41 matches
-
Elector ("Kurpfalz"). a fost achiziționat de regele Otto I "cel Mare", după eșecul răscoalei ducelui din familia Conradinilor, Eberhard din 939, în bătălia de la Andernach. Odată cu progresele contelui Conrad "cel Roșu", Franconia renană a devenit baza puterii familiei imperiale a Salienilor, care a oferit patru împărați în secolele al XI-lea și al XII-lea: Conrad al II-lea, Henric al III-lea, Henric al IV-lea și Henric al V-lea. Regiunea cuprindea orașele ca Mainz, Speyer sau Worms, cele
Ducatul de Franconia () [Corola-website/Science/325281_a_326610]
-
-lea și al XII-lea: Conrad al II-lea, Henric al III-lea, Henric al IV-lea și Henric al V-lea. Regiunea cuprindea orașele ca Mainz, Speyer sau Worms, cele două din urmă reprezentând centre comitale în mâionile descendenților salieni ai lui Conrad "cel Roșu". Acelti conți erau consemnați uneori în mod informal ca duci de Franconia. Împăratul Conrad al II-lea a fost cel din urmă care a purtat titlul ducal de Franconia. Când el a murit în 1039
Ducatul de Franconia () [Corola-website/Science/325281_a_326610]
-
epocii vizigote. În 476, provincia romană Gallia era divizată în mai multe părți: în centru, guvernatorul roman Siagrius își luase titlul de rege, în sud vizigoții stăpâneau Aquitania, în est dominau burgunzii, iar în nord francii. Peste tribul franc al salienilor (salicilor) domnea regele Merovech, fondatorul dinastiei merovingene. Fiul său Childeric I (Childerich, Hilderich) s-a aliat cu romanii împotriva alemanilor. Dar în 476 Roma a căzut. Urmașul lui Childeric, Clovis I (Chlodowech, Chlodwig) s-a convertit la creștinismul ortodox al
Regate germanice () [Corola-website/Science/304224_a_305553]
-
în Renania de Nord-Westfalia, la aproximativ 60 km est de frontieră germano-belgiană, care nu este neplauzibilă. Francii au avut succes la Tolbiac și și-au stabilit hegemonia lor asupra Alemanilor. Francii erau împărțiți în două popoare vecine și aliate: francii salieni, al căror rege a fost Clovis și francii Ripuariani al căror capitala a fost Köln și a cărui rege a fost Sigebert Șchiopul. La granița regatului lui Sigebert se aflau alemanii, o confederație de triburi germanice, al cărui curaj era
Bătălia de la Tolbiac () [Corola-website/Science/328397_a_329726]
-
utiliza cărți etrusce (libri haruspicini, libri rituales și libri fulgurales) și grecești (oracole la care au existat contrafaceri evreiești și creștine) pentru a stabili datele faste și nefaste. Existau la Roma și alte grupări religioase specializate, cum erau fețialii, preoții salieni, Frates Arvales - ocrotitori ai ogoarelor, Lupercii (lupa = lupoaică) desemnau sexualitatea dezlănțuită. Este zeul luminii și al fenomenelor cerești: vântul, ploaia, tunetul, al furtunii și al fulgerului. Este de proveniență indo-europeană, din Dyaus Pitar sau Părintele zilei la triburile indo-europene (care
Roma Antică () [Corola-website/Science/299887_a_301216]
-
nelăsând urmași, probabil datorită unui jurământ de castitate luat împreună cu soția sa Cunigunde de Luxemburg. A fost ultimul membru al dinastiei ottoniene, fiind urmat de Conrad al II-lea. Conrad al II-lea al Sfântului Imperiu Roman, primul din dinastia Salienilor, originală din Franconia, a fost ales de către nobilime ca rege al germanilor și a fost încoronat tot la Roma în 1027, luând titlul de "Chuonradus Dei gratia Romanorum augustus". Un contract ereditar încheiat în timpul Ottonienilor a facilitat anexarea regatului Burgundiei
Sfântul Imperiu Roman () [Corola-website/Science/298921_a_300250]
-
