117 matches
-
Hist. 2, 8); al doilea (Zonaras), în 80, și al treilea, în 88 (Suetoniu, Viața lui Nero 57, 4). Legenda a intrat curând în arsenalul propagandei iudaice și a fost folosită împotriva Imperiului Roman. Cartea a V‑a a Oracolelor sibiline reprezintă, fără îndoială, dovada cea mai potrivită în acest sens. În cartea a III‑a - apărută în secolul I d.Cr., dar a cărei primă redactare este datată în secolul al II‑lea î.Cr. - găsim deja afirmația că Beliar, căpetenia demonilor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
foc. Flăcările se vor amesteca haotic „cu sângele, cu apa, cu noaptea, cu vijelia”. La capătul acestei regresii a cosmosului la condiția de haos - regresie provocată de un agent uman, în persoana tiranului eshatologic - se va instaura pacea absolută. Oracolele sibiline, scrieri iudaice, reluate și completate mai târziu de creștini, folosesc legenda lui Nero într‑o campanie de propagandă antioccidentală. Această alegere se datorează probabil ambiguității personalității sale: respingător, pe de o parte, prin biografia sa monstruoasă - matricid, infanticid, incestuos, persecutor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Tema va fi reluată, fără modificări radicale însă de o serie de scrieri intertestamentare. Apocalipsa 13 propulsează mitul lui Nero‑Anticrist, tocmai datorită modificărilor contextului socio‑politic. Nu se insistă prea mult asupra faptului că „poemul” ioanic aparține, asemenea Oracolelor sibiline, valului literaturii de propagandă antiromană inițiată de Orient. Eliberarea creștinilor și victoria finală a lui Cristos sunt puse pe același plan cu condamnarea Romei („Marea Desfrânată”, „Noul Babilon”) și a imperiului occidental. Pe de altă parte, declanșând cea dintâi persecuție
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
al doilea, pedepsirea Babilonului. Acest capitol menționează de asemenea un al treilea înger, pe care Victorin însă îl ignoră. În capitolul 7, el vorbește în schimb de un singur martor eshatologic, înscriindu‑se astfel pe linia tradiției reprezentate de Oracolele sibiline (cartea a II‑a) și de Commodian. Profetul este simbolizat aici de un înger, fapt cu totul justificat de vreme ce Dumnezeu l‑a păstrat pe alesul său în rai. În capitolul 11, exegetul respectă datele Apocalipsei, prezentând doi martori, care supraviețuiesc
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
puterea politică nu dispare în favoarea unui regim cristocratic, ci se perpetuează într‑o formă deja experiată. Lactanțiu se apropie astfel de Commodian, predecesorul său, prin aceeași atitudine antioccidentală, alimentată de o întreagă literatură de propagandă și mai ales de Oracolele sibiline, atât de cunoscute celor doi apologeți. În concluzie, căderea Romei nu va fi un eveniment ieșit din comun, ci, dimpotrivă, un episod firesc al istoriei: „Nu trebuie să ne mire faptul că un imperiu ca acesta, întemeiat cu atâta trudă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
măcinându‑și astfel propria putere. Imperiul oriental va profita de această slăbiciune și‑i va da lovitura de grație. Descris cu numeroase detalii, scenariul eshatologic, ce debutează în capitolul 16, se inspiră, după cum spune autorul, din profețiile creștine, din Oracolele sibiline și din Oracolele lui Hystaspe. El însumează șapte etape, până în momentul învierii morților: 1) Divizarea Imperiului; 2) Venirea unui rege tiranic din țările de la miazănoapte; 3) Apariția unor cataclisme cosmice; 4) Venirea profetului eshatologic; 5) Venirea Anticristului (regele din Siria
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
luând locul verii, iar vara pe cel al iernii. Dereglarea ritmului vieții pământești este însoțită de răsturnarea tuturor legilor cerești. Lactanțiu introduce o serie de prodigia tipice literaturii „de criză” a autorilor latini păgâni, care abundă, de asemenea, în Oracolele sibiline. Minuni nemaivăzute, săvârșite în cer, vor arunca spiritele oamenilor în cea mai mare groază. Cozile cometelor, întunecările soarelui, culoarea lunii, ploaia stelelor căzătoare, toate acestea vor fi neobișnuite. Se vor ivi pe neașteptate aștrii necunoscuți, nemaivăzuți vreodată; soarele va fi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Anticrist va fi învins la capătul celei de‑a patra confruntări, iar Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea lui vor domni pe pământ. Fidel tehnicii sale persuasive, Lactanțiu ornamentează descrierea cu diferite mărturii extrase din scrierile lui Hermes Trismegistul, din Oracolele sibiline și din Hystaspe. Totul converge către ideea unui sfârșit iminent al lumii, precedat, după cum am spus, de căderea Imperiului Roman. Am precizat deja că scrierile în cauză aparțin literaturii de propagandă populară în secolele al II‑lea și al III
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
