68 matches
-
autohtoni sau din lumea largă, cea mai spectaculoasă fiind Bienala Tinerilor Artiști. În toate proiectele, de creație sau curatoriale, urmărește formularea unor atitudini artistice în fața contextelor extra-artistice, spațiale, sociale, ideologice. Privilegiază inserția în peisajul urban și, tehnic vorbind, experimentalismul ilimitat. Serialismul lucrărilor proprii furnizează câte un fir unificator, introducând mici „narațiuni“ în varietatea altminteri asumată a căutărilor lui Pervolovici, un artist căruia i se potrivește perfect calificativul ultrafolosit dar rareori adecvat al criticii de specialitate: „proteic“. Adrian Guta, despre :<br> „O
Romelo Pervolovici () [Corola-website/Science/329076_a_330405]
-
cu cele ale lui Lutoslawki și Penderecki. În limbajul său muzical se întrevăd atât dodecafonia, cât și aleatorismul, polistilismul și muzica electronică, și totuși o mare parte a lucrărilor sale (concertele pentru pian și orchestră) nu au nimic comun cu serialismul sau poantilismul și chiar se opun întrucâtva avangardismului. Nu lipsesc nici elemente din folclor sau jazz (pe care l-a cunoscut cu adevărat în anul 1962, aflându-se într-o călătorie în SUA). Creația lui Șcedrin se distinge printr-o
Rodion Șcedrin () [Corola-website/Science/331965_a_333294]
-
SUA). Creația lui Șcedrin se distinge printr-o mare diversitate a genurilor muzicale și o mare varietate a limbajului muzical, iar stilul său componistic unifică prin urmare, într-o fuziune organică, două elemente contrastante: pe de o parte se prezintă serialismul și tehnicile avangardiste, iar pe de alta - muzica populară rusă, cu sonoritățile de clopote, cu bocetele și muzica păstorilor, cu ceastuștele atât de caracteristice folclorului rus. Genul de operă înglobează aspectele principale ale individualității sale componistice. Cu subiecte inspirate din
Rodion Șcedrin () [Corola-website/Science/331965_a_333294]
-
Arnold Schönberg. Schönberg a fost principalul animator al acestui sistem, elevul său Anton Webern începe să prezinte dinamica timbrurilor sub formă de serii succesive. Această inovație combinată cu parametrajul lui Olivier Messiaen va inspira, începând cu anul 1950, muzica serială (serialismul) cu principalii săi reprezentanți: Milton Babitt, Pierre Boulez, Karlheinz Stockhausen, Luigi Nono .
Atonalitate () [Corola-website/Science/320722_a_322051]
-
tranșant și din acest motiv lipsit de nuanțe și subtilități, se consideră postmodernismul (neomodernismul), un fel de replică la cele petrecute anterior. Evoluțiile muzicale din anii amintiți, sunt adesea puse generic sub umbrela avangardismului, cu tot ce presupune acesta, de la serialismul integral la creația stocastică, spectrală, acusmatică sau efectologică, până la cea aleatorică, minimală, repetitivă și alte varietăți consacrate. Simptomatică rămâne această aspirație, chiar obstinație a compozitorilor din epocă, de a împrospăta cât mai rapid elementele de bază ale discursului muzical. Atât
Revista MUZICA by Adrian Iorgulescu () [Corola-journal/Science/244_a_479]
-
De la organizarea fiecărui sunet, fiecărui parametru, la organizare zero. Într-adevăr, ciudată această simultaneitate dizarmonică. Gândiți-vă ce înseamnă ea, dacă o raportăm ca factor de schimbare a limbajului, a manierelor, a tehnicilor specifice la Renaștere, la Baroc , la Clasicism. Serialismul durează cam 2025 de ani, după care ne confruntăm cu direcții în succesiune ce introduc în percepția ascultătorilor, a publicului, o enormă dificultate de a „digera” inovațiile. Deschid o paranteză și intru apoi în problematica anvizajată. În orice operă - și
Revista MUZICA by Adrian Iorgulescu () [Corola-journal/Science/244_a_479]
-
recunoscută că Chopin e un mare muzician; atunci a căzut pe gânduri și, cum ar veni, l-a reconsiderat. Văd pe câte unii, tot așa, „ființe spiritualizate”, cum ascultă pe Bach (și nu suportă altceva, decât cel mult preclasici sau serialism; eventual aleatorism); cu mâna la cap și încruntați, parcă ar juca șah; parcă Bach n-ar fi scris cea mai senină și odihnitoare muzică; parcă reculegerea ar fi o încrâncenare. Arta nu are nevoie de „nivel estetic”: are nevoie de
