54 matches
-
contrare celor de ordin pornografic -, atunci când aceasta recreează un alt peisaj al realității, unul sensibil modificat în raport cu cel obișnuit, la iluzie, granița fictivă dintre cele două chipuri ale fanteziei umane dispare aproape definitiv. Analizând în aceeași cheie simbolică propusă de semiologul francez Roland Barthes rânjetul pornografic de pe chipul actualei omeniri postmoderne, putem vorbi, așadar, despre o relație strânsă de contiguitate dintre semnificat și semnificant (împinsă chiar până la anularea identității de sine a celor doi termeni ecuaționali), o simbioză „perfectă” a tuturor
MASCA OBOSITĂ A ZEULUI NOM ... de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 958 din 15 august 2013 by http://confluente.ro/Magdalena_albu_pornografia_magdalena_albu_1376563202.html [Corola-blog/BlogPost/366548_a_367877]
-
întruchipând un soi de realitate lugubră, unde floarea cu spini ucide, încetul cu încetul, viața, expediind în spațiul faptelor ilegale feroce divinul din om și, finalmente, împuținându-i acestuia definitiv multitudinea de sensuri a codului său specific existențial. Până la urmă, „semiologul imperialist” italian se lovește în propriul lui discurs public de însăși exercițiul de a privi cu obiectivitate teritoriul virtual direct în ochi. Căci, dacă mitului, după Barthes, „timpul și cunoașterea nu-i vor adăuga nimic, dar nici nu-i vor
DE LA ALVEOLA UMANĂ A LUI ESTRADA, LA SEMIOTICA IMPERIALISTĂ A NEIUBIRII de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 1687 din 14 august 2015 by http://confluente.ro/magdalena_albu_1439559728.html [Corola-blog/BlogPost/373240_a_374569]
-
pentru |champagne|, sunt comportamente și moduri de a gândi și de a percepe faptele specifice celor ce aparțin claselor neînstărite.” Nu cred că ar mai fi necesar vreun comentariu adăugitor aici, raportul dintre cele scrise și cele afirmate public de semiolog fiind unul de similaritate vădită. Dacă atașăm însă, citându-l tot pe Eco, câteva fraze ce privesc analiza sumară a conținuturilor culturale, atunci ne întrebăm cu obiectivitate cum a putut fi construit discursul său public vehement pe o schemă de
DE LA ALVEOLA UMANĂ A LUI ESTRADA, LA SEMIOTICA IMPERIALISTĂ A NEIUBIRII de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 1687 din 14 august 2015 by http://confluente.ro/magdalena_albu_1439559728.html [Corola-blog/BlogPost/373240_a_374569]
-
conținuturi existente în comunicarea complexă de tip virtual, asimilând-o, fără niciun fel de argumentație clară și răspicată, practic, cu o mulțime vidă inexpresivă și, totdeodată, lipsită de orice detaliu semnificativ?!... Iarăși ne îndoim, căci experiența de-o viață a semiologului își poate spune oricând cuvântul. Să fie atunci o simplă eroare de lectură personală a realității sau doar un joc pr-istic obișnuit?!... Momentan, nu știm cu exactitate, așa că nici nu putem hazarda în a formula vreo concluzie în această direcție
DE LA ALVEOLA UMANĂ A LUI ESTRADA, LA SEMIOTICA IMPERIALISTĂ A NEIUBIRII de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 1687 din 14 august 2015 by http://confluente.ro/magdalena_albu_1439559728.html [Corola-blog/BlogPost/373240_a_374569]
-
soi de apostrofare a maselor de subiectivități așa-zis ignorante, mergându-se pe ideea catalogării lor drept superficiale și inadecvate din punct de vedere cultural, ca să fim eleganți în exprimare, este ea efectul principal al limitelor propriei rațiuni critice a semiologului italian, o barieră interioară apărută în mentalul acestuia de a exercita și un alt tip de lectură a semnelor multiple și evidente din spațiul rețelelor de socializare, cu toate că domeniul foarte larg al semioticii implică el însuși o deschidere plină de
DE LA ALVEOLA UMANĂ A LUI ESTRADA, LA SEMIOTICA IMPERIALISTĂ A NEIUBIRII de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 1687 din 14 august 2015 by http://confluente.ro/magdalena_albu_1439559728.html [Corola-blog/BlogPost/373240_a_374569]
-
