132 matches
-
cu măselele de 24 de carate/ carnea fragedă de pe mielul pascal./ Vor chiui, vor tropăi,// vor închina pahare de zăibărel/ roșu în oglinzi de cristal./ Vor așeza răcnind m-a făcut mama/ oltean dantele de argint, spumoase// pe fesele bătrîne/ scofîlcite/ ale istoriei municipale” (Fesele istoriei municipale). Partea visătorului e solitudinea, care e doar un început al punițiunii: „Singurătatea e-o pedeapsă/ prea blîndă pentru cel exilat/ între hărți, între cărți,// pentru stihuitorul pe cont propriu,/ departe de larma gîngavă/ a
Feminitate versus provincie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13509_a_14834]
-
drept plată pentru călătorie", strigă - iar am scurtcircuite. Plânge. Ea, dusă să se prostitueze în Lumea Nouă cu trup de pasăre de pradă, care e doar una dintre înfățișări, din mulțimea asta de gură-cască abia întrezărită: cu trăsăturile mai puțin scofâlcite, cu brățări din mărgele vegetale, pe valuri, în cabina comandantului, păzită de un pește prigonitor, local. Un înger care îi dă să înghită iar și iar nu știu ce substanță afrodiziacă, să nu se smerească nici azi, ci să se înalțe și
Poezii by Liviu Ioan Stoiciu () [Corola-journal/Imaginative/8259_a_9584]
-
fiind vorba de adevăr.) T la 91 de ani, zis Gândac, La Gândac, băcănia lui veche de pe vremea întâiului război mondial din cartierul de țigani. Duminicile uneori își închiriază prăvălia câte unei nunți țigănești... E ramolit. Arată ca un pahidern scofâlcit. Ratatinat, preferă să umble în patru labe, ca să-i fie mai ușor. Memoria, zgârcindu-se din ce în ce, s-a redus la câteva obsesii... niște cazaci trecând pe cai gârla... Costel, băiatul primarului, mort înecat, capela din cimitir care
Protocolul morții și beciul răcoros by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12182_a_13507]
-
celui care a distrus Biblioteca din Alexandria. Vârstnicii care girează, în paginile ziarului Cotidianul, acest monstruos ritual al uciderii în efigie, sperând să se salveze pe ei înșiși, prin lingușirea tinerilor agresivi, fac o figură jalnică. Seamănă cu niște bătrâne scofâlcite și fără dinți care s-au rujat grotesc și mișcă din șolduri. Este cu totul fals argumentul (lui Gabriel Liiceanu!) că mormanele de "cadavre" din cultură îi împiedică pe nou-veniți să se afirme. Poate îi împiedică să ocupe funcții administrative
Ochiul magic () [Corola-journal/Journalistic/10112_a_11437]
-
că de-a dreptul mă cobor Tot prin spiță bărbătească chiar din Vasile Pogor”. „Sunt bine, sunt prea bine, sunt bine, sărut mâna.” Îl citez pe Al. Depărățeanu, dintr-o discuție cu Dumnezeu. Și Dumnezeu îl asigură că „Moartea iarăși scofâlcită,/ Și-nvelită / În lințoliul infernal, / Fuge tare,/ Fuge tare tot pe cal!”. Budai-Deleanu, patru pagini și jumătate, Asachi, cincisprezece. Deci, nu trebuie să aștepți până la Bacovia și la Mateiu Caragiale ca să descoperi un Călinescu limitat. Se amuză să scrie despre Mumuleanu
Insemnari by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/2436_a_3761]
-
Eu îi țin locul, îmi spuse în italiană un bărbat cărunt, ai cărui ochi de un verde deschis, cu o privire stranie, scînteiau sub niște sprîncene groase și zburlite, ca niște amenințări. Avea buze groase, mustață deasă "pe oală", obrajii scofîlciți și un aer trufaș care m-a surprins din capul locului, căci nu se potrivea deloc cu condiția lui. Portarul va lipsi cîteva după-amieze, continuă el, luîndu-mi cheia cu o vioiciune care făcu să-i strălucească ochii de culoarea florilor
Memoriile Elenei Văcărescu by Anca-Maria Christodorescu () [Corola-journal/Journalistic/15859_a_17184]
-
făcu s-o urască îndârjit. De fapt se ura pe sine că venise și stătea acolo caraghios și flămând, în hainele de împrumut, lung și slab cât toate zilele, să se ia singur la palme, cu capul vâjâind, neajutorat și scofâlcit, cu coșuri pe față, topit de hăituială, oboseală și nesomn, ținând halba goală în mână, neștiind unde s-o arunce și-n cine... Ce dorești? Ce cauți aici? Cineva stătea-n fața lui și-l scormonea c-o privire rea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
alergat, îl dojeni, și glasul sau dojana, sau poate adierea aceea abia simțită, venită de la plamele ei părea să-i facă bine. Aș prefera să fac închisoare la Văcărești sau la Galata și să nu mai fiu aici. Avea fața scofâlcită, neagră de fum ca și mâinile și ochii sticloși și holbați, albi ca la morți, trași în fundul capului. Pe tâmplele scobite și-n pomeții obrajilor îi rămăseseră dungile cenușii de sudoare, cum se amestecaseră cu colbul și se uscaseră. Sufla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
