2,780 matches
-
Picioruș, n. Cr. - șef de cadre la Palatul Victoria pe vremea lui Nicolae Văcăroiu) a infirmat scoaterea de sub urmărire penală a lui Alexandru Lele. Lele trebuia pedepsit pentru diverse lucruri, dar mai ales pentru că a avut curajul să aresteze un servitor de nădejde al PSD și să declare: "Năstase intră cu bocancii în anchetele penale". Lupii bătrîni ai procuraturii, competente, dar și odioase instrumente politice în Parchetul General, s-au pus pe treabă. L-au neutralizat pe Cristian Panait, suficient de
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15310_a_16635]
-
ajunsese Împărat. Alții se Îndoiau de aceasta, diferența dintre ei fiind de vreun an și ceva. Un singur lucru era clar: Actualul Împărat, fusese consemnat că nas când familia lui Louis Bonaparte, regele Olandei, hotărâse să o boteze pe fiica servitorilor lor. Așa că, pus În copilărie să-i fie nas, când mama sa Ii dăduse propriul ei nume, de Hortense, fetiței născute de slujnica pe care și-o alesese cameristă, ajutat la tinerețe de ea și de soțul ei, pictorul Cornu
Femeia fie ca regină.... In: Editura Destine Literare by Corneliu Leu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_354]
-
ajunge un mare pianist (Pianul și ciuringa), copiilor ajunși la o anumită vîrstă li se face cadou un păianjen care ajunge prietenul lor cel mai bun (Păianjenul), lumea (pseudo) medievală (populată cu sfinți, conți, vrăjitoare, cardinali și inchizitori, stăpîni și servitori) glisează spre tancuri și bombe atomice, penicilină ("15000U intramuscular"), Napoleon și Trafalgar, într-o povestire cu arome din Marquez și Agopian. în unele texte ritmul e sacadat, cu enumerații sau repetiții laitmotivice și fir epic gîfîit (cam ca într-unul
Despre Cetate și timpurile ei by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15533_a_16858]
-
servitoarea lor cu inimă mare"? Iată problemele ce m-au fascinat când, acum douăzeci și trei de ani, am scris Viața e în altă parte, roman în care Jaromil, un tânăr poet de mai puțin de douăzeci de ani, devine servitorul exaltat al regimului stalinist. Am fost îngrozit când criticii, făcând totuși elogiul cărții mele, au văzut în erou, un fals poet, chiar un ticălos. Pentru mine, Jaromil era un poet autentic, un suflet inocent; fără de asta n-aș fi acordat
Milan Kundera: Testamentele trădate by Simona Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14416_a_15741]
-
Londra: "N-am mai fost pus niciodată în situația ca fiecare actor care intră pe ușă să fie interesant, plin de vitalitate și charismatic". Descoperi, în Gosford Park, ca într-o dantelărie de o virtuozitate specială, două "clase", stăpînii și servitorii, oamenii saloanelor și oamenii mansardelor, ai bucătăriilor și ai subsolurilor, cei serviți și cei care îi servesc, aristocrații (nu fără irizații de mîrlănie) și servitorii (nu fără irizații de noblețe). Tot filmul se hrănește din vibrația magnetică între cele două
Pe vremea lui Gosford Park by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14608_a_15933]
-
în Gosford Park, ca într-o dantelărie de o virtuozitate specială, două "clase", stăpînii și servitorii, oamenii saloanelor și oamenii mansardelor, ai bucătăriilor și ai subsolurilor, cei serviți și cei care îi servesc, aristocrații (nu fără irizații de mîrlănie) și servitorii (nu fără irizații de noblețe). Tot filmul se hrănește din vibrația magnetică între cele două lumi, din baletul ierarhiilor și din ritualul devotamentului - fie "de servici", fie plin de grandoarea unei tradiții istorice... Din flash-uri dramaturgice, inteligent puse în
Pe vremea lui Gosford Park by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14608_a_15933]
-
