1,075 matches
-
sta să se rupă și ne făcea să avem o înclinare puternică deasupra bordului. Valurile scăldau puntea. Hai! Pe măsură ce urcam și zorii se apropiau, Parisul se desfășura dedesubtul nostru, val după val, până la orizont. Tălăzuire abruptă de zinc pe care scânteiau câteva statui de aur, dom, geniu, cai înaripați. Clopotnițe, Saint-Germain foarte aproape, lângă care le-am tras o mamă de bătaie fasciștilor occidentali, în ’68, când li s-a năzărit să facă o manifestație de susținere a fantoșelor din Vietnamul
Tigru de hârtie(fragment de roman) by Elena-Brândușa Steiciuc () [Corola-journal/Journalistic/14181_a_15506]
-
a unor confrați. Tot Jiøí Na ëinec îmi face cunoștință cu gazda acestei neobișnuite biblioteci. Jiøí Gruntorád, el însuși un personaj descins parcă dintr-un roman de Milan Kundera sau Ludvík Vaculík, bărbos și cu ochii de un albastru intens, scînteind de maliție, îmi arată cu precădere piesele umoristice, uneori licențioase, din fabuloasa-i colecție. Îi place să-și surprindă vizitatorul, mai mult decît să-l impresioneze. A fost, totuși, unul dintre cei mai activi și mai tenace agenți ai culturii
Cu Jiøi Gruntorád despre 10 000 de tipărituri clandestine by Doina Jela () [Corola-journal/Journalistic/13389_a_14714]
-
stelele stau să răsară („umezi pe bolta senină”). Parfumuri suave răzbat vegetal, de ici-colo. Șoapte, strîngeri de mînă... Bănci pe care tineri necopți își ascut armele amorului: mă rog, e confuzia la modă între spațiul public și cel privat. Lacul scînteie luminile orașului și leagănă umbrele copacilor. Un șuierat de mierloi întîrziat, cîteva ciripituri de vrăbii pregătite de culcare completează tabloul... Dar deodată, dintr-o latură, de undeva, de sub o umbrelă pe care n-o observaseși la timp, din preajma unor mese
Dreptul de a asculta greierii by Mihai Floarea () [Corola-journal/Journalistic/13522_a_14847]
-
la Sfântul Mucenic Varlaam, III, în vol. Predici la sărbători împărătești și cuvântări de laudă la sfinți, p. 492) „Cu cât se veștejea mai mult mâna mucenicului, cu atât voința îi era mai înflăcărată, întrecea în strălucire chiar jăratecul cărbunilor, scânteia mai tare decât cărbunii. Că ardea înlăuntrul lui focul cel duhovnicesc, care-i cu mult mai înflăcărat decât focul acesta material. De asta mucenicul nu simțea văpaia aceasta din afară, pentru că înlăuntrul lui ardea focul cel tare arzător și cu
Martirii – biruitori ai suferinței prin credință – Despre martiri și martiriu – by Diac. Dr. Liviu PETCU [Corola-journal/Science/157_a_163]
-
care heruvimi vulturești l-au tăiat cu aripile. 5. Ori drum îngust, ori eternă apă, tălpile mele plutesc la fel prin timp. Piatră sau cenușă, oricum ai fi, la fel vezi moartea. Rânjetul sau lacrima mea, peste toate, încearcă să scânteieze cuvinte, piatra și cenușa amarnic le-ndoaie, încearcă să scânteieze cuvinte. Eu stau la hotarele morții ca azi după ieri. De ieri nu pot vorbi decât bătrânii și piatra care i-a văzut. 6. Speranța într-un trup și un
Poeme din deceniul opt by Ioan Lascu () [Corola-journal/Imaginative/4071_a_5396]
-
drum îngust, ori eternă apă, tălpile mele plutesc la fel prin timp. Piatră sau cenușă, oricum ai fi, la fel vezi moartea. Rânjetul sau lacrima mea, peste toate, încearcă să scânteieze cuvinte, piatra și cenușa amarnic le-ndoaie, încearcă să scânteieze cuvinte. Eu stau la hotarele morții ca azi după ieri. De ieri nu pot vorbi decât bătrânii și piatra care i-a văzut. 6. Speranța într-un trup și un suflet toate ale ei, speranța întrupată și însuflețită, să nu
Poeme din deceniul opt by Ioan Lascu () [Corola-journal/Imaginative/4071_a_5396]
-
