43 matches
-
îi stă bine unui artist refractar la rețeta comună a controversei, ilustrînd excepția pamfletarului care "nu se mai înfruntă cu adversarul într-un același plan al disputei, precum polemistul, și nici în numele unei logici universale a valorilor, ca în cazul satiristului". Neposedînd un mandat obștesc, ergo automandatat, "pamfletarul nu se mai plasează, practic, nicăieri" decît în impulsul propriului eu. Se cade a vedea într-o asemenea autoexcludere orgolioasă rădăcina sediției argheziene, în care se intersectează condiția dată de "dezmoștenit" cu osîrdia
Pamfletul arghezian (I) by Gheorghe Grigurcu [Corola-website/Journalistic/14624_a_15949]
-
avut o influență foarte mare asupra romantismului. În Anglia, cafenelele și presa în curs de înflorire au stimulat critica politică și socială, precum comentariile urbane ale lui Joseph Addison și Sir Richard Steele. Jonathan Swift și Alexander Pope au fost satiriști conservatori cu o mare influență. Teoriile lansate de Locke cu privire la învățarea prin percepția senzorială au fost dezvoltate în continuare de către David Hume. În Germania, universitățile au devenit centre ale Iluminismului (Aufklärung). G. E. Lessing a lansat o religie naturală a
Iluminism () [Corola-website/Science/298728_a_300057]
-
a lui Thallus. Există o referință la faptul că Thallus a scris despre evenimente ulterioare anului 109 î.e.n. Iulius Africanus, scriind în jurul anului 221 e.n., în timp ce scrie despre crucificarea lui Isus îl menționează pe Thallus astfel: Lucian din Samosata, un satirist din Siria din al doilea secol al erei noastre, scrie în limba greacă: Celsus scria în jurul anului 180 o carte contra creștinilor, care este azi cunoscută numai datorită respingerii ei scrisă de către Origen. Se pare că Celsus îl acuza pe
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
Moritz Moszkowki () a fost un pianist și compozitor german - evreu. Fratele său, Alexander Moszkowski a fost un faimos scriitor satirist în Berlin. El aparține școlii Schumann. Ignacy Paderewski a spus: ”După Frederic Chopin, Moszkowski înțelege cel mai bine cum să scrie pentru pian, iar scrierile sale includ toată gama tehnică de la pian”. Deși este mai puțin cunoscut astăzi, el era
Moritz Moszkowski () [Corola-website/Science/329729_a_331058]
-
(s-a născut în 1960 în Gümüșhane, Turcia) este un romancier turc, scriitor de nuvele, satirist și dramaturg. S-a mutat la Istanbul cu familia la vârsta de nouă ani. După ce a absolvit arhitectura la Universitatea Tehnică din Istanbul, s-a dedicat scrisului. El a realizat creații literare în toate domeniile, incluzând eseuri, articole, critică, piese
Hikmet Temel Akarsu () [Corola-website/Science/337196_a_338525]
-
datorită tonului general de satiră din prima jumătate a simfoniei. Deoarece subiectul din baletul lui Stravinski urmărea metodele învechite ale unei păpuși animate ar fi reflectat observațiile sale cu privire la aspectele mecanice ale comportamentului uman și s-a aplicat direct la satiristul din el. "Petrușka" nu ar fi fost singura sa influență. Ideea că ființele umane ar fi mașini sau marionete era o temă foarte la modă. Exemple muzicale includ "Pierrot Lunaire" de Arnold Schoenberg și "Wozzeck" de Alban Berg, două lucrări
Simfonia nr. 1 (Șostakovici) () [Corola-website/Science/332922_a_334251]
-
a fost sursă de inspirație pentru mare parte din opera sa (ca în "Catedrala Tintern"). "A doua generație" de poeți romantici îi include pe Lordul Byron, Percy Bysshe Shelley, Mary Shelley și John Keats. Byron era însă încă influențat de satiriștii secolului al-18-lea și a fost probabil cel mai puțin 'romantic' dintre cei trei. Iubirile sale cu un număr considerabil de femei importante și căsătorite ale vremii au fost tot o modalitate de a-și demonstra opoziția față de ipocrizia înaltei societăți
