264 matches
-
al Sălii ronde, lucrările Paulei Ribariu își reconfigurează abrupt prezența. Cu toate că, în mare parte, sunt deja cunoscute, dacă nu strict, ca obiecte, oricum ca tipologie, puse aici, într-un spațiu continuu, fără nici o fisură în desfășurare, nici măcar una cu efect scenografic, ele își suspendă orice funcție individualizatoare, ies din regimul de unicat, și se înscriu ca elemente constitutive într-un discurs, într-o mare demonstrație, care intră în alt registru de semnificație decît lucrările propriu-zise luate în sine. Prin instituirea unei
Paula Ribariu, între Nazca și Baikonur by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11240_a_12565]
-
de afară, “librăria” era un simplu depozit ticsit cu cărți, cu nimic mai special decât hruba unui buchinist din Paris sau din București. Prima pisică, pe care am găsit-o torcând la intrare, am luat-o că pe o stridenta scenografica. Urma să apară și altele. Cărțile erau aranjate într-o dezordine atent studiată, secțiunile nu erau clar delimitate și fiecare “trecea” în cealaltă prin câteva titluri strecurate “accidental” între ele. Librarul ignorase cu bună știință barieră de limbă: una lângă
Carte la Venezia by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/83039_a_84364]
-
tare decît comentariile în sine, pe care nici nu le receptau pe de-a întregul fiind, amîndoi, hipoacuzici. Un Caramitru de zile mari, regia lui Todea mai inspirată ca oricînd, elegantă, rafinată, cu contrapuncturi abil construite și introduse, un spațiu scenografic rarefiat, modern, ireal organizat de Marius Alexandru Dumitrescu, o sală arhiplină, înțesată de mari artiști de aici și de pretutindeni, distinși și destinși, în loja Naționalului, președintele Iliescu și altețele regale. O conjunctură favorabilă pentru o zi greu de uitat
Nevoia de celălalt by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15303_a_16628]
-
coregrafica devine deranjantă atunci cand duetul vocal al protagoniștilor este explicat cu ostentație prin evoluția balerinilor Andreea Duță și Cristian Crăciun... de altfel dansatori ce dispun de harul unei comunicări sensibile. Frumoase, foarte frumoase, spectaculoase chiar, sunt costumele ce devin cadru scenografic, împlinind tocmai acest aspect al calofiliei ce aparține, în fond, muzicii; este o cromatică ce se dorește a fi vitalizatoare. Este pe ansamblu unitară. O datorăm celor două plasticiene, pictorițele scenografe Iuliana Vîlsan și Adriana Urmuzescu. Fluturii multicolori înfloresc feeric
Simbol efemer by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/15431_a_16756]
-
emoție, chiar și celui premiat. Ca și compania formidabilă, un adevărat tur de forță pe toată durata spectacolului, a formației de muzică contemporană Trio Contraste Ionuț Bogdan Ștefănescu, Sorin Petrescu, Doru Roman, trei extraordinari profesioniști. Foarte rafinat și aerisit spațiul scenografic al Galei, gîndit de Alexandru Dumitrașcu, foarte occidental. Nedelicatețe: decizia de a o alege pe îndrăgita actriță Ana Szeles, poftită de la Budapesta, să ofere premiul pentru cel mai bun actor, cînd era extrem de previzibil că laureatul va fi Florin Piersic
Trăiască teatrul! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14046_a_15371]
-
cu care dau nas în nas la tot pasul. Șmecherii și fraierii sînt tipologii care n-au dispărut și nici n-au cum să dispară. În spectacol se pot descoperi stîngăcii de tot felul, de la cele, să le numim, regizorale, scenografice ( unele costume sînt de neprivit, pur și simplu; la urma urmelor, Felicia Dalu nu este nici regizor, nici scenograf) pînă la aparițiile unor actori, probabil nou sosiți în trupă, pe care nu i-am mai văzut și care nu reușesc
O etapă by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14018_a_15343]
-
