531 matches
-
viene fisicamente e simbolicamente segnato îl confine della enclosure, lo spazio chiuso în cui îl nomos può avere efficacia. Addirittura Schmitt accosta îl concetto di nomos all'idea di muro, perché quest'ultimo și associa al concetto di luogo recintato sacrale 12. Per ciò che și è detto, la sovranità, l'attributo che più di ogni altro fă di ciascuno Stato un'entità autonomă che come tale può darsi liberamente (ovvero senza subire condizionamenti esterni) un ordinamento, un nomos specifico, non
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
ori chiar pur și simplu de o doctrină), insă niciodată delebila: "Oriunde o realitate se dezvăluie pe șine drept sacra în experiența religioasă, ea devine realitatea prima, un realissimum. Această transformare fundamentală de la natural la divin rezultă într-o recristalizare sacrala și valoric orientată a realității în jurul acelui aspect care a fost recunoscut ca fiind divin. Lumi de simboluri, semne lingvistice și concepte se ordonează singure în jurul centrului sacru, se stabilizează că sisteme, devin îmbibate cu spiritul agitației religioase și sunt
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
dezlănțuită". Ceea ce s-a numit poezia decadentă a cultivat această putreziciune somptuoasă, triumfală prin reorientarea ei secundă, "formală", către rodnicie. Estetizarea declinului, a morbidului, a degenerescenței nu e oare o absolvire a lor sui generis? Viața în accepția ei rodnică (sacrală) se reîntoarce în planul creației ce-o restructurează (reabilitează) în ficțiunea lirică, potrivit cerințelor, acesteia. Să ne reamintim, ca avînd un caracter de generalitate, celebra proclamație a lui Arghezi: Din mucigaiuri, bube și noroi,/ Iscat-am frumuseți și prețuri noi
Un optzecist întîrziat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14821_a_16146]
-
unei "poezii pure", ambivalente, imanente și în același timp transcendente poemului. În vederile sale experiența mistică nu absoarbe poemul, ci-l pătrunde, îi învăluie specificul. Misterul însuși de care poezia e inseparabilă nu l-ar putea lipsi de aura lui sacrală. În discuțiile prilejuite de problema poeziei pure, mai acum zece ani, scrie Șerban Cioculescu, s-a făcut apropierea dintre poezie și rugăciune. Ferindu-ne de identități pripite, vom încuviința însă că starea de poezie e într-adevăr înrudită cu starea
Despre poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14848_a_16173]
-
manifestă nu este decît o aparență care ascunde o esență. Trebuie spartă coaja pentru a privi sîmburele! Trebuie privit abisul pentru a vedea lumina... În fond, ce este creația decît o prelungită asceză laică în căutarea sfințeniei creștine?...". Acest fundament sacral reprezintă filosofia scriitorului, sîmburele de absolut care e recognoscibil și sub aspectul unor creații și demersuri care, în idealismul lor generos, în activismul lor luminat, nu recurg la o manifestă motivație religioasă: "De ce Voltaire și Hugo sînt amîndoi în Pantheon
Intelectualul în istorie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14400_a_15725]
-
a cuvîntului arghezian cu Logosul, "principiu ultim al lumii", dată fiind circumstanța că la Arghezi "cuvintele nu exprimă o realitate; ele o creează". Pe de altă parte, Marc Angenot, referindu-se la forța cuvintelor în discursul pamfletar, le recunoaște "aura sacrală", constînd în "exaltarea puterilor potențiale de revelare ale acestuia", pamfletul fiind nu doar "agresiune și risc", ci și, deopotrivă, "jurămînt" și "taină". Un asemenea discurs se împărtășește din misterul ancestral al blestemului, multe texte de acest tip tinzînd "spre profeție
Pamfletul arghezian (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14596_a_15921]
-
