72 matches
-
fanatică. Ne-am văzut în Cișmigiu, am povestit verzi și uscate, de zici că ne știam din anul 1 de facultate. Discuția a continuat 300 de metri mai încolo, la etajul nu-mai-țin-minte-cât al unui bloc vechi, în apartamentul său de scriitoraș, unde l-am urmat fiindcă îmi promisese un exemplar din „Lorgean”. Am devorat cartea pe drumul București-Cluj, invidiindu-l pe ascuns pentru experiența orientală pe care o descria atât de veridic. Acum, am 28 de ani fără trei luni și
Urmărindu-l pe Lorin. by http://www.zilesinopti.ro/articole/8574/urmarindu-l-pe-lorin [Corola-blog/BlogPost/99017_a_100309]
-
Și, de ce nu, pentru oameni care ajung în America și mai uita să mai vorbească limba română. Reporter: Casă Eliade era frecventata de mulți oameni? Cine îl vizită? Stelian Plesoiu: Am cunoscut foarte mulți oameni în casa lor, de la politicieni, scriitorași și pînă la președintele Universității Chicago, Hanna Gray, care îl stima pe Eliade, de la domnia sa pînă la senatorul Charles Percy, care îl adoră pe maestru. Am cunoscut mării scriitori și filozofi francezi, l-am cunoscut pe decanul catedrei de istorie
PARTEA A I A de STAN VIRGIL în ediţia nr. 773 din 11 februarie 2013 by http://confluente.ro/Cum_au_trait_si_murit_sotii_el_stan_virgil_1360577543.html [Corola-blog/BlogPost/351870_a_353199]
-
oprit mersul la dînșii. Reporter: Totuși, de ce este condamnat, uitat omul Eliade? Stelian Plesoiu: Este foarte greu să vă răspund pentru că eu, cît a trait maestrul, nu am văzut în jurul dînsului decît fete zîmbitoare. Se uită de la cei mai amărîți scriitorași, pînă la laureați ai premiului Nobel, care îi promiteau marea cu sarea. Am întîlnit și o serie de demnitari români a căror nume nu contează, nu și demnitari din noua Românie, care l-au vizitat și care i-au promis
PARTEA A I A de STAN VIRGIL în ediţia nr. 773 din 11 februarie 2013 by http://confluente.ro/Cum_au_trait_si_murit_sotii_el_stan_virgil_1360577543.html [Corola-blog/BlogPost/351870_a_353199]
-
la circ. - Lăsațî-l, că poate să căiește - mârâi într-un târziu Jery sugându-și scobitoarea de parcă atunci ar fi simțit gustul dulce-acrișor al unei bomboane Cojak. - Poate că vă împăcați... - râse pițigăiatul scărpinându-se în barba nerasă. - Depinde cum stă scriitorașul cu tăiețeii...- râse exagerat și răgușitul. - Păi numai așa...Că fără tăieței... - făcu cel cu un picior de lemn, învelit într-o șosetă de lână maro, și sprijinit în cele două cârje. - De ce-ai vrut să anunți Poliția, băi
PEISAJ CU CORBI (SCHIȚĂ) de NICOLAE SUCIU în ediţia nr. 2189 din 28 decembrie 2016 by http://confluente.ro/nicolae_suciu_1482930679.html [Corola-blog/BlogPost/362801_a_364130]
-
adevărat - era mai în vastă decât el, si maior de cavalerie pe deasupra. Așa s-a întâmplat această apropiere extraordinară între ei”. În spatele ușilor deschise În casa familiei Eliade veneau de la cerșetori până la profesori universitari, savanți, filosofi, teologi, studenți, scriitori și scriitorași. “În SUA, cerșetorii sunt luați în evidență, trebuie să facă ceva pentru a-și câștiga banii. Așa se face că, în fiecare săptămână, venea câte un grup de negrișori care cântau. Le dădeau câte 50-100 de dolari. De asemenea, le
PARTEA A II A de STAN VIRGIL în ediţia nr. 774 din 12 februarie 2013 by http://confluente.ro/Cum_au_trait_si_murit_sotii_el_stan_virgil_1360693010.html [Corola-blog/BlogPost/359345_a_360674]
-