succeselor purtate de papalitate și în urmă instituirii teocrației papale. Situația era marcată și de tulburările din Germania, provocate de disputele succesorale, de autoritatea regală șubredă, conflictele dintre principii teritoriali, laici și ecleziastici în dispută lor pentru coroana regală a Salienilor, că ducii din Saxonia. Luptele izbucnite după moartă lui Henric al III-lea în 1054 au sfâșiat imperiul timp de un deceniu, până când Henric IV a devenit major în 1065. Henric V, ultimul rege din dinastia Saliana, a murit în
Sfântul Imperiu Roman () [Corola-website/Science/298921_a_300250]
-
a fost tatăl primului împărat salian, Conrad al II-lea. Papa Leon al IX-lea (1049-1054) avea și el legături de familie cu dinastia: bunicul său Ugo al III-lea era fratele Adelidei, bunica lui Henric al III-lea. Primii salieni au datorat mult din succesul lor alianței cu Biserica Catolică, politică inițiată de împăratul Otto I, care le-a dat sprijin material la supunerea ducilor rebeli. Totuși, cu timpul, Biserica a regretat această relație apropiată. Alianța s-a destrămat în
Dinastia Saliană () [Corola-website/Science/325331_a_326660]
-
Louis", olandeza modernă "Lodewijk", germana modernă "Ludwig") (ca. 466 - 27 noiembrie 511) a fost primul rege al francilor care a unit această națiune în întregime. I-a succedat la tron tatălui său Childeric I în 481 ca rege al francilor salieni, unul dintre triburile francilor care ocupau la acea vreme regiunea de la vest de Rinul de jos, cu centrul în jurul orașelor Tournai și Cambrai, de-a lungul graniței de astăzi dintre Franța și Belgia, într-o zonă cunoscută sub numele de
Clovis I () [Corola-website/Science/303235_a_304564]
-
vorbește de asemenea despre campaniile sistematice ale lui Clovis de după victoria de la Vouillé pentru a-i elimina pe ceilalți "reguli" sau sub-regi franci. Printre aceștia se numără Sigibert din Koln și fiul său Clotaire; Chararic, un alt rege al francilor salieni; Ragnachar din Cambrai, fratele său Ricchar, și fratele lor Rigomer din Le Mans. La scurt timp înainte de moartea sa, Clovis a convocat un sinod de episcopi gali la Orléans pentru a reforma biserica și a crea o legătură puternică între
Clovis I () [Corola-website/Science/303235_a_304564]
-
(c. 370 - c. 430) este considerat primul rege al francilor salieni, deși eposibil ca el să fie o personalitate legendară, nu istorică. E posibil să fi fost finul lui Marcomer. Izvoarele târzii scriu despre o anumită legenda despre alegerea sa ca rege - după moartea lui Sunno, fratele său Marcomer, lider al
Pharamond () [Corola-website/Science/303185_a_304514]
-
de contemporani, pentru părul lor netuns (prin tradiție, șeful de trib al francilor își lăsa părul lung, în timp ce războinicii și-l tundeau). Dinastia merovingiană își ia numele de la Merovech sau Merowig (uneori latinizat ca "Meroveus" sau "Merovius"), conducător al francilor salieni din aprox.447 până în 457, și capătă importanță odată cu victoriile fiului său Childeric I (a domnit aprox.457 - 481) împotriva vizigoților, saxonilor și alemannilor. Fiul lui Childeric Clovis I a unificat apoi cea mai mare parte a Galiei la nord
Dinastia Merovingiană () [Corola-website/Science/303466_a_304795]
-
nu, cealaltă formă comună de reparație în această epocă era revanșa prin sânge, numită "faida", aidoma cu "Legea talionului" (întrucâtva conservată în vendetta, practicată încă în Corsica și, mai ales, în Sicilia). Legea salică, regula de drept privat al francilor salieni, era inițial bazată în mare parte pe sistemul "Wergeld", dar de-a lungul modificărilor succesive, regele a impus din ce în ce mai mult pedeapsa potrivită, derivând spre un sistem de amenzi. Cu titlu indicativ, iată care era «tariful», în sols de aur, pentru