situație politică. Antiimperialistul convins din 311 se transformă într‑un colaborator moderat al Imperiului. Teologul disident devine între timp un respectabil teolog „de curte”. Nu trebuie ignorată, credem noi, nici schimbarea contextului în care sunt invocate sursele păgâne: Hystaspe, Oracolele sibiline și Hermes Trismegistul. În versiunea dezvoltată a Inst. pasajele diferitelor scrieri se regăsesc la tot pasul însă cu precădere în contextele antiromane. Distrugerea Romei constituie tema predilectă pentru evocarea literaturii de propagandă. În Epitomă lucrurile se schimbă de așa manieră
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
binemeritată. Cealaltă temă comună lui Commodian și Lactanțiu, căderea Romei, este dezvoltată pe fondul, mult mai vast, al conflictului Orient‑Occident. Nu întâmplător atât Carmen..., cât și Inst., se inspiră din literatura de propagandă a epocii, mai ales din Oracolele sibiline. Tratarea acestei teme relevă totuși câteva diferențe între autori. Commodian se adresează unui public alcătuit din păgâni iudaizanți, familiarizați cu Vechiul Testament și cu tradițiile orientale. Lactanțiu, la rândul său, scrie pentru păgânii familiarizați mai degrabă cu problemele și tipurile de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
precizat dacă toți acești autori s‑au inspirat din aceeași sursă sau dacă știau unii de alții. Este sigur că toți amintesc de aceeași tradiție eshatologică, a cărei idee centrală este conflictul între Orient și Occident (cf., de asemenea, Oracolele sibiline). Cel mai original punct al scrierii este, fără îndoială, portretul Anticristului zugrăvit de autor (cap. 11): Caput eius sicut flamma ardens; oculus dexter sanguine mixtus, sinister caesii coloris, duas habens pupillas. Eius palpebrae sunt albae; labium eius inferius magnum; femur
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Imperiul își schimbă atitudinea față de creștini. Cu toate acestea, prin Commodian și Lactanțiu, o temă extrem de importantă vine să adauge o nuanță cu totul deosebită discursului anticristologic: este vorba despre conflictul dintre Orient și Occident, temă prezentă deja în Oracolele sibiline și care face din mitul nostru o modalitate de recuperare și evidențiere a figurii legendare a lui Nero. Acesta din urmă joacă rolul Anticristului păgân care va preceda veritabilul Anticrist de sorginte iudaică. Pe de altă parte, Părinții conferă Anticristului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
la Imperiul Pers). În Apocalipsă, Gog și Magog închipuie totalitatea națiunilor care coalizează împotriva celor aleși. Potrivit unor texte rabinice, Gog și Magog ar fi cei mai mari dușmani ai lui Mesia: Targ. Num. 11, 29; vezi de asemenea Oracolele sibiline III, vv. 319‑322; 512‑513, care îi situează pe Gog și Magog în Etiopia extrem orientală, considerată de antici capătul lumii și adesea confundată cu India și Persia. . Autorului Apocalipsei îi sunt cunoscute două tradiții referitoare la confruntarea eshatologică
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
the Legend, Londra, 1964, îndeosebi capitolul „Nero rediuiuus”, pp. 167‑176; M. Bodinger, „Le mythe de Néron; de l’Apocalypse de Saint Jean au Talmud de Babylone”, în Revue de l’histoire des religions 206, 1989, pp. 21‑40. . Oracolele sibiline se prezintă sub forma unui volum de douăsprezece cărți, numerotate de la I la VIII și de la XI la XIV. Această numerotare urmează tradiția familiei codexurilor care împarte în trei cartea a VIII‑a (VIII, IX și X). Ele sunt redactate
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
579‑616. Creștinismul reprezintă adevărata filozofie, deoarece oferă soluțiile existențiale, contrar filozofiilor păgâne care nu au legătură directă cu problemele sufletești: Vergilius legitur, Cicero aut Terentius idem/Nil nisi cor faciunt, ceterum de uita siletur (vv. 584‑585). . Vezi Oracolele sibiline 5, 167‑178, una dintre sursele lui Commodian: „O, cetate ticăloasă, lâncezindă și nelegiuită, tu, care, dintre toate, ai cea mai crudă soartă! Rușinează‑te, cetate necurată a pământului latin, Menadă, prietena viperelor, ca o văduvă vei sta pe colinele
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
istoric, și senat, pentru a‑și putea justifica mai bine demersul lor. . Atmosfera este similară celei descrise în Or. sib. Cf. mărturiile lui Ciprian, în De mortalitate și Ad Demetrianum, passim. Într‑adevăr, în cartea a IV‑a a Oracolelor sibiline este vorba despre un „conducător roman” care va veni din „Siria” și care va „trece prin foc templul Solymes”, „va masacra mulțime de oameni și va preface în ruine ținutul iudeilor” (IV, vv. 125‑127). . Is. 41,2‑4.25
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
vv. 652‑653; vv. 672‑673; 5, vv. 107‑110; v. 372; 8, v. 224; vv. 326‑328 etc. Oracles sibyllins, în Écrits intertestamentaires, pp. 1037‑1143. . „ΟΔΖΦγ4Η αΦϑςΦΒ≅Λ era o lucrare redactată fie în versuri, ca și Oracolele sibiline, de al căror conținut este apropiată, fie, mult mai probabil, în proză. Autorul era fie un oriental elenizat, care ar fi fost în cazul acesta el însuși un mazdeean sau un grec din Orient, extrem de bine informat asupra doctrinelor magice
