos al pierderii de sine, abia mai putând salva ultimele resturi: "Tu treci prin ceață/ Și eu știu că treci,/ Și e destul ca norii/ Să nu-mi pară reci/ Sicrie fără sațiu/ Umflându-se să-ncapă/ Întreaga omenire/ În pulberea de apă,/ inconsistent și acru/ Dospindu-se-n văzduh./ Tu treci prin ceață:/ Clar și-nalt, un duh/ Ordonator de sensuri,/ Scoțând din moarte lume/ Ce tremură uimite/ Pe când ușori le-ndrumi
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
care mă aflu. Eu aș vrea să scap cât se poate de curând. Și să mă întorc în țară, să mă satur de mămăliga strămoșească, căci aici, de când mă aflu, n am avut niciodată fericirea de-a mânca măcar până la sațiu. Foamea și demoralizarea, iată cele două stări continue în care petrece nenoriocitul tău amic, M.Eminescu.” (O.XVI, p.197-198). Scrisoarea se va publica în 1908 de G.Teodorescu-Kirileanu. Oricum ar fi, „modelul Ranieri” nu se potrivește. Giacomo Leopardi (1798-1837
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
nicicum să-și uite iubirea ("Ea s-a dus. Dar el rămas-a / în adânc rănit de dânsă"); era o boală care-l mistuia, o chemare de sirenă căreia i se abandona scufundându-se, cu voluptate, într-un dor fără de sațiu. Mereu. Astăzi, Profesorul s-a cuibărit cuminte, asemeni Poetului în vis, pe șoldul ei scăldat de respirația ritmică a Mării Negre ("totuși valul nu se taie/cercuind apa bălaie"), sclipind cețos, dar trainic, ca în poveste, în amintirea noastră". 10 iunie
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
Alecu are firea unui risipitor. El cheltuiește la Întîmplare bunurile spirituale adunate de părinte, nu ține nici o contabilitate, trece din aventură În aventură, imprudent și avid de plăceri. Scrisul nu-l preocupă, grija lui cea mare este să trăiască „fără sațiu”. Moare În condiții misterioase, la 30 de ani, ucis probabil de oamenii lui Moruzi din motive sentimentale.* Toți Văcăreștii au asemenea Încurcături. Însă În poezie nu răzbate nimic din tragedia teribilă a familiei. Poezia este, aproape În exclusivitate, un discurs
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Aleg la Întîmplare cîteva versuri: „MÎndrie, primejduială, Frică, temere, necaz, Vreme, lipsă, osteneală, Împotrivă-i n-au obraz” sau În altă parte: „Satiri, Fauni și Menade, Pan, Silvan, Hamadriade, Poeți, Eroi, Zâne, Zei...” Se manifestă și la Iancu lipsa de sațiu a familiei, dar nu Într-o singură direcție, nu În interiorul unei pasiuni unice. Erosul ascunde la el o voință impresionantă de cuprindere În orizontal, o poftă uriașă de a aduna elemente din planuri diferite. Iancu este un poet al juxtapunerii
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pragul de sus al stărilor, condiția maximă de existență a obiectelor. Dar acest prea nu sugerează, oare, și o depășire a suportabilului, un sublim pe punctul de a deveni contrariul lui? Nu, Heliade nu presimte această primejdie. El n-are sațiu de superlative, Îi plac deschiderile mari, privirile sale au mereu bătaie lungă, tristețile lui sînt atît de puternice incit devin forțele unei aventuri grandioase. Umilința care apare uneori În poeme nu-i, În fapt, decît pauza (o mică pauză) a
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
tenebros și un portret pe măsura lui: satanicul hoț Grui-SÎnger. Stăpîn peste Codrul-Fără-Viață - regat al crimei și al nopții - Grui este un monstru ieșit din unirea puterilor infernale: „Soția lui e groaza și noaptea-a lui complice! Ca tigru fără sațiu, sub un stejar la pîndă, El face zi și noapte o crîncenă izbîndă, Găsind În agonie un vaiet care-i place Ș-o viață desfrînată În morțile ce face. Monstru cumplit cu fața ca sufletu-i de slută, În trame
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
haitele catilinare de politicieni liberali, de diplomați de mahala, de vânători de slujbe și de mici gheșeftari: avocăței lătrători, samsarași dibaci, toate lichelele și drojdiile sociale, tinzând să suie cât mai sus, distincție fară merit, avere fără muncă, pofte fără sațiu roade minunate ale unei școli ce le-a înarmat numai instinctele pernicioase, pândind alegerile și toate nevoile publice pentru a ciupi pataca; neghiobi fără naivitate, răi fără bărbăție, urmând meritul și talentul deosebit ca pe niste vrăjmași de moarte.[...] Iată
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
2, Editura Universitară, București, 2010. 8 Cornel Regman insistă asupra incisivitătii verbului caragialian, analizând violența, tonul pamfletar și batjocura tăioasa din bucăti precum 1907. Din primavară până-n toamnă, Caradàle și Budalàle, Toxin și toxice, Cerințe absurde, O lichea, Energie și sațiu, Monumentele lui Brătianu, Dim. A. Sturdza (Cornel Regman, Caragiale pamfletar și parodist în Selecție din selecție, Editura Eminescu, 1972, pp. 36-47). 9 I. L. Caragiale, Opere, III, Publicistică, ed. cit. p. 628. 10 I. L. Caragiale, Opere, 1, Proză literară, ed. cit
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]