intru în sevraj? Pleacă! Lasă-mă singur! Ștefan, dintr-o falsă modestie, îți luă ochelarii de soare și plecă. Doctorul reluă paragraful în care tabloul pictorului începuse să trezească suspiciuni. Codul, codul... „Dar de ce nu ne spui care este acesta, scriitorașule?!” zise, nemulțumit acesta. Dădu iarăși peste paragrafe cu Tudor Cristache: „ -Grupul acela era alcătuit din patru borfași. Unul însă avea pretenția de șef. Mergea apăsat, cu mâinile la spate și avea obiceiul de a mesteca gumă. Ce vreți? i-am
PROMISIUNEA DE JOI (XVIII) de GINA ZAHARIA în ediţia nr. 906 din 24 iunie 2013 by http://confluente.ro/Promisiunea_de_joi_xviii_gina_zaharia_1372102163.html [Corola-blog/BlogPost/363869_a_365198]
-
în vreo casă de sănătate.” Tatăl poetului fusese un om deștept și dârz, care a luptat cu viața. Fiu de țărani, după spusa lui Matei, fiul lui, cu puțină învățătură și cu un car de minte, își face ucenicia ca scriitoraș pe la diferiți moșieri, stabilindu-se la boierul Balș, urcând repede gradele sociale de la sulger la căminar, sărind peste gradele de clucer, polcovnic, medelnicer, stolnic și paharnic, costându-l o căruță de bani. Toată viața lui a fost un idealist, înglotat
DEZASTRUL DIN FAMILIA EMINOVICILOR de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1976 din 29 mai 2016 by http://confluente.ro/ion_ionescu_bucovu_1464499205.html [Corola-blog/BlogPost/385147_a_386476]
-
1812, a fost tatăl lui Mihai Eminescu. Vasile Iminovici a decedat la 20 februarie 1844. Gheorghe Eminovici a făcut vreo trei ani de școală la dascălul Ioniță din Suceava, a fost în slujba boierului Ioan Ienacaki Cârstea din Costâna, apoi scriitoraș la baronul Jean Mustață din Bucovina, iar mai apoi la boierul Alexandru Balș. După moartea boierului, fiul acestuia, Costache, îl numește administrator al moșiei Dumbrăveni și îi capătă de la vodă titlul de sulger. Strămoșii din partea mamei, Jurăsceștii, proveneau din zona
Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/296567_a_297896]
-
Spiru Haret, informându-l despre starea sistemului de educație de la țară și problemele pe care trebuiau să le înfrunte sătenii din Moldova. „Arendașii și proprietarii, fără deosebire de naționalitate, își bat joc de munca romanului. Toți surtucarii satului, primari, notari, scriitorași, mulg fără rușine, fără mila, aceasta vaca lăptoasă. Se adaogă la aceștia și preotul - care aproape în toate părțile (Moldovei - n.n.) e în discordie cu învățătorul". Acesta - "care este un calic... sta lîngă țăran și lînga nevoile lui", învățătorul fiind
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
și Vasile Alecsandri. Se spune chiar că Alecsandri, în tinerețea sa, ar fi cerut în căsătorie pe una dintre fiicele Anastasiei Greceanu, pe Canano, dar nu a fost bine primit, a fost chiar refuzat, pe motiv că ar fi un „scriitoraș” și un „coate-goale”. Ca răzbunare, el a scris piesele ce o aveau ca eroină principală pe : Anastasia Greceanu este înmormântată lângă biserica din Valea Glodului, alături de soțul său, vornicul Gheorghe Greceanu. În lăcașul de cult, se păstrează și azi o
Coana Chirița () [Corola-website/Science/327604_a_328933]
-
încerci măcar pentru estetică. „Să intre doar Lupu. Stă la locul lui, nu pune întrebări, nu iese prin nimic în evidență. Un simplu spectator, printre alte câteva sute. La sfârșit, ne deschide ușa în culise și mergem toți patru peste scriitoraș.“ „Cine ne garantează că o să fie singur acolo?“ „Eu.“, a revenit Mihnea, zâmbind cu gura până la urechi. Ne-a arătat spre laptop. Nici nu-l observasem, îl ținuse sub masă; mergea non-stop, ca un aparat de înregistrare. L-a ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Mihnea. „Maria?“ „Normal. Doar eu am venit cu ideea.“ „Atunci s-a votat. Mergem cu toții la Neptun. Robanu o să tragă mașina-n spate și-o să așteptăm acolo, cât ține conferința. Cum auzim aplauzele, intrăm în culise. Pe urmă, bună-ziua domnu’ scriitoraș și bam!, una direct în freză. Urcăm coletul în portbagaj; nu răsuflă de la Neptun până aici.“ Ne-am ridicat de la masă și ne-am dus să ne pregătim, fiecare cu treburile lui. Mihnea a plecat primul din cameră, să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
