44 matches
-
Dupe ce-am pus ce-am pus în paranteză Haiti să revin la cestiunea grea, Transtemporală pururi și obeză Cât să nu-ncape-n sapiența mea. De unde, Doamne, să invent o frână Pentru viteza timpului buiac? Când n-am nici sarbacana la-ndemână, Presupunând că-l sparie vreun fleac. Ori niscai stihuri să-mbârlig? anume: Lângă fiesta lor să îl amân Până-i răcnește trecerii prin lume Batâr să-mi smulgă panica din sân! Ca mâine ad-Dio!... Tocită-i viața, ŕ
Poezie by Gheorghe Azap () [Corola-journal/Imaginative/11179_a_12504]
-
pixuri cehoslovace multicolore Hardmuth venind să înlocuiască strămoșescul creion cu vârful mereu bont, rupt și ascuțit la loc, și cu celălalt capăt ronțăit între dinți în răstimpul interminabilelor ore de școală. Golanii din fundul clasei aveau acum la îndemână o sarbacană redutabilă, fiindcă pixul se deșuruba dând la iveală o țeavă netedă prin care să lanseze cocoloașe de hârtie sau de pâine mestecate în gură, în glava tunsă chilug a unui coleg tocilar (care trebuia să strige tare ,m-am tuns
Viața e făcută din lucruri mici by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Imaginative/11076_a_12401]
-
cimpoi cădeau fără aer se așternea deasupra țipând o trompetă sfâșietoare prelungă umbre își îndreptau spatele de pe pietre pășind peste morminte acoperite de magmă strângându-se spre circ în agora pentru ultimul bal umbra cu fireturi de mareșal bătea săgeata sarbacanei arma doamnei cernite de trei ori orbi și-alegeau perechile ascuțindu-și urechile după șuierul respirației partenerului nu încetase trompeta m-am aruncat în grămada de zdrențe aveam doar masca și o jupă de colombină o șuviță de păr sur
DIN SCÂNTEILE VIEŢII (VERSURI) de ADINA DUMITRESCU în ediţia nr. 2139 din 08 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/374051_a_375380]
-
un peștișor sări afară, urmărind, poate, o muscă, sau ferindu-se, poate, de un alt pește mai mare. Cercetă urmele lăsate în nămol. Fuseseră patru iar, printre ei, și cel pe care îl cunoștea drept Kano, purtătorul celei mai lungi sarbacane din tot ținutul. Călcătura lui era inconfundabilă, urma aceea diformă nu se asemăna cu nici o alta. De ce acest mister? De ce să vină noaptea, să se așeze ca să-l privească, să mănânce ceva și să plece fără să aștepte lumina zilei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
atârnă de o creangă înaltă, la umbră, foarte la vedere pentru cineva care ar străbate acea potecă presărată cu urme recente. Între atâtea urme, le descoperi lesne pe cele ale lui Kano, cel cu picioarele diforme, purtătorul celei mai lungi sarbacane din tot ținutul. Se urcă în caiac și porni pe drumul de întoarcere. Când intră în colibă, găsi atârnând de o grindă o maimuță mică, jupuită de piele și vânată de curând. Cineva îi întorcea darul. După-amiaza se scurgea încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
lumină atât de curată, și asfințitul, cu cerul colorat într-un roșu intens, papagalii luându-și rămas-bun de la lumina zilei și stârcii trecând spre apus, căutându-și somnul. Clipi din ochi uimit: Kano, cel cu picioarele diforme, cel cu o sarbacană nemaipomenită, se ivise în mijlocul luminișului și îl privea drept în ochi. Sări de pe creangă și merse în întâmpinarea lui. Se opri dinaintea lui și yubani își întinse brațul, desfăcând palma, în care apăru un fluture galben, strivit și cu aripile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
metri și un cârlig înfipt într-un dop de plută și i le întinse sălbaticului. — Îți place? îl întrebă, la rândul lui. Kano luă cârligul și se așeză pe vine, dar fără să-și lase din această pricină lunga lui sarbacană. Cercetă atent cârligul și încercă rezistența gutei. Îmi place, răspunse el. Apoi îl privi îndelung pe bărbatul alb, care îl imitase, așezându-se pe vine în fața lui. Se gândi câteva clipe și, în sfârșit, se hotărî: — Eu sora vând... arătă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Eu sora vând... arătă spre maceta ascuțită ce atârna la cingătoare. Trei ca asta, termină el de vorbit. Încercă să-și imagineze înfățișarea acelei surori, dar preferă să alunge gândul. Clătină din cap în semn de refuz și arătă spre sarbacană. — Nu vreau femeie. Vreau sarbacana... și atinse maceta. Două ca asta... Sălbaticul îl privi în adâncul ochilor. În cele din urmă, făcu un gest de încuviințare: — Kano aduce. Indianul se ridică în picioare, se întoarse cu spatele și se îndepărtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
