460 matches
-
cele două trăsături semnificative care apropie proza fantastică a lui Mircea Eliade de cea a argentinianului Jorge Luis Borges, observație care invită la dialoguri teoretice serioase. Critic și istoric literar cunoscut, Constantin Ciopraga a închinat un studiu monografic notabil Baltagului sadovenian, pe care îl definește ca fiind nici mai mult nici mai puțin decât o elegie disimulată. Sunete de infratext, patetice, traduc admirația lui Sadoveanu pentru anumite permanențe, notează criticul, adevăr valabil în cazul tuturor creatorilor de capodopere prezente sau nu
Critica și capodopera by Iulia Argint () [Corola-journal/Journalistic/14743_a_16068]
-
fi supus, fatalmente, desfigurării. Vizibilă cu ochiul liber, poziția "antimodernistă" a lui Cezar Petrescu (născut la 1 decembrie 1892) nu-i poate asigura certificatul de bună orientare artistică din partea criticilor cu autoritate ai vremii. Chiar de la debut sînt detectate influențe sadoveniene indubitabile. Și, deși Scrisorile unui răzeș se sting mai degrabă în ecoul tîrziu al modelului A. Daudet cu ale sale Lettres de mon moulin, icoana autohtonă de veșnică pomenire cezarpetresciană rămîne Sadoveanu. Încarcerat pe viață și pe posteritate în formule
Decembrie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/14472_a_15797]
-
pe viață și pe posteritate în formule critice generatoare de disconfort în ierarhizarea valorilor interbelice, Cezar Petrescu este nevoit să-și încadreze uriașa Cronică românească a secolului XX în grila strîmtă a rezistentelor etichetări: "întîrziat epigon al semănătorismului", "antimodernist", "emul sadovenian". Se apără, copilărește, cu scutul teoriilor lui O. Spengler pe care le deformează involuntar în propriile-i oglinzi de circ, purtate demonstrativ prin labirintul "orașului cosmopolit" cu oameni dezrădăcinați pe care metropola "îi atrage și îi suge". Aflat la un
Decembrie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/14472_a_15797]
-
Panait Istrati, Domnul Mircea Eliade și polemica, Poezia în exil, Cazul Noica, Scrisoare deschisă lui Mihai Sadoveanu, însoțită de alte patru concentrări compoziționale de nuanțe diferite, printre ele cronica-poem la volumul Anii de ucenicie, dar și alte fețe ale indiferentismului sadovenian, exprimări ale aceluiași scriitor care a creat legendar Șoimii și a operat ca subordonat al comuniștilor prin Mitrea Cocor - pot fi privite ca drame ale epocii lui Pamfil Șeicaru. Drame ale aceleiași epoci sunt politica dictatorială a lui Carol II
Secțiuni în dramele unei epoci by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14655_a_15980]
-
de azi - vor dori să exclame puritanii noștri de serviciu.”, se strofoacă să ne convingă I.B. și îi înțeleg zbuciumul, fiindcă puritanii, acești cârcotași incurabili, ar vrea ca literatura română să rămână în stadiul de incipiență văcăresciană sau, cel mult, sadoveniană. Cum să intrăm noi în rândul marilor literaturi ale lumii cu „Urmașilor mei Văcărești...”, Viața la țară, Frații Jderi, Ion, Vocile nopții, Cel mai iubit dintre pământeni, Galeria cu viță sălbatică etc.? Ne facem de toată minunea dacă nu vom
Un debut... fulminant? by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13599_a_14924]
-
