28 matches
-
pentru semanticile clasice, unitatea analizei principale, chiar minimale, este cuvântul, Hébert propune, pentru a înțelege cuvântul, trecerea la nivelul morfematic, la adevăratul semn minimal, morfemul. Divizarea cuvântului în morfeme implică divizarea semnificatului cuvântului (sau semia) în semnificați de morfeme (sau sememe), și aceștia, la rândul lor, în seme. Analiza în morfeme aplicată numelor proprii o face după două axe: lineară pentru morfeme "normale" și tabulară în sincretismele în care morfemele cu semnificant zero se suprapun unui morfem normal. Morfemul gramatical "e
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
relief etc. pot determina existența sau inexistentă unor cuvinte și numărul de semnificanți denumind aproximativ același desemnat. De pildă, desemnări precum somon, în limba populației de pescari comox (insula Vancouver), ren sau zăpadă, în lapona, au zeci de lexeme diferite (sememe în care cel puțin un sem este diferit). Clasificări ale limbilor lumii din perspectiva textuala nu s-au realizat în mod sistematic, dar s-ar putea avea în vedere anumite tiplogii discursive specifice, adică acele particularități pe care textul, ca
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
B. Tomașevski, din perspectiva raportului motiv-predicat-propoziție, în poetica prozei artistice, sau dinamism-statism, în termenii lui Greimas (Sémantique structurale, Paris, 1966), din perspectivă semiotică: „Trebuie introdusă o diviziune în clasa predicatelor, postulând o nouă categorie clasematică, cea care realizează opoziția dinamism-statism; sememele predicative sunt în măsură să informeze, fie despre stările, fie despre procesele circumscrise actanților.” De predicat narativ și predicat descriptiv vorbește, în lingvistica românească, G.Ivănescu 21: „Distincția între predicatul verbal și cel nominal rămâne mai departe valabilă, însă nu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
́s, cât și la psychē, imagine fantasmatică a corpului, eídōlon, și ea o phásma, o umbră, o iluzie. Diferit față de greci, deși vorbim tot de un ritual funerar, romanii vor utiliza și vor distribui altfel sememele (cele de mai veche tradiție greacă): imago, spre exemplu, denumea în cazul numit un obiect, o mască de ceară, cu o funcție riguros încadrată în ceremonialul public al morții și cu un simbolism nobil, bine determinat (după cum vom vedea). Înainte de
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
funcția imaginii în ritualurile funerare, acolo unde o regăsim în relație foarte strânsă cu cea mai veche formă lingvistică atestată (în latină) a imaginarului, este nevoie de o sondare, oricât de rapidă, în semantismul ei din limba greacă, în căutarea sememelor originare; de ce nu?, poate mai cu seamă în interpretările filosofice denumite convențional "materialiste". Ele ne-ar putea ajuta în înțelegerea substanței cuvântului pe care îl cercetăm și care, mult mai târziu, a intrat în relație cu ele, după care și-
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
militară și civică, identitatea colectivă și virtuțile individuale, obligatorii pentru o bună guvernare (în viziunea stoicilor, de la Cicero, la Seneca și la Marcus Aurelius, dar și a puterii creștine). Nu aspectul fantezist sau fantastic în crearea imaginarului colectiv este aici "sememul" pe care îl căutăm prin sondarea "arheologică", ci un anumit sens definitoriu pentru comunitate, nederivat, "realist", apropiat de necesitatea fundamentală de a legitima un trecut și de a avea un simbolism "obiectiv", confirmat de realitate și eficient în viitor. Această
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
spune, un teren fertil pentru alte semantisme învecinate, precum cel al imaginarului, nu neapărat înrudite lexical, dar care puteau fi aduse în aceleași contexte, datorită temelor comune în care erau ancorate. Tocmai de aceea, este firesc ca o parte din sememele termenilor din aceeași familie lexicală sau de la termeni complet diferiți să-i fi hrănit cuvântului sensul consacrat prin ritual. Relevant este și faptul că astăzi cuvintele din limbile moderne, derivate din dubletele etimologice amintite mai sus, sunt repere conceptuale definitorii
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
lui prin povestirea istorică). În vecinătatea termenului care denumește timpul, în latină cel puțin, se regăsesc două familii de cuvinte, derivate prima din temperō,20 a doua din tempestăs,21 și care conțin, în baza unei rădăcini lexicale comune, aceleași sememe, de "ordine" și "moderare" temporală. În baza unor scheme narative ce le vor încadra ulterior ca "gen" major de scriitură antică și medievală, dar mai ales ca mărturie documentară, historiae (inclusiv cronicile) recurg la decuparea timpului în secțiuni relevante, iar
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
conținutului, pornind de la ideea că semnificația (sau sensul) unei unități lexicale sînt echivalente conținutului semantic al acesteia, care este constituit dintr-o serie de unități minimale numite seme. Studiul conținutului s-a făcut, așadar, în semantica structurală pe baza lexemelor, sememelor și semelor care reprezintă structura unei limbi la un moment dat. Punctul de pornire al acestei abordări a fost un proiect al lui Louis Hjelmslev, care a introdus distincția dintre forma conținutului (structurarea intenției de comunicare într-o lume dată