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
În afara incifrărilor obligatorii: partitura muzicală, formula matematică, terminologia filosofică, ermetizarea versului, nimic nu mi se părea imposibil de înțeles prin radio. Nici avangarda teatrală a lui Bob Wilson, nici prima carte de filosofie a unui Foucault sau unui Deridá, nici serialismul lui Boulez, nici pianul lui Michelangeli, nici, ceva mai târziu, Soljenițîn, curentul "noilor filosofi", demarxizarea scenei pariziene, ș.a.m.d. E mai lesnicios să ridici la un subiect așa-zis arid pe un ascultător mediu, decât să-l batjocorești, considerându
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
în cursul ultimelor două decenii, bătrîna Europă nu a jucat nici pe departe un rol secundar. Imensa schimbare pe care Arnold Schönberg a adus-o în compoziția muzicală și-a găsit în sfîrșit, începînd din 1954, terenul de dezvoltare în serialismul integral (aplicat nu numai la înălțimea notelor ci și la intensitate, la durată și la timbru), utilizat și răspîndit la mijlocul anilor 1950 de doi dintre cei mai buni discipoli ai lui Olivier Messiaen: francezul Pierre Boulez și germanul Karlheinz Stockhausen
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/964_a_2472]
-
Pierre Boulez și germanul Karlheinz Stockhausen. Începînd de acum, primul a făcut o multiplă carieră de compozitor, de dirijor, de profesor și de cercetător în fruntea IRCAM 55, Departamentul muzical al Centrului Georges Pompidou. Al doilea a participat după abandonarea serialismului integral, considerat prea rigid, la toate "aventurile" muzicii contemporane: muzica aleatorie (cu "Klavierstük XI" din 1957) în care se afirmă în anii 1960 și Luciano Berio, Mauricio Kagel, Gibert Amy, Witold Lutoslawski, muzica repetitivă al cărui principiu se bazează pe
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/964_a_2472]
-
ostentație, dar și fără complexe, în mecanica legitimă a istoriei artei. Din punct de vedere formal, al construcției propriu-zise, ea intră mai curînd în categoria creației de tip rațional, a construcțiilor deliberate în care ansamblul se constituie prin adiționare, prin serialism, prin discurs modular, după cum, din punct de vedere stilistic, ea oscilează între impresionismul mediteranean, expresionismul nordic și un anume simbolism fără geografie. În ansamblu, oricît de mult l-ar irita acest fapt chiar pe autorul însuși, pictura lui Șerban Foarță
Eu, despre pictorul Șerban Foarță by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13460_a_14785]
-
bunăoară, rigoarea notației în Renaștere (mai puțin a reprezentării timbrului) și Baroc (exceptând dinamica), ori fortuitele libertăți formale, redevabile solistului, din concertul instrumental clasico-romantic, cadența solistică fiind lăsată îndeobște la latitudinea protagonistului. Odată cu impresionismul și apoi cu expresionismul (în special serialismul integral), notația muzicală suportă o recrudescență a rigorii concretizată prin explozia detaliului, cu alte cuvinte, printr-o semiografie suprasaturată. A urmat o reacție firească de liberalizare, de decongestionare a partiturii și, cum orice vector trebuie lăsat să meargă până la capăt
G?nd ?i semn by Liviu D?NCEANU () [Corola-journal/Journalistic/83454_a_84779]
-
am reluat inevitabil trasee binecunoscute, precum sistemul modal dezvoltat de compozitor, bazat în principal pe teoria mulțimilor, și care a generat lucrări extrem de diverse (aparent, de fapt trepte ale unui ansamblu profund organic). Vieru nu a aderat decât pasager la serialismul anilor '50-'60, fiind mai degrabă preocupat de orientarea modală a unui Bartók, Messiaen, Șostakovici sau Enescu, preluând, de asemenea, sugestii de la Webern. La sfârșitul anilor '50, tratează intuitiv modurile (scările sonore pe care și le constituie ca punct de
