625 matches
-
care studiază sensurile cuvintelor și evoluția acestor sensuri; semasiologie. ♦ Sens lexical; (p. ext) semnificație; semantism. ◊ Semantica artei = ramură a semanticii care se ocupă cu înțelesul cuvintelor folosite în limbajul literar. 2. Parte a semioticii care studiază raportul semnelor cu obiectele semnificate. ◊ Semantica generală = curent teoretic care cercetează limbile „naturale” din punct de vedere sociologic și pragmatic. [Gen. -cii. / < fr. sémantique, cf. gr. sema - semn]. Eu nu am formație literară. Nici măcar estetică. Sunt logician, inginer, cel mai incult instruit universitar. Mă așteptam
EDUCAŢIA ESTE OARE EDUCAŢIE? de EMIL WAGNER în ediţia nr. 1518 din 26 februarie 2015 by http://confluente.ro/emil_wagner_1424947374.html [Corola-blog/BlogPost/377244_a_378573]
-
trebuie să fie prevăzute cu clapeti de închidere care împiedică intrarea apei, dar permit evacuarea apei. Acești clapeti nu trebuie să fie acționați de dispozitive. Ei trebuie să funcționeze automat și trebuie demonstrat că ei nu împiedică evacuarea în mod semnificat. Orice reducere semnificativă a eficienței trebuie să fie compensata prin instalarea de deșchideri suplimentare astfel încât suprafață cerută să fie menținută. Paragraful 2.5.2 Pentru că sabordurile de evacuare să fie considerate eficace, distanța minimă între marginea inferioară a sabordului și
EUR-Lex () [Corola-website/Law/165043_a_166372]
-
l'infinito), în aceași serie de scrieri, sunt prezente opere că "Luna" (La lună) și "Seară di ziua sărbătorii" (La seră del dì di festa) Aceasta poezie este compusă din cincisprezece versuri endecasilabi, întrerupte de numeroare enjambements, care amplifica ideal semnificatul unei perioade, anulând pauză de ritm. Infinitul, se compune din patru lungi perioade din care prima și ultima, se termină la finalul uniu vers. Folosirea de termeni vagi, ajută să dea o senzație de spațiu temporar indefinit, care este necesară
Giacomo Leopardi () [Corola-website/Science/307011_a_308340]
-
de formă la nivelul mitului. Această formă însă nu este semnificantul pur abstract din sistemul primar al lui Saussure, deoarece ea conține latent sensul născut din semioza primară. Semnificantul (forma) mitului barthian este orice obiect care devine "prada vorbirii mitice". Semnificatul sau conceptul este cel care dă viață mitului, care îl umple de sens și de istorie deoarece el aduce cu sine o anumită perspectivă, tendință în cunoașterea realității. Conceptul în mit prezintă intenția comunicațională, cheia pe baza căreia se descifrează
Mitul semiotic () [Corola-website/Science/313799_a_315128]
-
Această repetare conceptuală în diverse forme dă naștere mitului, la fel ca în analiza mitului tradițional realizată de Lévi-Strauss. Semnificația în mit, la fel ca în semiologia lingvistică a lui Ferdinand de Saussure, ia naștere din asocierea termenilor de concept (semnificat) și formă (semnificant). Semnificația ca rezultat al procesului de semioză, este însuși mitul potrivit lui Barthes. Sensul mitului nu va corespunde însă conceptului mitic, deoarece în urma procesului de semioză a avut loc o deformare a sensului lingvistic conținut latent de formă
Mitul semiotic () [Corola-website/Science/313799_a_315128]
-
tracică a numelui. Referitor la o posibilă origine cumanică a numelui credea că sufixul "aba" („tată”), marca o distincție onorifică, identificabilă în cele mai multe cumane, ca de exemplu "Terteraba", "Arslanapa", "Ursoba", "Itoba" etc. Sufixarea era de obicei cu aceste terminații, cu semnificați "tatăl lui", dar celălalt obicei onomastic arhirăspîndit în lumea turcică, sufixarea cu "-oğlu" "fiul lui", era praticat totuși și de cumani (potrivit izvoarelor, unele nume de clanuri au avut acest sufix în locul sufixelor "paterne" "-aba", "-apa" și "-oba", de exemplu
Dinastia Basarabilor () [Corola-website/Science/300123_a_301452]
-