în ambele tabere deodată", îi spune un valet cu aer de lord unui personaj care asta și face: încearcă să fie în ambele tabere; e adevărat că acel personaj nu putea fi decît actor (și încă american)! Ceea ce deosebește un servitor perfect de unul obișnuit, aflăm din film, e harul anticipării: servitorul perfect știe înaintea stăpînului cînd o să-i fie acestuia foame sau somn, servitorul perfect "nu are viață", pentru că e branșat la cea a stăpînului. "De ce ne trăim viața prin
Pe vremea lui Gosford Park by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14608_a_15933]
-
lord unui personaj care asta și face: încearcă să fie în ambele tabere; e adevărat că acel personaj nu putea fi decît actor (și încă american)! Ceea ce deosebește un servitor perfect de unul obișnuit, aflăm din film, e harul anticipării: servitorul perfect știe înaintea stăpînului cînd o să-i fie acestuia foame sau somn, servitorul perfect "nu are viață", pentru că e branșat la cea a stăpînului. "De ce ne trăim viața prin ei?", se revoltă, retoric și zadarnic, un personaj... În jurul acestui misterios
Pe vremea lui Gosford Park by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14608_a_15933]
-
e adevărat că acel personaj nu putea fi decît actor (și încă american)! Ceea ce deosebește un servitor perfect de unul obișnuit, aflăm din film, e harul anticipării: servitorul perfect știe înaintea stăpînului cînd o să-i fie acestuia foame sau somn, servitorul perfect "nu are viață", pentru că e branșat la cea a stăpînului. "De ce ne trăim viața prin ei?", se revoltă, retoric și zadarnic, un personaj... În jurul acestui misterios "de ce" se învîrte filmul lui Altman (ca și Rămășițele zilei, filmul lui Ivory
Pe vremea lui Gosford Park by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14608_a_15933]
-
Gosford Park", adică în 1932: Partidul nazist conducea în alegerile din Germania cu 230 de voturi; John Galsworthy a cîștigat Nobel-ul pentru Literatură; pentru prima dată o femeie - Amelia Earhart - a zburat singură peste Oceanul Atlantic; iar în Anglia, "era servitorilor" se apropia de sfîrșit, fără să știe că, peste cîteva decenii, un regizor ca Robert Altman o va reînvia spectaculos... Dacă Gosford Park e filmul unui american în Marea Britanie, Drumul spre pierzanie (Pierzanie - Perdition, în original, fiind numele unui oraș
Pe vremea lui Gosford Park by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14608_a_15933]
-
familial. Nimic din această atitudine a scriitorului român nu pare să fi fost afectat de schimbările de regim politic, de revoluții, reforme, ocupații străine, războaie sau tranziții. Azi ca și ieri, el îl privește pe critic ca pe un umil servitor, gata să-i satisfacă orgoliul și să-i întrețină capriciile. Orice încercare a criticului de a se elibera din sclavia scriitorului este aspru reprimată. Cel mai banal gest de disidență îl duce pe critic la pierzanie: în ochii scriitorului care
Oala de noapte () [Corola-journal/Journalistic/14142_a_15467]
-
cunoscutului critic literar și editor, intitulat pur și simplu Serviteur! Adică, mai pe românește, un fel de "Sluga dumitale!" slujbaș aflat mereu la dispoziția cuiva, dar neexcluzând nici un pigment ironic ce lasă un mic spațiu de joc presupusului orgoliu al "servitorului". Un fragment de dialog cu autorul, datând din octombrie 2000 și preluat acum "în chip de postfață", lămurește acest apelativ mai curând în sensul modestiei și al supunerii față de stăpânii care sunt scriitorul și cărțile lui, căci, la întrebarea dacă
Maurice Nadeau în serviciul literaturii by Ioan Pop () [Corola-journal/Journalistic/14207_a_15532]
-
articolele mele din ziarul Combat, dintre 1945 și 1951 (...) Se întâmplă că acestea constituie o panoramă a romanului din Franța din perioada imediat următoare războiului"... Iată, așadar, că statutul de cronicar literar nu i se pare deloc rușinos unuia dintre "servitorii" lui cei mai atașați - spre deosebire de meleagurile noastre literare, unde o asemenea meserie, larg practicată totuși, e privită destul de des cu o reticență ce-i drept provocată de slabul apetit pentru sinteze ample și solide, atât de necesare unei corecte evaluări
