22 matches
-
mea! / Cu toate că moartea / e doar un drum... De-aceea, / eu n-am să mor niciodată / cu adevărat. / Totul e un simulacru / de moarte. E doar o șaradă”. (Iubitule, voi fi umbra ta) Pe firul timpului, se-mpletesc căderi și înălțări, scăpătări și reveniri: „Născându-mă din nou, / Iată-mă! / Am trecut prin furcile unui vis urât. / Neștiută de nimeni, / m-am împresurat în suferința-mi mută. / Dar acum, Doamne, mă desfăt / cu darul tău de viață nouă, / să pot râde, să
UNIVERSUL TAINIC ÎNTRE „DUMNEZEU ŞI UMBRĂ” de VASILICA GRIGORAŞ în ediţia nr. 2192 din 31 decembrie 2016 by http://confluente.ro/vasilica_grigoras_1483175562.html [Corola-blog/BlogPost/368587_a_369916]
-
de mult. A mai rămas doar orgoliul rănit al unor oameni ce intuiesc prea bine că disciplina pe care o reprezintă se află deja cu un picior în groapă. Singura consolare este că aceeași soartă o împărtășesc toate disciplinele umaniste: scăpătarea treptată în orizontul înăbușitor al științelor pozitive. Printre gînditorii de formație pozitivistă a căror celebritate a depășit granițele stricte ale domeniului propriu se numără Richard Feynman. Făcînd parte din ultima generație de sacerdoți teoretici ai mecanicii cuantice, în mintea lui
Sacerdoţiul fizicii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9854_a_11179]
-
nu există]»” (326, p. 409). „Tăria” cu care e dăruit sârbul se referă probabil la forța lui și la faptul că este aprig la luptă. O caracteristică pe care a observat-o și Ion Heliade-Rădulescu : „Iar serbul, de-și simte scăpătarea și jugul, scoață arma” (606). 328. Mihail Gheorghiade Obedenaru, La religion chez les peuples latins. La religiosité des Roumains, Montpellier, 1879. 329. Giovanni Pietro Bellori, Viețile pictorilor, sculptorilor și arhitecților moderni, vol. I și II, Editura Meridiane, București, 1975. 330
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
Marriott zâmbi, ceva mai evaziv de data asta, și îi dădu comanda. Rămase posac după ce ea plecă, rememorând spectacolul ultimului supraviețuitor al familiei Marriott dându-se-n stambă în fața unui public despre care descoperise că apreciază mai mult decât el scăpătarea familiei Marriott. Se opusese să urce, dar un grup de tineri zgomotoși insistaseră. Tocmai i se aduse micul dejun când un bărbat intră în braserie și îl salută din cap, iar Marriott îl salută și el la rândul lui prietenos
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85115_a_85902]
-
cobzarului naratorul realizează că este vorba de un cântec obscen. Zgomotul care bruiază este cel al trăsurilor, deci zgomotul există, este unul de fond, însă naratorul vrea doar să vedem focalizat. Din zona olfactivă avem câteva specimene, ulițele miros a scăpătare (sensul este figurat), vopseaua din camera de hotel miroase a terebentină proaspătă ceea ce provoacă o impresie deza- greabilă. Cât despre simțul tactil, atingerea copilului pro- voacă un recul dezgustat naratorului. Toate aceste senzații care au în comun disconfortul și supralicitarea
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
seară./ Când fuse seara-n diseară,/ Găsi Leul de-adormitu,/ Deadormitu cu fața-n susu” (Topolog - Tulcea) Imaginea poetică a momentului crepuscular fixează cu precizie clipa descoperirii, aparenta tautologie împărțind de fapt momentul înserării aflate la început, seară și înnoptare. Scăpătarea soarelui aduce revelarea fiarei neantului, ceea ce a condus la decodarea scenariului inițiatic în cauză drept „confruntare dintre forțele luminii și cele ale întunericului”. Poziția nefirească a leului dormind ține de inversarea principiilor, dezordinea lumii și inerția somnolentă a haosului sunt
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
decrepitudinea, vârsta târzie, aso ciată cu apropierea morții, dar și valoarea adăugată pe care o dă unui obiect îndelunga supraviețuire, durata, persistența în timp. În românește, același echivoc se distribuie în două cuvinte: vechimea și bătrâ nețea. Hainele „vechi“ indică scăpătare, „învechirea“ poate semnala valabilitatea expirată, ieșirea din uz, dar „vinul vechi“, „prietenii vechi“, „manuscrisele vechi“ sunt, dimpotrivă, lucruri prețioase. Ca și Dilema vecheă Bătrânețea, la rândul ei, poate fi vârsta bolilor și a împuținării, dar și vârsta înțelepciunii, a experienței
