68 matches
-
în epocă, preocupări legate de material și de construcție, de utilizarea procedeelor variaționale; în epocă, a fost criticată punându-se în discuție anume "nocive influențe occidentale"; ...căci tânărul creator avid de cunoaștere, de experiment, propunea valorificarea mijloacelor atât în domeniul serialismului muzical cât și a modalismului. După un deceniu și jumătate, pe aceași direcție a exemplului enescian, Simfonia a II-a "Aulodica" reia cu consecventă orientare conceptul de heterofonie într-un cadru de exemplară economie a mijloacelor; lirismul - de filiație populară
Clasicism muzical by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/14830_a_16155]
-
liniște, niciodată prinsă, dar nici scăpată; un Liviu Glodeanu, ce scormonea sonoritățile fruste întru eliberarea unor sclipiri ascunse; un Anton Dogaru, călător deopotrivă temerar și supus printre genuri și forme, tendințe și atitudini; un Dan Constantinescu, martor important al demistificării serialismului integral; un Theodor Drăgulescu, delicat și persuasiv ca un clopot de cristal; ori poate un... Uite, că am uitat. Dumnezeu însă, ca și câțiva dintre cei cu chipul și asemănarea sa, își va aduce, cu siguranță, aminte.
Bilanț cu îngeri by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/14385_a_15710]
-
întreaga muzică modernă și de avangardă a secolului 20 se completează cu ecouri ale muzicii medievale, gregoriene. Trăsătura catolică a creației sale se alătură pasiunii pentru explorarea cântecului păsărilor și a muzicii indiene, totodată construcțiilor elaborate ce au influențat hotărâtor serialismul integral al unui Boulez sau Stockhausen. Iar alți elevi ai lui Messiaen, Gerard Grisey și Tristan Murail, seduși de "naturalitatea" armonicelor sunetului, vor inaugura orientarea spectrală franceză, cercetând "interioritatea" sunetului în celebrul laborator acustic-electronic parizian, IRCAM. Pe aici se perindă
Jurnal berlinez - Octombrie între vechi și nou by Valentina Sandu-Dediu () [Corola-journal/Journalistic/14631_a_15956]
-
ostentație, dar și fără complexe, în mecanica legitimă a istoriei artei. Din punct de vedere formal, al construcției propriu-zise, ea intră mai curînd în categoria creației de tip rațional, a construcțiilor deliberate în care ansamblul se constituie prin adiționare, prin serialism, prin discurs modular, după cum, din punct de vedere stilistic, ea oscilează între impresionismul mediteranean, expresionismul nordic și un anume simbolism fără geografie. În ansamblu, oricît de mult l-ar irita acest fapt chiar pe autorul însuși, pictura lui Șerban Foarță
Eu, despre pictorul Șerban Foarță by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13460_a_14785]
-
curând chipuri individuale, decât imagini de grup. Căci, poate părea ciudat, dar în muzică globalizarea este, într-un anume fel, întârziată din cel puțin trei motive: 1) a ține de spiritul epocii; un spirit din ce în ce mai atrofiat și mai secătuit. După serialism, lumea muzicii a mai fost locuită de câteva spirite tutelare, care însă s-au derulat simultan și nu ca până acum, în consecuție. Aleatorismul, spectralismul, acusmatismul, curentul arhetipal, minimalismul, repetitivismul, noua complexitate, noua simplitate au tatonat, fiecare în parte, impunerea
Globalizare by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/13910_a_15235]
-
am reluat inevitabil trasee binecunoscute, precum sistemul modal dezvoltat de compozitor, bazat în principal pe teoria mulțimilor, și care a generat lucrări extrem de diverse (aparent, de fapt trepte ale unui ansamblu profund organic). Vieru nu a aderat decât pasager la serialismul anilor '50-'60, fiind mai degrabă preocupat de orientarea modală a unui Bartók, Messiaen, Șostakovici sau Enescu, preluând, de asemenea, sugestii de la Webern. La sfârșitul anilor '50, tratează intuitiv modurile (scările sonore pe care și le constituie ca punct de