Wergeld () [Corola-website/Science/321811_a_323140]
-
a impus din ce în ce mai mult pedeapsa potrivită, derivând spre un sistem de amenzi. Cu titlu indicativ, iată care era «tariful», în sols de aur, pentru ucidere, la vizigoți: Suma era diminuată la jumătate, dacă era vorba de o fată. La francii salieni, «tariful» era de 200 de sols de aur, indiferent dacă era vorba de un bărbat sau de o femeie liberă, dar rănile erau meticulos tarifate: de exemplu, 100 de sols pentru zmulgerea unei mâini, unui picior, unui ochi sau nas
Wergeld () [Corola-website/Science/321811_a_323140]
-
mazuri, merkiți, mexicani, mohicani, monegasci, mongoli Notă. Maghiarii se numesc și unguri. naga, naimani, nama, ndau, nervi, niam-niam, normanzi, norvegieni, nubieni olandezi, onguți, oseți, ostiaci, ostrogoți, otomani, ovambo pakistanezi, papuași, perși, peruani, polinezieni, polonezi, portughezi români, români, ruși, ruteni sakalavi, salieni, sân, santali, sârbi, sarmați, sarzi, saxoni, sciți, scoțieni, selgiuci, semiți, siamezi, singhalezi, sirieni, slavi, slovaci, sloveni, somalezi, sorbi, spanioli, suedezi, sumo, swazi, șvabi tadjici, taiuți, tamili, tătari, teutoni, thai, tibetani, tibu, traci, tuaregi, tukulori, tunguși, tunisieni, turci, turkmeni ubi, ucrainieni
Popor () [Corola-website/Science/306937_a_308266]
-
apropiere de gura de vărsare a Ronului, sub asediul vizigoților conduși de Theodoric I. Aetius l-a învins pe Theodoric, a spart asediul orașului Arelate, și i-a împins pe vizigoți înapoi în Aquitania. În 428 a luptat împotriva francilor salieni, învingându-le regele, Chlodio și recuperând un teritoriu din zona Rinului. În 429 a fost ridicat la rangul de "magister militum", probabil, "Iunior" ale celor două ranguri de "magister militum praesentalis", ca "Senior" este cunoscut să fi fost patricianul Flavius
Flavius Aetius () [Corola-website/Science/299089_a_300418]
-
corabie pe valuri), Fluctuat nec mergitur (" Se clatină, dar nu se scufundă"). Îi invităm pe cititori să testeze validitatea aserțiunii noastre prin filtrul rațiunii și sensibilității proprii. NOTE 1. "Legea salică" (< Lex Salica) face trimitere, cel puțin etimologic, la Francii salieni. Aceștia erau un trib germanic și aveau statutul de foederati ai Imperiului Roman. În anul 358, sub Constantius II, Roma le cedează francilor salieni un teritoriu din nord-nord-estul Galliei romane cuprins între rîurile Meuse și Scheld (aproximativ Belgia flamandă de
by ADRIAN NICOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
și sensibilității proprii. NOTE 1. "Legea salică" (< Lex Salica) face trimitere, cel puțin etimologic, la Francii salieni. Aceștia erau un trib germanic și aveau statutul de foederati ai Imperiului Roman. În anul 358, sub Constantius II, Roma le cedează francilor salieni un teritoriu din nord-nord-estul Galliei romane cuprins între rîurile Meuse și Scheld (aproximativ Belgia flamandă de azi). În secolul V, aceștia cuceresc toată Gallia. "Legea salică", cea mai importantă lege teutonică (lex barbarorum), excludea succesiunea la tron pe linie femeiască
by ADRIAN NICOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
romanilor, încă din secolul al III-lea, cînd, în două rînduri (258 și 276), au condus expediții devastatoare pe tot cuprinsul Galiei. La data respectivă, se pot deja distinge două grupuri de triburi care urmau să se fixeze în Belgia (salienii) și pe malurile Rinului (ripuarii)6, pentru a înainta, apoi, treptat, către Mosela și Escaut. Ei furnizează, în același timp, armatei romane întăriri și generali. În 410 chiar, împăratul Honorius recunoaște stabilirea lor ca federați, deși, pînă în 480, cu