Ardealul, Cluj, 1934, 13 p Vasile Băncilă, "Lucian Blaga, energie românească", Cluj, 1938, col. revistei Gând românesc, 166 p. Vasile Băncilă, "Semnificația Ardealului," București, 1934, 20 p. Vasile Băncilă, "Teoreticism," Cluj, Cartea Românească, 1934, 20 p. Vasile Băncilă, "Portrete și semnificați"i, Prefață de Zoe Dumitrescu-Bușulenga, ediție îngrijită de Ileana Băncilă, Supliment al Revistei de Istorie și teorie literară, București, 1987, 368 p. Vasile Băncilă, "Aforisme și para-aforisme.Vol. I," Ediție îngrijită de Ileana Băncilă, Timișoara, Marineasa, 1993, 322 pag. Vasile
Vasile Băncilă () [Corola-website/Science/311589_a_312918]
-
război olandez (început în februarie 1665), alături de o mare parte a curții și a Parlamentului. În 1670, Carol al II-lea a numit-o baroană de Nonsuch, contesă de Southampton și ducesă de Cleveland. Dar nimeni la curte nu înțelegea semnificatul acestui gest: era unul din numeroasele favoruri sau era un cadou de adio. În timp ce regele avea alte amante, Barbara la rândul său avea alte relații amoroase. Printre noii săi amanți s-a numărat și verișorul ei de-al doilea John
Barbara Palmer, Ducesă de Cleveland () [Corola-website/Science/327414_a_328743]
-
fenomen social produs al memoriei, în timp ce vorbirea este un fapt de creație individuală. Un merit decisiv al structuralismului este și acela de a fi redefinit noțiunea de "valoare" în lingvistică. Valoarea unității lingvistice nu este nici reductibilă la aspectul său "semnificat" (adică la conținutul său în semnificare), nici la aspectul său "semnificant" (respectiv forma sa acustică sau grafică). Valoarea se exprimă în "raportul" existent între "semnificant" și "semnificat", raport care constituie un element original în întregul sistem lingvistic. Analiza structurală are
Structuralism () [Corola-website/Science/305765_a_307094]
-
valoare" în lingvistică. Valoarea unității lingvistice nu este nici reductibilă la aspectul său "semnificat" (adică la conținutul său în semnificare), nici la aspectul său "semnificant" (respectiv forma sa acustică sau grafică). Valoarea se exprimă în "raportul" existent între "semnificant" și "semnificat", raport care constituie un element original în întregul sistem lingvistic. Analiza structurală are ca scop delimitarea unităților lingvistice în funcție de relațiile lor reciproce. Aceste relații sunt de două feluri: unele definesc raporturile existente între fiecare element al enunțului, celelalte definesc elementele
Structuralism () [Corola-website/Science/305765_a_307094]
-
În jurnalul său numit "Liber Notarum", el descrie cu precizie și lux de amănunte ceremoniile și etichetele de la curtea papei, nelipsind anumite fapte și întâmplări puțin măgulitoare ale familiei Borgia și ale Lucreției. Chiar dacă mentalitatea puritană ar fi putut denatura semnificatul unora dintre acțiunile familiei, istoricii îl rețin în general o sursă de informații obiectivă despre curtea papei. În jurnalul său nu bârfește sau aruncă acuzații asupra familiei Borgia, limitându-se să descrie minuțios faptele, uneori sângeroase, deseori confirmate de alți
Lucreția Borgia () [Corola-website/Science/312388_a_313717]
-
dă P. Rocoeur termenului. El spune că există „o regiune a limbajului care se anunță ca loc al semnificațiilor complexe în care un alt sens imediat.” Semnele iconice nefigurative (iconi logici) reprezintă spațial și proprietățile nespațiale. Ele trimit referentul sau semnificatul lor printr-o relație cu temei obiectiv. „Citirea” lor presupune de asemenea o inițiere. "Semnele neiconice" pot fi semne plastice și semne vizuale arbitrare. Semnele plastice reprezintă unități simple care nu sunt niciodată izolate, ci în funcție de opozițiile paradigmatice și santagmatice
Semiotică () [Corola-website/Science/307024_a_308353]
-
culturale Stuard Hall (1999) au extins conceptele de semnificant și semnificat pentru a include "conotația" și "denotația". Denotația este semnificația directă, specifică și literară pe care o putem obține dintr-un semn. Ea este o descriere sau o reprezentare a semnificatului. Conotația este semnificația invocată de către obiect și arată ce anume simbolizează obiectul respectiv la nivel individual. Atât denotația cât și conotația sunt folosite în comunicarea vizuală. O imagine iconică, spre exemplu un portret sau o fotografie este denotativă - semnificația directă