mai înainte, C. Rădulescu-Motru și M. Ralea, nu ocolește defectele psihicului și mentalității românului, îi recunoaște calitățile, dar nu o dată se contrazice, mai ales conjunctural. Românul are o propensiune spre arhaitate, revelând un străvechi fond etnic. Atitudinea este eminesciană și sadoveniană. Împotrivirea față de civilizație ar fi ca o pavăză contra noilor veniți, a străinilor. Lui G. Călinescu, înainte de război, i se pare că orășanul cu deosebire, nu are spirit constructiv, nu este edil, ba din contra, este indolent. Nu aruncă zăpada
G. Călinescu despre cultură și națiune by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13662_a_14987]
-
agenților auriculari". Râsul lui a fost considerat un grav delict politic; "a râs independent de un act oficial - mai mult decât atât: a râs de un nume sacru, intangibil". Poate îl plătise cineva? Capitolul IV al romanului, deschis în stil sadovenian cu un rezumat al conținutului, avertizează asupra întârzierii, pe un număr bun de pagini, asupra râsului ca hybris ce atrage pedeapsa, în condițiile date. E, în fapt, un eseu asupra râsului, scris cu plăcerea de a cita teorii despre râs
De ce râdea Gary Sîrbu? by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/10499_a_11824]
-
Înainte de a răspunde, trebuie să spun câteva cuvinte despre antologia publicată de Editura Polirom, Ochi de urs și alte povestiri. Tânărul critic Marius Chivu, din cea mai recentă serie de cronicari literari, a realizat o selecție de douăzeci de povestiri sadoveniene, amplificând o mai veche antologie a lui Nicolae Manolescu, Zece povestiri, apărută în 1974, la Editura Minerva. Așa se explică de ce figurează alături cele două nume, în alcătuirea noii antologii. Marius Chivu a păstrat aceleași criterii: pe lângă reușita estetică, independența
Cum iubesc personajele sadoveniene by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12134_a_13459]
-
mai tânărul critic să fi dat aceste informații despre sumarul antologiei la care se raportează și să-și fi motivat mai clar sensul amplificării ei. Altfel, și în prefață, Marius Chivu preia în mod deschis interpretarea manolesciană despre deplasarea prozei sadoveniene înspre livresc și "utopia cărții", exemplificată prin ultimele povestiri cuprinse într-o antologie bine alcătuită. E lăudabil exercițiul de apropiere a lui Marius Chivu de unul din marii noștri clasici, într-o vreme în care tinerii noștri critici aflați în
Cum iubesc personajele sadoveniene by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12134_a_13459]
-
Creangă la Voiculescu și Bănulescu, dar nu are egali. E o banalitate să afirmi despre Mihail Sadoveanu că e un maestru al povestirii. Dovezile sunt la îndemână cu duiumul. E un loc comun nedislocabil. De aceea o antologie a povestirii sadoveniene ne plasează imediat în miezul operei. Problema receptării noastre de azi e dacă stilul și temele povestirii sadoveniene mai prezintă suficient interes. În finalul prefeței, Marius Chivu își exprimă temeri justificate: "Poate că temele literaturii lui Sadoveanu vor fi, tot
Cum iubesc personajele sadoveniene by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12134_a_13459]
-
e un maestru al povestirii. Dovezile sunt la îndemână cu duiumul. E un loc comun nedislocabil. De aceea o antologie a povestirii sadoveniene ne plasează imediat în miezul operei. Problema receptării noastre de azi e dacă stilul și temele povestirii sadoveniene mai prezintă suficient interes. În finalul prefeței, Marius Chivu își exprimă temeri justificate: "Poate că temele literaturii lui Sadoveanu vor fi, tot mai mult de acum încolo, resimțite ca învechite pentru cititorul internaut, consumator exclusiv al ficțiunilor timpului său" (p.