Anatol Vieru și Ciaccona by Valentina Sandu-Dediu () [Corola-journal/Journalistic/12744_a_14069]
-
întreaga muzică modernă și de avangardă a secolului 20 se completează cu ecouri ale muzicii medievale, gregoriene. Trăsătura catolică a creației sale se alătură pasiunii pentru explorarea cântecului păsărilor și a muzicii indiene, totodată construcțiilor elaborate ce au influențat hotărâtor serialismul integral al unui Boulez sau Stockhausen. Iar alți elevi ai lui Messiaen, Gerard Grisey și Tristan Murail, seduși de "naturalitatea" armonicelor sunetului, vor inaugura orientarea spectrală franceză, cercetând "interioritatea" sunetului în celebrul laborator acustic-electronic parizian, IRCAM. Pe aici se perindă
Jurnal berlinez - Octombrie între vechi și nou by Valentina Sandu-Dediu () [Corola-journal/Journalistic/14631_a_15956]
-
diacronic, istoria muzicii savante se înfățișează privitorului ca emula timpului, depozit al experiențelor și experimentelor, martor al trecutului, exemplu și aviz al prezentului, avertisment al viitorului. în învolburata ei evoluție, muzica savantă și-a desemnat patru categorii spațiale - modalismul, tonalismul, serialismul și spectralismul -, patru tipuri de cărămizi (altfel spus, materiale de construcție), care au ocupat poziții clar precizate și delimitate (mai puțin spectralismul, aflat în compenetrație cu celelalte sisteme extratemporale). Sistemul modal a dominat creația sonoră secole de-a rîndul, de la
Devălmășie by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11958_a_13283]
-
cea gregoriană, bizantină și renascentistă. A urmat tutela intransigentă, coercitivă a sistemului tonal, sub care a mijit și înflorit totalitatea creațiilor baroce și clasico-romantice. Pentru ca apoi, odată cu exacerbarea spiritului contestatar și non-conformist, la început de secol 20, să vină vremea serialismului, cu întregul lui alai constructivist și formalizator, un serialism care a coabitat mai mult sau mai puțin amiabil cu varii paradigme modale, la fel de abstracte, de disonantice și de artificiale ca și sistemul serial. Ideea de coabitare a proliferat și în
Devălmășie by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11958_a_13283]
-
coercitivă a sistemului tonal, sub care a mijit și înflorit totalitatea creațiilor baroce și clasico-romantice. Pentru ca apoi, odată cu exacerbarea spiritului contestatar și non-conformist, la început de secol 20, să vină vremea serialismului, cu întregul lui alai constructivist și formalizator, un serialism care a coabitat mai mult sau mai puțin amiabil cu varii paradigme modale, la fel de abstracte, de disonantice și de artificiale ca și sistemul serial. Ideea de coabitare a proliferat și în deceniile din urmă ale veacului trecut, perpetuîndu-se și astăzi
Devălmășie by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11958_a_13283]
-
abstracte, de disonantice și de artificiale ca și sistemul serial. Ideea de coabitare a proliferat și în deceniile din urmă ale veacului trecut, perpetuîndu-se și astăzi cînd, alături de cele mai neaoșe ori, dimpotrivă, mai altoite forme de modalism, tonalism sau serialism, și-a făcut simțită prezența și sistemul spectral, cel ce a instaurat nostalgia pentru recuperarea naturalității și intimității sunetului, precum și șansa muzicii culte de a ieși din criza ei de autoritate și chiar de identitate, criză în care a intrat
Devălmășie by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11958_a_13283]
-
sistemului tonal (idee împărtășită, printre alții, de Dimitrie Cuclin). Din perspectivă conceptuală însă, tonalitatea a mărturisit mereu virtuțile (dar și păcatele) fenomenului gravitației și convergenței sunetelor unei structuri heptatonice denumită gamă către un centru sonor denumit tonică. La rîndul lui, serialismul, fie el dodecafonic sau tronsonal, fie integral sau defectiv, nu a tolerat nici un fel de sugestii care ar fi putut să se insinueze sub presiunea tonalismului ori modalismului. Muzicile seriale și post-seriale au afișat o sufocantă propensiune pentru detaliu sau