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
serviciile American Trustworthy și livrată la domiciliu, umflată pe dinăuntru cu hârtie de mătase. Își Înfășoară cravata, ridicându‑și gulerul cămășii care pârâie de scrobit de e. Își face un nod generos. Degetele șovăielnice, lungi, cu mișcări necoordonate, nervoase până la scăpătare, fac un dublu salt. Lui Ravelstein Îi plac nodurile de cravată masive - În fond el e un mare. Pe urmă se așază pe lânurile de aur de pe patul lui și Își trage cizmele Înalte Poulsen and Scone. Piciorul lui stâng
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
frumoase și sunt dintre cele mai expresive. Aceste observații sunt valabile mai ales pentru tinerele fete crescute pentru a deveni servitoare în casele mari. Ne-am putut convinge aici prin numeroase exemple că această rasă decăzută se va ridica din scăpătarea ei când îi va înceta izolarea 82. Populația Bucureștiului este foarte amestecată: într-o sută douăzeci de mii de locuitori se numără: ▪ opt mii de negustori sau comercianți străini; ▪ trei mii de birjari (ruși, transilvăneni sau maghiari); ▪ trei mii de
by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
-și vadă de treburile sale, care sunt de natură economică întîi de toate. Destinul universității moderne se găsește înscris aici în mod implicit. Și cu asta, destinul lumii.“ (p. 46) Pentru Molnar, destinul omenirii coincide cu destinul Occidentului, a cărui scăpătare e anunțată de două fenomene: triburile barbare ante portas și pierderea sentimentului sacrului, atîta doar că acum emigranții nu mai sînt la porțile Imperiului Roman, ci au pătruns peste tot în Occident, ștergîndui treptat matca culturală, în vreme ce slăbirea credinței îi
Hegemonia mașinilor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2964_a_4289]
-
în urma căruia capitalul anglo-francez a avut acces liber în țările române. În consecință, comerțul occidental a pătruns în spațiul românesc și, sub influența lui, a apărut forma incipientă a capitalului bancar - capitalul cămătarilor -, acești noi germeni de organizare socială provocînd scăpătarea rapidă a marilor boieri români. În coliziunea dintre aceste două tipuri radical diferite de modus vivendi - pe de o parte, negustorul sau cămătarul dinamic și întreprinzător și, pe de altă parte, moșierul static și tradițional - cîștig de cauză a avut
Fatalitatea capitalismului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10221_a_11546]
-
comuniștii le exercitau asupra rudelor adversarilor politici. Și iată cum, după ce își petrecuse copilăria la Sinaia, în vila bunicilor materni (Vila Carola), și apoi pe moșiile din Teleorman, în casele bunicilor paterni (de pe moșia Chiriacu), Alexandra Noica devine martora unei scăpătări ireverisibile a bunăstării familiei. Cu timpul, Noiculeștilor li se vor lua bunurile și li se vor uzurpa înlesnirile aristocratice, familia filozofului schimbînd într-un ritm atît de dramatic rangul social îngăduit de autorități, încît, dintr-un neam de boieri mediu
Fiica lui Noica by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8955_a_10280]
-
Sorin Lavric Dacă destinul unei comunități se măsoară după starea bisericii și după înfățișarea cimitirului ei, atunci după cît de părăginită e prima și după cît de căzut în ruină este al doilea îți poți da seama de scăpătarea unui neam. În schimb, dacă lucrurile se petrec invers, comunitatea progresînd și enoriașii înmulțindu-se proporțional, s-ar putea crede că înflorirea obștei se va oglindi fidel în prosperitatea bisericii și în grija pe care urmașii o arată mormintelor. În
De la biserica la cimitir by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10121_a_11446]
-
al istoriei unei biserici. Vei fi legat de ea prin firele nevăzute ale revelațiilor pe care ți le-a prilejuit și îi vei deveni pînă într-atît de apropiat încît îi vei putea descrie decăderea. Îi vei înregistra declinul rînduielii și scăpătarea autorității, și vei simți cum aerul hieratic de odinioară se preschimbă în răceala unui muzeu stingher și gol, a cărui părăsire nu mai poate fi mascată de fastul întipărit în decorul ei impozant. Cam în acest fel poate fi caracterizat
Gustul resemnării by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9661_a_10986]
-