maceta ascuțită ce atârna la cingătoare. Trei ca asta, termină el de vorbit. Încercă să-și imagineze înfățișarea acelei surori, dar preferă să alunge gândul. Clătină din cap în semn de refuz și arătă spre sarbacană. — Nu vreau femeie. Vreau sarbacana... și atinse maceta. Două ca asta... Sălbaticul îl privi în adâncul ochilor. În cele din urmă, făcu un gest de încuviințare: — Kano aduce. Indianul se ridică în picioare, se întoarse cu spatele și se îndepărtă iute, până se pierdu - precum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
înainte și se putea spune că nu intraseră să-l privească în timp ce dormea. Doar când dădu în lături perdeaua de la intrare îi putu vedea, stând pe vine la umbra copacului, lângă hamac. Kano, cel cu picioarele diforme, cel cu imensa sarbacană, îl privea în față. Ea, aproape o copilă, stătea cu capul plecat, privind în jos. Amândoi erau goi, tot atât de goi cum veniseră pe lume, cu excepția unei fâșii roșii în jurul taliei, fâșie care servea să-i țină în sus penisul bărbatului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
fâșii roșii în jurul taliei, fâșie care servea să-i țină în sus penisul bărbatului și ca simplă podoabă pentru femeie. Trecu sub soarele puternic al dimineții și se așeză pe vine la umbră, în fața lui Kano, care arătă spre o sarbacană sprijinită de trunchiul copacului. — Place la om? întrebă el. Întinse brațul și apucă sarbacana. Era ușoară și puternică, dreaptă și tare, lucrată în lemn de chonta și acoperită cu un strat negru de ceară întărită. O studie îndelung și îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
și ca simplă podoabă pentru femeie. Trecu sub soarele puternic al dimineții și se așeză pe vine la umbră, în fața lui Kano, care arătă spre o sarbacană sprijinită de trunchiul copacului. — Place la om? întrebă el. Întinse brațul și apucă sarbacana. Era ușoară și puternică, dreaptă și tare, lucrată în lemn de chonta și acoperită cu un strat negru de ceară întărită. O studie îndelung și îi cercetă canalul țevii. Părea la fel de neted ca și țeava unei puști de vânătoare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
cercetă canalul țevii. Părea la fel de neted ca și țeava unei puști de vânătoare și muștiucul se potrivea pe dinți. Era o armă fabricată conștiincios, cea pe care și-a dorit-o de când a ajuns în selvă. Kano întinse mâna, apucă sarbacana, scoase din tolba lui cu săgeți o dardă subțire, o înveli în bumbac moale și o duse la gură cu un gest iute. Înălță sarbacana, ținti spre bananierul cel mai îndepărtat și suflă scurt și sec. La cincizeci de metri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
pe care și-a dorit-o de când a ajuns în selvă. Kano întinse mâna, apucă sarbacana, scoase din tolba lui cu săgeți o dardă subțire, o înveli în bumbac moale și o duse la gură cu un gest iute. Înălță sarbacana, ținti spre bananierul cel mai îndepărtat și suflă scurt și sec. La cincizeci de metri distanță, darda se înfipse în inima mănunchiului de banane. Făcu un gest satisfăcut: — Place la om, admise el. Indianul arătă atunci spre fată, care stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
temea de asemenea să nu-l facă să nutrească ideea că nu se simțea atras de femei, fapt pentru care și-ar pierde respectul tribului. Intră în colibă și se întoarse cu macetele pe care le promisese ca plată pentru sarbacană. Indianul le luă, le studie tăișul și greutatea, le învârti în aer și afirmă satisfăcut: — Kano place... Se întoarse cu spatele și se îndepărtă printre hățișuri, dispărând dincolo de primii bananieri. Sora lui ridică atunci capul și-l privi drept în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
nu avea nevoie de explicații. Și cărțile. Și hamacul. Și o absolută, perfectă, infinită senzație de libertate. Apoi, într-o dimineață, s-a ivit pe neașteptate, ca întotdeauna, născut parcă din pământul de sub copac, cu picioarele diforme și lunga lui sarbacană. Arăta vag spre Nord-Est: — A venit omul alb, spuse el. Se așeză în fața lui, pe vine, ca de obicei. — Mulți? — Mulți. Întreabă-i pe albi de ce au venit. Nu vrem albi pe pământ yubani. — Eu sunt alb. Nu gândești ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
mici pungași prin taberele minerilor sau jefuitori de ferme - clătină din cap, convins. Nu. Yubani-i nu vor cădea niciodată în capcana asta. — Nu e vorba de nici o capcană. Și nu au nimic de făcut. Un pumn de războinici înarmați cu sarbacane nu se pot împotrivi civilizației. — Vă înșelați. Se pot împotrivi. Nu vă încredeți în ceea ce vedeți. Yubani-i, aici, nu fac două parale, dar mai încolo încep igarapés, mlaștinile și terenurile cu mangrove. Și acolo, sunt de neînvins. Nici huanga, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