Devălmășie by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11958_a_13283]
-
Muzicile seriale și post-seriale au afișat o sufocantă propensiune pentru detaliu sau pentru tratarea strictă a structurii extratemporale, considerată ca fiind o perpetuă variațiune a unei entități tematice aflată într-o veșnică aventură. începînd cu anii '60 ai secolului 20, serialismul s-a scufundat în apele tot mai tulburi și mai reci ale aleatorismului, ale muzicilor stochastice ori electroacustice, dominate de sunetul-gest, sunetul-pur, de zgomote sau armonicele naturale. Aflat în faza lui integrală, absorbantă și acaparatoare, serialismul a devenit în cele
Devălmășie by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11958_a_13283]
-
60 ai secolului 20, serialismul s-a scufundat în apele tot mai tulburi și mai reci ale aleatorismului, ale muzicilor stochastice ori electroacustice, dominate de sunetul-gest, sunetul-pur, de zgomote sau armonicele naturale. Aflat în faza lui integrală, absorbantă și acaparatoare, serialismul a devenit în cele din urmă caduc, un non-sens, fiind devansat de alte forme hegemonice de cuantificare a materialului sonor cum ar fi, de pildă, calculul probabilistic, sitele numerice sau geometria fractală, ce au captat în vîltoarea lor trupul muzicii
Devălmășie by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11958_a_13283]
-
numerice sau geometria fractală, ce au captat în vîltoarea lor trupul muzicii, scăpîndu-le însă, printre degete, sufletul. De la descoperirea lor de către Mersenne în 1627, armonicele naturale au fost revendicate de către sistemul tonal ori, în parte, de cel modal și chiar serialismul, în mod indirect, le-a băgat în seamă de vreme ce, prin ricoșeu, s-a străduit cu abnegație să evite și să excomunice eventualele lor sugestii și contagiozități. Prin recule, armonicele naturale și-au fundamentat statul lor de drept - sistemul spectral -, în
Devălmășie by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11958_a_13283]
-
remaiate, călcate și apretate în vederea încropirii unei garderobe muzicale care să țină deopotrivă de cald și de frig și care să contribuie, printr-un recules act de înveșmântare, la redobândirea acelui sens pierdut de frumusețe paradisiacă. 10. O dată cu dodecafonismul și serialismul, muzicile sunt tot mai puțin croite și tot mai mult răscroite. Ca să nu mai vorbim de țesăturile sonore carora li se vede din plin căptușeala (adică, dublura), ca semn că lumea muzicii și muzica lumii sunt (definitiv?) întoarse pe dos
Muzică și vestimentație by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12478_a_13803]
-
ostentație, dar și fără complexe, în mecanica legitimă a istoriei artei. Din punct de vedere formal, al construcției propriu-zise, ea intră mai curînd în categoria creației de tip rațional, a construcțiilor deliberate în care ansamblul se constituie prin adiționare, prin serialism, prin discurs modular, după cum, din punct de vedere stilistic, ea oscilează între impresionismul mediteranean, expresionismul nordic și un anume simbolism fără geografie. în ansamblu, oricît de mult l-ar irita acest fapt chiar pe autorul însuși, pictura lui Șerban Foarță
Un pictor și atît by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16086_a_17411]
-
ei arhetipală, uneori elaborată în baza unor norme logico-matematice, alteori eliberată prin intermediul unor procese acusmatice, dar aproape niciodată configurată temporal în structuri arhitectonice autonome și autotrofe, neatîrnate față de alte structuri formale, bunăoară, ale muzicilor tonale sau modale. La fel și serialismul care, prin caracterul lui antropic, manufacturier, este expresia umanismului ca, de altfel, și tonalismul funcțional, de la care, exceptînd ofertele lui Anton Webern, de tipul variațiunilor de structură (alcătuiri condensate și stilizate), a preluat, discriminatoriu și discreționar, cortegiul de forme și
"Potrivirea formei înțelegerii cearcă" by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11682_a_13007]