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
cuvînt de a avea o singură semnificație (sau un singur sens), situație în care se folosește și termenul monosemantism. Pe de altă parte, în semantica structurală a fost propus termenul monosememie pentru a denumi caracteristica lexemelor care au un singur semem și a discursurilor în care predomină astfel de lexeme, fără a face, prin urmare, distincția între limbă și discurs, caracteristică specifică, de altfel, și cuvîntului monosemie, a cărui sferă o acoperă în mare parte. În cazul referirii la situațiile din
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
diferite ranguri de complexitate) și articulare (construcția de sens). V. conector, enunț, paratext, plan de text, punctuație. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN SEM. În terminologia semanticii, semul este o "unitate minimă de semnificație, lipsită de independență, care face parte dintr-un semem". Acest termen este folosit de cei mai mulți dintre specialiștii europeni (A. J. Greimas, B. Pottier, E. Coșeriu și alții), dar lingviștii englezi și cei americani recurg la alți termeni, precum componentă, marcă sau trăsătură semantică ori constituent. Prin orientarea spre delimitarea
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
ea nu urmează o rigurozitate deplină, fiind adaptată necesităților semantice textuale. Uneori, această noțiune se aplică (implicit) chiar unor aspecte care depășesc pe cele exclusiv lingvistice, ceea ce atestă deopotrivă utilitatea și labilitatea. V. cîmp semantic, lexem, praxem, program de sens, semem. DUBOIS 1973; GREIMAS - COURTES 1993; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; DSL 2001; VARO - LINARES 2004. IO SEMANTICĂ. Prin semantică se denumește o componentă a teoriei limbii, o disciplină al cărei obiect este sensul și semnificația unităților limbii. Această disciplină s-a
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
G. Bachelard, se referă la tropi utilizînd termenul imagine. Încadrîndu-se în sfera amplă a studiului semnificației, tropii au fost definiți de către membrii Grupului μ, care își construiesc demersul pe schema claselor stilistice a lui Quintilian, drept figuri ce înlocuiesc un semem prin altul, mai precis, conținutul unui cuvînt prin alt conținut prin intermediul a două operații, suprimarea, respectiv, adjuncția de seme. În cadrul acestui proces de transfer dirijat, păstrarea unui fragment din sensul inițial este obligatorie, fără însă a se fi stabilit cu
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Țeposu, op. cit., p. 44. 254 Mircea Cărtărescu, Postmodernismul românesc, p. 101. 255 Linda Hutcheon, Politica postmodernismului, Editura Univers, București, 1997, p. 100. 256 "În timp ce metafora se întemeiază pe identitatea semică, metonimia are nevoie de o interdependență semică (o marcă înlocuiește sememul sau sememul înlocuiește una din mărcile sale). Raportul de contiguitate nu trebuie conceput în chip restrâns și doar la nivelul sintagmei. Un raport de acest fel se poate stabili cu contextul și cu circumstanța, adică cu o serie de presupoziții
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
p. 44. 254 Mircea Cărtărescu, Postmodernismul românesc, p. 101. 255 Linda Hutcheon, Politica postmodernismului, Editura Univers, București, 1997, p. 100. 256 "În timp ce metafora se întemeiază pe identitatea semică, metonimia are nevoie de o interdependență semică (o marcă înlocuiește sememul sau sememul înlocuiește una din mărcile sale). Raportul de contiguitate nu trebuie conceput în chip restrâns și doar la nivelul sintagmei. Un raport de acest fel se poate stabili cu contextul și cu circumstanța, adică cu o serie de presupoziții necodificate (exte
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
În ceea ce privește unitățile și trăsăturile distinctive, fondatorul integralismului folosește termenii lexem (= "o unitate a conținutului lexical exprimată în sistemul lingvistic"; ex.: câine, lup, tigru etc.), arhilexem (= "un lexem al cărui conținut este identic cu un întreg câmp lexical"; ex.: animal) și semem (= "trăsăturile distinctive care constituie lexemele", precum "carnivor", "patruped", "domestic" etc.). În ceea ce privește tipurile de opoziții, Coșeriu le clasifică în trei categorii: graduale, privative și echipolente. "Astfel, în anumite câmpuri unidimensionale, ca acela al exemplului german al lui Trier: ungenügendmangelhaft - genügend - gut
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
sau beneficiarul valorii vizate (familia eroului, comunitatea din care acesta face parte etc.); • Marte sau opozantul; • Balanța sau arbitrul; • Luna sau adjuvantul. Pornind de la aceste modele de orientare sintactică, Greimas le dă o investiție semantică: "actanții apar sub forma de sememe construite, ca locuri stabile în interiorul rețelei axiologice" (A.J. Greimas, 1966: 185) și spectaculară (prin filiera Souriau: "microuniversul semantic nu poate fi definit ca întreg de semnificație decît în măsura în care poate apărea în fața noastră ca spectacol simplu, ca structură actanțială (A