Cum iubesc personajele sadoveniene by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12134_a_13459]
-
gândim că în literatură nu e absolut necesar să regăsim lumea noastră, ci, tocmai dimpotrivă, uneori avem nevoie să ne proiectăm într-o ficțiune neobișnuită, insolită, cu alte reguli și cu altă atmosferă decât cele ale vremii noastre. Iar proza sadoveniană oferă ocazia de a ne instala într-o ficțiune compensatorie, într-o lume cu altfel de relații umane. Să luăm spre cercetare, așa cum am promis, modul cum iubesc personajele sadoveniene. Detaliile, la care nu mă pot opri aici decât puțin
Cum iubesc personajele sadoveniene by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12134_a_13459]
-
cu altă atmosferă decât cele ale vremii noastre. Iar proza sadoveniană oferă ocazia de a ne instala într-o ficțiune compensatorie, într-o lume cu altfel de relații umane. Să luăm spre cercetare, așa cum am promis, modul cum iubesc personajele sadoveniene. Detaliile, la care nu mă pot opri aici decât puțin, au savoarea lor. Nu pot evita în comentariu alunecarea în frivolitate, de care Sadoveanu e aproape întotdeauna străin. În Hanul Boului, boierul Dumitrașcu povestește cum s-a rătăcit la vânătoare
Cum iubesc personajele sadoveniene by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12134_a_13459]
-
în amintire: "îmi aduc aminte numai de râsul luminos al nevestei și parcă văd încă cele două buze rumene desfăcându-se și sprâncenele îmbinate, pe când râdea, ridicându-se în arcuri fine, deasupra ochilor". Scenariul cuceririi e tipic pentru relațiile umane sadoveniene. Femeia are inițiativa ispitirii: Ea a sărit sprintenă, a pregătit măsuța cu trei picioare, a acoperit-o cu o pânză curată, a adus vin, mi-a pus un pui fript dinainte și era, măi băieți, așa de rumănă și de
Cum iubesc personajele sadoveniene by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12134_a_13459]
-
66), iar sentimentele se instalează într-o "boală grabnică, arzătoare și dulce, care - după cum recunoaște boierul - mă purtase dintrodată spre fata unui vânător de pe malul unei bălți, din două vorbe, dintr-o privire!" (p. 67). Privirea aprinsă declanșează toate iubirile sadoveniene. Nu mai insist asupra deznodământului tragic. Femei aprige, care își cuceresc, își subjugă bărbații și pot face chiar crimă pentru iubirea lor, există în toată proza sadoveniană. Prozatorul pune în patima lor ceva diavolesc. Așa este Anița din O istorie
Cum iubesc personajele sadoveniene by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12134_a_13459]
-
din două vorbe, dintr-o privire!" (p. 67). Privirea aprinsă declanșează toate iubirile sadoveniene. Nu mai insist asupra deznodământului tragic. Femei aprige, care își cuceresc, își subjugă bărbații și pot face chiar crimă pentru iubirea lor, există în toată proza sadoveniană. Prozatorul pune în patima lor ceva diavolesc. Așa este Anița din O istorie de demult, așa este și hangița din Povestea cu Petrișor, așa este, în fond, cu tot destinul ei nefericit, și Haia din Haia Sanis, nepotolită până nu
Cum iubesc personajele sadoveniene by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12134_a_13459]
-
Roxelana, din proza care-i poartă numele: Inteligența viperiană a acelei europene curând a înlănțuit deplin pe marele stăpân al lumii" (p. 439). În povestirile sale de dragoste, Mihail Sadoveanu nu pune cenzură senzualității, dar pune severă cenzură sexualității. Bărbații sadovenieni se îndrăgostesc brusc, în funcție de felul în care privesc femeile. În nota specifică de spiritualizare a patimii, ochii aprinși și sprâncenele arcuite ale femeii sunt părțile cele mai atrăgătoare și mai grăitoare pentru bărbat. În descrierea corporală, Sadoveanu nu coboară mai
Cum iubesc personajele sadoveniene by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12134_a_13459]
-
Hurubă De la începuturile campaniei sale electorale, domnul Mircea Geoană a avut câteva izbucniri vocal-isterice alunecânde spre zona ridicolului. Convertit și uns de domnul președinte al PSD din ministru de externe în candidat de primar general, domnia sa a materializat admirabil zicerea sadoveniană "cea mai potrivită nepotrivire". Văzându-l strofocându-se în fața camerelor de filmat mai ceva decât domnul Theodor Stolojan, un dispozitiv secret și inexplicabil mi-a pus în funcțiune imaginația astfel că țipetele sale mi s-au părut asemănătoare zbierăturilor disperat-neputincioase ale
Nepotrivitele potriveli pesediste by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/12745_a_14070]