dintotdeauna de partea binelui, și de aceea, de îndată ce se întuneca, strălucea în toate ungherele. Kano se îndreptă spre cea mai mare dintre colibe - o construcție gigantică ocupând mijlocul așezării -, îl rugă să aștepte și intră, lăsându-și afară lunga lui sarbacană. Neexistând nici uși, nici pereți, doar o mică distanță îi separa pe cei dinăuntru de cei rămași afară, dar își dădu seama că indienii care se strângeau în colibă nici măcar nu-l priveau, ca și cum un perete invizibil i-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
putea vedea, nici auzi, iar hotărârile lor rămâneau la fel de secrete, de parcă ar fi coborât în cea mai adâncă dintre catacombe. În același fel, dacă un proaspăt căsătorit voia să se desfete ziua în amiaza mare cu nevasta lui, trasa cu sarbacana un întins cerc magic în jurul colibei sale fără pereți și, din clipa aceea, putea să-și permită orice fel de excese, cu absoluta convingere că nu-i vedea nimeni. În fond, acest ciudat obicei nu era pentru un yubani decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
banane prăjite și începu să-și pregătească lunga călătorie la Santa Marta. De fapt, nu erau multe de pregătit. Un mănunchi de banane, nuci de cocos, guayabas și nuci de Brazilia, ceva iuca și manioc, hamacul și apărătoarea de țânțari, sarbacana, maceta, câteva piei și fluturi, și bani. Se duse la copacul învecinat, îndepărtă pământul de la rădăcină și dintr-o gaură scoase un borcan de sticlă închis ermetic. Înăuntru se afla toată averea lui - ceva mai mult de o mie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
deschis între indieni și albi. Dumneavoastră ați putea? — Dacă toți indienii ar fi yubani și dacă toată Amazonia ar fi mlaștinile și igarapés ale lor, ei ar învinge. Dar majoritatea triburilor sunt degenerate. Mulți nici nu mai știu măcar să folosească sarbacana sau să prepare curara. — Dar vor provoca multe daune. Aveți idee câți oameni din colonii, pescari sau misionari umblă singuri pe puzderia asta de râuri? — Încercați să mă convingeți că yubani-i nu trebuie să pornească la război? Ce pot eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
autoritate, nici nimic care să amintească obiceiurile civilizației, și doar codul elastic al garimpeiros avea o anumită valabilitate printre locuitorii așezării. În Vizavi, se putea circula liber cu macete, pistoale, arme de vânătoare, puști, chiar și cu arcuri, săgeți și sarbacane, și se trăia într-un autentic climat de „western“. În Santa Marta, totuși, armele erau strict interzise - chiar și maceta absolut obligatorie pe munte - și un polițist făcea de gardă în „port“ ca să amintească celor sosiți că trebuiau să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ambasador extraordinar și plenipotențiar al Națiunii Yubani...“ Era, într-adevăr, o frumoasă combinație. Un ambasador fără acte, pentru o națiune preistorică în pielea goală. „Poate că ar fi trebuit să fiu însoțit de Kano, cel cu picioarele diforme și cu sarbacana cea mai lungă, cel cu vârful penisului prins în talie, arătând lumii boașele lui mari atârnânde...“ Își privi pantalonii uzați, cămașa decolorată și bocancii enormi, gata să se desfacă în bucăți, și admise că, în fond, înfățișarea lui nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
din pricina ploii, focul nu ardea, patul de campanie era umed, iar Piá nu apărea. Repară acoperișul pe jumătate, aprinse focul, întinse hamacul, mâncă puțin, dormi prost. Cu primele raze de lumină, Kano era deja sub copac, așteptând răbdător, pipăind întruna sarbacana lui aflată mereu la îndemână. Unde este Piá? Încă n-a plecat... Îi trecu un fier prin inimă. Pentru un indian, „Încă n-a plecat“ înseamnă că n-a murit încă. Ce i s-a întâmplat? Sălbaticul ridică din umeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
regrete. E moartă și nu rămâne decât să uit. Va fi ca și cum n-ar fi existat niciodată... A doua zi, când i-a trecut beția, își reluă viața de unul singur; pescuitul în lagună, vânătoarea de fluturi și antrenamentul cu sarbacana pe care i-o vânduse Kano. Într-o zi, pe înserat, ecoul unui tunet îndepărtat sosi în zbor peste coroanele copacilor, sub un cer albastru fără nici un nor. Acestui tunet îi urmă altul și un al treilea și apoi cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]