Românul este impresionant atât datorită extraordinarului presupus plan al templierilor, cât și al multitudinii de referințe ale autorului la ocultism, cabala, alchimie și teoria conspirației: „Îmi închipui că Umberto Eco posedă o bibliotecă imensă, precum aceea misterioasă aparținând , abației Melk, semiologul putând să exclame oricând cu orgoliu, aflat în ipostaza Lectorului absolut: nimic din ceea ce este scris, nu-mi este străin” scrie Marian Mincu în postfața Principalele personaje ale românului sunt trei prieteni, Belbo, Diotallevi, care lucrează pentru mică editură Garamond
Umberto Eco: Pendulul lui Foucault. Recenzie, de Mirela Teodorescu by http://revistaderecenzii.ro/umberto-eco-pendulul-lui-foucault-recenzie-de-mirela-teodorescu/ [Corola-blog/BlogPost/339248_a_340577]
-
(n. 28 august 1944, Slatina - d. 4 decembrie 2009, București) a fost un poet, critic literar, istoric literar, semiolog și eseist român. s-a născut la 28 august 1944, în Slatina, având ca părinți pe Mincu Duță și Voica Anica. Colaborator la toate revistele literare din țară, deținând rubrică permanentă la "Amfiteatru" (Confruntări critice), "Luceafărul" (Semn), "România literară" (Poezia
Marin Mincu () [Corola-website/Science/297596_a_298925]
-
vederi": unui telespectator, care acceptă rolul de cobai, îi sunt înregistrate mișcările ochilor, activitatea pupilelor cu ajutorul unei camere video ascunse. Astfel se determină prin mijloace statistice traiectoria ochilor, ceea ce este văzut și ceea ce scapă privirii. La cercetări participă: sociologi, psihologi, semiologi, lingviști, graficieni, decoratori. Mesajele publicitare promit obsesiv același lucru, binele, comfortul, eficacitatea, bucuria și reușita. Îi ademenesc pe consumatori cu promisiunea unei satisfacții. Modelul AIDA este unul dintre cele mai cunoscute modele de evaluare a efectului publicitar. Prima treaptă de
Publicitate () [Corola-website/Science/297145_a_298474]
-
regula instituită și acceptată social. Totuși semnificantul trebuie să aibă o structură individualiza bilă, care să-i confere identitate, respectiv să permită apariția unei relații de genul tip - ocurență\momentul ocurenței; descifrarea unui asemenea semn este condiționată de cunoașterea regulii. Semiologul Roland Barthes (1968) și teoreticianul în studii culturale Stuard Hall (1999) au extins conceptele de semnificant și semnificat pentru a include "conotația" și "denotația". Denotația este semnificația directă, specifică și literară pe care o putem obține dintr-un semn. Ea
Semiotică () [Corola-website/Science/307024_a_308353]
-
realului trecut, care îi permite criticului o nouă elaborare a conceptului de realitate și, implicit, a celui de reprezentare, nu a fost nici discutată prea mult și nici înțeleasă pe deplin: În ziua de azi, printre comentatorii fotografiei (sociologi și semiologi) e la modă relativitatea semantică: nu există „real” (dispreț mare față de realiștii care nu văd că fotografia este întotdeauna codată), ci numai artificiu: Thesis, nu Physis. (...) Fotografia, spun ei, nu este un analogon al lumii; ceea ce ea reprezintă este fabricat
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
-l facă să funcționeze. Mai târziu, când Îi apăruse Lector in fabula (1979), Întâlnindu-l tot din Întâmplare, la Milano, În redacția revistei L’Espresso, mi-a reconfirmat intenția sa de a pune la probă mașinăria narativității (demontată infinitezimal de către semiolog), Într-un roman propriu. Numele trandafirului a devenit imediat un bestseller planetar, dovedind astfel că pariul semiologului cu romanul a fost câștigat cu brio. După succesul mondial cu această carte (pentru care i-a fost intentat și un proces de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Întâmplare, la Milano, În redacția revistei L’Espresso, mi-a reconfirmat intenția sa de a pune la probă mașinăria narativității (demontată infinitezimal de către semiolog), Într-un roman propriu. Numele trandafirului a devenit imediat un bestseller planetar, dovedind astfel că pariul semiologului cu romanul a fost câștigat cu brio. După succesul mondial cu această carte (pentru care i-a fost intentat și un proces de plagiat de către un grec - aceasta fiind una dintre festele semiologiei!), iată-l aventurându-se Într-o Întreprindere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