Semiotică () [Corola-website/Science/307024_a_308353]
-
haine elegante, stil de viață sofisticat, mâncăruri fine etc. Pare aproape superflu să spunem că scopul procesului de semnificare este acela de a determina semnificațiile, adică setul de înțelesuri ale unui mesaj. În procesul atribuirii de semnificații, esențială este identificarea semnificatului (conceptului) pe baza unor indici oferiți de semnificant, adică de semn. Moriarty (2005) insistă asupra faptului că pentru a construi semnificația este nevoie de mai mult decât să definim un cuvânt sau să descifrăm un cod, mai ales în cazul
Semiotică () [Corola-website/Science/307024_a_308353]
-
prin contemplație a haosului interior.» (PPg, 156). În volumele de versuri publicate de Ilie Constantin, în România, înainte de 1973, anul autoexilului său francez, se revelează «un eu liric profund-paradoxist, elansându-se în „sondarea“ spațiilor memoriei și a „spațiilor“ dintre semnificanți și semnificați, cultivând mai rar „stările de grație“ și tot mai frecvent stările rezultate din izbirea acestui Eu de limitele tragic-existențiale, de la angoasă și stress, la alienare, la reificare etc.» (TGrp, 413): Din pământ un strigăt m-a ajuns, / mâinile-mi umblă
Ilie Constantin () [Corola-website/Science/310574_a_311903]
-
cu originea lui, a concretului cu abstractul etc., pe baza unei relații logice: Ex:”La noi sunt cântece și flori, Metonimia poate exprima 1) Cauza prin efect; 2) Efectul prin cauza; 3) Denumirea recipientului în locul conținutului 4) Semnul în locul obiectului semnificat. Sinecdoca este o figură de stil care constă în lărgirea sau restrângerea sensului unui cuvânt prin folosirea întregului în locul părții (și invers), a particularului în locul generalului, a materiei din care este făcut un lucru în locul lucrului însuși etc. Astfel, în
Figură de stil () [Corola-website/Science/300651_a_301980]
-
mesaje purtătoare de modalitate. Reprezentarea este procesul psihic spontan, incontrolabil intențional, prin care este extrasa forma realității, adică fenomenalitatea, din mesajul perceptual. Intelectivitatea este ansamblul de proceduri mentale, construite lingvistic, prin care alcătuirea reprezentării este precis discriminată structural și interctic, semnificată lingvistic și asamblată cauzal. Afectivitatea este acea capabilitate subtilă a personalității de a atribui valori realității și persoanei și a trăi intensional, emotiv, atribuirea de valori și interacția cu valorile. Afectivitatea este funcția atractorial repulsivă prin care subiectul se raporteză
Psihic () [Corola-website/Science/309600_a_310929]
-
din nevoia de confruntare cu un fenomen masiv de rutinizare, de pierdere a individualității în cadrul societății de consum. “Afirmarea unui gen autonom în plină epoca a marelui realism eșuează. Acesta este construit că un discurs despre lume din care lipsește semnificatul, iar literatura SF nu dispune de practicile ficționale ale literaturii canonice pentru a transforma această absența la nivel estetic în favoarea sa. Anii ’70 inaugureză sfârșitul unei erei Autorului și implicit pe cea a Autorului multiplicat în text, ca imagine a
Cyberpunk () [Corola-website/Science/302951_a_304280]
-
lume” . "Universul virtual" nu e atât un "metaunivers", situat dincolo de simțuri, căci presupune o implicare senzorială, cât un "paraunivers", situat în vecinătatea celui real. Separarea ciberspațiului de realitatea virtuală e imposibilă întrucât ele sunt în interdependenta, chiar în suprapunere a semnificaților. Văzută că “utopie dialogica” (Frederic Jameson) această lume își conturează o poetica a genului în primul rând prin ruptură de literatură SF. Prima paradigmă care e supusă efasării presupune o eliminare a “posibilelor” puse sub semnul viitorului. Cyberpunk-ul operează cu
