54 matches
-
de diverse studii, toate acestea culminând cu o grandioasă expoziție la Centrul Georges Pompidou, unde corpus-ul lui este reconstituit minuțios printr-o împletitură de imagini, voci, texte manuscrise și tipărite, obiecte fantasmatice, deschizând neinițiaților universul în expansiune al criticului, semiologului, în fine scriitorului, ipostaze indisociabile de un Barthes plural în unul. Astfel pare să se împlinească dorința (cuvânt-cheie) pe care o enunțase chiar el în Sade, Fourier, Loyola: Dacă aș fi scriitor, și sunt, cât de mult mi-ar plăcea
Întoarcerea lui Roland Barthes by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/14150_a_15475]
-
sfârșitului anunțat, un tratat al clipei de iubire și fericire. Volumul, trist și totodată reconfortant, este și o evanghelie etică a bolnavilor terminali, în sensul că a face bine cuiva fără a-l iubi e cu neputință. Rodica Braga, acest semiolog al nuanțelor, al vârstelor și bolilor (inclusiv psihice), ne asigură că există oameni și întâlniri capitale, parte a unui program din afara voinței nostre, care modifică felul de a fi și de a simți al celor ce nu mai speră.
Un bărbat și o femeie by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/8443_a_9768]
-
problematic că trebuie să-mi creez propriile valori, fie ele și de tipul celor materialiste (așa cum considerau Feuerbach sau Marx) sau existențialiste (proiectând eu însumi existența și morala mea, cum vrea Sartre), sau structuralistă (după exemplul lui Saussure și al semiologilor, pentru care sensul este doar o construcție lingvistică a omului). Ar trebui într-adevăr să devin propriul meu Dumnezeu și creator, acel "superom", cum se aștepta de la noi Friederich Nietzsche, după ce "omul nebun" a anunțat "moartea lui Dumnezeu?". Dar Nietzsche
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
naște/ când numele se izbește deasupra lucrului pe care îl denumește” (un fel de teroare a identității dintre semnificat și semnificant), poetul se dedă cu folos tuturor sciziunilor ce-i ies în cale, uitându-i pe Saussure și pe ceilalți semiologi, oferindu-și comedii de anvergură, furios pe toate abstracțiunile cărora, uneori, le atârnă câte un substantiv cât toate zilele, așa, să le facă să simtă și ele gravitația. Impresionantă la Ion Mureșan este tocmai această furie a concretizării, atribut al
Un satyr convertit la orfism sau un Orfeu satyric by Aurel Pantea () [Corola-journal/Journalistic/5697_a_7022]
-
contrare celor de ordin pornografic -, atunci când aceasta recreează un alt peisaj al realității, unul sensibil modificat în raport cu cel obișnuit, la iluzie, granița fictivă dintre cele două chipuri ale fanteziei umane dispare aproape definitiv. Analizând în aceeași cheie simbolică propusă de semiologul francez Roland Barthes rânjetul pornografic de pe chipul actualei omeniri postmoderne, putem vorbi, așadar, despre o relație strânsă de contiguitate dintre semnificat și semnificant (împinsă chiar până la anularea identității de sine a celor doi termeni ecuaționali), o simbioză „perfectă” a tuturor
MASCA OBOSITĂ A ZEULUI NOM ... de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 958 din 15 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/366548_a_367877]
-
Românul este impresionant atât datorită extraordinarului presupus plan al templierilor, cât și al multitudinii de referințe ale autorului la ocultism, cabala, alchimie și teoria conspirației: „Îmi închipui că Umberto Eco posedă o bibliotecă imensă, precum aceea misterioasă aparținând , abației Melk, semiologul putând să exclame oricând cu orgoliu, aflat în ipostaza Lectorului absolut: nimic din ceea ce este scris, nu-mi este străin” scrie Marian Mincu în postfața Principalele personaje ale românului sunt trei prieteni, Belbo, Diotallevi, care lucrează pentru mică editură Garamond
Umberto Eco: Pendulul lui Foucault. Recenzie, de Mirela Teodorescu () [Corola-blog/BlogPost/339248_a_340577]
-
