62 matches
-
cu alte cuvinte structura binara de predicat nominal, sunt incluse de unii lingviști în clasa verbelor auxiliare. În unele gramatici, de exemplu ale limbii franceze, în afară de verbele auxiliare morfologice "avoir" „a avea” și "être" „a fi”, toate celelalte sunt numite semiauxiliare, inclusiv unele morfologice. În alte gramatici numai cele dintre categoriile de mai sus care au un conținut lexical, adică cele modale și cele de aspect au calificativul de semiauxiliare, eventual pe langă cel de auxiliare. În sistemul verbal al limbii
Verb auxiliar () [Corola-website/Science/317536_a_318865]
-
avoir" „a avea” și "être" „a fi”, toate celelalte sunt numite semiauxiliare, inclusiv unele morfologice. În alte gramatici numai cele dintre categoriile de mai sus care au un conținut lexical, adică cele modale și cele de aspect au calificativul de semiauxiliare, eventual pe langă cel de auxiliare. În sistemul verbal al limbii române se folosesc trei verbe auxiliare morfologice: "a avea", "a vrea" și "a fi". Acest auxiliar servește la alcătuirea a trei forme verbale: Verbul "a vrea" are forme specializate
Verb auxiliar () [Corola-website/Science/317536_a_318865]
-
reflexivă și infinitivul verbului care poartă sensul lexical deplin. În aceasta poate fi prezent și agentul. Exemplu: "L’orateur a été hué par la foule" → "L’orateur s’est fait huer par la foule". Și "voir" „a vedea” poate fi semiauxiliar în construcție pasivă, tot cu infinitivul: "L’entrée lui a été refusée" „I s-a refuzat intrarea” → "Elle s’est vu refuser l’entrée". Verbe cu pronume reflexiv pot avea de asemenea sens pasiv, ca în română, exprimând un agent
Verbul în limba franceză () [Corola-website/Science/330196_a_331525]
-
viitorul apropiat, viitorul apropiat în trecut, trecutul recent și mai mult ca perfectul recent), care plasează acțiunea într-un moment apropiat de momentul vorbirii sau de un moment din trecut. La aceste forme se conjugă verbele "aller" și "venir" ca semiauxiliare, iar verbul cu sens deplin este la infinitiv. În cele ce urmează se prezintă modurile, timpurile și perifrazele verbale din franceză, prin intermediul unui verb activ și al unuia reflexiv. Infinitiv - prezent: - trecut: Indicativ - prezent: - timpuri trecute: - timpuri viitoare: Condițional: - prezent
Verbul în limba franceză () [Corola-website/Science/330196_a_331525]
-
verbe copulative, în funcție de context, a verbelor a rămâne, a ajunge etc., alături de valoarea lor predicativă trebuie să se admită și că verbe precum a trebui, a sta etc. pot avea, în paralel cu valoarea lor predicativă, și valoare nepredicativă, de semiauxiliare, atunci când se produc mutații importante în planul lor semantic și în morfologia lor. Poziția autorilor capitolului Predicatul, din vol. II al G.A. (ediția 1963): „Preferăm să analizăm în aceste construcții funcțiunea sintactică a fiecăruia din elementele lor componente: verb
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ca auxiliare ale predicației, ci ca instrumente ale unei categorii sintactice mai largi, mai cuprinzătoare, însoțitoare a predicației - modalitatea, a unei alte categorii, mai puțin definită în limba română, aspectul, sau ale timpului (mai exact, ale relației temporale de posterioritate). Semiauxiliarele sunt verbe cerute de verbul-predicat, în funcție de intențiile vorbitorului în procesul de „actualizare”, prin predicat, a unor realități care își au punctul de plecare la „polul” subiectului gramatical. Se apropie de auxiliare, prin caracterul mai mult sau mai puțin redus al
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ar apărea, ca și în afara vreunui context, timpul perfectul compus. Auxiliarul verbal introduce în planul expresiei tocmai elementul necesar constituirii opoziției morfologice cu alte forme flexionare ale verbului. Sintagme de tipul „Trebuie să cânte”, în structura cărora se cuprinde un semiauxiliar, pot avea diferite valori modale, în funcție de contextul sintatic. Verbul a trebui se constituie în marcă a posibilității numai într-un context suficient de larg. „Trebuie să cânte pe undeva, de n-a venit la noi...” Prin urmare, în timp ce auxiliarele își
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sintatic. Verbul a trebui se constituie în marcă a posibilității numai într-un context suficient de larg. „Trebuie să cânte pe undeva, de n-a venit la noi...” Prin urmare, în timp ce auxiliarele își realizează funcția morfologică în interiorul unei sintagme verbale, semiauxiliarele își realizează funcția numai sintactic și numai în enunțuri sintactice îndeajuns de lărgite, de multe ori superioare unității sintactice de bază - propoziția. Pe de altă parte, auxiliarele intră în sintagme predicative cu teme verbale (cu tema participiului: am cântat; cu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și numai în enunțuri sintactice îndeajuns de lărgite, de multe ori superioare unității sintactice de bază - propoziția. Pe de altă parte, auxiliarele intră în sintagme predicative cu teme verbale (cu tema participiului: am cântat; cu tema infinitivului: voi cânta etc.), semiauxiliarele preced forme verbale morfologice deja constituite (conjunctiv: „Trebuie să fie bolnav...”; prezumtiv: „Trebuie să fi plângând pe undeva...”; infinitiv: „Mă pot îmbolnăvi dacă...” etc.) Semiauxiliarele se apropie de verbele predicative prin păstrarea unui sens lexical (nu cel obișnuit, ci unul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