eu. „Umbrela.“, ne-a anunțat Lupu, recuperând-o din colț. „Nu lipsește nimic.“ „OK, Maria. Robane, ai luat algocalminul?“, a revenit Mihnea. „Nu.“, am recunoscut, cărând laptop-ul de pe scaun. „Ne trebuie?“ „Posibil. Dacă-l apucă durerile de cap pe scriitoraș la interogatoriu?“ „Așa vreți voi să-l liniștiți? Cu algocalmin?“, s-a mirat Maria. A venit lângă mine, m-a apucat de braț și m-a sărutat pe ceafă, după ureche. „Eu n-am reușit cu Alex nici cu cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
venit lângă mine, m-a apucat de braț și m-a sărutat pe ceafă, după ureche. „Eu n-am reușit cu Alex nici cu cinci fiole. Nu-l oprește nimeni când se enervează.“ „Noi nu vrem să-l enervăm pe scriitoraș. Doar să nu leșine când îl bumbăcim.“ „De când ne ocupăm și de-așa ceva?“, m-am interesat, „Parcă nu intra în fișa postului.“ „Oricând e nevoie. Și, mai ales, când suntem călcați pe bătături.“ „Oricum, algocalmin fiole nu se mai dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ușa din față, ca și cum nimic n-ar fi. Robanu vine și el prin spate, când îi fac semn. Intrăm în culise și punem mâna pe impostor. Ne vedem la mașină. Maria ne-așteaptă aici, cu motorul pornit. Îl săltăm pe scriitoraș, îl trântim în portbagaj, și valea! Maria, o să conduci tu. Te descurci?“ „Sigur. Viteza?“ „Normală, nimic peste limită. Suntem niște turiști obișnuiți, veniți la mare.“ „În mijlocul lui noiembrie, pe ditamai furtuna...“, am observat. „Are procurorul invitația, la o adică. Turiștii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pătruns într-o cameră lungă și îngustă. Pe mijloc, o masă cafenie își întindea burduful tăbliei dintr-un capăt într-altul. Două neoane chioare luminau mobilierul de recuzită: o scară proptită de perete, un cuier cu un palton (probabil al scriitorașului), vreo treizeci de scaune. Jurai că ai nimerit marți seara, la un cenaclu studențesc de pe Schitu Măgureanu. Dincolo de ușă, priveliștea cădea ca la teatru: scena, firul microfonului, cortina vișinie. Lipseau doar fețele congestionate de emoția lecturii. În perioada studenției, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nici a scriitorului, dar suna al naibii de cunoscută. În pragul ușii, mai zâmbitor ca niciodată, cu geanta laptop-ului atârnată de umăr, stătea Mihnea. Îmi venea să sar de pe scaun și să-l iau în brațe: prietenește, pârțărește, oricum. „Ce-i, scriitorașule?“, a rânjit el, „Te-a lăsat vocea? Nu mă mai recunoști?“ M-am ridicat de pe scaun și l-am îmbrățișat cu pasiune. Un gest rar, ca pe vremea când goleam sticla infectă de RDD. Îl înjuram pe nea’ Nicu onest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
perfect. „Pe unde-ai umblat?“, l-am luat la întrebări, așezându-mă la loc pe scaun. Încercam să-mi stăpânesc emoția, bucuria: o grămadă de stări de gestionat. „Nu foarte departe. Și, în orice caz, nu unde m-a trimis scriitorașul nostru. N-a mers chiar cum te-așteptai, amice, nu-i așa?“ Scriitorul n-a răspuns. Stătea resemnat în sacul lui, prins în pachetul de sfori. Îi căzuse tot aplombul. Nici picioarele nu mai încercau să se miște, tălpile zăceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