Anatol Vieru și Ciaccona by Valentina Sandu-Dediu () [Corola-journal/Journalistic/12744_a_14069]
-
întotdeanuna obscur. De altminteri, cam pe la jumătatea deceniului cinci, pictorul trece de la compozițiile cu personaje hieratice, eroice și solitare, la acelea mult mai complicate, cu o epică evidentă, dar greu de explicitat, în care totul intră într-un fel de serialism, de creștere modulară, atît la nivel formal cît și la acela cromatic. Siluete rigide, provenite nemijlocit din repertoriul său constructivist, se amestecă straniu, după o logică pe care o instaurează mai curînd ritmurile compoziționale decît necesități exterioare, cu frize de
Ultimul Mattis Teutsch by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12435_a_13760]
-
remaiate, călcate și apretate în vederea încropirii unei garderobe muzicale care să țină deopotrivă de cald și de frig și care să contribuie, printr-un recules act de înveșmântare, la redobândirea acelui sens pierdut de frumusețe paradisiacă. 10. O dată cu dodecafonismul și serialismul, muzicile sunt tot mai puțin croite și tot mai mult răscroite. Ca să nu mai vorbim de țesăturile sonore carora li se vede din plin căptușeala (adică, dublura), ca semn că lumea muzicii și muzica lumii sunt (definitiv?) întoarse pe dos
Muzică și vestimentație by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12478_a_13803]
-
acesta este constrîns prin acribia partiturii (ca să nu mai vorbim de situațiile cînd este făcut, într-o măsură mult exagerată, complice la actul componistic), capacitatea de autodeterminare a semnului muzical este diminuată. Odată cu impresionismul și, apoi, cu expresionismul (în special serialismul integral), notația muzicală suportă o recrudescență a severității concretizată prin explozia detaliului, cu alte cuvinte, printr-o semiografie suprasaturată. A urmat o reacție firească de liberalizare, de decongestionare a partiturii și, cum orice vector trebuie consumat pînă la capăt (adică
Logica partiturii by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11415_a_12740]
-
ei arhetipală, uneori elaborată în baza unor norme logico-matematice, alteori eliberată prin intermediul unor procese acusmatice, dar aproape niciodată configurată temporal în structuri arhitectonice autonome și autotrofe, neatîrnate față de alte structuri formale, bunăoară, ale muzicilor tonale sau modale. La fel și serialismul care, prin caracterul lui antropic, manufacturier, este expresia umanismului ca, de altfel, și tonalismul funcțional, de la care, exceptînd ofertele lui Anton Webern, de tipul variațiunilor de structură (alcătuiri condensate și stilizate), a preluat, discriminatoriu și discreționar, cortegiul de forme și
"Potrivirea formei înțelegerii cearcă" by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11682_a_13007]
-
printre cei săraci cu duhul și cu instrucția, iar cel mai mare cusur este acela că nu ajunge aproape niciodată la timp și acolo unde trebuie. Cîndva ethosul muzical dădea seama de starea compozitorului de la ora H, ora creației. Odată cu serialismul (și apoi cu tehnologiile așa-numite constructiviste) a apărut falsul ethos, cel care transmite, fie în alb-negru (și fără sonor), fie în infraroșu (și cu paraziți) imagini de la locul oficierii actului de creație, fiind, deci, irelevant pentru propagarea cine-verité a
Arhipelaguri by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11753_a_13078]
-