În burta căruia intră, ca Într-o arcă a lui Noe, toate „obiectele“ realului și imaginarului, omologate până În prezent prin canonizarea În semnul scriptural. Îmi Închipui că Umberto Eco posedă o bibliotecă imensă, precum aceea misterioasă aparținând abației din Melk, semiologul putând să exclame oricând cu orgoliu, aflat În ipostaza Lectorului absolut: „Nimic din ceea ce este scris nu-mi e străin“. Scriitorul semiolog posedă, cum e știut, un alt impact cu realul; el se comportă ca un marțian care nu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
semnul scriptural. Îmi Închipui că Umberto Eco posedă o bibliotecă imensă, precum aceea misterioasă aparținând abației din Melk, semiologul putând să exclame oricând cu orgoliu, aflat În ipostaza Lectorului absolut: „Nimic din ceea ce este scris nu-mi e străin“. Scriitorul semiolog posedă, cum e știut, un alt impact cu realul; el se comportă ca un marțian care nu-și poate reprezenta realitatea altfel decât ca o realitate semnică. În momentul când Încearcă să exploreze realul, acesta pipăie doar relieful de semne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
S-a spus exact despre Umberto Eco că este un „mare manipulator“ de materiale semiotice care nu-i aparțin. Dacă reducem intertextualitatea la accepția semiozică cea mai exterioară, atunci se poate vorbi, Într-adevăr, de o metodă intertextuală pe care semiologul o aplică tale-quale În procesul creativ, fără să se preocupe În vreun fel de originalitatea scriiturii. Prin definiție, scriitorul semiolog nu suferă de complexul acesta. Mare scormonitor de texte (mai mult sau mai puțin apocrife), romancierul face al său orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
reducem intertextualitatea la accepția semiozică cea mai exterioară, atunci se poate vorbi, Într-adevăr, de o metodă intertextuală pe care semiologul o aplică tale-quale În procesul creativ, fără să se preocupe În vreun fel de originalitatea scriiturii. Prin definiție, scriitorul semiolog nu suferă de complexul acesta. Mare scormonitor de texte (mai mult sau mai puțin apocrife), romancierul face al său orice material textual ce se poate Îngloba În construcția romanescă. Aproape toate motto-urile ce aglutinează cele o sută douăzeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
altele, al cunoscutei lucrări Les mots et les choses (1966). Chiar dacă această „trimitere“ ar fi neintenționată, consider că este singura care oferă o cheie adecvată de valorizare a romanului. Procesul narativ implică În principal folosirea semnelor lingvistice (les mots) iar semiologul Eco și-a pus de nenumărate ori problema dacă nu cumva semnul preexistă realului. De aici Întrebarea: În ce măsură cuvintele „inventează“ și ordonează lucrurile? 2. Complotul cuvintelor Împotriva lucrurilor Ce se Întâmplă de fapt În roman? Din Întâmplare, trei redactori ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
În sine. Virtuala perfecțiune a Planului resuscitează o Întreagă cohortă a „diabolicilor“ (pe toți membrii nenumăratelor organizații secrete, secte, masonerii etc.) care se reactivează la nivel planetar. Odată pus În mișcare mecanismul fabricării de mister (prin jocul gratuit al permutărilor), semiologul Eco se află În largul său, realizând performanțe inegalabile. Ingeniozitatea constă În a ști să găsești punctul de fugă necesar, adică schema cea mai plauzibilă a desfășurării narațiunii. Procesul devorării lucrurilor de către semne este mai Înfricoșător decât orice realitate. Jacopo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
