112 matches
-
mai noi pe artist". Eminescu își îndreaptă astfel atenția către o "știință" care avea să fie dominantă: studiul inconștientului. Cunoștea foarte bine cărțile lui Eduard von Hartmann, o autoritate în acest domeniu. Eminescu intuise și adîncise acea parte a operei schopenhaueriene care avea să aibă un viitor. Analiza perioadei berlineze se încheie cu alte interesante observații despre o modă importantă la acea vreme care explică multe dintre opțiunile tematice ale poetului și prozatorului Eminescu: studiul Egiptului. La ceva timp după senzaționalele
Despre Eminescu, așa cum trebuie by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/14897_a_16222]
-
Safranski, "dacă cunoașterea și voința de adevăr sunt cu adevărat subordonate "instinctului de conservare a speciei", sau dacă voința de adevăr se poate elibera de viață și chiar îndrepta împotriva ei." (p. 236) Această chestiune ține, fără îndoială, de moștenirea schopenhaueriană, dar felul în care ea a fost reformulată de Nietzsche, patosul și intensitatea pe care el le-a investit într-însa, o fac aproape de nerecunoscut. în ultimă instanță, tot ceea ce a făcut Nietzsche în toate scrierile lui n-a fost
...doi diavoli s-au întâlnit și ședeau de vorbă by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14447_a_15772]
-
și nu va apărea decât în 1935, însoțită de o postfață cu valoare de pledoarie pro domo - Paragraf pentru o eventuală istorie a gândirii românești - ce rediscuta raportul dintre moralitate și artă. Într-o epocă în care prin Lovinescu teza schopenhaueriană despre moralitatea artei ar fi trebuit asimilată, Ministerul Instrucțiunii Publice ierarhiza încă operele literare pe criterii etice. “Lupta împotriva pornografiei” - titlul unui proces-verbal din 26 martie 1937 în urma unei Sedințe a Academiei Române - e dusă de N. Iorga, N. Crevedia, N.
Scriitori în boxa acuzaților by Adina-Ștefania Ciurea () [Corola-journal/Journalistic/13622_a_14947]
-
eu scrisesem versurile astea. Și Ionescu are aceeași obsesie, să facă Dumnezeu lumea de la început și s-o facă așa cum trebuie, pentru că e o lume - zice Eugen Ionescu - în care ne mîncăm unii pe alții, asta e și o idee schopenhaueriană, că ne mîncăm unii pe alții, că mîncăm ceea ce e viu, și acel ceva viu a mîncat, la rîndul lui, ceva ce e viu, și e așa, un lanț, de fapt, e un circuit al materiei într-un spațiu foarte
Marta Petreu by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13691_a_15016]
-
esențială, decisivă, memorabilă. A lucra pe texte clasice implică tocmai această plăcere de a propune un răspuns inedit la o întrebare veche. „Toate-s vechi și nouă toate” - aici celebrul vers nu mai capătă sensul unei dezabuzate constatări, în spirit schopenhauerian, a „eternei repetiții”, ci, dimpotrivă, diagnostichează satisfacția de a vedea în mod simultan „vechiul” și „noul” împreună, de a descoperi uimit coexistența lor. Șerban regîndește imaginea lui Otello (adoptăm ortografia verdiană a numelui căci e vorba aici de opera italiană
Un Otello neașteptat spectacol pus în scenă de Andrei Șerban la Opera din Paris by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/12934_a_14259]
-
drum curent al generației sale în anii regimului comunist: de la adeziune la nedumerire, de la nedumerire la decepție, de la decepție la aversiune. E interesant de observat că, spre deosebire de adepții lui Kant, Hegel, Schopenhauer sau ai altora, care se numesc kantieni, hegelieni, schopenhauerieni etc., zelatorilor lui Marx li se spune marxiști - cu un sufix specializat pentru opțiunile politice: socialiști, comuniști, fasciști, leniniști, troțkiști, hitleriști... A adera la marxism însemna, cu evidență, a te subordona unei politici, nu a subscrie unei gîndiri. O dată pasul
"Va urma" by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/11635_a_12960]
-