succes în continuare! alx: ...aaa ema has just signed out Urăsc diminețile de luni. Mai ales iarna. Geamurile biroului nostru, niciodată foarte curate. Caloriferele vechi, ca niște relicve, tocul ușii, puțin scorojit, biroul care era modern acum cinci ani, buze scofâlcite, buze cu crețuri pe margini și colțuri lăsate, buze strânse ca niște sprâncene încruntate, buze deschise într-un zâmbet care dezgolește dinți galbeni, buze care sorb din cafeaua captivă într-un pahar de plastic, de jos, de la noi, de la automat
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
își spuse că era teama de a-i pierde. Pe ei, miezul ființei lui. Oaza lui de liniște. Știa, însă, că nu fusese așa. Nu întru totul. Simțise sângele scurgându-i-se din obraji, până când rămăsese palid ca o frunză scofâlcită, ea singură semeață sub o pală de vânt. Simțise încăperea răcindu-se brusc, ca și când s-ar fi deschis o ușă inexistentă până atunci în interiorul lui, acolo unde frigul își găsea, cu fiecare clipă, un sălaș mai primitor. Prin iarnă, începuse
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
avea darul de a apuca țigara de filtru și de a o presa foarte puțin în fundul scrumierelor, încât aproape că particulele roșii nici nu se împrăștiau, darămite să se stingă. Dacă era suficient de rapid, salva chiștocul dintre celelalte, gata scofâlcite sau arse până la filtru, imediat ce respectiva duduie îl abandona. Când ajungea în casa scării, chiștocul era înnobilat deîn dată cu numele de țigară. O întindea grijuliu, îi netezea hârtia boțită de regulă pe la mijloc și o vâra în buzunarul drept
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
atâtea lumi zilnice, nemaiexistând spațiu chiar de la început, de la prima lume creată, Dumnezeu face loc pentru lumile nou-venite trăgându-se în sine... uite așa... Și Gaspadin îi demonstră lui Nur Iulian cum, sugându-și burta și arătându-se și mai scofâlcit decât era. — Dar, din modelarea acestui puhoi de lumi rămân multe resturi, coji sumbre, cochilii stinse. Cabaliștii le numesc qliphoth. Aceste coji, Julien, aceste cochilii sunt demonii noștri. Și, spune-mi, pentru a reveni la greșeala de tipar care l-
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
pernă, fără să facă vreun zgomot sau mizerie pe jos. Duce punga la ușă, se întoarce, ia paharul cu aspirina dizolvată și-l varsă la rădăcina lămâiului. Tot ce face, face în ritmul muzicii de la radio. Mângâie duios singura lămâie, scofâlcită, rămasă în pomișor, care se ambiționează să nu moară. Acum Lionel e în baie. A terminat cu bărbieritul. E într-un maiou gri și poartă niște boxeri gri, mulați. Verifică în oglindă calitatea rasului. Din oglindă îl privește un Woody
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
fix un milimetru de pungă. Ia punga și o duce în debara, după care se întoarce, ia paharul cu aspirina dizolvată și-l varsă la rădăcina lămâiului. Tot ce face, face în ritmul muzicii de la radio. Mângâie duios singura lămâie scofâlcită, care se ambiționează să nu moară. Acum Lionel e în baie. A terminat cu bărbieritul. E în alt maiou gri și poartă aceiași boxeri gri, mulați. Verifică în oglindă calitatea rasului. Din oglindă îl privește de data asta Fred Astaire
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
niște urme invizibile de praf de pe covor. Duce aspiratorul în debara. Se întoarce, ia paharul cu aspirina dizolvată, se uită cu părere de rău la lămâi și dă paharul pe gât. Închide ușa de la balcon, fără să mai mângâie lămâia scofâlcită: soarta lămâiului pare, și ea, pecetluită. Tot ce face, face în ritmul muzicii de la radio. Acum, Lionel e în baie. A terminat cu bărbieritul. Verifică în oglindă calitatea rasului. Din oglindă îl privește de data asta Lionel Frunza, cu care
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
defunctului. Defunctul, nu defuncta. Mă doare însuși termenul defunctul sau, mă rog, mortul și nu defuncta sau moarta. Ca și cum, odată rămas fără viață, cel aflat pe catafalc, n-ar mai fi om. Înfiorător! Ca în Bacovia, plumbul. Câtă teroare! Chipuri scofâlcite sau nu. Distruse sau nu. Ca ale personajelor dintr-un film. Altceva nimic. Că dacă ai putea vedea cum stă sicriul ăla în pământ... Am tot mai mult senzația că Iozefina nu se află în sicriu. Că e undeva, printre
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