uriașul succes internațional. Critica literară specializată refuză Însă romanele lui Eco Întrucât nu ating autenticitatea scriiturii. Există aici un paradox care nu poate fi ușor ciudat; oare acest mod de a rescrie romanul pe baza unor materiale enciclopedice, propus de semiologul Umberto Eco, să se Încadreze În canoanele postmodernismului? Semiologul procedează ca și cum Proust, Joyce, Kafka nici n-ar fi existat și evoluția romanului ar continua de la Eugène Sue, despre care, de altfel, a scris un studiu foarte aplicat. Cum se explică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
lui Eco Întrucât nu ating autenticitatea scriiturii. Există aici un paradox care nu poate fi ușor ciudat; oare acest mod de a rescrie romanul pe baza unor materiale enciclopedice, propus de semiologul Umberto Eco, să se Încadreze În canoanele postmodernismului? Semiologul procedează ca și cum Proust, Joyce, Kafka nici n-ar fi existat și evoluția romanului ar continua de la Eugène Sue, despre care, de altfel, a scris un studiu foarte aplicat. Cum se explică faptul că romancierul semiolog Eco seduce așteptarea cititorului doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
se Încadreze În canoanele postmodernismului? Semiologul procedează ca și cum Proust, Joyce, Kafka nici n-ar fi existat și evoluția romanului ar continua de la Eugène Sue, despre care, de altfel, a scris un studiu foarte aplicat. Cum se explică faptul că romancierul semiolog Eco seduce așteptarea cititorului doar prin recursul la informații esoterico-misterice? Preocuparea sa fundamentală e aceea de a găsi o schemă romanescă (foarte apropiată de schemele romanelor polițiste!) prin intermediul căreia să pompeze În receptor un șuvoi de cunoștințe, apte de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
o schemă romanescă (foarte apropiată de schemele romanelor polițiste!) prin intermediul căreia să pompeze În receptor un șuvoi de cunoștințe, apte de a fi receptate imediat, fără un efort intelectual evident. Plezirul textului vine, În acest caz, dintr-o strategie a semiologului și nu din profunzimea romancierului. Cu toate acestea, este admirabilă ideea Complotului Universal, pus la cale de Templieri și perpetuat timp de aproape un mileniu prin tot atâtea mesaje secrete, sublimate În formele culturale europene cele mai cunoscute. Prin strategiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
modernă de artă a devenit, spre sfârșitul acestuia, conceptuală și filosofică. Spiritele logice, dar întristate își vor explica astfel această evoluție: o epocă mai fecundă în muzee decât în opere de artă este totodată, din aceleași motive, mai fecundă în semiologi, sociologi și mediologi decât în vrăjitori. Să ne mărginim la această constatare: voga atotsimbolicului în științele sociale a coincis cu o desimbolizare profundă a artelor vizuale. Un lucru îl compensează pe celălalt. Frenezie semiologică, penurie semantică. Critica de artă n-
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
și au făcut din semiologie o hiperteorie și o metodă interdisciplinară. O dată cu ei apare clar și conștient afirmată în toate consecințele sale această a treia tematizare filosofică, a comunicării. Pornind de la ideea că lumea omului există numai trecută prin limbaj, semiologii structuraliști încep prin a analiza sistemele semnificante - în primul rând literatura și miturile - și, în general, cultura ca ansamblu al sistemelor semnificante, dar concep cultura ca nediferențiată de civilizație și coextensivă societății. Până la urmă, în această perspectivă și natura este
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
și sistemele semnificante, între modelul lingvisticii structurale și realitatea semiologiei structuraliste poate fi foarte bine înțeles de îndată ce ne raportăm la ideea centrală a concepției lui Saussure: principiul arbitrarietății semnului. Dacă Saussure impunea sistemul limbii pornind de la arbitrariul (imotivarea) semnului lingvistic, semiologii structuraliști procedează invers. Ei instituie pur și simplu prin postulare și prin analogie cu limba caracterul de sisteme semnificante al formelor și manifestărilor culturii și îl verifică apoi prin demonstrarea caracterului arbitrar, deci caracterului de semn în accepție 38 saussureană
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]