Traian Ștef Poate ar trebui să vorbesc mai mult Simt cum se fac în mintea mea depozite Din cuvintele folosite de alții Și nu știu cînd să le dau la o parte Cum nu mai scînteiază Cînd să le arunc peste bord Cum se lipesc ca negii de neuroni Poate dacă aș vorbi mai mult mi-ar ieși Pe gură pe nas pe urechi prin ochi Prin buricele îngroșate ale degetelor Să înjur să pomenesc toți
Litera A by Traian Ștef () [Corola-journal/Imaginative/5764_a_7089]
-
petrece doar în vise. Anghel Furcilă, înzdrăvenit pe de-a-ntregul, chipeș ca un flăcău, vioi și cu chef, sălta de pe vârful unui picior pe altul, abia atingând pământul, ajutat de un ciomag cu totul și cu totul de aur, care scânteia, în bătaia lunii, uimitor. La puțin timp după asta, unii se jurau pe ochii din cap, că în salturile sale, el se mai folosea și de o pereche de aripi albastre. Acestea învăpăiau aerul neclintit al înserării cu un nimb
Reîntâlnirea cu zmeul by Ovidiu Dunăreanu () [Corola-journal/Imaginative/6627_a_7952]
-
Mancovschi, în Caractere, București, Ileana, 1997, p. 126), în Biografii comune, omologii lor rurali se dezlănțuie în toată grandoarea stupidității lor ideologice; luați la întrebări, țăranii proletarizați se disting printr-o mîndrie debilă a limbajului curent, filtrat de sloganurile tip Scînteia (lectura unică și deci preferată a “glimbocanilor”). Pensionarul Cioarcă Ion afirmă că “deține” vîrsta de 52 de ani (p. 7); veterinarul Naslău Pavel se declară “pensionist de boală”, incapabil de a se “substrage de la treabă” (p. 17), iar laminoristul Vasile
Alexandru Monciu-Sudinski: biografii comune ale comunismului by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13165_a_14490]
-
tirul s-a potolit. Cîmpul povîrnit de la poalele zidului era presărat cu mii de morți sau muribunzi și, la căderea întunericului, cei care se mai puteau mișca au stivuit cadavrele ca să-și facă adăposturi. În toată acea noapte aurora a scînteiat irizînd culori fantomatice pe cerul nordic. Acest fenomen atît de rar a fost considerat un semn divin de către oamenii și de o parte și de cealaltă a frontului, care se întreceau să găsească pe cineva în stare să le explice
Charles Frazier: Cold Mountain by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/13248_a_14573]
-
Inman orbului a fost faptul că, oricît s-ar fi străduit, imaginea frontului din acea noapte nu-l părăsea, ba, dimpotrivă, i se instalase într-un vis recurent, care-l vizitase mereu în timpul zilelor petrecute în spital. În vis, aurora scînteia și peste tot zăceau risipite ciozvîrte însîngerate - brațe, capete, picioare, trunchiuri - care se împreunau și se reînchegau în cele mai monstruoase trupuri, alcătuite din părți desperecheate. Șchiopătau, se rostogoleau, se tîrau pe picioarele lor șubrede, pe cîmpul întunecat, ca niște
Charles Frazier: Cold Mountain by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/13248_a_14573]
-
cioplitorul, vezi că nu-s consecvenți, se agită, sînt moi etc. Așa că poporul trebuie condus spre elogiul mitocanului. (Pe care îl susținea în urmă cu vreo opt ani Răzvan Teodorescu la televizor, în timp ce-o rază de reflector îi scînteia în păr.) Lenin n-a murit. Deși emulatul său Iliescu care cînd apare soarele răsare tocmai s-a întunericit. Și lumea se bucură ca proasta; cine-s cîștigătorii? Niște intelectuali. Aici se ivesc neclarități. Mulți din PSD, guvern, jacuzzi sînt
Creierul națiunii by Răzvan Petrescu () [Corola-journal/Journalistic/11760_a_13085]
-
mesajul ideatic în sine, pe care creatorul nu urmărește decât să îl comunice, dobândește un sens, cel așteptat de autorul lui, doar scos din ascunzișurile latente ale limbii, care îl tăinuiesc, precum perla extrasă din scoică. În solara lumină, aceea scânteiază. În aceeași lumină, elegia cântă. Nevăzută, cosmică liră. Să ne mai întrebăm de ce mitul lui Orfeu, de oriunde va fi venit bardul, s-a născut în Grecia? * Profesor de limba și literatura greacă veche la Catedra de Filologie Clasică a