Cyberpunk () [Corola-website/Science/302951_a_304280]
-
roșii, / Pierzând din pitoresc și din văpăi, / Și-ajunge-acolo unde sunt strămoșii. // Cred că se află spre bunici acum, / Cutremurându-i, legânându-i încă, / Și mai adânc, la reci oglinzi de fum, / Spre o familie și mai adâncă." («Ezitarea»). Revolta "semnificantului" împotriva "semnificatului," ori a "semnificatului" împotriva "semnificantului" în poezia lui Adrian Păunescu este semnalată de criticul Eugen Simion chiar din „buchetul ultrasentimentelor”: «...pentru Adrian Păunescu lucrurile, ca și cuvintele, sunt prea strâmte. El crește repede și haina logicii normale rămâne prea mică
Adrian Păunescu () [Corola-website/Science/298514_a_299843]
-
pitoresc și din văpăi, / Și-ajunge-acolo unde sunt strămoșii. // Cred că se află spre bunici acum, / Cutremurându-i, legânându-i încă, / Și mai adânc, la reci oglinzi de fum, / Spre o familie și mai adâncă." («Ezitarea»). Revolta "semnificantului" împotriva "semnificatului," ori a "semnificatului" împotriva "semnificantului" în poezia lui Adrian Păunescu este semnalată de criticul Eugen Simion chiar din „buchetul ultrasentimentelor”: «...pentru Adrian Păunescu lucrurile, ca și cuvintele, sunt prea strâmte. El crește repede și haina logicii normale rămâne prea mică pentru al imaginației
Adrian Păunescu () [Corola-website/Science/298514_a_299843]
-
lui Adam. "Poezia pură" în accepțiunea barbiană se vrea "holo-cântec", ori "cântare a Genezei", a întregului cosmos. În "Operele imperfecte" (1979), Nichita Stănescu a publicat și poezia "Evocare", surprinzând un aspect fundamental al esteticii stănesciene, "revolta sublimă a semnificantului împotriva semnificatului", modul în care "semnificantul" „atrage“, „naște“ "semnificatul", ori - după cum ne încredințează în alt context chiar poetul - "chipul decurgerii materiei din Cuvânt". În "Evocare", e vorba despre proaspăt-născuta Poezie, identificându-se în iubirea absolută a protagonistului liric: «Ea era frumoasă ca
Arta poetică () [Corola-website/Science/310217_a_311546]
-
se vrea "holo-cântec", ori "cântare a Genezei", a întregului cosmos. În "Operele imperfecte" (1979), Nichita Stănescu a publicat și poezia "Evocare", surprinzând un aspect fundamental al esteticii stănesciene, "revolta sublimă a semnificantului împotriva semnificatului", modul în care "semnificantul" „atrage“, „naște“ "semnificatul", ori - după cum ne încredințează în alt context chiar poetul - "chipul decurgerii materiei din Cuvânt". În "Evocare", e vorba despre proaspăt-născuta Poezie, identificându-se în iubirea absolută a protagonistului liric: «Ea era frumoasă ca umbra unei idei - / a piele de copil
Arta poetică () [Corola-website/Science/310217_a_311546]
-
serioase, Compagnon remarcă faptul că Barthes se raportează la o teorie a referinței destul de simplistă și care a fost discreditată de multă vreme. Conform acesteia, iluzia referențială s-ar produce prin coluziunea dintre semn și referent (având ca pandant expulzarea semnificatului), realizându-se deci o trecere nemediată, de la semnificant la referent, fără nici o intervenție a semnificatului. De prisos să mai precizăm că, până și într-o asemenea accepțiune, referința reintră în joc, chiar în momentul în care este negată, ca o
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
și care a fost discreditată de multă vreme. Conform acesteia, iluzia referențială s-ar produce prin coluziunea dintre semn și referent (având ca pandant expulzarea semnificatului), realizându-se deci o trecere nemediată, de la semnificant la referent, fără nici o intervenție a semnificatului. De prisos să mai precizăm că, până și într-o asemenea accepțiune, referința reintră în joc, chiar în momentul în care este negată, ca o condiție necesară a actului negării. Cu alte cuvinte, cine vorbește despre iluzie, se referă implicit
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]