Literatură engleză () [Corola-website/Science/297762_a_299091]
-
a fost lansat in iunie 2015. Florence Leontine Mary Welch s-a născut pe 28 august 1986, în Camberwell, Londra. Ea este fiica lui Evelyn Welch, o profesoară americană și a lui Nick Welch, director de publicitate. Florence este nepoata satiristului Craig Brown și a fostului redactor-șef adjunct de la The Daily Telegraph, Colin Welch. Florence a fost școlită la Thomas's London Day School, urmând mai apoi să ajungă la Alleyn's School, din sud-estul Londrei. În timpul școlii, Florence a
Florence Welch () [Corola-website/Science/329202_a_330531]
-
autor italian. Figurile literare moderne, laureați ai Premiului Nobel pentru Literatură sunt poetul naționalist Giosuè Carducci în 1906, scriitoarea realistă Grazia Deledda în 1926, dramaturgul modern Luigi Pirandello în 1936, poeții Salvatore Quasimodo în 1959 și Eugenio Montale în 1975, satiristul și dramaturgul Dario Fo în 1997. Teatrul italian își trage originile din tradiția romană, la rândul său puternic influențată de cea grecească; ca și multe alte genuri literare, dramaturgia romană a tins să adapteze și să traducă din cea grecească
Italia () [Corola-website/Science/296633_a_297962]
-
(28 aprilie 1874, Gitschin, Republica Cehă - 12 iunie 1936, Viena, Austria) a fost un eminent scriitor și ziarist austriac, poet, eseist, dramaturg și pamfletar. Este cel mai apreciat satirist de limbă germană al secolului XX, atacurile sale vizând presa, cultura și politica, atât germană cât și austriacă. De un succes deosebit s-au bucurat lucrările sale, "Literatura demolată" ("Die demolierte Literatur", 1897) și "Ultimele zile ale omenirii" ("Die letzten
Karl Kraus () [Corola-website/Science/312520_a_313849]
-
Białymstok), apoi la Universitatea Warmińsko-Mazurski, Secția Umană din Olsztyn. În anul 2009 a început din nou să predea la Universitatea din Varșovian, Secția de Lingvistică Aplicată. S-a făcut cunoscut de asemenea în calitate de editor al „Operelor alese” poetice ale cunoscutului satirist Janusz Szpotański, în privat prietenul său, pentru editura londoneză Plus (editura poloneză din anul 1990, editura digitală în anul 2010 http://monika.univ.gda.pl/~literat/szpot/index.htm). Întreaga bibliografie a muncii sale până în anul 2001 (259 poziții) este
Zygmunt Saloni () [Corola-website/Science/329426_a_330755]
-
Ambrose Gwinnett Bierce (24 iunie 1842 - 1914?) a fost un editorialist, jurnalist, scriitor și satirist american. Este cunoscut în special pentru creația sa "An Occurrence at Owl Creek Bridge", cât și pentru dicționarul satiric "Dicționarul diavolului". Vehemența sa ca și critic, mott-ul său „Nimic nu contează” și viziunea sardonică asupra naturii umane reliefată în scrierile
Ambrose Bierce () [Corola-website/Science/314882_a_316211]
-
Samuel Langhorne Clemens (n. 30 noiembrie 1835 - d. 21 aprilie 1910) , cunoscut sub pseudonimul literar , a fost un scriitor, satirist și umorist american, autorul popularelor romane „Aventurile lui Tom Sawyer”, „Prinț și cerșetor”, „Aventurile lui Huckleberry Finn” și „Un yankeu la curtea regelui Arthur”. În ciuda problemelor sale financiare, Twain a fost renumit pentru umorul și buna sa dispoziție, datorită cărora
Mark Twain () [Corola-website/Science/304188_a_305517]
-
provocare a legitimității sale nu izvora din vreo presiune de democratizare, ci de la încercările iacobine de a ridica o armată și de a reinstala monarhia Stuart. Așadar, în ciuda periodicelor manifestații populare și a celor mai pozitive eforturi ale intelectualilor și satiriștilor, principalele preocupări politice ale vremii constau în politica externă și imperială. Abia la sfârșitul secolului XVIII a început să se clarifice faptul că stârpirea corupției la nivel instituțional a fost o premisă a continuării legitimării ordinii sociale existente. Un nou