a putut să ne convingă de măsura reală a posibilităților sale. Îi dorim roluri mai consistente pentru a-și putea etala calitățile. Regia lui Pier Luigi Pizzi, păstrându-se în cadre tradiționale, se impune prin maniera sobră, cu puține mijloace scenografice, dar de o mare subtilitate, sugerând atmosfera unei Spanii dominate de Inchiziție. Am asistat, de asemenea, la un mare eveniment, prezentarea cunoscutei lucrări wagneriene Maeștrii cântăreți din Nürnberg, producție a cunoscutului regizor Otto Schenk, ce păstrează cu respect și venerație
Ceasuri vieneze by Mihai Alexandru Canciovici () [Corola-journal/Journalistic/14146_a_15471]
-
a adresat-o la începuturile acestuia - dar și prin polemica privind Noua Critică ce a urmat publicării volumului Despre Racine. Atracția lui Barthes pentru teatru, și mai cu seamă descoperirea lui Brecht, este evidențiată în mod deosebit printr-o documentare scenografică pertinentă care permite să se înțeleagă influența lui asupra înscenării textuale însăși. Dintre etapele următoare, câteva fac obiectul unei încadrări topografice speciale, cu un efect estetic fascinant. Una dintre ele este cea a Japoniei, imaginată de Barthes ca Imperiul semnelor
Întoarcerea lui Roland Barthes by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/14150_a_15475]
-
asfel înt-un registru minor și comercial, deși trimiterile sau citatele ne duc cu gîndul, deseori, tot la un film a lui Kubrick, Portocala mecanică. Dar, vai, ce diferență. Sînt multe rezolvări - scene, relații, situații - pleonastice, în special la nivelul spațiului scenografic, care incomodează misterul și imediatul poveștii. Am remarcat undeva, în partea a doua, cînd panourile sînt fixate la o altă distanță de protagonist, că totul pe scenă capătă altă dimensiune, că toată confesiunea respiră teatral prin vocea lui Ștefan Iordache
Fantastica aventură a lui Humbert Humbert și a iubitei lui, Lolita by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14287_a_15612]
-
căreia textul se lasă analizat, cercetat, interogat și, de ce nu, posedat. Nu de mult, am văzut la Teatrul Maghiar din Timișoara consecința tipului de înțelegere mai sus evocat: Lecția în direcția de scenă a lui Victor Ioan Frunză, în spațiul scenografic gîndit memorabil de Adriana Grand. Doar după cîteva luni, am plecat într-o seară, din nou, către o altă întîlnire cu Ionesco, intermediată de aceeași echipă de artiști. Este vorba despre Regele moare, în traducerea lui Dan C. Mihăilescu, una
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
pun în valoare o minte cucerită pentru totdeauna de modernitate. Pledoariile pentru ieșirea din rigorile scenei à l’italienne sînt, de pildă, adevărate obsesii, formulate coerent încă din anii ’60 și susținute argumentat și consecvent pînă astăzi. Ideile arhitecturale și scenografice ale lui Paul Bortnovschi au anvergură, stil, inovație, neliniște intelectuală, poezia creației. Totul se plimbă elegant între rigoare și poezie, între precizia liniilor, traseelor care constituie fundamentul unei construcții și stările unui decor sau altul. Peste toate și în numele lor
Un decor de stări și stări în decor by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13534_a_14859]
-
o regăsesc abia în amintiri". Indirect, rezultă din această însemnare, ca și din altele, că în frecventarea foarte intensă a teatrelor nu calitatea de actor îl atrăgea, ci aceea de scenograf care organizează latura vizuală a spectacolului. Iar această vocație scenografică va defini trăsături esențiale ale artei narațiunii la Kafka. Este de menționat și faptul că teatrele frecventate erau în special cel evreiesc din Praga și cel din Varșovia, caracteristică pentru spectacolele lor fiind tocmai expresivitatea exagerată, chiar și nota de
Vocația scenografică by Amelia Pavel () [Corola-journal/Journalistic/14021_a_15346]
-
buza de jos, o bucată de carne flască și grea, care tremura puternic". Este o viziune de film expresionist german, cu similitudini în filmele lui Murnau, cu personajele lui fioros caricaturale. O adevărată prezicere vizuală, prefigurând deformările fiziognomice, de fapt scenografice, ale lui Francis Bacon, apare adesea în notațiile kafkiene: "Lui Karl i se opri privirea asupra bărbiei duble pe care o avea femeia și care se rostogolise odată cu întoarcerea capului". În continuarea parcurgerii străzii, Karl șKafkaț zărește "un uriaș care