tranșant și din acest motiv lipsit de nuanțe și subtilități, se consideră postmodernismul (neomodernismul), un fel de replică la cele petrecute anterior. Evoluțiile muzicale din anii amintiți, sunt adesea puse generic sub umbrela avangardismului, cu tot ce presupune acesta, de la serialismul integral la creația stocastică, spectrală, acusmatică sau efectologică, până la cea aleatorică, minimală, repetitivă și alte varietăți consacrate. Simptomatică rămâne această aspirație, chiar obstinație a compozitorilor din epocă, de a împrospăta cât mai rapid elementele de bază ale discursului muzical. Atât
Două ipostaze ale postmodernismului. In: Revista MUZICA by Adrian Iorgulescu () [Corola-journal/Science/244_a_479]
-
De la organizarea fiecărui sunet, fiecărui parametru, la organizare zero. Într-adevăr, ciudată această simultaneitate dizarmonică. Gândiți-vă ce înseamnă ea, dacă o raportăm ca factor de schimbare a limbajului, a manierelor, a tehnicilor specifice la Renaștere, la Baroc , la Clasicism. Serialismul durează cam 2025 de ani, după care ne confruntăm cu direcții în succesiune ce introduc în percepția ascultătorilor, a publicului, o enormă dificultate de a „digera” inovațiile. Deschid o paranteză și intru apoi în problematica anvizajată. În orice operă - și
Două ipostaze ale postmodernismului. In: Revista MUZICA by Adrian Iorgulescu () [Corola-journal/Science/244_a_479]
-
epoca Barocului muzical, iar Wagner sintetizează și el, împingând abuziv sistemul tonal spre limitele lui de rezistență, atunci Pierre Boulez reia ideea sintezei bachiene și a abuzului wagnerian, pentru a împinge la consecințele lui ultime însuși sistemul serial, prin concepția serialismului total - pan-serialismul, întreaga lui creație prezentând un caz tipic al unui model de închidere de ciclu stilistic. Prin supralicitare ideologică-estetică și prin intenția evidentă de auto-canonizare clasicizantă, pan-serialismul își atinge limitele La această imagine deopotrivă organică și antropomorfică
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
iar Wagner sintetizează și el, împingând abuziv sistemul tonal spre limitele lui de rezistență, atunci Pierre Boulez reia ideea sintezei bachiene și a abuzului wagnerian, pentru a împinge la consecințele lui ultime însuși sistemul serial, prin concepția serialismului total - pan-serialismul, întreaga lui creație prezentând un caz tipic al unui model de închidere de ciclu stilistic. Prin supralicitare ideologică-estetică și prin intenția evidentă de auto-canonizare clasicizantă, pan-serialismul își atinge limitele La această imagine deopotrivă organică și antropomorfică a succesiunii celor
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
împinge la consecințele lui ultime însuși sistemul serial, prin concepția serialismului total - pan-serialismul, întreaga lui creație prezentând un caz tipic al unui model de închidere de ciclu stilistic. Prin supralicitare ideologică-estetică și prin intenția evidentă de auto-canonizare clasicizantă, pan-serialismul își atinge limitele La această imagine deopotrivă organică și antropomorfică a succesiunii celor două etape de inițiere și încheiere a unui ciclu stilistic, putem adăuga și etapa mediană, relativ staționară și stabilă, în absența funcțiilor de închidere sau deschidere a
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
scriitură, fie ca un amestec „eclectic” între tipologii de atitudine avangardistă, estetică și organizare tonală (perioada baletelor rusești, stilul neoclasic și atonal). Același model de atitudine îl putem remarca - însă într-un context cronologic mult mai comprimat - prin „conversia” pan-serialismului în tehnica muzicii stocastice a lui Xenakis. Un ultim (al patrulea) model al concepției stilistice, încadrabil în „săgeata” evolutivă a procesului de compresie stilistică, îl reprezintă alăturarea comparativă a două lucrări orchestrale - „Sinfonia” lui Luciano Berio (1925-2003) și Simfonia nr.