Corupţia politică : înăuntrul şi în afara statului-naţiune by Robert Harris [Corola-publishinghouse/Administrative/932_a_2440]
-
urmă. Pamfletul rămâne, astăzi, din perspectivă jurnalistică, un act justițiabil care se organizează artistic în jurul unei intenții punitive. Polemistul declanșează atacul, gândind o strategie coerentă și vizând o finalitate concretă și pragmatică: impunerea propriului punct de vedere. Pamfletarul (ca și satiristul) urmărește să dezvăluie, să descalifice, să flageleze sau să aseptizeze un teritoriu pe care senzorii săi îl percep ca fiind imund, uzând de mijloace caricaturale, de procedee specifice satirei (umor negru, ironie, sarcasm ș.a.). Arhetipurile homo polemicos și homo ludens
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
atunci când e situată în proximitatea satirei și a parodiei, de care se diferențiază prin anumite particularități. Astfel, satira presupune o ofensivă nedisimulată, direct și explicit asumată, pe când ironia presupune tocmai disimularea atacului sub masca diasirmului, a antifrazei, a litotei etc. Satiristul are intenția de a-și flagela public victima, ca o măsură punitivă exemplară de a deconspira și eradica răul, pe când ironistul vizează o discreditare camuflată a țintei, ca joc al inteligenței și expresie a gratuității artistice. Ambiguizând mesajul, ironistul pretinde
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
enunțării și, implicit, statutul enunțiatorului în realitatea obiectivă (ca scriitor), dar și în realitatea textuală (ca pamfletar, deci locutor susceptibil de a ataca subversiv). În plus, trebuie să aibă disponibilitatea emoțională de a participa cu fidelitate la jocul artistic. Mesajul satiristului este tranzitiv, iar expresivitatea sa rezidă în violența nudă a limbajului. Diferența dintre ironie și parodie este cu mult mai subtilă, dat fiind că ultima ar reprezenta un caz particular al primei. După Marian Popa "parodia e imitația caricaturală a
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
unei forme, ironia, imitația caricaturală a unei idei"48; așadar, dacă e să admitem aserțiunea ca fiind valabilă, referentul ar putea face diferența. Efectul parodiei este amuzamentul, ilaritatea sau caraghioslâcul (la Arghezi, de multe ori savant) care se adaugă șarjei satiristului sau acțiunii subversive a ironistului, pentru că atât parodia, cât și ironia sau satira sunt surse ale artisticității în textul polemic sau pamfletar. După Jankélévitch, parodiei i-ar corespunde umorul buf și burlesc, precum și o transparență grotescă: "[...] parodia în stil mare
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
principialității. Aici, dubla semnificație a discursului, pe de o parte, aforistică, deseori cu accentele unei omiletici personalizate un melanj între componenta sentențioasă și/sau sapiențială, sprijinită pe morala creștină, exemplul biblic pilduitor sau referința autobiografică susceptibilă de a fi atribuită satiristului în calitatea sa de critic al moravurilor -, iar pe de altă parte, estetică, aparținând moralistului-creator care, cu fiecare enunț, caută să se redefinească în raport cu lumea exterioară a valorilor, semnalându-și prezența singulară. Înțelegem, prin acest din urmă aspect, esența a
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