întruchipând un soi de realitate lugubră, unde floarea cu spini ucide, încetul cu încetul, viața, expediind în spațiul faptelor ilegale feroce divinul din om și, finalmente, împuținându-i acestuia definitiv multitudinea de sensuri a codului său specific existențial. Până la urmă, „semiologul imperialist” italian se lovește în propriul lui discurs public de însăși exercițiul de a privi cu obiectivitate teritoriul virtual direct în ochi. Căci, dacă mitului, după Barthes, „timpul și cunoașterea nu-i vor adăuga nimic, dar nici nu-i vor
DE LA ALVEOLA UMANĂ A LUI ESTRADA, LA SEMIOTICA IMPERIALISTĂ A NEIUBIRII de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 1687 din 14 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/373240_a_374569]
-
pentru |champagne|, sunt comportamente și moduri de a gândi și de a percepe faptele specifice celor ce aparțin claselor neînstărite.” Nu cred că ar mai fi necesar vreun comentariu adăugitor aici, raportul dintre cele scrise și cele afirmate public de semiolog fiind unul de similaritate vădită. Dacă atașăm însă, citându-l tot pe Eco, câteva fraze ce privesc analiza sumară a conținuturilor culturale, atunci ne întrebăm cu obiectivitate cum a putut fi construit discursul său public vehement pe o schemă de
DE LA ALVEOLA UMANĂ A LUI ESTRADA, LA SEMIOTICA IMPERIALISTĂ A NEIUBIRII de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 1687 din 14 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/373240_a_374569]
-
conținuturi existente în comunicarea complexă de tip virtual, asimilând-o, fără niciun fel de argumentație clară și răspicată, practic, cu o mulțime vidă inexpresivă și, totdeodată, lipsită de orice detaliu semnificativ?!... Iarăși ne îndoim, căci experiența de-o viață a semiologului își poate spune oricând cuvântul. Să fie atunci o simplă eroare de lectură personală a realității sau doar un joc pr-istic obișnuit?!... Momentan, nu știm cu exactitate, așa că nici nu putem hazarda în a formula vreo concluzie în această direcție
DE LA ALVEOLA UMANĂ A LUI ESTRADA, LA SEMIOTICA IMPERIALISTĂ A NEIUBIRII de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 1687 din 14 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/373240_a_374569]
-
soi de apostrofare a maselor de subiectivități așa-zis ignorante, mergându-se pe ideea catalogării lor drept superficiale și inadecvate din punct de vedere cultural, ca să fim eleganți în exprimare, este ea efectul principal al limitelor propriei rațiuni critice a semiologului italian, o barieră interioară apărută în mentalul acestuia de a exercita și un alt tip de lectură a semnelor multiple și evidente din spațiul rețelelor de socializare, cu toate că domeniul foarte larg al semioticii implică el însuși o deschidere plină de
DE LA ALVEOLA UMANĂ A LUI ESTRADA, LA SEMIOTICA IMPERIALISTĂ A NEIUBIRII de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 1687 din 14 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/373240_a_374569]
-
au arătat că peste 51% dintre elevi urmăresc cu regularitate publicitatea TV (reacțiile și aprecierile fiind, este drept, destul de diverse). Specialiștii în marketingul publicitar oferă indicații pentru construirea mesajelor publicitare după metoda „segmentării publicului”, în categorii denumite metaforic de un semiolog și sociolog francez, Jean-Luc Excousseau (2005), prin neologisme precum „cocos” (peste 64 ani, generația „a avea și a fi mai mult”, iubesc luxul, fiind dominați de un imaginar ostentativ); „lobos” (burghezi boemi, 38-63 de ani, care cumpără pentru a-și
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
-
cultivat cu rafinament - și prin profunzime conceptuală sublimată în imagine verbală, demonstrând cum „transpunerea teoriei în carnea versurilor, în substanța figurilor de stil, poate asigura acesteia o durată la care tratatul de semiologie nici nu poate visa” (Mihai Zamfir). Dar semiologul nu se oprește la experiența liricii, iar scrierile de memorialistică literară (denumită de el însuși „autoficțiune”, iar de critică „roman politico/poetic”) ating, iarăși în dublă expresie, franceză și română (obținută prin autotraducere, sau, mai exact, prin rescriere), nivelul creației