Maurice Nadeau în serviciul literaturii by Ioan Pop () [Corola-journal/Journalistic/14207_a_15532]
-
altfel, luată în seamă ori contând foarte puțin în comparație cu timpul în care, de pildă, generalul de Gaulle spunea, referindu-se la Sartre cel din 1968, că nu poate, fi întemnițat un Voltaire... Dacă evoc această luare de poziție, este pentru că "servitorul" literaturii probează, pe întregul parcurs al "itinerariului critic" din ultimii cincizeci de ani, o consecvență a "angajării"moderate, ce nu se suprapune, de exemplu, celei sartriene, o implicare ce înseamnă în primul rând încredere într-un anumit rost al scrisului
Maurice Nadeau în serviciul literaturii by Ioan Pop () [Corola-journal/Journalistic/14207_a_15532]
-
spunea scriitorul - "de a arăta rivalitatea dintre lumea reală și cea a reprezentării pe care ne-o facem despre ea". Sunt numai câteva dintre numeroasele puncte de maxim interes ale operei lui Gide asupra cărora se oprește acest remarcabil studiu. "Servitorul" literaturii apare pe acest itinerariu critic și ca un pasionat susținător al unor scriitori străini pe care i-a promovat în calitatea sa de editor. Sunt reținute aici doar câteva nume de autori care "au contat cel mai mult" pe
Maurice Nadeau în serviciul literaturii by Ioan Pop () [Corola-journal/Journalistic/14207_a_15532]
-
Faulkner, pentru care se propune o "reabilitare" în fața celor ce se declară "obosiți" de "poveștile lui despre țărani", sau controversatul Burroughs, apreciat pentru "harul cuvântului prin care obscenitatea însăși încetează să fie obscenitate". Nici unul dintre eseurile și articolele acestui fidel "servitor" al cărților care este Maurice Nadeau nu te lasă indiferent. Respectând statutul oarecum "modest" al foiletonului, "cronicarul" ține să se retragă de pe itinerariul său cu aceeași discreție și lipsă de îngâmfare. Am lucrat - scrie el în cele doar câteva rânduri
Maurice Nadeau în serviciul literaturii by Ioan Pop () [Corola-journal/Journalistic/14207_a_15532]
-
nu numai) de la 1789 și primul război mondial (până pe la 1920, punctul final al �epocii burgheze"). Mai poate fi adevărată sintagma �secolul culturii" sau "secolul blând", atribuite acestui veac după schimbările radicale petrecute de-a-lungul lui? Fabrica în locul manufacturii, muncitorul în locul servitorului, nomadismul muncitoresc în căutare de lucru (ducând la internaționalism), supremația antreprenorului, managerului, inginerului (ingens de fabrică), apariția medicului cu statut (ce îl separă definitiv de vraci), a învățătorului, emigrantului, locuitorului de metropolă, menajerei, avocatului - toate aceste realități ale secolului al
Femeia perfectă by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15055_a_16380]
-
scriu cartea aceasta. Moartea, credința, sexul În fiecare dimineață de vineri, o duzină de bărbați și de femei în vârstă se așezau ușor, sprijinindu-se de zidul bisericii, în fața casei noastre. Erau los pobres de solemnidad, săracii săracilor. Unul dintre servitorii noștri ieșea și dădea fiecăruia dintre ei câte o bucată de pâine pe care o sărutau cu respect și o monedă de zece centime, pomană generoasă în comparație cu "centima de barbă" - centima pentru fiecare - pe care o dădeau în general ceilalți
Luis Buńuel - Ultimul meu suspin by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/15229_a_16554]
-
limită pe Cel de Sus. Încheiere: „În viața care va să vină, Sfântul Unic (binecuvântat fie El) va stabili reședința cerească a celor drepți în interiorul celei a îngerilor oficianți, adică mai aproape de tronul divin”. Îngerul oficiant nefiind altceva decât un servitor; pe când omul cel drept este ființa cea mai liberă zămislită vreodată de Creator... * * * După creaturile cerești denumite elionom, urmează cele pământești, - tahtonim ... În limba modernă, - popoarele, națiunile... Surghiuniți, prigoniți în istorie, iudeii simțeau nevoia să se afirme cu tărie, să