lui Placid. „Când am primit mesajul lui Lupu, mi-am dat seama imediat că ceva nu e-n ordine. L-am lăsat s-aștepte prin Olimp, ba chiar mi-am luat libertatea să mut întâlnirea la hotel Transilvania. Bănuiesc că scriitorașul nostru omniscient, dar nu omnipotent, n-are idee cine se-află cazați acolo, la etajul opt...“ „N-are.“, i-am confirmat. Scriitorul nu mișca un deget. „Ucrainenii lui Andrei. În frunte cu Bumbaru, Spumă și Ciocăzanu. A venit și echipa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
are.“, i-am confirmat. Scriitorul nu mișca un deget. „Ucrainenii lui Andrei. În frunte cu Bumbaru, Spumă și Ciocăzanu. A venit și echipa care lucrează pe Rădăuți: Vilaia, Giugula și Frigescu. Nici noi nu suntem proști: cât și-a plictisit scriitorașul nostru audiența la Neptun, am umblat puțin la geografie. Mai nou, Prutul se varsă-n Marea Neagră, pe la Vama-Veche. Dar pun pariu că amicul nostru habar n-avea de-asta?“ Toată lumea știa de echipa lui Vilaia, nici poliția nu se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
țesută acolo, cum ziceți voi scriitorii? o acțiune virtuală, existentă într-un plan și inexistentă într-altul? și, dacă da, cine o controlează?“ Nici un răspuns. L-am încurajat pe Mihnea să continue. „Evident că se poate.“, și-a explicat singur. „Scriitorași ca amicul nostru, SF-iști și ciberneticieni, au inventat situații în care apar unul sau mai multe personaje cu dublă sau chiar triplă memorie.“ „Un fel de avatari cerebrali?“, am observat. „Cam așa ceva. Niște holograme vii, rulând programe mentale în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ac hipodermic în toată lumea din jur. Ritmul devine alert, are tensiune, rapiditate, întâmplările se succed liniar. Spațiile se despart. Într-o parte Hortensia; în cealaltă, Rebreanu.“ „OK.“, am zis, „Pâna aici, e clar. Ce are Camil cu toată povestea? Dar scriitorașul nostru?“ „Stratificarea memoriei sau transplanturile succesive de memorii nu sunt un fenomen spontan. Îți poți imagina că nu te culci seara cu un creier și te trezești dimineața cu trei. Așa ceva nu poți face singur, decât dacă ești nebun sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
memoriei sau transplanturile succesive de memorii nu sunt un fenomen spontan. Îți poți imagina că nu te culci seara cu un creier și te trezești dimineața cu trei. Așa ceva nu poți face singur, decât dacă ești nebun sau genial. Și scriitorașul nostru nu e nici una, nici alta.“ „Și-atunci?“ „Și-atunci, m-am luat după altă ipoteză. Am mers pe firul întâmplărilor, am pus cap la cap informațiile pe care le-aveam cu cele pe care le-am strâns în ultimele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Omul surprizelor!“, m-a felicitat Mihnea. „Camil a pozat într-un romancier modern, un pionier al romanului interbelic, cum ziceți voi la facultate. De fapt, el era un negustor: făcea afaceri neuronale cu nemții.“ „Știm asta. A recunoscut-o și scriitorașul nostru.“, am precizat. „Ce nu știm e că intrase și pe filiera britanică. Bunul nostru prozator juca dublu, își vindea planurile neuro-economice și nemților, și aliaților. Remedios Varo, Arnold Fast.“ „Harta suprarealistă a lumii...“ „Da. Documentul fondator al globalmind. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
la facultate...“, mi-am amintit. „Peste tot, sunt semne că aparatul exista. Letopisețul de la Bistrița, Cronica Bălenilor, O samă de cuvinte; Creangă, Sadoveanu - toți vorbesc de el.“ „Și cum a ajuns fix pe mâna lui Camil?“ „Asta o să ne explice scriitorașul nostru. E singura verigă care lipsește din demonstrație. Cine a produs anomalia, cine a generat anacronismul istoric, mergând în trecut și lăsând în cine știe ce biserică sau criptă dintr-o epocă îndepărtată cutiuța neuro-digitală? Ia zi, amice? Cine-i cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]