justificarea acestei adevărate trădări a clericilor spiritului, este de ordin filosofic (și mai profund încă, de ordin moral și religios). Erau epigonii tardivi ai unei filosofii de sfîrșit de veac. Discipoli amatori ai lui Hegel, imitatori întîrziați ai lui Nietzsche, schopenhauerieni dezabuzați, existențialiștii unor ătrăiriă exaltate și vane, sinucigașii ce nu s-ar fi sinucis în veci, toți acești pseudofilosofi s-au lăsat antrenați într-o aventură sîngeroasă care - dacă ar fi izbutit - i-ar fi lichidat pînă în cele din
Un jurnal tulburător by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17934_a_19259]
-
Unele cu totul regretabile. * Toate drumurile lui Slavici, așa cum le vede el în amintiri, în Lumea prin care am trecut, duc spre Viena. Toate amintirile se întorc către Eminescu. El nu e genialul pe care l-ar fi dorit proiectul schopenhauerian: el rămâne într-o margine a Imperiului, mereu hrănita și mereu amenințată de iluzie. Trăind, nu-i așa, sub semnul autodistrugerii. * A se compară cu monologul lui Rica Venturiano din O noapte furtunoasa scris totuși cu un an mai devreme
Slavici si arta autodistrugerii la români by Cornel Ungureanu () [Corola-journal/Journalistic/18026_a_19351]
-
muzică. Mai precis, jazzul și toate formele sale „adiacente”: Duke Ellington, Benny Goodman, Petruciani, Woody Herman, Charlie Parker, Stan Getz, Benny Carter până la Net King Cole, Donna Summer, Jim Morrison... Dezamăgirea și disperarea prezentului și viitorului sfârșesc totdeauna întrun nihilism schopenhauerian trecut mai întăi prin „detronatorul ” nitzschean al lui Dumnezeu: „Nimeni nu semnează nimic și nimeni nu e autorul timpului pe care îl trăiesc. Nici chiar Dumnezeu...” (p. 10) Toată viața sa a luptat pentru a rămâne în viața asta: „... și
Un Robespierre modern – cântăreț de jazz by Eugen Cojocaru () [Corola-journal/Journalistic/2500_a_3825]
-
de vedere social a Cezarei și a lui Ieronim (încălcarea normelor impuse din afară, prin refuzul Cezarei de a se mărita cu bărbatul ales de tatăl ei, prin duelul lui Ieronim, interzis de lege, etc.) și chiar și cu observațiile schopenhaueriene ale lui Euthanasius, despre intelectul care-i doar aparent stăpânul voinței, pe când de fapt e servitorul ei (tot astfel, grădina sălbăticită dovedește victoria naturii asupra formelor impuse, sau a "instinctelor" asupra "rațiunii"). Mânăstirea lui Ieronim e plină de ierburi învălătucite
Revolta împotriva grădinii ordonate by Ana-Stanca Tabarasi () [Corola-journal/Journalistic/16419_a_17744]
-
Dar capodopera memorialisticii contemporane poetului național, ca studiu de fond dedicat personalității acestuia, rămâne eseul lui Maiorescu, Eminescu și poeziile lui, din 1 noiembrie 1889. Este o analiză strânsă, cu o logică fără cusur, pe marginea unui poet și gânditor schopenhauerian, întreprinsă de unul dintre cei mai fini cunoscători din epocă (ea însăși schopenhaueriană) ai filosofului voinței. Astfel, după Maiorescu, personalitatea lui Eminescu s-ar caracteriza printr-o «covârșitoare inteligență» și o memorie fără defect. Lumea în care trăiește poetul e
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/2808_a_4133]
-
rămâne eseul lui Maiorescu, Eminescu și poeziile lui, din 1 noiembrie 1889. Este o analiză strânsă, cu o logică fără cusur, pe marginea unui poet și gânditor schopenhauerian, întreprinsă de unul dintre cei mai fini cunoscători din epocă (ea însăși schopenhaueriană) ai filosofului voinței. Astfel, după Maiorescu, personalitatea lui Eminescu s-ar caracteriza printr-o «covârșitoare inteligență» și o memorie fără defect. Lumea în care trăiește poetul e «o lume a ideilor generale», căci geniul însuși înseamnă, pentru Schopenhauer, o aptitudine
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/2808_a_4133]
-
i se impună și obligă la deschidere spre universalitatea adevărului căreia i se face purtătoare.” Prin concepția sa, creatorul Pontif se situează la polul opus gândirii materialiste, și - totodată - se pronunță a fi un adversar indubitabil al preceptelor nietzscheene sau schopenhaueriene, care au apreciat iubirea sau dragostea drept „o capcană întinsă individului pentru perpetuarea speciei”. Știm că ceva mai târziu, în timpurile de restriște, când poeții lagărului socialist erau chemați să fie în primul rând internaționaliști, aliniați la practica literară și