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Confruntat cu singurătatea, se întoarce către mirajul copilăriei și al adolescenței. Micuța funcționară de la poștă din spatele ghișeului cu grilaj cușca este condamnată să nu cunoască agitația din "lumea mare" decît prin intermediul limbajului criptic din formulele telegrafice. Pîndind fețele și semnele sibiline, ea născocește o lume imaginară. Care este secretul telegramelor pe care ea le trimite: o poveste de șantaj, de joc, de crimă? Secretul nu va naște decît alt secret. Amintim că descrierea prezintă trei dimensiuni strîns legate și specifice: o
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
în uitare această obsesie, deoarece eram cu totul prins de amorul galant. Doar mai târziu, mai exact atunci când am hotărât să părăsesc Roma, purtările și cuvintele bizare ale femeii aceleia și-au găsit din nou locul în memoria mea. Cuvintele sibiline începuseră să roadă și să schimbe gândurile și acțiunile mele. Desprindere N-aș putea să explic de ce, dar de când am luat această decizie, mă simt puțin dezorientat; întocmai ca atunci când întreprinzi o călătorie către locuri necunoscute și te întrebi ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
Șevarnadze din funcția de ministru de Externe și faimosul său strigăt de alarmă în ședința Sovietului Suprem : „Vine dictatura !” i-au dat o dimensiune profetică, pe care nu i-o mai poate nimica șterge. La aceasta se adaogă fraza semi sibilină rostită de el în prima noapte după declararea stării de excepție, când a venit la Casa Albă să se alăture lui Boris Elțîn : „Dacă Mihail Gorbaciov este implicat, ca victimă sau complice, în acest complot, va trebui să dea socoteală
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
înțelege, o radicală opacitate în fața realului, are nevoie să se blindeze cu „idei”. De la Platon la Hegel și până la Camil Petrescu cuvântul „Idee” sau, dacă vreți, „ideea de idee”, se bucură de un prestigiu orbitor. „A vedea idei”, această formulă sibilină a lui Camil Petrescu a făcut la noi carieră amețitoare (în sensul că-și amețește proferatorii), dar de fapt înseamnă a vedea fantasme. „A avea idei”, „a jongla cu ideile” trece drept apanajul minților superioare, ceea ce e desigur adevărat (Mazilu
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
de Rabindranath Tagore (Prinos de cântece) este tradus de George Ulieru. Elevii își trimit versurile la rubrica intitulată „Colaborare școlară”. I. N. Izbășanu semnează articolul omagial Zece ani de la moartea lui Spiru Haret, iar N. D. Chiriac scrie comentariul Cărțile sibiline. Lui Mihail Lungeanu i se retipărește povestea Florile dalbe, în timp ce N. Iorga e prezent la rubrica „Maxime, cugetări, aforisme”. Cronica literară e susținută de Al. Țuțuianu și se referă, între altele, la volumul Războiul pentru întregirea neamului de Constantin Kirițescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289236_a_290565]
-
ajutor medical aproape. Ni s-a spus că pe toate câmpurile de luptă din ultimele zile zăceau răniții noștri necăutați, germanii neocupându-se decât de ai lor. De toate aceste mizerii ne mângâiam puțin citind comunicatele lor, care erau foarte sibiline, vorbeau de retrageri strategice la Cârli baba și pe Trotuș și dădeau semne că nu le prea mergea bine. Zvonurile orale ce împrăștiau trebuiau să ne înspăimânte de eram mai naivi: 35 000 de prizonieri români, material imens etc. arestarea
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
Urizen / The Second Book of Urizen) (BCW: 249-255); Cîntul lui Los (The Song of Los, 1795) (BCW: 245-248); America, o profeție (America a Prophecy, 1793) (BCW: 195-206); Europa, o profeție (Europe a Prophecy, 1794) (BCW: 237-245); Partea ÎI, b: "Foile Sibiline" ("Sibylline Leaves"): Duhul lui Abel (The Ghost of Abel, 1822) (BCW: 779-781); Despre poezia lui Homer [și] Despre Virgiliu (On Homer's Poetry [and] On Virgil, 1820/1822) (BCW: 778); Laocoon (The Lacoön, 1820/1826) (BCW: 775-777). Alte texte: inscripții
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
separă de Los-Timpul-Imaginația-Geniul Poetic, partenerul ei etern, rezultatul fiind izbucnirea războiului că o consecință a faptului că Enitharmon și-a impus voința să feminină asupra lumii. Orc se trezește în acest moment, si astfel izbucnește revoluția. Partea ÎI, b: "Foile Sibiline" ("Sibylline Leaves") ☼ The Ghost of Abel, 1822; aceasta scriere iluminata împreună cu ultimele două realizate de Blake, On Homer's Poetry [and] On Virgil și Lacoön formează ceea ce William Rossetti a numit "Foile Sibiline" ("Sibylline Leaves") ale lui Blake: ele rămîn
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]