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
Beyerle, ripuarii nu au constituit nhiodată un trib sauo amurâ distinctă a francilor (mai bine zis nu au putat acest nume). Studiind Lex Ribuaria cercetătorul german a arătat că aceasta nu reprezintă un cod distinct de Lex Salica (aparținînd francilor salieni), ci numai o simplă variantă a ei, mai tîrzie. Termenul "ripuari" (în forma corectă riboari) este menționat, de fapt, pentru prima dată, în anii 726 727 în Liber Historiae Francorum (compusă la St.-Denis, în primul sfert al secolului al
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
Toate ca toate, dar când vezi ifosele actorașului, că el face lobby pentru România pe lângă capetele încoronate ale Europei (de ce nu face pe lângă Putin sau Angela Merkel?), te apucă o imensă greață. Considerând legea salică depășită (legea asta, a francilor salieni se opunea „promovării” femeii încă de acum 1600 de ani), ne lasă pe mâna Margaretei care moștenește coroana României. Ceilalți urmași ai lui Carol al II-lea, din căsătoria legală cu Zizi Lambrino, sunt îndepărtați de la tron, ca nedemni. Mihăiță
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
forța o tânără fată sau femeie din public și sunt obligați să vină să o joace timp de trei ani la rând. Aceste obiceiuri își au obârșia într-un timp străvechi. Unii văd în ele amintirea dansurilor deșănțate ale preoților salieni, create de Numa pentru a păzi scuturile sacre, printre care se găsea și cel al zeului Marte. Remarcabil e faptul că șeful colegiului salienilor se numea Vates și că dansurile acestei bresle (salieni, săltăreți) durau patruzeci de zile începând de la
by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
își au obârșia într-un timp străvechi. Unii văd în ele amintirea dansurilor deșănțate ale preoților salieni, create de Numa pentru a păzi scuturile sacre, printre care se găsea și cel al zeului Marte. Remarcabil e faptul că șeful colegiului salienilor se numea Vates și că dansurile acestei bresle (salieni, săltăreți) durau patruzeci de zile începând de la idele lui aprilie. Alții cred că pot să identifice aici vestigii ale răpirii Sabinelor. Călușarii au reguli secrete; nimeni nu poate fi primit ca
by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
în ele amintirea dansurilor deșănțate ale preoților salieni, create de Numa pentru a păzi scuturile sacre, printre care se găsea și cel al zeului Marte. Remarcabil e faptul că șeful colegiului salienilor se numea Vates și că dansurile acestei bresle (salieni, săltăreți) durau patruzeci de zile începând de la idele lui aprilie. Alții cred că pot să identifice aici vestigii ale răpirii Sabinelor. Călușarii au reguli secrete; nimeni nu poate fi primit ca dansator dacă n-a trecut prin probe îndelungi și
by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
primit ca dansator dacă n-a trecut prin probe îndelungi și grele. Ei sunt convinși că ar fi pedepsiți cu moartea de către iele (driade, zâne, divinități ale pădurilor) dacă nu și-ar respecta jurămintele, legământul tăcerii, fidelitatea față de dansatoarea furată. Salienii erau și ei pedepsiți cu moartea dacă dezvăluiau ascunzătoarea scutului lui Marte, de care era legată salvarea Romei, ca urmare a promisiunii făcute de Egeria (nimfa pădurilor) lui Numa Pompilius. Aceste asemănări ni s-au părut prea curioase ca să nu
by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]