MICLAU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288101_a_289430]
-
Mario Luzi, Paul Celan, Lorenzo Renzi, Umberto Eco, Pier Paolo Pasolini ș.a. Sunt incluse interviuri și texte critice despre fiecare personalitate evocată, traduceri din opera autorului, în italiană ori în română. Rețin atenția, în numărul 2-3/1993, și interpretările unor semiologi italieni (Cesare Segre, Gian Paolo Caprettini ș.a.) privind opera eminesciană, alături de cele ale lui Marin Mincu (despre textualizare la Eminescu), Octavian Soviany, Ștefania Plopeanu ș.a., precum și dosarul Eminescu a Firenze, despre traducerea Luceafărului în italiană, realizată de Sauro Albisani; în
PARADIGMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288685_a_290014]
-
-l facă să funcționeze. Mai târziu, când Îi apăruse Lector in fabula (1979), Întâlnindu-l tot din Întâmplare, la Milano, În redacția revistei L’Espresso, mi-a reconfirmat intenția sa de a pune la probă mașinăria narativității (demontată infinitezimal de către semiolog), Într-un roman propriu. Numele trandafirului a devenit imediat un bestseller planetar, dovedind astfel că pariul semiologului cu romanul a fost câștigat cu brio. După succesul mondial cu această carte (pentru care i-a fost intentat și un proces de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Întâmplare, la Milano, În redacția revistei L’Espresso, mi-a reconfirmat intenția sa de a pune la probă mașinăria narativității (demontată infinitezimal de către semiolog), Într-un roman propriu. Numele trandafirului a devenit imediat un bestseller planetar, dovedind astfel că pariul semiologului cu romanul a fost câștigat cu brio. După succesul mondial cu această carte (pentru care i-a fost intentat și un proces de plagiat de către un grec - aceasta fiind una dintre festele semiologiei!), iată-l aventurându-se Într-o Întreprindere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
În burta căruia intră, ca Într-o arcă a lui Noe, toate „obiectele“ realului și imaginarului, omologate până În prezent prin canonizarea În semnul scriptural. Îmi Închipui că Umberto Eco posedă o bibliotecă imensă, precum aceea misterioasă aparținând abației din Melk, semiologul putând să exclame oricând cu orgoliu, aflat În ipostaza Lectorului absolut: „Nimic din ceea ce este scris nu-mi e străin“. Scriitorul semiolog posedă, cum e știut, un alt impact cu realul; el se comportă ca un marțian care nu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
semnul scriptural. Îmi Închipui că Umberto Eco posedă o bibliotecă imensă, precum aceea misterioasă aparținând abației din Melk, semiologul putând să exclame oricând cu orgoliu, aflat În ipostaza Lectorului absolut: „Nimic din ceea ce este scris nu-mi e străin“. Scriitorul semiolog posedă, cum e știut, un alt impact cu realul; el se comportă ca un marțian care nu-și poate reprezenta realitatea altfel decât ca o realitate semnică. În momentul când Încearcă să exploreze realul, acesta pipăie doar relieful de semne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
S-a spus exact despre Umberto Eco că este un „mare manipulator“ de materiale semiotice care nu-i aparțin. Dacă reducem intertextualitatea la accepția semiozică cea mai exterioară, atunci se poate vorbi, Într-adevăr, de o metodă intertextuală pe care semiologul o aplică tale-quale În procesul creativ, fără să se preocupe În vreun fel de originalitatea scriiturii. Prin definiție, scriitorul semiolog nu suferă de complexul acesta. Mare scormonitor de texte (mai mult sau mai puțin apocrife), romancierul face al său orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