de care mă servesc"". Credem că două sînt rădăcinile acestui Rău ce apare suveran în opera autoarei Rădăcinilor. Mai întîi este, ca neîndoielnic fundal, acea demonie baudelairiană, ruptură epocală cu umanul, răzvrătire împotriva tuturor valorilor pozitive, implicînd o despărțire de sacral, corespunzătoare ipostazei de damnare. Avem a face cu o dezideralizare crîncenă a existenței, cu un antiumanism programatic, întemeiat pe un spațiu vid (devalorizat) în care înfloresc succedaneele elementelor vitale abolite, artificiile care sînt conveniențele, mondenitatea, dandysmul. Monotonia, rutina, stereotipiile golului
Despre Hortensia Papadat-Bengescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15195_a_16520]
-
în locul ușilor/ vino și locuiește-mă/ ia-mi forma dîndu-mi forma ta și orbind/ luminează întunecîndu-mă” (Terra ballerina). Maleabilitatea formelor, necurmatele lor metamorfoze sugerează viața universului răsfrîntă în verb, potențată prin substanța lui germinală specifică. E o întîlnire a primordiilor sacrale cu tehnica suprarealistă care țintește nobila lor restituție: „dacă atingerea e o apă stătătoare/ mîngîierea e o apă curgătoare/ inima ta e o țară bogată în ape/ de șes și de munte/ are ieșire la fluviu la mare/ inima ta
Între două stări-limită by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13489_a_14814]
-
le reprezintă incoruptibilitatea, ascetismul, viețuirea curată în imediata vecinătate și în contact nemijlocit cu chemarea păcatului, cu tentația diabolică supremă (banul e ochiul dracului, nu?). Fără integritatea lor, exprimată în cinste și corectitudine, lumea ar eșua în haos. Chiar dacă sensul sacral al existenței mânuitorilor de bani s-a degradat în timp, această castă continuă să funcționeze în virtutea asumării seculare și mutuale a pantonomiei onoarei. Când află din ziar despre sinuciderea casierului, colegii lui de breaslă pun lucrurile într-o ecuație etică
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
odihnească, Doamne, în noi, Duhul Tău ca tatăl în fiul, ca sufletul în trup, ca lumina în întuneric, ca sunetul în trîmbițe, ca ochii mei în psaltire, ca cele ce nu sînt în cele ce sînt" (Psalmul 62). Astfel lumina sacrală e dublată de umbra, și ea luminoasă, a artifexului. Om al cuvîntului prin definiție, poetul e sensibil cu osebire la relația dintre Dumnezeu și cuvînt. Conform Vechiului Testament, Cuvîntul divin reflectă o înțelepciune anterioară Genezei, iar pentru Sfîntul Ioan Cuvîntul
Un poet religios by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12622_a_13947]
-
în care individul își conștientizează dureros condiția de parte a lumii și de fragment al acesteia". Dorită ca un semn al emancipării sociale, expresia scriptică ajunge a fi simțită ca o practică necuvenită, ca o imixtiune într-un domeniu prohibit, sacral. O serie de personaje ale Amintirilor conștientizează faptul că sensul vieții lor e stabilit cu anticipație, înregistrat într-o ultramisterioasă "carte a lumii". Bădița Vasile se consolează pentru că a fost luat cu arcanul la oaste cu gîndul că s-a
Ion Creangă între natură și cultură by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12326_a_13651]
-
să iei depozitul de muniție...” („Umbra” intră în capcană) Pentru pregătirea unei partide de vânătoare, se impun, obligatoriu, pe lângă cele trebuincioase vânătorii (pușca, alice etc. ), cuțitul de vânătoare, busola etc. Termenului de „pasiune” i se adaugă - multă subtilitate, meșteșug, iubire sacrală față de natură și față de vietățile universului, plus: respectarea unor reguli de etică a naturii și de etică vânătorească. Detalii pertinente ne oferă N. N. Străvoiu și N. A. Străvoiu, în lucrarea Trăiri vânătorești cu și fără câine (1995) Această îndeletnicire, ca toate
OMAGIU SCRIITORULUI MIRCEA IONESCU LA 75 DE ANI DE LA NAŞTEREA SA [Corola-blog/BlogPost/93767_a_95059]
-
nu caracterizează limbajul stalinist (pseudo-revolut...), ci cel al glo balismului ecumenist, unde, spre pildă, la bisericile scientologice și umaniste, se intră pe bază de... ABONAMENT!!! ...De la înălțimea “Porții Raiului” (“Sus la poarta Raiului” - metaforă incipitului de volum, însemnând perspectiva normalității sacrale, de dincolo de “tușea muscăleasca” - cf. Taximetrie, p. 7 - “taxiul” fiind “vehicolul provizoriu” poetic, precum “luntrea lui Charon” pentru dobândirea PERSPECTIVEI ASUPRA ISTORIEI UMA NITĂȚII!), precum și a “plămânilor”, sufocați de istorie și de interdicțiile adevărului istoric se “scuipa adevăruri” (“alte versuri