Lira greacă by Liviu Franga () [Corola-journal/Journalistic/12941_a_14266]
-
ce-o privește pe ea, de lumânare? Un editor explică chiar astfel:”Înăuntru, visătoarea, Începând să se dezbrace, suflă În lumina lumânării și o stinge. Afară, ochii iubitorului În Întuneric, sub stelele care pâlpâie prin ramurile arborilor, sub luna care scânteiază trist, În ferestrele Întunecate, tristețea fiind a sufletului osândit să fie singur.” Nu știu cât de convins este dl. editor că acesta ar fi un poem al tristeții: mai degrabă dânsul reia un șablon, zicându-se Îndeobște că poezia de dragoste eminesciană
Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Science/76_a_311]
-
a celei sociale, aducând multitudinea de catastrofe. Oricât ar vrea omul să ducă o viață pur simțuală, rezumându-se la trăirea ei doar la nivel animalic, totuși ceva arde în adâncurile inimii lui, înăbușit, dar arde, pentru că în om este scânteia din flacăra iubirii lui Dumnezeu, este dorul omului după Acesta, chiar dacă omul este despărțit de El prin păcat. Sfântul Grigorie Teologul spune în acest sens: „În calitate de pământ sunt legat de viața pământească; însă eu fiind și o părticică dumnezeiască, port
Doctrina despre păcat în scrierile filocalice. In: Editura Teologie și Viaţă by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/136_a_139]
-
arhicunoscut, banal, tern, parcurs zi de zi, o așchie oarecare acoperită de praf, un fragment insignifiant, fără formă, pe care, de altfel, l-ar fi putut ridica orice trecător mai puțin grăbit. Privit însă la lumina soarelui sau a lunii scânteiază divin. Și atunci înțelegi că ții în mână nu o schijă anonimă, fără valoare, ci un inel de aur făurit, poate, de zei - în mod sigur de zei - la începutul lumii: Inocența. Când în 1965, cel ce iscălește amintirile de
Antologia inocenței - ediție nouă by Iordan Chimet () [Corola-journal/Imaginative/12161_a_13486]
-
ca pe niște cupe pline cu un lichid nespus de prețios" o dulcoare!" purtîndu-ne, cu grijă, în mîini" ducîndu-ne precauți fețele cu obrajii împalidați de plăcere, punîndu-le alături, potrivindu-le, parcă disperați de nerăbdare, buze despicate peste buze" cu dinții scînteind feroce, feeric" în jocuri de artificii prea repezi, de curcubeie clănțănind cristalin-reptilin, duios-crocodilic" haț-haț!" și-acum uite-așa: io pup barbia ta, tu pupi nasul meu!" io pup nasul tău, tu pupi bărbia mea" nu-i nostim? Ea fulgerîndu-și trupul
Băi, să nu mori, că te omor! by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12697_a_14022]
-
roabe căderea tânguind-o în genune prin vârf de suliți alte-s albine lucrând în noi obârșia și ceara până atârnă dijma cât povara: mormântul meu înmormântat în tine. Jos înnecată-n umbra ei femeia înlăcrimată cere îndurare simțind înalte tunetul scânteia scânteia/fiu în greaua lui strânsoare bătând suav cu gingașe picioare /măsura într-o vecinică baladă/ ca o ninsoare pe pământ să cadă vestirea Domnului la mic și mare că fiul cu femeia lui o dată ne va urma pe căile
Poezie by Horia Zilieru () [Corola-journal/Imaginative/12466_a_13791]
-
ei era tuns băiețește și firele răzlețe aveau reflexe violete. Lângă pantofii ei cu tocuri înalte aștepta câinele Astero nerăbdător, dând din coadă pentru fiecare invitat. Am intrat cu toții în sufrageria mare unde era un șemineu cu un foc jucăuș scânteind vesel. Lângă sobă ședea Zoltan, într-un balansoar, absent, cu așteptarea ca scop al vieții. Ni s-au servit imediat: ceai, cafea, prăjituri și tartine foarte bune. Sosiseră mulți oaspeți englezi, cunoscuți de la primul Festival al ghioceilor. Toți iradiau o