instituției, peste indicațiile venite de sus, care nu îngăduiau așa ceva nici în ruptul capului. Sau măcar să fi văzut cum se alcătuia o proclamație de importanță vitală pentru țară, acolo la etajul 11, de niște generali cu bube pe față, senili, scofîlciți, și puțind ca niște stîrvuri. Ai fi dat pe-afară, soldățelule, la fel cum am făcut-o și eu, ți-ai fi borît mațele peste tot, ai fi căutat în cea mai mare viteză ieșirea, ți-ai fi jurat că
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
că Își ținea poșeta strâns lipită de piept și purta bocanci lungi, maro, cu șireturi roșii. Odată ce termină, bărbatul pocni din călcâie, Își așeză degetele pe mânecile sacoului și - cu totul lipsit de sens - Își scoase În evidență cămașa deja scofâlcită. — Alors? Întrebă. Partenera sa nu spuse nimic, dar Își Îndreptă spatele și Își aruncă o privire languroasă și acră În același timp. În loc să răspundă, Konrad se Întoarse către femeie. — Dominique, spuse scoțând placid țigara din gură, Întotdeauna e o plăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
așa ori erau Înlocuite cu placaje. În fața unor magazine, gunoiul se strîngea pe alei sau chiar pe trotuare. Mașinile erau abandonate lîngă bordură, de unde erau apoi făcute bucăți de scormonitorii prin gunoaie, iar clădirile de cărămidă Însele aveau un aer scofîlcit, de bătrînețe, de parcă, asemeni celor În vîrstă, oameni ori șobolani, Își pierduseră dorința de a-și păstra coloana vertebrală dreaptă. Șobolanii se mutau În mașini, În scaunele cărora Își construiau culcușuri confortabile. Din cînd În cînd, mă mai Întîlneam cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
toate culorile. Priveliștile nu mai aveau pic de adîncime, și erau uniformizate În tablouri lipsite de orice strălucire, În tonuri de gri și maroniu. Clădiri În paragină, ferestre acoperite cu placaje, șanțuri pline de gunoaie, chipuri cenușii Înfrigurate. Totul era scofîlcit, trist și urît. Însă n-am lăsat toate astea să mă afecteze - eram bucuros că mă plimb ca vodă prin lobodă pe străzile Bostonului În buzunarul unuia dintre cei mai mari scriitori ai lumii. Evident, În realitate era mai degrabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
pe întuneric, fără a se vedea, deslușește în dreptul ei, de la o vreme, o formă amorfă, ce începe să semene cu o față de om, de om bătrân, cu trăsături de gnom. La lumina unui fulger, realizează că gnomul e un balon scofâlcit. Pătrunsă, în somn, de frig, ea are senzația de a fi ținută, pe la spate, în poziție fetală, ca în copilărie, de către bunică-sa, acum rece țestoasa. Aceeași bunică îi strigă din pământ că nu mai poate de frig. Coșmarul e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ști să le dăm un sens sau măcar să le băgăm în seamă, nu ne-am mai bate atâta capul cu nimicuri. Am păși din semn în semn ca pe stâlpii fixați în pământ pe o întindere de ape. Pe fața scofâlcită a gnomului, observ acum niște încrețituri ce urcă și coboară, ca niște buze; gnomul încearcă să-mi vorbească. Ciulesc urechile, dar întunericul e mult prea mâlos ca să transmită semnalele sonore până la mine. Fac un gest sublim de concentrare, simt cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Tot mai mult întuneric, apăsător ca vidul, își face loc prin fereastra deschisă; deodată, un fulger străbate camera, se izbește de oglindă, apoi se întoarce ca un bumerang și străpunge capul gnomului, el se revelează a fi doar un balon scofâlcit ce a pierdut prea mult neon în luptă cu gravitația. Totuși și aceasta poate constitui un semn, îmi spun ducându-mi mâinile la urechi. Unde este tunetul? mă întreb. Fulgerul a trecut deja de-o vreme, dar perechea lui unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
salvatoare. M-am trezit după alt maldăr de timp, uitând și de întrebări, și de mine însumi. Bazinul a secat și eu am putut vedea, auzi, gândi. Dar un segment de viață nu-l trăisem. Acum poți să râzi, deși scofâlcit, m-am reîntors la momentul de dinaintea căderii în apa neagră a bazinului. Și încerc să umplu acel timp netrăit cu văzutul, auzitul, gânditul. Eu sunt acum bazinul cu păcură, amice! C e stai, nerodule! Hai la nuntă! îl îmbrânci un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
instituției, peste indicațiile venite de sus, care nu îngăduiau așa ceva nici în ruptul capului. Sau măcar să fi văzut cum se alcătuia o proclamație de importanță vitală pentru țară, acolo la etajul 11, de niște generali cu bube pe față, senili, scofîlciți, și puțind ca niște stîrvuri. Ai fi dat pe-afară, soldățelule, la fel cum am făcut-o și eu, ți-ai fi borît mațele peste tot, ai fi căutat în cea mai mare viteză ieșirea, ți-ai fi jurat că
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]