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
în sincronie a mai multor citate înserate în materialul muzical de autor - colajul, și (c) restrângerea câmpului stilistic de la dimensiunea unui stil pe durata vieții la limitele unei singure lucrări muzicale. Definiția stilului se transformă în conformitate cu această tehnică a unui „serialism stilistic” și adoptă titulatura (într-o anumită măsură tautologică) de stil polistilistic, polistilism sau polistilistică. Partea a treia din Sinfonia, celebră pentru consistența ei „multifațetată” este concepută prin alăturarea unei impresionante multitudini de citate din lucrări muzicale cunoscute, „panorama” istorică
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
atare, ci devine o succesiune compartimentată a mai multor tehnici de scriitură diferite. Modelul stilistic schönbergian desființează integritatea. Continuitatea acestui model de definire tehnicistă a stilului îl putem observa până la limita anilor ’70, prin titulaturi ca minimalism, stocastism, aleatorism, inclusiv serialism, spectralism, toți termenii făcând referire la particularitatea organizării tehnice a materialului muzical; (4) al patrulea context, postmodernismul emergent al sfâșitului anilor ’60 - începutul anilor ’70, impune creația polistilistică a lui Alfred Schnittke drept concepție în care nu mai există departajarea
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
ca ipoteză, ideea că cei menționați în lista nu ar putea să facă parte, contrar opiniei lui Mahnkopf, din aceeași orientare<footnote Deși aici drept exemplu ne poate servi imaginea etapelor parcurse, spre exemplu, de către George Rochberg care sunt trei: serialism riguros, tehnica citatului în maniera Ives și relevarea apetentei pentru neo-tonal. Este de remarcat faptul orientării înspre tehnică (postmodernă) a citarii pornind de la crezul aproape “ortodox” în valorile serialismului integral. Tot astfel se întâmplă și în cazul lui Karlheinz Stockhausen
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
imaginea etapelor parcurse, spre exemplu, de către George Rochberg care sunt trei: serialism riguros, tehnica citatului în maniera Ives și relevarea apetentei pentru neo-tonal. Este de remarcat faptul orientării înspre tehnică (postmodernă) a citarii pornind de la crezul aproape “ortodox” în valorile serialismului integral. Tot astfel se întâmplă și în cazul lui Karlheinz Stockhausen sau a lui Louis Andriessen, o următoare și ipotetica etapă reprezentând “revenirea” la gândirea tributara de substanță tonala (neoromantica). Astfel, putem vorbi despre cazul acestor trei compozitori drept postmodernism
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
radicale în primul rând în imaginarul colectiv. Imaginea câmpului activităților artistice-muzicale în al șaselea deceniu al secolului XX este una prin definitie eterogena (a) atât prin multitudinea curentelor și orientărilor care grupează în jurul lor mai mulți compozitori (spre exemplu, pan-serialismul, experimentalismul, minimalismul) sau concepții care înglobează "genomurile" mai multor imagini stilistice (Stravinski, Ligeti sau Stockhausen), cât și concepții individuale detașate într-un mod clar de filoanele majore ale muzicii moderniste (Xenakis, Kagel sau Kurtag). Iar aceasta eterogenitate, la rându-i
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
doua tradiție: - un prim filon al tradiției avangardista propriu-zisă, opțiunea atonalistă diferențiind-o de tradiția moderată neo-tonală, cu un start la începutul de secol XX (Schoenberg, Berg și Webern, Stravinski), care se edifica și culminează că filon conceptual principal - pan-serialismul, al întregului modernism muzical la P. Boulez, L. Nono, M. Babbitt sau K. Stockhausen; - un al doilea filon avangardist și non-tonal deopotrivă, îl reprezintă tradiția experimentalista (muzică concretă / acusmatică, muzica electronică, muzica aleatorica, muzica intuitivă, stocastica și minimalistă) debutând și
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
conceptual și fără nici o relaționare aparentă între ele. Astfel putem explica sensul și utilitatea celebrei sintagme "anything goes". Nu există nici o specificare impusă, de ordin formal sau stilistic, referitoare la tehnicile componistice "privilegiate" sau de prim-plan (spre exemplu, pan-serialismul în cadrul celei de a treia avangardă). Ne putem aminti că Schoenberg a avut nevoie de o solidă explicitare justificativa de ordin teoretic a propriei sale revoluții pentru a o putea implementa la toate cele patru niveluri canonice - ideologic-estetic, componistic, interpretativ
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
identității și provenienței, toți sunt compozitori moderniști din mai multe motive: (a) Fiecare dintre cei menționați mai sus își formulează propria ideologie, estetică și stil în termenii unei raportări critice prin negarea exclusivă a referentului determinant care era orientarea pan-serialistă (serialismul integral) definitorie în ipostaza ei de hegemon în interiorul celei de a treia avangarde. În afară de Alfred Schnittke (orientarea polistilistică) și, poate, Iannis Xenakis (muzică stocastica), John Cage și minimaliștii aparțin de orientarea experimentalista, astfel încât cu toții își formulează propriile estetici ca imagine
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]