Logica visului by Gabriela Melinescu () [Corola-journal/Imaginative/14173_a_15498]
-
de șarpe boa cu dinți ferăstrău domnița poesie continua să facă rondul matinal cu pași fermi de cristal mă privea pesemne din cînd în cînd cu obrazul ei fără ochi și mă încuraja să rezist în picioarele ei saboții albaștri scînteiau de-a dreptul divin și pe trupul ei la distanțe egale de plexul solar sediul peștera străveche ale sufletului creșteau două ceasuri imense cu timpul sfîrîind cum fierul încins azvîrlit în delir peste trupul de carne * ea a venit plutind
Poezii by Nicolae Tone () [Corola-journal/Imaginative/14694_a_16019]
-
când trufașă, când umilită. O văd și acum pe Alice Voinescu cu pălăria neagră, brodată din pai, acoperindu-i omătul părului și cu zâmbetul său extatic, ducându-și mâinile la pieptul împodobit cu o dantelă albă, prinsă cu broșa care scânteia. Era înecată de emoția pricinuită de culmile platoniciene ale versurilor. V. Voiculescu citea versurile fără emfază, cu vocea lui rece care se modula ca un fir de ață răsucit în arabesc. Vladimir Streinu masca adâncul răscolit al ființei sale citind
Ultimul mag, poetul Vasile Voiculescu by Cornelia Pillat () [Corola-journal/Imaginative/14749_a_16074]
-
cel mai greu somn, Cel al cenușii devenit veghere și gardă. Deschide-te, rană, atunci când strig - Sesam! Umbrei rugului rămasă pe acest dictam, Căci Dumnezeu în timp ce ne privește vrea să ardă. 24 oct. 2003 * 1 Străin printre străini, aur nocturn scânteind, Rege printre străbuni, rătăcesc gol Către ceea ce se urzește. Unde am încă un Regat? Giuvaerul În mijlocul coroanei. Neant Ce îmi dă viață pentru a mă face origine. Acolo sunt oglinda în care Dumnezeu Se privește și mă răsfrânge. Ochi din
Poezii by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/10900_a_12225]
-
asta. Se apleacă în față, lăsându-și greutatea pe palmele sprijinite de pervaz, și jubilează dinaintea peisajului pustiu și clar. Vederea lui - care a fost întotdeauna bună - pare a i se fi ascuțit și mai tare. Observă fragmentele de mică scânteind în dalele scuarului, excrementele porumbeilor pe care distanța și frigul le-au întărit, preschimbându-le în ceva aproape frumos, cum ar fi niște pete de zăpadă. Îi plac simetria stâlpilor negri de fontă și umbrele lor și mai întunecate, rețeaua
Ian McEwan - Sâmbătă by Dan Croitoru () [Corola-journal/Journalistic/10336_a_11661]
-
Măsurat exact, fiecare mormînt se alătură altuia și nici unul dintre ele nu are voie să se evidențieze într-un mod nepotrivit. Rîndurile erau perfect drepte, fiecare cruce de mormînt era lucrată din același lemn vopsit în alb, astfel încît cimitirul scînteia de departe în soarele camuflat de nori al acelei dimineți, precum o pădurice sommnoroasă de mesteceni. Iar pe fiecare cruce de lemn se putea citi același verset încrustat cu litere negre și aurii: Odihnească-se în pace!"
De la biserica la cimitir by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10121_a_11446]
-
opune acestui baroc ciclopic scutul său ce se rupe ca o foaie de hârtie și... până și chivăra voinicească pe fruntea-i se pleoști ca o broască... Moment greu pentru monarhicescul pretendent la tron: Nasul îi fuma și ochii/i scânteiară, Și-apucându-l de cap amețeală, Căzu pe un picior, dar venind iară La sine-și, de jos se scoală Lui Bălăban urechiușa-i sboară. Tandaler atacă, tacă, atacă... - (cum recomandă Malraux: Attaquer, attaquer, attaquer toujours, quelle délivrence! - să ataci, să ataci
Caftane si cafteli by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/10137_a_11462]