transparență contextuală și, implicit, o decodare neviciată a mesajului. Recurgând la scrisoarea deschisă, autorul fixează, din start, conduita schimbului polemic într-o confruntare pe care o susține realitatea evenimențială (bazată exclusiv pe fapte), și nicidecum fantezia pamfletarului și/sau revolta satiristului. Dialogismul scrisorii deschise rezidă, la nivelul suprafeței textuale, în însăși natura interpelatorie a unui discurs explicit orientat către cei doi destinatari: adversarul, în mod direct și indicat ca destinatar particular (Angenot), iar lectorul, ca destinatar secund, indirect prin actul publicării
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
bătaia inimii șovăind la alt guvern și la alte două guverne"161. E evident, în acest caz, că adresarea directă, la persoana a doua singular, e numai o modalitate de punere în scenă a unui discurs cu doi actanți principali: satiristul și publicul. Adversarul e doar o categorie care face obiectul satirei, o voce personificată în discursul ficțional. Imponderabilitatea lui modifică întrucâtva schema actanțială susceptibilă de a deveni bipartită. Uzând de pattern-ul scrisorii, instanța auctorială devine ea însăși personaj în
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
justifică agresivitatea pamfletului prin memorabila sa redefinire: "pumnul profetului iritat de râvna de stăpânire a stupidității". Arghezi trimite de nenumărate ori la un simbolism al torturii fizice, ca o pedeapsă extremă, dar justificată aplicată lumii descentrate, aici rolul fiind al satiristului, dar și ca o intervenție ludică, prin care verbul magic transfigurează realitatea, demontând-o și remontând-o în imaginarul poetului și, în egală măsură, al pamfletarului. În spațiul publicistic arghezian, poetica agresivității, ca expresie fundamentală a unui reflex polemic funciar
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
tălpile sănătoase, Rusia va urma să apere ortodoxismul episcopilor ei imbecili și beți", prima parte metaforizată sugerează, discret, atitudinea germanofilă, iar ultima exprimă, tranșant, sentimentele rusofobe ale polemistului, în concordanță cu restul articolului. Polemistul atacă uzând cu predilecție de armele satiristului ori de câte ori obiectul acțiunii polemice nu este clar delimitat sau definit, ori de câte ori revolta este exprimată prin observații, reflecții cu caracter general sau când vehemența acuzațiilor atinge cote incendiare, reflectând solitudinea subiectului vorbitor în luptă cu "răul", ori de câte ori adversarul se "topește" în
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
clar delimitat sau definit, ori de câte ori revolta este exprimată prin observații, reflecții cu caracter general sau când vehemența acuzațiilor atinge cote incendiare, reflectând solitudinea subiectului vorbitor în luptă cu "răul", ori de câte ori adversarul se "topește" în anonimatul unei întregi categorii umane. Pentru că satiristul sondează tipologii, creionează portrete alegorice: "licheaua", "lingăul"196, "năpârca"197 etc., în care sinecdoca polemică (în sensul propus de Marc Angenot, ca substitut cu o accentuată conotație peiorativă) evidențiază transferul negativului sancționabil asupra unei categorii. Agresivitatea lexicală rezidă și în
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ample cu substrat polemic, în varianta basmelor parodice sau a Cronicilor (sentimentală, fantezistă, fantastică), Caragiale se exersează în identificarea și diagnosticarea reflexelor deviant-rizibile ale unei lumi răsturnate, de care nu se desparte moralizator, pentru a o denunța (cum ar proceda satiristul, prin excelență), ci pe care și-o asumă, în mod solidar-creator. Arghezi, așa cum am văzut, se situează în contiguitatea comică a ilustrului său contemporan și predecesor, însă există câteva aspecte (alături de cele deja menționate, și anume modalitatea comică dominantă, parodică
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]