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_362]
-
ale artelor plastice. Dar raportul sacrului cu acestea, cu plăsmuirile artei în genere se cuvine abordat într-o perspectivă mai profundă ce ne îngăduie a împărtăși gîndul că arta, indiferent de subiectul, de orientarea, de mijloacele sale, poartă un mesaj sacral, care, dacă nu e manifest, așa cum adesea se petrece, corespunde acelui "sacru camuflat" despre care vorbea Mircea Eliade. Dacă depășim atmosfera de altminteri sclipitorului spirit voltairian, pe cea a pozitivismului cu greoaie articulații caracteristic secolului al XIX-lea (o urmare
între pămînt și cer by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10597_a_11922]
-
ocultă. Se instituie astfel o realitate aparte, radical diferită de cea curentă, ilustrînd o transcendență sui generis. Ia naștere un univers paralel cu cel ordinar, purtător de semnificații intrinseci în al căror spectru se află semnificația primordială, cea de ordin sacral, chiar dacă distorsionată, acoperită de straturile sofisticate, nu o dată derutante ale elaborării estetice. Cu atari reflecții ne-am apropiat de volumul de versuri bilingv al lui Dan Damaschin (textele românești sînt însoțite de traducerea lor în limba franceză semnată de Letiția
între pămînt și cer by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10597_a_11922]
-
nu caracterizează limbajul stalinist (pseudo-revolut...), ci cel al glo balismului ecumenist, unde, spre pildă, la bisericile scientologice și umaniste, se intră pe bază de... ABONAMENT!!! ...De la înălțimea “Porții Raiului” (“Sus la poarta Raiului” - metaforă incipitului de volum, însemnând perspectiva normalității sacrale, de dincolo de “tușea muscăleasca” - cf. Taximetrie, p. 7 - “taxiul” fiind “vehicolul provizoriu” poetic, precum “luntrea lui Charon” pentru dobândirea PERSPECTIVEI ASUPRA ISTORIEI UMA NITĂȚII!), precum și a “plămânilor”, sufocați de istorie și de interdicțiile adevărului istoric se “scuipa adevăruri” (“alte versuri
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_363]
-
esențialul/ doar știți că pe table negre se scrie esențialul" (în unghiul retragerii în vestminte albe). Incapabil a disciplină incomensurabilul, spontanul, inefabilul, nu-i rămîne decît satisfacția mirificelor constatări în lumea dată, în care se amestecă blestemul și celebrarea, limpezimea sacrala și confuzia durerii, sub semnul unei aventuri congruente cu devenirea însăși: "sigur că blestemului degeaba/ îi amputam brațele/ sigur că păsării ăsteia/ nu i se poate înfunda pe gură/ cîntecul mult aplaudat// azi mă gîndesc la drumurile alăturate/ ale limpedelui
Retragere si expansiune by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17761_a_19086]
-
limbajului ironic). Spuneam că Lucian Vasiliu ni se pare cel mai caracteristic poet ieșean, întrucît în producția d-sale melancolia și ironia se cumpănesc. Dar, întîi de toate, să-i consemnam reveriile închinate metropolei moldave. Ele dau glas unui calendar sacral local, cu file întoarse patetic, într-un netimp celebrator în absolut: "Vai, vremea cum trece/ rostogolind în abisuri/ sfintele cercuri:/ joi, vineri, sîmbătă,/ duminică, luni, marți, miercuri...// Dacă aș avea timp,/ aș scrie un poem despre/ Magiștrii îngropați în bărăgane
"Un patetic jignit" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17796_a_19121]
-
Mă bate gîndul că șunt iarmaroc/ Prin care trece scriptură de noroc/ A taurului prăsind tot ce întîlnește,/ Dar fără act. Numai cu suflarea/ Ploii răvășite de atîta spasm/ În patul, pînă la ceruri, din staul" (Din staul). Fertilitatea e sacrala, iar sacralitatea e fertila: "Cenușă mea e serafim în vatra/ Și în tine, Doamne, culcat/ Peste pieptul, ce încă mi-e germinație./ Tu m-ai rănit de mic copil,/ Mi-ai dat să sug./ De atunci am crescut laur și