reducem intertextualitatea la accepția semiozică cea mai exterioară, atunci se poate vorbi, Într-adevăr, de o metodă intertextuală pe care semiologul o aplică tale-quale În procesul creativ, fără să se preocupe În vreun fel de originalitatea scriiturii. Prin definiție, scriitorul semiolog nu suferă de complexul acesta. Mare scormonitor de texte (mai mult sau mai puțin apocrife), romancierul face al său orice material textual ce se poate Îngloba În construcția romanescă. Aproape toate motto-urile ce aglutinează cele o sută douăzeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
altele, al cunoscutei lucrări Les mots et les choses (1966). Chiar dacă această „trimitere“ ar fi neintenționată, consider că este singura care oferă o cheie adecvată de valorizare a romanului. Procesul narativ implică În principal folosirea semnelor lingvistice (les mots) iar semiologul Eco și-a pus de nenumărate ori problema dacă nu cumva semnul preexistă realului. De aici Întrebarea: În ce măsură cuvintele „inventează“ și ordonează lucrurile? 2. Complotul cuvintelor Împotriva lucrurilor Ce se Întâmplă de fapt În roman? Din Întâmplare, trei redactori ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
În sine. Virtuala perfecțiune a Planului resuscitează o Întreagă cohortă a „diabolicilor“ (pe toți membrii nenumăratelor organizații secrete, secte, masonerii etc.) care se reactivează la nivel planetar. Odată pus În mișcare mecanismul fabricării de mister (prin jocul gratuit al permutărilor), semiologul Eco se află În largul său, realizând performanțe inegalabile. Ingeniozitatea constă În a ști să găsești punctul de fugă necesar, adică schema cea mai plauzibilă a desfășurării narațiunii. Procesul devorării lucrurilor de către semne este mai Înfricoșător decât orice realitate. Jacopo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
uriașul succes internațional. Critica literară specializată refuză Însă romanele lui Eco Întrucât nu ating autenticitatea scriiturii. Există aici un paradox care nu poate fi ușor ciudat; oare acest mod de a rescrie romanul pe baza unor materiale enciclopedice, propus de semiologul Umberto Eco, să se Încadreze În canoanele postmodernismului? Semiologul procedează ca și cum Proust, Joyce, Kafka nici n-ar fi existat și evoluția romanului ar continua de la Eugène Sue, despre care, de altfel, a scris un studiu foarte aplicat. Cum se explică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
lui Eco Întrucât nu ating autenticitatea scriiturii. Există aici un paradox care nu poate fi ușor ciudat; oare acest mod de a rescrie romanul pe baza unor materiale enciclopedice, propus de semiologul Umberto Eco, să se Încadreze În canoanele postmodernismului? Semiologul procedează ca și cum Proust, Joyce, Kafka nici n-ar fi existat și evoluția romanului ar continua de la Eugène Sue, despre care, de altfel, a scris un studiu foarte aplicat. Cum se explică faptul că romancierul semiolog Eco seduce așteptarea cititorului doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
se Încadreze În canoanele postmodernismului? Semiologul procedează ca și cum Proust, Joyce, Kafka nici n-ar fi existat și evoluția romanului ar continua de la Eugène Sue, despre care, de altfel, a scris un studiu foarte aplicat. Cum se explică faptul că romancierul semiolog Eco seduce așteptarea cititorului doar prin recursul la informații esoterico-misterice? Preocuparea sa fundamentală e aceea de a găsi o schemă romanescă (foarte apropiată de schemele romanelor polițiste!) prin intermediul căreia să pompeze În receptor un șuvoi de cunoștințe, apte de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
o schemă romanescă (foarte apropiată de schemele romanelor polițiste!) prin intermediul căreia să pompeze În receptor un șuvoi de cunoștințe, apte de a fi receptate imediat, fără un efort intelectual evident. Plezirul textului vine, În acest caz, dintr-o strategie a semiologului și nu din profunzimea romancierului. Cu toate acestea, este admirabilă ideea Complotului Universal, pus la cale de Templieri și perpetuat timp de aproape un mileniu prin tot atâtea mesaje secrete, sublimate În formele culturale europene cele mai cunoscute. Prin strategiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]