dus la mama dracului. Ce erau să mai aștepte?... Boierul zâmbea mulțămit. Scoase, mergând, tutunul; dădu de o țigară pădurarului, își răsuci și el una; Vasile scăpără; aprinseră; și acuma mergeau tăcuți prin răcoarea pădurii, pe subt arcurile ramurilor, prin scăpătări de raze pe ici pe colo. O veveriță se cățără pe trunchiul unui copac în calea lor. Îi privi o clipă cu ochișori negri, se dosi după o cracă, sări ca o minge castanie de păr, în alt copac, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
M-a plesnit cu el peste degete, crezînd că voiam să i-l iau. Spre iarnă, mă du mirisem: vederea se ascunsese, plecase de tot. În schimb, rămăsese undeva În mine, nu mi dădeam seama unde, vara aceea În nesfîrșită scăpătare, străpunsă uneori de tăișul razei de la marginea mării, ultimul fulger care-mi trecuse pe di nainte, tîrÎnd cu el Întreaga lume. Căci, de atunci Încoace, totul a fost să fie Închipuire. În vara lui ’65, la Eforie Sud, m-am
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
sorții care nu lucra cu noi și pentru noi, a pus stăpînire pe el o amintire pe care, Întrezărind În ea tot jocurile destinului, a ținut să mi-o destăinuie și mie, nepotul lui de zece ani cu luminile În scăpătare. Era, mi-a spus, În 1940, la vreo lună de cînd ungurii intraseră În Ardeal. Noile autorități l-au chemat la Sătmar, la un centru de recrutare unde se temea că va fi Încorporat, el, bărbat ajuns la 46 de
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
străbătută cu privirea preț nu de unsprezece, ci de vreo opt ani de viață conștientă. Ea avea optsprezece sau nouăsprezece ani cînd a coborît pe insula Ellis. Scînteierile paradisului din amintirile ei s-au suprapus Raiului copilăriei mele, din care scăpătarea luminii Încă nu mă alungase. Am putut așadar să-mi reprezint prin asocieri de tot felul, prin comparații ceea ce Încă nu-mi ieșise În cale. Astfel, bunăoară, mi-am lămurit, mai cu seamă că văzusem fața cîtorva orașe, că New
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
mintea oricărui bărbat cu spirit le păstrează pentru ocazii deosebite, persiflă pentru amândoi: Parcă am fi două exemplare de Drosophila funebris. Da, în noaptea asta, o să fim două musculițe bețive! Poate că asta suntem în mod real, replică Melanie, simulând scăpătarea într-un scurt și inexplicabil leșin, ca o secundă de ațipeală a unui personaj istovit. Fără a-și pierde o clipă superba-i siguranță de felină, care stă la pândă în preajma unor brazde de iarbă, unde se ascunde tremurul unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
din cele peste 600 de pagini 4 pe care Adrian Marino le dedică biografiei sale, ne apare nu de puține ori suprapus imaginii dandy-ului „clasic”, Într-o ajustare balcanică dintre cele mai excentrice. Originile și statutul social (familie boierească, scăpătare, declasare, evadare În boemă), profilul psihologic (narcisism exacerbat, sentimentul de a fi unic și excepțional, deseori la limita patologicului, oroarea de vulgaritate și banalitate, de trivial și mediocru), precum și câteva „accidente biografice”, toate Îl Îndreptățesc pe Adrian Marino să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Ijleal oferindu-și grațiile unui bulgar respingător, șef al iridentei din Cadrilater. Și în Statuia care arde, același conflict între spirit și trup, între real și ireal. Întretăiat, ca și în romanul precedent, de prețios ilare cogitații sau de bruște scăpătări în sentimentalitate (suspinuri, leșinuri, frecvente izbucniri în plâns), discursul se reabilitează cât de cât în pasajele în care fâlfâie „nălucirea” și imaginile eterice par să lunece din vis într-un coșmar. La fel, în nuvelele din Tunda (1940), unde se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289025_a_290354]
-
că Centrul a fost o vreme „exagerat de preocupat de toate aceste chestiuni teoretice spinoase”. Însă obscurantismul narcisiac era și un simptom al epocii: detașarea de realitatea cotidiană proba involuntar epuizarea unei tradiții intelectuale. și nu era unicul semn de scăpătare culturală. Originalitatea sclipitoare a cinematografului francez din anii ’60 se transformase În virtuozitate studiată. Jacques Rivette, autorul ingenios și mucalit al filmelor Paris nous appartient (Parisul ne aparține, 1960) și La Religieuse (Călugărița, 1966), a regizat În 1974 Céline et
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]