Un rimbaldian român by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17982_a_19307]
-
deschide neapărat cerul dar te vor trezi din somnul igienei dobîndite prin detergenți". Om al cuvîntului, în calitate de scriitor, Dan Stanca e atras de ceea ce depășește cuvîntul profan, de transcendența lui. Textul textelor, cel aparținînd Sfintei Scripturi, posedă o asemenea încărcătură sacrală, încît efectul său poate fi exorcizator: "În Recits d'un pelerin russe, unul dintre cele mai interesante documente asupra isihasmului, este relatată următoarea istorie. Un mare bețiv dat afară din elita ofițerească țaristă și ajuns în pragul disperării, sărac lipit
Arta și sacrul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16873_a_18198]
-
de scriitor precum o condiție a substanțializării sale, are un beneficiu mixt, estetic și spiritual, factorii fiind cu neputință de separat. În artă, sacrul și profanul nu se opun, ci cooperează în cadrul valorii estetice, care ea însăși conține un element sacral. E adevărat, putem vorbi de o demonie a creatorului, egolatru, narcisist, exclusivist, dar acestea sînt trăsăturile, variabile de la caz la caz, ale psihologiei acestuia și nu ale textului, mîntuit de harul estetic, care, producînd un analogon al cosmosului, reverberează puterea
Arta și sacrul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16873_a_18198]
-
o salvare: "Cum este cu putință/ această respirație/ în cinci versuri/ tot ce urmează/ e în plus" (Cum este cu putință). Scrisul însuși i se înfățișează ca o opțiune ținută în cumpănă de tentația nonexpresiei, de irezistibila atracție a luminii sacrale care se dispensează de grai: "Și iar îmi spun/ a scrie e un gest sacru/ prin care te poți mîntui/ și iar îmi spun// a nu scrie e un gest sacru/ prin care te poți mîntui/ să duci de mînă
Între gol și plin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15841_a_17166]
-
profane, grație exersării exclusive a capabilităților estetice, concomitent cu abandonarea deo-centrismului ce a guvernat manifestarea suverană a funcțiilor etice (: funcțiile suprasensibilă, inițiatică, magică și taumaturgică). După Octavian Nemescu "factorul care a contribuit cel mai mult la degradarea și prăbușirea imaginii sacrale în muzică, în artă, în general, a fost ritualul spectacular și, în cele din urmă, civilizația occidentală care l-a născut și l-a generalizat". în fine, flăcările au cuprins rădăcinile în care se întîlnesc, pe deasupra graiurilor, a tehnicilor și
Tentația vinovatului incurabil by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11868_a_13193]
-
ce nu moare./ Inatacabil puzderie a ființelor celeste/ Vin să-l înhațe în paradisiaca veste./ Singurătatea lui nepieritoare" (Iată plîngînd înlăuntrul). După cum revărsarea proteică a aceluiași eu, proiecția sa în infinitul formelor nu e mai puțin girată de natura-i sacrală: "Sînt împărțit în mii de lumi/ cărora le-am statornicit fortăreața/ în toate hohotele ce rîd și plîng/ La margini și în adînc" (La margini și în adînc). Nimic uscat, nimic rigid în acest vizionarism generos, delir orfic al preaplinului
Un homo duplex by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11903_a_13228]
-
continuu, nu se bea bere) „secretul” e într-adevăr la vedere. Atât de la vedere încât până la Răzvan Voncu nimeni nu l-a văzut. Trec repede prin ceilalți doi clasici junimiști: Creangă, deși prelat, pare cu totul lipsit de dimensiunea spirituală, sacrală a vinului (ceea ce ar putea trăda, remarcă autorul Istoriei... o altă insubordonare a răspopitului scriitor); Slavici, în schimb, ni se spune, se naște și moare în preajma unor podgorii; acuitatea observației e remarcabilă și calibrează biografic studiul propriuzis al operei, și
Știință inefabilă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2784_a_4109]