93 matches
-
în cea mai nemijlocită, atuncea când predă vorbe cari imită și zugrăvesc sunete nearticulate. Fiecare limbă posedă astfel de espresiuni, în care sunetul articulat reflectă tonuri nearticulate auzite de ureche și ne însemnează astfel imitativ întreaga impresiunea a lor (ciripește, scârție, foșăie, urlă, fâșâie, șuieră). Însă aceste espresiuni aparțin începutului limbelor; omul, care caută a reda prin sunetul articulat întreaga abondanță a impresiunei, își îndreaptă sub presiunea acestui stimul atențiunea sa asupra acelor obiecte cari, prin sunete auzibile, nearticulate îl silesc
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
unul din localnic peste ceafă în fața soțiilor și copiilor lui, Jonathan înțelege că nu poate continua așa. Poposește în noaptea aceea la umbra unui copac impunător. După ce însoțitorii au adormit, se așează pe scaunul său din lemn cu pânză care scârție și încearcă să gândească. Știe că a ajuns la capătul unui drum. O simte ca pe un șoc, ca și cum ar sări de pe un panou înalt și ar atinge cu palmele fundul unui bazin gol. De ce ar face asta? Pe măsură ce trec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Editura Plumb, Bacău, 1994). 13 decembrie 2012 Alerg În gol. Iar mâine trebuie să o iau iarăși la drum, de data aceasta la Hangani, la Înmormântarea „mămucăi“ Dinuța. 14 decembrie 2012 Am plecat la 6,50, pe un ger de scârția zdravăn zăpada sub ghete. Doina a zis că la Onești erau -18ș C și cred că În jur de -20 erau și la Bacău. N-am avut cum să verific, dar am intuit că e mai rece decât ieri și
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
care trece în vitezè, așteptând tulburat sè disparè și ultimul vagon, Apoi, întorcându-mi din nou capul spre locul în care șezuse ea, jos, la picioarele mele, constat cu amèrèciune cè acolo nu mai e nimeni, întrebându-mè, în timp ce trenul meu, scârțiind din toate încheieturile sale de fier, se pune încet în mișcare, întrebându-mè dacè nu mi s-a nèlucit totul, Teama de a privi spre bancheta pe care stètuse nebună, ca și cum ar fi lèsat acolo ceva din substanță trupului ei înfiorètor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
ul!”. De atunci exista întrebarea clasică: ”Student la Hidro sau la Universitate?”... -Mda. Se vede un sat în dreapta.Unde aterizăm? -Pe terenul de fotbal.E acoperit cu zăpadă. După aterizare Licu îl conduse pe Dan pe un drum forestier. Zăpada scârția de ger. -E o casă izolată? se interesă Dan. -Dintr-un anumit punct de vedere.Drumul principal trece prin sat și e mai lung,dar eu utilizez o scurtătură.Nici localnicii n-o cunosc... Țin minte că mă aflam într un
BANCHETUL CUGETĂRILOR by Eugen - Nicuşor Marcu [Corola-publishinghouse/Imaginative/1594_a_2966]
-
zbor, pe gene s-așează sclipiri astrale și privirea se-ncarcă cu-n tainic fior. Amintirea trezește doruri uitate și valuri ciudate mă-nvăluie ușor, te simt lângă mine deși ești departe și-n gură-mi vine un gust acrișor. Vântul scârție ușor un oblon ruginit și liniștea se frânge-n fărâme pe jos, iar streașina picură-n stropi de argint secunde, asemenea unui uriaș vânjos. O rază de soare s-ascunde de nori și altele o urmează-n tăcere, astăzi alunecă
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
nori contra mării... ș-armia-i neagră, Ruptă pe-ici pe colea de-a soarelui roșă lumină, Șiruri lungi fug repede grei pe cerul cel verde. Și netezindu-și barba trece prin ei uraganul Dus de fulgerătorii cai în bătrâna căruță, Care scârție hodorogind de-ai crede, că lumea Sta să-și iasă din vechile-i vecinice încheeture. - Groaznic s-a îmbătat bătrânul, soarele zice; Nu-i minune - a băut jumătate d-Oceanul Pacific. Rău îi mai îmblă prin pîntece-acum băutura amară. Însă-s
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
țintă Și ascultam la vorba-i ca la o rugă sântă; Trăiam în lăutarul cel orb și plin de zile - Care scoțând căciula o-ntinde după mile Și-apoi șezând pe-o piatră ce stă-n mijloc de cale Și scârțiind din scripcă dulci sunete de jale Spune la cei ce nu văd în cântec bătrânesc Icoanele ce-n sufletu-i, ca-n paraclis trăiesc; Trăiam în doina trist-a voinicului de munte, În visul țărei drage, în stîncele-i cărunte, În
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
s-a oferit să scoată el albia și să-ntindă rufele pe sârmă. Îi plăcea că, de cum le-ntindea, moi și aburinde, ele se întăreau de la ger și se lipeau, de parcă erau de piatră și, dacă voiai să le desprinzi, scârțiau ca ușile neunse. N-avea răbdare să stea locului și-i spuse maică-sii că o să meargă la Jacques, să-i ducă mamuții pe care i-a promis. Îi arătă și ei desenul din Universul ilustrat, iar ea râse de
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