Situația îngerilor by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13456_a_14781]
-
ia în serios, fiind înfrînt chiar de propriile limite, Marius Chivu (Panteleiev), un personaj care nu apare în piesă, doar se vorbește despre el, pe care regizorul îl aduce pe scenă, cu bîlbîielile lui cu tot, sporind umorul, Șerban Pavlu, servitorul lui Podkolesin, Irina Petrescu (Arina Panteleimonovna, mătușa fetei de măritat), Ana Ioana Macaria (Duniaska). Doar Răzvan Vasilescu și Doru Ana nu au jucat și în “Unchiul Vanea”. Și aici, și în celălalt spectacol, regizorul a dublat veștmîntul comediei cu o
Cvintet de bărbați pentru o fată bătrînă și tare nehotărîtă by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13423_a_14748]
-
relața cu Olga Sergheevna Ilinskaia. E mai bine să fii iubit. E mai bine cu Agafia Matveevna - și Toca a fost extrem de inspirat alegînd-o pe Virginia Mirea pentru acest rol, actriță la Teatrul de Comedie - care îi ia locul, încet, servitorului Zahar - lovitură dată de Sebastian Papaiani aici, o aparițe greu de uitat. Agafia îi pune masa lui Ilia Ilici, îi umflă pernele cu gesturi ample, îi face patul, îi țese ciorapii rupț, umblă în vîrful picioarelor, cu brațele albe dezgolite
Dulce-amar ca Zahar by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13801_a_15126]
-
și social care a avut ocazia să joace rolul de ziarist-critic-director de revistă. Spațiul autobiografic în care se mișcă amintirea lui Nadeau aparține persoanei a treia, în forma plurală de ceilalți, situație care comprimă condiția de critic la statutul de servitor fidel al diverșilor stăpîni a căror livrea a îmbrăcat-o. Umilință ce se dovedește a fi „scuza de a exista". Printre ceilalți se strecoară un personaj neașteptat, excepția de care vorbeam, Zilda Clair, într-un capitol cu aer de nuvelă
Binecuvîntarea amintirii by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13949_a_15274]
-
o astfel de orbită. Aceasta ar fi forma lui de realizare, produsul visului său cel mai scump: să creeze un om cu destin. Îl ia mai întâi în vizor pe dezabuzatul prinț Callimachi, i se oferă drept om de încredere, "servitor", dar este respins de mefientul aristocrat care însoțește actul respingerii de o strâmbătură de dezgust: "tot ce atingi dumneata, domnule Mârzea, prinde așa, un fel de patină neclară, tulbure, echivocă". Selectat până la urmă este Dumitrașcu, tânărul doritor de ascensiune socială
Putere și destin by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13955_a_15280]
-
bine precizată pentru angajarea la castel, ca "măsurător de terenuri", nu va reuși niciodată să iasă. În acest sens, tema romanului este destinul. Destinul asumat pe un fundal religios vechi-testamentar, cu reflexe cabalistice. Frapante sunt cele două personaje ale "ajutoarelor servitori", care îl însoțesc pe K. și în Castelul, și în America. Sunt personaje caraghioase, clovnești, cu mișcări dezordonate, cu gesturi neașteptate descrise subliniat. Ele amintesc de prezența clownului în arta epocii, la mai toți marii pictori. La Kafka, substanța simbolică
Vocația scenografică by Amelia Pavel () [Corola-journal/Journalistic/14021_a_15346]
-
castelului), pe care vrea s-o ia în căsătorie. În aceste interioare-scenă este întotdeauna dezordine, sunt pline de zdrențe ( și în America), iar persoanele care le ocupă sunt dezordonat și caraghios îmbrăcate, cu fulare care curg ( unul din cei doi servitori ai lui K. "avea în jurul gâtului o cârpă ale cărei capete zburătăceau în vânt, lovind fața lui K.; celălalt avea și el o cârpă, pe care o îndepărtă cu degetele lui lungi, ascuțite, mereu jucăușe"). Specificul vestimentar și locativ al
Vocația scenografică by Amelia Pavel () [Corola-journal/Journalistic/14021_a_15346]