3,605 matches
-
s-a mai asprit. Artistul o conduce cu grijă în scopul de a pune în evidență, dincolo de plăcerea efemeră a sonorității prețioase, sensurile muzicii în toate detaliile lor. O citire foarte elaborată în care culoarea și accentele reliefează înțelesul fiecărei silabe cântate: dicția este impecabilă deopotrivă în franceză, germană, italiană - arta rostirii cuvântului cântat transformă fiecare lied într-un poem emoționant. Nimic nu este exterior sau inutil în acest demers de fină intelectualitate, de la apariția scenică sobră, severă chiar, până la edificarea
Momente de vârf by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/11307_a_12632]
-
folos materie pentru Ochiul magic, cazul Oanei Orlea m-a fascinat constant și m-a urmărit până la capăt, prin robustețea exemplară a caracterului ei, povestea, mai bine zis talentul ei de a-și trăi cu sinceritate, intens și curat fiecare silabă a existenței de învingătoare. Am ales-o, și am rămas la ea, pe Oana Orlea, în beneficiul cititorului României literare, interesat ca și mine să afle de la sursă un lucru până acum neclarificat îndeajuns și atâta amar de vreme controversat
Actualitatea by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/11292_a_12617]
-
stratul de ceapă pentru că nu-mi plăceau gândacii, ramele și paianjenii, cănd aprindeam toate luminile din casă pentru că drumul pe întuneric mi se părea insuportabil, bunică-mea avea o vorbă: “Ei, astea-s așaaaaa niște fițeeeeeeee....”. Vă jur, prelungea ultima silaba și aproape o cântă, ușor nazal, ca un popa. Pentru morală proletara a bunică-mii, fițele erau ceva de nedigerat, cam la fel cum era caimacul pentru mine. Pentru că nu s-a obosit niciodată să-mi împărtășească prea multe elemente
Meditaţie despre fiţe by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82760_a_84085]
-
cultă și scrisă, sărut mîna, la cea care reflectă mai autentic rostirea comună, cu simplificarea grupului consonantic creat la întîlnirea cuvintelor și implicit cu mai mare unitate a formulei - săru' mîna - pînă la simplificarea prin dispariția uneia sau a două silabe mediane: săr' mîna ("intră în primul compartiment și se adresează extrem de "politicos": - Sar' mâna!" (Cuvântul liber, Deva, 2001); Sar'mîna, dom' takeda! Dau o bere!" (learn.reflex.ro/ cgi/forum) și chiar săr'na: "Săr'na, mi-apare și mie
"Săr'na" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15372_a_16697]
-
rămîne de explicat inversarea raportului de frecvență la formele articulate. Am putea presupune intervenția unui factor eufonic: între grupurile de sunete produse de articularea substantivelor terminate în -l, -lele ar fi mai puțin agreat de vorbitori, tocmai din cauza repetării unei silabe identice (cacofonie). E o simplă ipoteză, care ar putea fi susținută cu ajutorul unor exemple de tratament asemănător al substantivelor cu aceeași structură fonetică. Din păcate, puținele cazuri similare formal nu sînt comparabile în privința frecvenței: în variația hoteluri/hotele, prima formă
Statistică și normă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15351_a_16676]
-
Nu sunt versuri, sunt vorbe ce s-au născut firesc, privind în sus, cerul, într-o anume seară la acel minut anume... Cuvinte simple, directe, acelea, numai acelea, și numai ale aceluia, deși le va fi putut spune oricine... O silabă nu poate însă lipsi din ele și nici acel minut al contemplării nu poate fi înlocuit. Străina își închipuie o fereastră la catul de jos al unei case vechi, undeva pe o uliță a Bucureștiului, cu cincizeci de ani în
Eminescu în proza Hortensiei Papadat-Bengescu by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/15429_a_16754]
-
și adverbului păsărește). Dintre diversele sisteme de modificare a cuvintelor, pentru a le face să fie recunoscute doar de către inițiați, în română pare a fi fost preferat cel bazat pe introducerea, după fiecare segment (de obicei silabic), a cîte unei silabe variabile, formate dintr-o consoană (mai ales "p") și o vocală identică vocalei precedente: sora devine astfel soporapa. în uz universal sînt și alte sisteme asemănătoare - de exemplu, introducerea în cuvinte a unui singur segment sonor, mereu același, ori pronunțarea
Păsăreasca by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14435_a_15760]
-
ale lumii, aceste procedee lingvistice. în enciclopedia alcătuită de Paolo Albani și Berlinghiero Buonarroti, Aga Magéra Difúra, Dizionario delle lingue immaginarie (Bologna, Zanichelli, 1994), pentru italiană e pomenit un "alfabeto farfallino" (un fel de "alfabet fluturesc"), în care consoana-suport a silabelor dublate e "f": Luca devine Lufucafa; la fel funcționează englezescul eggy-peggy sau aygo-paygo, în care consoana e "g". Lingvistul Otto Jespersen (Mankind, Nation and Individual. From a Linguistic Point of View, 1946) descrie, într-un capitol dedicat "excentricităților lingvistice", asemenea
Păsăreasca by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14435_a_15760]
-
parte chiar a denumirii - care se regăsește, pentru procedee asemănătoare, în Persia, Afganistan etc. (despre sensurile esoterice, mitice, mistice ale formulei, a scris, cum se știe, un text doct și captivant Andrei Pleșu). Alte multe exemple privesc introducerea cîte unei silabe fixe - ca în argoul francez numit javanais (cu va, av), Pentru română, fenomenul a fost descris de lingviști (a se vedea, de exemplu, articolul Mioarei Avram, în Enciclopedia limbii române, 2001, unde se semnalează prezența procedeului în aromână și meglenoromână