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
putea spune că deține semul nuclear "un fel de strigăt", are semul contextual "animal" cînd "urletul leului era îngrozitor" și semul contextual "uman" în "urletul polițistului era îngrozitor". ¶Clasemele dau textului coerență. ¶Greimas 1983b; Greimas, Courtés 1982. Vezi și IZOTOPIE, SEMEM. climax. Vezi PUNCT CULMINANT. cod [code]. 1. Unul din constituenții fundamentali ai oricărui act de comunicare (verbală). Codul este sistemul de norme, reguli și constrîngeri în funcție de care semnifică MESAJUL. Este, cel puțin în parte, comun pentru EMIȚĂTORUL și DESTINATARUL mesajului
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
moale și care mușcă și zgîrie cînd se bate; se poate spune că lungimea genelor, moliciunea vocii și zgîriatul sau mușcatul funcționează ca seme ale feminității. ¶Barthes 1974 [1987]; Chatman 1978; Culler 1975; Greimas 1983b; Greimas, Courtés 1982; Rastier 1973. semem [sememe]. 1. Setul de SEME recognoscibile într-un anumit cuvînt sau morfem (Pottier). 2. O accepție particulară a unui anumit cuvînt (Greimas). Cuvîntul cavaler, de exemplu, aduce la un loc mai multe sememe, întrucît înseamnă "nobil", "posesor al unei decorații
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
și care mușcă și zgîrie cînd se bate; se poate spune că lungimea genelor, moliciunea vocii și zgîriatul sau mușcatul funcționează ca seme ale feminității. ¶Barthes 1974 [1987]; Chatman 1978; Culler 1975; Greimas 1983b; Greimas, Courtés 1982; Rastier 1973. semem [sememe]. 1. Setul de SEME recognoscibile într-un anumit cuvînt sau morfem (Pottier). 2. O accepție particulară a unui anumit cuvînt (Greimas). Cuvîntul cavaler, de exemplu, aduce la un loc mai multe sememe, întrucît înseamnă "nobil", "posesor al unei decorații", "tînăr
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
Greimas 1983b; Greimas, Courtés 1982; Rastier 1973. semem [sememe]. 1. Setul de SEME recognoscibile într-un anumit cuvînt sau morfem (Pottier). 2. O accepție particulară a unui anumit cuvînt (Greimas). Cuvîntul cavaler, de exemplu, aduce la un loc mai multe sememe, întrucît înseamnă "nobil", "posesor al unei decorații", "tînăr necăsătorit". ¶Greimas 1983b; Greimas, Courtés 1982; Pottier 1964; Rastier 1973. semn [sign]. 1. În terminologia saussuriană, o entitate social constituită, care leagă o imagine perceptibilă (sau SEMNIFICANT) de un concept (sau SEMNIFICAT
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
punctul de vedere al conținutului)61 și noemele (care ar putea fi echivalate cu notele corespunzătoare trăsăturilor obiectelor reflectate în conștiință). La nivelul lingvisticului, noemele (care "reprezintă factori noționali") sînt convertite în seme (trăsături semantice relevante), care se întrunesc în sememe ce alcătuiesc semnificatul care se unește cu un semnificant. În acest model, există un paralelism și o corespondență între nivelul noemelor și cel al semelor 62 și între cel al denotatelor considerate inten-sional și cel al sememelor, încît trebuie presupus
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
se întrunesc în sememe ce alcătuiesc semnificatul care se unește cu un semnificant. În acest model, există un paralelism și o corespondență între nivelul noemelor și cel al semelor 62 și între cel al denotatelor considerate inten-sional și cel al sememelor, încît trebuie presupus că ele sînt pe deplin disociabile numai din punctul de vedere al cercetării, iar nu și la nivelul conștiinței vorbitorului. În același timp, se poate observa că aceste corespondențe se realizează numai la nivel intensiv, ele lipsind
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
credințe particulare. "Matrice ale ideii"14, "categorii ale gândirii", "metafore axiomatice" (Durand 52-53), la acest nivel, non-narativ, așadar în care nu este necesar să plasăm categorii referențiale (timp, spațiu), arhetipurile 15 și formele determinate de acestea sunt caracterizate doar de "sememe" ale rolurilor definitorii: întemeietorul, civilizatorul, principiul generator matern etc. Venind dinspre mitologie sau religie (dogmatică) înspre imaginea umanului, schemele tipologiilor paradigmatice asigură joncțiunea între unitățile determinante și simplele reprezentări. Ele întâlnesc timpul istoriei și se "narativizează", dar în afara paradigmelor, pentru că
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
vedere cuvântul că un tot unitar, pe când cele în direcția analizei componențiale consideră că relațiile dintre cuvintele unei anumite limbi trebuie stabilite pornind de la unități mai mici decât cuvântul. Componentele cuvântului au nume diferite de la un cercetător la altul: sem, semem, trăsături distinctive, trăsături pertinente ale semnificatului etc. De altfel, a vorbi de „cuvânt” ține de o tratare mai degrabă empirica. Pentru a păstra o anume rigoare, mai corect este a vorbi de „unități semantice”, ce pot fi mai mici decât
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]