Vocația scenografică by Amelia Pavel () [Corola-journal/Journalistic/14021_a_15346]
-
pe umerii săi un domn, pe care nu-l distingeai prea bine de la înălțime nu i se vedea decât chelia, cu un luciu stins, deasupra căreia își agita mereu jobenul salutând". Ultimul detaliu intervine, ca atâtea altele, într-un fel scenografic care depășește descrierea literară propriu-zisă. Nota expresionistă se îmbină aici cu cea suprarealistă, într-o surprinzătoare anticipare, în aceeași scenografie cu tentă de umor care va apărea la Max Ernst, la Magritte și chiar la Victor Brauner. La toți acești
Vocația scenografică by Amelia Pavel () [Corola-journal/Journalistic/14021_a_15346]
-
Nota expresionistă se îmbină aici cu cea suprarealistă, într-o surprinzătoare anticipare, în aceeași scenografie cu tentă de umor care va apărea la Max Ernst, la Magritte și chiar la Victor Brauner. La toți acești suprarealiști, compozițiile au și caracter scenografic, sunt "spectacole". În special la Victor Brauner, în compoziții apar de la un moment dat și elemente de sursă iudaică, hasidică și cabalistică, în versiuni care l-au preocupat intens și pe Kafka. În scrierile lui literare nu face referiri directe
Vocația scenografică by Amelia Pavel () [Corola-journal/Journalistic/14021_a_15346]
-
Kierkegaard și Dostoievski, dar și vienezul evreu Franz Werfel, cu grațios disimulatele lui neliniști. Dacă în Procesul, ecoul experienței lui Kafka în calitate de funcționar al unei importante societăți de asigurare este decisiv și într-un fel mai puțin impregnat de viziunea scenografică, în Castelul, la fel de accentuat ca și în America, aceasta acoperă întreaga realitate a narațiunii. În Castelul, procedeele sunt cu atât mai surprinzătoare, cu cât ele nu privesc decât în mică măsură Castelul propriu-zis: scena desfășurării este satul de la picioarele castelului
Vocația scenografică by Amelia Pavel () [Corola-journal/Journalistic/14021_a_15346]
-
clovnești, cu mișcări dezordonate, cu gesturi neașteptate descrise subliniat. Ele amintesc de prezența clownului în arta epocii, la mai toți marii pictori. La Kafka, substanța simbolică este și mai puternică, atingând intensități dramatice, paradoxal, tocmai prin ironizarea situațiilor. Un spațiu scenografic esențial, camera, ia în Castelul aspecte vizual agresive. Cazat în sat, K. locuiește într-un soi de cârciumă în care funcționează și școala. Încăperea este în acelaș timp sală de gimnastică, astfel că "singura decorațiune mobilieră sunt aparatele de gimnastică
Vocația scenografică by Amelia Pavel () [Corola-journal/Journalistic/14021_a_15346]
-
și foile zburau în toate direcțiile, servitorul chinuindu-se să le adune. ș...ț Iar acest excelent servitor își pierdea stăpânirea de sine, se așeza pe actele strânse și nu mai făcea nimic altceva decât să-și balanseze picioarele". Organizarea scenografică a imaginii vizuale nu rămâne la Kafka de domeniul ficțiunii, ci funcționează și în viața cotidiană. Citez doar două exemple menționate în Jurnal. Unul este descrierea lui Rudolf Steiner, celebrul antropozof. În 1911, la Berlin, acesta ținea conferințe, dar avea
Vocația scenografică by Amelia Pavel () [Corola-journal/Journalistic/14021_a_15346]
-
alte replici succinte, cu finețea chirurgului care operează nu cu tradiționalul bisturiu, ci cu tehnică/ tehnologia secolului al XX-lea: laserul. Suntem tentați să precizam: laserul vagului, citându-l pe Marin Sorescu, laureat al Premiului Herder. Artistul vizual ignoră indicațiile scenografice ale dramaturgului Eugen Ionescu și concepe o nouă partitura, într-o viziune proprie, cu totul originală, ostentativ frapanta prin declanșarea unui autentic război împotriva spectatorilor, cărora le mitraliază, le bombardează și le suprasolicita, în fiecare fracțiune de secundă, toate cele
Primul spectacol Robert Wilson în România: RINOCERII, după Eugen Ionescu [Corola-blog/BlogPost/94243_a_95535]