Revelația divină by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/2639_a_3964]
-
păstra pe cea veșnică” (Ioan). I-ar plăcea lui Dumnezeu astfel de oameni posomorâți? Nu i-ar prefera pe unii care știu să se bucure? Oricum, nu-mi doresc o religie care încearcă să-mi impună un gând ca acesta, schopenhauerian. (Când recitesc. În privința urii, rămân la ce spuneam. În a iubirii, cred că acum îmțeleg. Nu-i vorba de o persoană egoistă care ți-ar cere s-o iubești mai mult decât pe altcineva. E vorba de credință, de spiritualitatea
Insemnari by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/2581_a_3906]
-
care intenționează - evident polemic - să instaureze noi sensuri și implicații privind creația eminescienă în spiritualitatea noastră: „A considera, spune el, cum s-a făcut până astăzi, că Eminescu este un poet romantic din secolul al XIX-lea, influențat de filosofia schopenhaueriană și de ecourile gândirii budiste ( Nirvana) - ceea ce pentru o simplă critică literară este evident -, nu justifică cu nimic definiția de poet național, și nici chiar pe cea de poet universal (în măsura în care universalul trebuie să decurgă dintr-o excelență a individului
Constantin Amăriuţei şi inepuizabilul subiect al literaturii române: Mihai Eminescu [Corola-blog/BlogPost/93533_a_94825]
-
un accent depreciativ, prin greșită orientare, mizând nu pe „originalitatea românească a poeziei”, cât pe împrumuturile dintr-o gândire străină, ceea desrădăcinează „inspirația venită dintr-un străfund ce ne este propriu.” Reinventariind influențe arhi-cunoscute și prea ades comentate, adică pesimismul schopenhauerian, iradiațiile perspectivei hegeliene ( Spiritul absolut invocat drept Veșnicul Demiurg), resemnarea stoică (Nu spera și nu ai teamă), nirvana budistă (Eu nu cred nici în Iehova, nici în Buddha-Sakya-Muni), eseistul apreciază că amestecul acesta heteroclit de gândire occidentală și spiritualitate indiană
Constantin Amăriuţei şi inepuizabilul subiect al literaturii române: Mihai Eminescu [Corola-blog/BlogPost/93533_a_94825]
-
tot mai ?ine Inc?... Cum s-o stinge, totul piere, ca o umbr? -n Întuneric, C?ci e vis al nefiin?ei, universul cel himeric... " Simbol al cunoa?terii pure („obiect al intui? iei, nu al voin?ei" În viziune schopenhauerian?), luna este de aceea „st? pân-a m?rii",, a micro ?i macrocosmosului, dând via?? gândului (intui?iei, cunoa?terii pure) ?i Întunecând suferin?ele (patimile inutile izvorâte din „voin?a ce c??? uze?te fiin?a uman?"): „ Lun?, tu
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
Eminescu nu este însă absolut original: criticul nu face altceva decît să împrumute trăsăturile geniului, așa cum ele fuseseră stabilite de Schopenhauer, și să le aplice poetului român. Originală rămîne doar identificarea verosimilă, în însăși biografia și psihicul eminescian, a elementelor schopenhaueriene. Cel dintîi portret complet și adevărat pe care un critic i l-a închinat lui Eminescu a fost realizat în regim filozofic - și întreaga exegeză eminesciană ulterioară va purta semnele acestui debut. Analizele maioresciene au rămas cam la aceeași formă
Supremul pontif by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5709_a_7034]
-
efemeritatea omului și a civilizațiilor marchează momentele cruciale ale poemului. Ultimul vers din Conrad („Dar crucea nu mai este, mormîntul s-a stricat”) ne anunță retragerea în natură a ultimului semn lăsat de erou pe pămînt. Rostogolirea continuă de sentenții schopenhaueriene din ultimele strofe ale lui Memento mori se află aici schițată cu anticipare. Față de Conrad, Traianida pare un poem mai puțin finisat și într-o redactare deseori neglijentă. Nici nu știm de fapt dacă epopeea, sub forma pe care o
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]