predicative cu teme verbale (cu tema participiului: am cântat; cu tema infinitivului: voi cânta etc.), semiauxiliarele preced forme verbale morfologice deja constituite (conjunctiv: „Trebuie să fie bolnav...”; prezumtiv: „Trebuie să fi plângând pe undeva...”; infinitiv: „Mă pot îmbolnăvi dacă...” etc.) Semiauxiliarele se apropie de verbele predicative prin păstrarea unui sens lexical (nu cel obișnuit, ci unul derivat). Se îndepărtează de verbele predicative prin pierderea autonomiei acestui sens. Semiauxiliarele nu sunt o categorie de verbe speciale ci o grupă de verbe întrebuințate
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prezumtiv: „Trebuie să fi plângând pe undeva...”; infinitiv: „Mă pot îmbolnăvi dacă...” etc.) Semiauxiliarele se apropie de verbele predicative prin păstrarea unui sens lexical (nu cel obișnuit, ci unul derivat). Se îndepărtează de verbele predicative prin pierderea autonomiei acestui sens. Semiauxiliarele nu sunt o categorie de verbe speciale ci o grupă de verbe întrebuințate în mod special, în condiții sintactice particulare. Se apropie, în acest sens, de verbele copulative (mai exact, de verbele devenite, în anumite condiții, copulative). Se îndepărtează de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sintactice particulare. Se apropie, în acest sens, de verbele copulative (mai exact, de verbele devenite, în anumite condiții, copulative). Se îndepărtează de ele prin aceea că nu sunt cerute de un element neverbal (nume, pronume) pentru a realiza funcția predicației; semiauxiliarele sunt cerute de verbe predicative pentru a introduce o notă modală particulară predicației. Verbele copulative au capacitatea morfologică de a exprima timpul și persoana; semiauxiliarele nu pot exprima timpul, decât cu foarte rare excepții: a sta, a putea, unele din
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
că nu sunt cerute de un element neverbal (nume, pronume) pentru a realiza funcția predicației; semiauxiliarele sunt cerute de verbe predicative pentru a introduce o notă modală particulară predicației. Verbele copulative au capacitatea morfologică de a exprima timpul și persoana; semiauxiliarele nu pot exprima timpul, decât cu foarte rare excepții: a sta, a putea, unele din ele, nici persoana. Din punctul de vedere al rolului lor în planul semantic al predicatului, în care se cuprind, se disting trei clase de semiauxiliare
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
semiauxiliarele nu pot exprima timpul, decât cu foarte rare excepții: a sta, a putea, unele din ele, nici persoana. Din punctul de vedere al rolului lor în planul semantic al predicatului, în care se cuprind, se disting trei clase de semiauxiliare: 1. semiauxiliare de modalitate 2. semiauxiliare de aspect 3. semiauxiliare de temporalitate 1. Semiauxiliarele de modalitate Prezintă acțiunea verbală din diferite perspective modale: probabilitatea, eventualitatea, ipoteza etc.: a trebui, a putea, a fi, a avea, a vrea. Verbul A TREBUI
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pot exprima timpul, decât cu foarte rare excepții: a sta, a putea, unele din ele, nici persoana. Din punctul de vedere al rolului lor în planul semantic al predicatului, în care se cuprind, se disting trei clase de semiauxiliare: 1. semiauxiliare de modalitate 2. semiauxiliare de aspect 3. semiauxiliare de temporalitate 1. Semiauxiliarele de modalitate Prezintă acțiunea verbală din diferite perspective modale: probabilitatea, eventualitatea, ipoteza etc.: a trebui, a putea, a fi, a avea, a vrea. Verbul A TREBUI Dintre toate
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu foarte rare excepții: a sta, a putea, unele din ele, nici persoana. Din punctul de vedere al rolului lor în planul semantic al predicatului, în care se cuprind, se disting trei clase de semiauxiliare: 1. semiauxiliare de modalitate 2. semiauxiliare de aspect 3. semiauxiliare de temporalitate 1. Semiauxiliarele de modalitate Prezintă acțiunea verbală din diferite perspective modale: probabilitatea, eventualitatea, ipoteza etc.: a trebui, a putea, a fi, a avea, a vrea. Verbul A TREBUI Dintre toate, verbul a trebui este
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a sta, a putea, unele din ele, nici persoana. Din punctul de vedere al rolului lor în planul semantic al predicatului, în care se cuprind, se disting trei clase de semiauxiliare: 1. semiauxiliare de modalitate 2. semiauxiliare de aspect 3. semiauxiliare de temporalitate 1. Semiauxiliarele de modalitate Prezintă acțiunea verbală din diferite perspective modale: probabilitatea, eventualitatea, ipoteza etc.: a trebui, a putea, a fi, a avea, a vrea. Verbul A TREBUI Dintre toate, verbul a trebui este cel mai „instrumentalizat”. Nu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