-
definește, mult mai subtil, mărirea și decăderea meseriei. Spectacolele pe care le-am văzut timp de o săptămînă, și care se joacă în continuare la Casandra, toată stagiunea, sînt elaborate, sînt analize pe text pe care le simți, regizoral, interpretativ, scenografic, sînt soluții atent căutate pentru fiecare student, sînt încercări de deșteptare ale valențelor, ale dorințelor artistice, sînt nuanțe - ca în Vassa Jeleznova - la care nu m-am gîndit, dar care mi se par absolut plauzibile. Și, oricum, întărite de argumente
Șase nopți cu Casandra (II) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12010_a_13335]
-
transformă treptat într-o formă exterioară, reziduală, care amestecă registrele și nu aduce nici un beneficiu textului, dificil prin problematică, și nici spectacolului. Rămîne meritoriu travaliul actrițelor - Carmen Tănase, Virginia Rogin și Elvira Deatcu - cu izbînzi diferite. Foarte inspirat este spațiul scenografic al lui Constantin Ciubotariu, care găsește o soluție extrem de funcțională pentru locurile în care se întîmplă povestea: chilie, capelă, curte, grădină, biroul maicii superioare. Toate acestea sînt sugerate printr-o parcelare, prin marcarea părților în cadrul unui întreg unitar, desenat în
Accente by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12115_a_13440]
-
acest sens, capitolul Gli autori durante îl regime, în care Mallozzi prezintă și analizează creația cinematografică a lui Victor Iliu, a cărui capodoperă, Moară cu noroc, fusese apropiată în 1957 de Cesare Zavattini de neorealismul "literar și istoric", apoi "revoluția scenografica" a lui Liviu Ciulei, îndeosebi prin Pădurea spânzuraților, film câștigător în 1965 al Premiului pentru cea mai bună regie la Cannes, "revoluția expresiva" din filmele lui Manole Marcus și Lucian Mihu, influența lui De Sica și Zavattini asupra creației lui
Filmul românesc între neorealism și realism socialist by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12121_a_13446]
-
atît de complex și de complicat ca structură, este dată de anvergura regizorului. De nebunia lui. Ce se întîmplă pe scenele mari ale spectacolului de operă nu se mai petrece în teatru. Inovațiile, formulele absolut inedite - ca interpretare, ca spațiu scenografic - au spart orice șablon. Imaginația este pur și simplu în cel mai exuberant delir, este chemată la cea mai superbă demonstrație. Voci mari, spectacole mari. "Lucia di Lamermour", "Electra", "Indiile galante", "Othello", Italianca în Alger", tot atîtea zboruri ale lui
Ariel și Caliban by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12743_a_14068]
-
Naum pur și simplu nu pot trece pe scenă. Sînt cute exclusiv literare ale textului, capcane de netrecut întinse celor care montează piesa și, prin aceasta, satisfacții orgolioase oferite cititorului în defavoarea privitorului. Un singur exemplu: Robinson, din Insula, oferă indicațiile scenografice la persoana I, în spiritul rezumatelor care precedă romanele publicate în foileton, așa cum a apărut inițial romanul lui Defoe. Dar reciproca poate fi oricînd valabilă la o montare abilă. Textul pieselor permite nenumărate, uluitoare, jocuri scenografice, amplificări vizuale ale sensului
"E un joc monoton... Dar e bine ca e monoton..." by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12374_a_13699]
-
din Insula, oferă indicațiile scenografice la persoana I, în spiritul rezumatelor care precedă romanele publicate în foileton, așa cum a apărut inițial romanul lui Defoe. Dar reciproca poate fi oricînd valabilă la o montare abilă. Textul pieselor permite nenumărate, uluitoare, jocuri scenografice, amplificări vizuale ale sensului în continuarea logicii textului. Îmi amintesc un exemplu de detaliu: felul inteligent în care punerea în scenă a piesei Poate Eleonora de către Alexandru Tocilescu sugera, prin deplasarea pe scenă a actorilor, o abreviere aberantă: VAT| e
"E un joc monoton... Dar e bine ca e monoton..." by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12374_a_13699]