-
laolaltă, tristețile, dezamăgirile, haosul, disperarea, limitele, ar fi în stare să-i „înfrâneze această sete nebună de viață, o sete necuviincioasă poate, destrăbălată”, tipic karamazoviană, considerată de unii moraliști, în chip straniu, ticăloasă, în vreme ce această neostenită sete de viață servește schopenhaueriana voință oarbă de a fi: „Vreau să trăiesc și trăiesc, chiar dacă trăiesc împotriva oricărei logici. Nu cred în ordinea lucrurilor, dar îmi sunt dragi frunzulițele lipicioase ce se ivesc primăvara din muguri, îmi este drag cerul albastru, uneori îmi este
Tăcerea care ne umple de dangătul tuturor clopotelor by Aura Christi () [Corola-journal/Journalistic/4731_a_6056]
-
o persoană sensibilă, a asculta un disc ar însemna să asiste la o înmormînare. Ce anume se îngroapă? Tocmai posibilitatea de a trăi sunetul adevărat, ceea ce e de neînlocuit și de nescris.“ (p. 115) Viziunea e curat mistică, cu tente schopenhaueriene, pledoaria pentru lepădarea de sine îmbinînduse cu invocarea esenței iraționale a muzicii, iar respingerea intelectului culminînd într-un catharsis colectiv pe care îl trăiești fără ambiția de a explica altuia ce ai trăit. „Cînd ești saturat de noțiuni intelectuale, nici
A nu putea altfel by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3293_a_4618]
-
parțiale, de Camera deputaților pentru motivul de a fi fost admiratorul lui Schopenhauer. Dacă nu se găsea C. A. Rosetti, ca președinte al Camerii, care să poftească pe deputații vremii la seriozitate, Maiorescu ar fi fost fără îndoială invalidat ca schopenhauerian. E limpede azi că o convingere de ordin filozofic n-are nici o legătură cu capacitatea de a fi alesul națiunii. Disocierea s-a făcut atunci și a rămas. S-a spulberat posibilitatea unei confuzii similare pentru totdeauna. Nu era însă
Vladimir Streinu - Analist politic by Vladimir Streinu () [Corola-journal/Memoirs/9659_a_10984]
-
un zîmbet care nu știu ce însemna, îngăduință și înțelegere a oamenilor, sau ironie față de lume și de el însuși? «Pe mine nu mă sporesc decît creațiile și stelele năzdrăvane». Lucian Blaga era rațiune pură, dar una frămîntată. Soarta filosofilor. Era raționalist schopenhauerian, dar și intuitiv de tipul bergsonian. Somn bun nu avea, vise mereu da”. Ultimele cuvinte, atît de relevabile pentru o existență de poet. Zenovie Cârlugea, Lucian Blaga - sfîrșit de secol, început de mileniu, Ed. Scrisul românesc, 2012, 328 p.
Blaga, totuși în actualitate by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4055_a_5380]
-
realist conversative, la fel și exemplificările din opere celebre,- la Pedro, detaliile gândirii sunt glisate pe operele românești; iată o idee, * Regele, Poetul și Curtea, la care profesorul Petre Isachi opune ideaticii borgeziene, narațiuni și poetici românești- “Pedro: Un poet schopenhauerian de la Gurile Dunării, deopotrivă (re)cunoscut (de inițiați) și contestat de unii din Republica Literelor, chiar din istoria literaturii române, era convins că „Noi reducem tot la pravul azi în noi, mâini în ruină, / Proști și genii, mic și mare
CONVORBIRI IMAGINARE CU JORGE LUIS BORGES- PROF. PETRE ISACHI de CRISTINA ŞTEFAN în ediţia nr. 1871 din 14 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/373715_a_375044]
-
Omului, alergarea după vânt și vânarea de vânt se așază sub rigoarea resemnării smerite, în perspectiva întâlnirii ultime cu Dumnezeu și a dreptei reașezări viitoare, după a doua venire. Frazele sunt memorabile, și recunoaștem aici deznădejdea romantică de mai târziu, schopenhaueriană. Ca să nu universalizeze această deznădejde, ce poate ușor degenera în panteism, poemul lui Eugen Dorcescu găsește un reper, un punct de sprijin didactic, tradus prin satisfactul „Carpe diem!”: „Tu, tinere, te bucură, cât încă/ E vreme. Să te-nfrupți pe
POEZIA CA INSPIRAŢIE DIVINĂ de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 2164 din 03 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382432_a_383761]