unele din ele, nici persoana. Din punctul de vedere al rolului lor în planul semantic al predicatului, în care se cuprind, se disting trei clase de semiauxiliare: 1. semiauxiliare de modalitate 2. semiauxiliare de aspect 3. semiauxiliare de temporalitate 1. Semiauxiliarele de modalitate Prezintă acțiunea verbală din diferite perspective modale: probabilitatea, eventualitatea, ipoteza etc.: a trebui, a putea, a fi, a avea, a vrea. Verbul A TREBUI Dintre toate, verbul a trebui este cel mai „instrumentalizat”. Nu mai exprimă necesitatea, sensul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de verb predicativ: „Tu trebuia să te cuprinzi / De acel farmec sfânt.” (M. Eminescu) și nici sensul de „a avea nevoie”: „Că mii de ani i-au trebuit / Luminii să ne-ajungă.” (M. Eminescu) Sub aspect semantic, cu valoare de semiauxiliar, verbul a trebui exprimă, înainte de toate, ipoteza; introduce o nuanță modală ipotetică în structura sintagmei predicatului compus: „Negru trebuie să fie sufletul tău, îi spuse.” (M. Preda) Introducând probabilitatea, verbul a trebui situează sintagma verbală într-un punct nedefinit între
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verb predicativ, verbul a trebui îi servește vorbitorului pentru a-și manifesta încrederea în împlinirea unei acțiuni: „... Mi-a promis negreșit să dejuneze cu noi: trebuie să vie! peste putință să nu vie!” (I.L. Caragiale) Din punct de vedere morfologic, semiauxiliarul a trebui este cel mai apropiat de verbele auxiliare; intră în structura predicatului compus cu forma de prezent, persoana a III-a singular: „Trebuie să fie aici în casă ascuns. Trebuie să-l găsim.” (I.L. Caragiale), mai rar, cu forma
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
aici în casă ascuns. Trebuie să-l găsim.” (I.L. Caragiale), mai rar, cu forma de imperfect (când sensul modal de certitudine este mai accentuat): „Când suna, știam că Ramses trebuia să fi murit.” (M. Eminescu) Din punct de vedere sintactic, semiauxiliarul a trebui se opune verbului predicativ, prin inaptitudinea sa de a realiza opoziția afirmativ-negativ; o construcție precum „Nu trebuie să fie bolnav” nu este posibilă decât în cazul valorii și funcției predicative a verbului a trebui, întrebuințat cu sensul său
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fost tot ea, prietena tânără, care nu uita pe cei ce nu mai sunt.” (D.Zamfirescu) sau, în sintagme redundante, cu prezumtivul prezent (cu auxiliarul la conjunctiv): „Trebuie să fi existând vreo legendă asupra acestor două pâraie” (C. Hogaș) Când semiauxiliarul (în cazuri rare) este la imperfect, verbul principal se află în mod obligatoriu la conjunctiv perfect. În sintagma predicatului în care se cuprinde ca semiauxiliar, verbul a trebui rămâne invariabil și din punctul de vedere al persoanei (fiind un verb
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la conjunctiv): „Trebuie să fi existând vreo legendă asupra acestor două pâraie” (C. Hogaș) Când semiauxiliarul (în cazuri rare) este la imperfect, verbul principal se află în mod obligatoriu la conjunctiv perfect. În sintagma predicatului în care se cuprinde ca semiauxiliar, verbul a trebui rămâne invariabil și din punctul de vedere al persoanei (fiind un verb impersonal) și numărului. Când verbul principal este la conjunctiv prezent, își modifică forma în funcție de persoană și număr: Trebuie să fii bolnav de.. / Trebuie să fim
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cât se dovedește necesar pentru anihilarea oricărei posibilități de manifestare a sensului lexical fundamental al verbului a trebui: Trebuie să fie pe undeva.; Trebuie să vină cineva de se fac atâtea pregătiri. Verbul A PUTEA Cel mai puțin „instrumentalizat” dintre semiauxiliarele de modalitate este verbul a putea, verb, de altfel, cu o bogată structură semantică și în situația de verb predicativ, când exprimă: • capacitatea (fizică sau intelectuală): „Că domnesc în lume rele căror nu te poți opune.” (M. Eminescu) • permisiunea: „Uite
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
poți opune.” (M. Eminescu) • permisiunea: „Uite, chiar de-acu poți să pornești cu ele la păscut.” (M. Eminescu) • sau posibilitatea (însoțit de pronume reflexiv, cu valoare de impersonal): „Și se poate ca spre răul unei ginți efeminate” (M. Eminescu) Ca semiauxiliar exprimă: • eventualitatea (posibilitatea independentă de voința vorbitorului sau a subiectului acțiunii): „Ascultă, omule,... eu pot pieri, dar de temut nu mă tem.” (M. Sadoveanu) • irealul: „Puteam să mă-nec dacă nu era el...”, • aproximația: „... Feciorul putea să aibă peste patruzeci
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]