-
Ion Simuț O lume separată Romanul basarabean nu a făcut joncțiunea normală cu literatura din România, cum nu a făcut-o nici poezia. E ușor identificabil un moldovenism de sorginte sadoveniană (mai ales la Ion Druță), uneori crengistă (deci tradiționalistă, mai ales în romanul comic al lui Vasile Vasilache, Povestea cu cocoșul roșu), dar lipsesc cu desăvârșire semnele unei receptivități din modernitatea romanului (Camil Petrescu, Anton Holban, Hortensia Papadat-Bengescu, Mircea Eliade
Ieșirea în larg a romanului basarabean (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12353_a_13678]
-
interesați și se făcea mai repede transferul de texte între autor, revistă și editură. E, desigur, doar o împrejurare minoră, însă una dintre cele norocoase. Interesantă este și prefața lui Vasile Pârvan la Șoimii, un articol prin care situează narațiunea sadoveniană între "romanele istorice cu subiecte naționale", făcând referințe valorizatoare de la Scott și Hugo la Manzoni și Flaubert, înscriindu-l pe Sadoveanu într-o tradiție internă ale cărei repere sunt Slavici și Duiliu Zamfirescu. Decisivă, pentru crearea unui prestigiu considerabil în
Centenarul debutului sadovenian by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12402_a_13727]
-
întrucâtva umbrită de atacul virulent lansat în noiembrie 1905 de H. Sanielevici în revista "Curentul nou" de la Galați, cu articolul Morala domnului Sadoveanu, defăimare susținută cu alte critici severe în numerele din ianuarie, februarie și martie 1906, prin care proza sadoveniană e redusă la beție, crimă, viol, adulter și bestialitate, demonstrând astfel "atitudinea amorală" dominantă în viziunea asupra satului și caracterul reacționar al poporanismului. Sadoveanu era o victimă într-o bătălie ideologică împotriva lui Iorga. Dincolo de marea ingratitudine săvârșită de H.
Centenarul debutului sadovenian by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12402_a_13727]
-
hanului din Crâșma lui Moș Precu va fi exploatat ca idee, viziune și vocație a povestirii în Hanu Ancuței (1928), o altă marcă pregnantă a sadovenismului, care încununează o predispoziție spre nostalgia evocării. Există o istorie interesantă a receptării debutului sadovenian, ce ar merita scrisă în detaliu. Două sau trei ar fi reperele mai importante. În 1940 apare primul volum din seria de Opere Mihail Sadoveanu la Editura Fundațiilor Regale, iar cu acest prilej scriu mai pe larg despre începuturile scriitorului
Centenarul debutului sadovenian by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12402_a_13727]
-
importante. În 1940 apare primul volum din seria de Opere Mihail Sadoveanu la Editura Fundațiilor Regale, iar cu acest prilej scriu mai pe larg despre începuturile scriitorului Șerban Cioculescu, Vladimir Streinu și Barbu Theodorescu. Însă prima omagiere propriu-zisă a debutului sadovenian o face Tudor Vianu în noiembrie 1944 când ține la Academia Română comunicarea publică Patru decenii de la publicarea primei opere a d-lui Mihail Sadoveanu, cu aprecieri stilistice despre mijloacele realismului, arta descriptivă și notațiile impresioniste. Următorul gest aniversar, cel mai
Centenarul debutului sadovenian by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12402_a_13727]
-
1688, fie ale Psaltirii lui Dosoftei. Al. Andriescu invocă uneori traduceri din Biblia de la 1914 care îi va fi stat la îndemână poetului, iar această erudiție a referințelor aduce lumină în situații argheziene insolite. Mitografia biblică se regăsește în imaginarul sadovenian din romanele Demonul tinereții și Frații Jderi, cel mai atent investigate de critic (p. 240-275). Prozatorul a fost și un traducător excepțional al psalmilor, pe care i-a introdus uneori fragmentar în cărțile sale. Relieful lui Ștefan ca personaj este
Resursele psalmilor by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11457_a_12782]
-
o prefață de Mihai Cimpoi, și Surâsul lui Vishnu (2003), cu un dosar al receptării critice. După părerea mea, cele mai interesante și viabile scrieri ale sale sunt nuvelele Elegie pentru Ana-Maria, o povestire despre consecințele războiului, o compătimire reflectată sadovenian într-o comuniune cu natura, prea filosofardă pe alocuri din dorința de a depăși lirismul, și ampla nuvelă Izvodul zilei a patra, bine construită și atentă la reverberațiile fiorului dramatic. Aici se vede că Vasile Vasilache a absolvit cursurile superioare
Un roman comic izvodit dintr-o snoavă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11562_a_12887]