pe șoseta de lână. Era negru. Cât urcase de-a lungul șoselei dăduse peste mulți cosași care stăteau În praf. Erau negri cu toții. Nu erau cosași din aceia mari, cu galben și negru sau roșu și cu aripi negre care scârțiau când zburau. Ăștia erau cosași obișnuiți, doar că erau negri ca cenușa. Fără să fie conștient de asta, Nick se tot Întrebase În timp ce mergea ce-o fi cu ei de arată așa. Acum Însă, cum Îl privea morfolindu-i șoseta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
uitat în fața casei, deși nu ne mai leagă de cer, nici umbră nu mai face; tace, acoperit cu dopuri de cer, cu soare și cu lună închis într-o carapace. Dar el există acolo și pe-n serate, îl aud scârțiind din brațele spânzurate de trup, slabe și neputincioase. Ca o cetate stă mărturie a unor vremi ce n-or să mai vie. * * * Au trecut ani mulți de când bucuriile s-au desprins de undeva de sus, de undeva de jos, până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
mai dansau uneori la lumina felinarelor, pe podeaua din lemn tare, și ajunse la doc, unde lumea ieșise să Înoate. Erau cu toții la celălalt capăt al docului. În timp ce mergea pe scîndurile negeluite, Înălțate mult deasupra apei, auzi cum trambulina lungă scîrție de două ori În semn de protest, și apoi o bufnitură-n apă. Valurile mici se ciocneau de piloni. „Ăsta tre’ să fi fost Untură“, se gîndi. Kate ieși din apă ca o focă și se prinse de scară. — A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Stai să mă Îmbrac. MÎncară Împreună puiul și apoi cîte o felie de plăcintă. Nick se ridică, apoi se așeză-n genunchi și o sărută. Trecu prin iarba udă și apoi urcă spre camera sa, pășind cu grijă ca să nu scîrție podeaua. Era bine să fie În pat, pe cearșaf, să se Întindă cît e de lung și să-și cufunde capul În pernă. Bine În pat, confortabil, fericit, mîine pescuit, se rugă așa cum se ruga Întotdeauna, atunci cînd nu uita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
ți-o dau, admite el, dar promiți că-mi aduci altă fată să mă căsătoresc? - Promit, uite, ți-am adus întâi inima ei (de fapt, un glob de Crăciun roșu), apoi și fata (o Broască mare, tot din plastic, care scârție). Copilul le ia, cam neîncrezător că a făcut un târg bun. Mihaela-Cosânzeana-a-doua ajunge și ea, contra sumei de 50 de bani, tot între cleștii Crabului, care se retrage cu ea în camera cealaltă... Dragoș-Sebastian începe aceeași curte, pentru a treia
Poveştile mele de pe vremea când nu ştiam să scriu by Drago ş -Sebastian Meri ş ca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91582_a_92386]
-
întreabă, gata-gata să plângă, cu ochii umezi: - Pot s-o mai văd pe Mihaela Cosânzeana?... Dar o ai pe Oac-oac - îi răspund. - Dar nu mi place de tine... - o ia în mână pe Broască și o aruncă cât colo. Broasca scârție. Dar ai vândut-o, nu ții minte?, pe 50 de bani pe Mihaela-Cosânzeana... Tace. - Atunci măcar poți să-l întrebi pe Crab ce mai face ea?... Chiar plânge, nu se face.) Bine, dar să știi că poate să vină la
Poveştile mele de pe vremea când nu ştiam să scriu by Drago ş -Sebastian Meri ş ca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91582_a_92386]
-
temperatură usucă pădurea în sunetul de orgă al vântului, prefăcând totul în diamante: În păduri trăsnesc stejarii! E un ger amar, cumplit! Stelele par înghețate, cerul pare oțelit, Iar zăpada cristalină pe câmpii strălucitoare Pare-un lan de diamanturi ce scârție sub picioare. Fumuri albe se ridică în văzduhul scânteios Ca înaltele coloane unui templu maiestos, Și pe ele se așează bolta cerului senină Unde luna își aprinde farul tainic de lumină. O! tablou măreț, fantastic!... Mii de stele argintii În
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
simbolic, își recapătă consistența, emoția se încarcă de senzualitate, lumea se umanizează: „gust vinul ceresc și asupră-mi coboară/ bucuria celui care se-ntoarce acasă” (Izvorul nostru-i aici). Dar melancolia și presentimentul morții nu întârzie să-și semnaleze prezența: „Scârție lung cariul în pieptul vechi al morii/ unde te duci călătorule?”, rezonanță, parcă, a versului eminescian. Fiorul existenței capătă acum o dimensiune tragică. Iubirea și moartea, pruncul ca speranță, ca viitor increat devin teme obsedante, într-o tensiune perpetuă, stranie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288921_a_290250]
-
Înghețate ..., cerul ... oțelit”. Între elementele aparținând planului terestru și planului cosmic există punți de legătură: „Fumuri albe se ridică În văzduhul scânteios”. La rândul lor imaginile vizuale, sunt dublate, amplificate, supradimensionate de imaginile sonore: „În păduri trăsnesc stejarii”, „diamanturi ce scârție sub picioare”, „Codrii (sunt) organe (pluralul de la substantivul orga) sonoare”, „crivățul... scoțând note-ngrozitoare”. Pastelul dă senzația unui anotimp Încremenit, dar nu este eliminată cu desăvârșire dinamica elementelor care compun tabloul. „Fumuri albe se ridică În văzduhul scânteios ”, „luna Își
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]