Păsăreasca by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14435_a_15760]
-
2001, unde se semnalează prezența procedeului în aromână și meglenoromână). Unele date apar la folcloriști mai vechi și mai noi, mai ales în măsura în care aceștia s-au ocupat de folclorul ludic. Tudor Pamfile, în Jocuri de copii, I, 1906, descrie introducerea silabei ver înainte de fiecare segment (de obicei silabic) al cuvintelor. în volumul îngrijit de Gh. I. Neagu, Cîntece și jocuri de copii (București, Minerva, 1982), sînt reproduse mai multe exemple: cu her la inițială de silabă - "Herva hersi herle, hersă hermer
Păsăreasca by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14435_a_15760]
-
copii, I, 1906, descrie introducerea silabei ver înainte de fiecare segment (de obicei silabic) al cuvintelor. în volumul îngrijit de Gh. I. Neagu, Cîntece și jocuri de copii (București, Minerva, 1982), sînt reproduse mai multe exemple: cu her la inițială de silabă - "Herva hersi herle, hersă hermer hergem hersă herba hertem hermin hergea"; cu "p": "Iepesapamapa săpă nupu tepe vapadăpă nipimepenepe.; "îpînîpîfloporepescîpî grăpădipinipilepe" ș.a. Ar merita studiată percepția pe care vorbitorii dovedesc a o avea asupra propriei limbi: în ultimul exemplu, se
Păsăreasca by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14435_a_15760]
-
hersă hermer hergem hersă herba hertem hermin hergea"; cu "p": "Iepesapamapa săpă nupu tepe vapadăpă nipimepenepe.; "îpînîpîfloporepescîpî grăpădipinipilepe" ș.a. Ar merita studiată percepția pe care vorbitorii dovedesc a o avea asupra propriei limbi: în ultimul exemplu, se vede că doar silabele deschise (flo-, gră-, di-, ni-, -le) primesc direct dublarea, pe cînd cele închise sînt analizate în elementele lor: în e scindat (î-n-), -resc se separă în re-, s-, -c. într-un articol din 1932 ("Contribuții la studiul limbilor speciale din
Păsăreasca by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14435_a_15760]
-
sat basarabean, "a creat, printr-un sistem împrumutat, o nouă manieră de a vorbi pe care o numește "păsărească"". Era vorba de două sisteme: unul bazat pe anagramă, de tipul francezului largonji (romnudo = "domnu") și celălalt pe intercalarea după fiecare silabă a grupului frânză - sistem pe care, spune Pop, îl întîlnim la slavi: ruși, sîrbi (la care un limbaj asemănător e numit poslovièki govor). Un exemplu din cele antologate de Gh.I. Neagu - "Civini favana civini tuvunu? Evene știvini săvănă năvănă tovono
Păsăreasca by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14435_a_15760]
-
e numit poslovièki govor). Un exemplu din cele antologate de Gh.I. Neagu - "Civini favana civini tuvunu? Evene știvini săvănă năvănă tovono suvunu?" - e interesant nu doar pentru că dublarea operează succesiv cu două consoane, "v" și "n", producînd deci cîte două silabe variabile - ci și pentru că e un tipar atestat în literatura secolului al XIX-lea. La Alecsandri, în Rusaliile (1861), Suzana răspunde unui adept al purismului, Galuscus: "Păsărește vrei? (Tare) Stivini, ivini, căvănă, evene, stivini, nevene, buvunu, nuvunu?" (V. Alecsandri, Opere
Păsăreasca by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14435_a_15760]
-
tăciune, teciune, pîrciune, dalciune, niciune, cuciune, naiciune, minciune, teciune... Ai priceput acum?"; "Galuscus (cu mulțămire): Acu mai vii de-acasă, dar n-am priceput nici acum bine de tot, căci vorbesci prea iute" (p. 610). Același sistem - în care fiecare silabă este urmată de v...n..., cu repetarea vocalei respective, e folosit în ziarul Zimbrul și vulturul (Iași), la rubrica satirică "Bondariul", în nr. 4, 1858, pentru a ironiza "Epilogul" lui Negruzzi la Păcatele tinerețelor, care n-ar fi fost scris
Păsăreasca by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14435_a_15760]
-
fi întemeiat, deci împotriva sa însuși. E o sinucidere a lumii, din pricina unei vinovății absconse, conținute în principiul său: "în anul în care ne-a adus corăbiile/ pentru totdeauna pe cînd/ ferestrele noastre orbeau// cînd se făcuse o furtună/ de silabe în larg/ și fîntînile au strigat în somn/ săgetate de dincolo/ în noaptea aceea era lepădarea pietrei/ arborii s-au lăsat în genunchi/ lepădîndu-și aripile de umbră/ drumurile s-au ridicat în picioare/ ca niște sulițe lungi și negre/ rănind
Un imperiu crepuscular by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14650_a_15975]
-
expres, la serii întregi de cuvinte moderne, pronunțarea cu hiat, în vreme ce observațiile lingviștilor atestă de mai multă vreme transformări frecvente ale hiatului în diftong. Descriind acest fenomen, Th. Hristea aduce exemple ca hieroglifă și poliomielită, în care diftongii (deci apariția silabelor -hie-, -lio-, -mie-) constituie "rostiri aproape generale, dar neacceptate de limba literară" (Sinteze de limba română, ed. a III-a, 1984, p. 169). Asemenea pronunțări sînt tratate de obicei drept forme neglijente, inculte - dar, cum am văzut, pot fi descrise
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
adevăr, cuvinte franțuzești cu structură fonetică asemănătoare (și care adesea chiar au stat la originea formelor românești, prin împrumut) sînt considerate (cel puțin în dicționarele actuale) ca fiind pronunțate cu diftong. În dicționarele românești (DEX, DOOM), e indicată despărțirea în silabe și implicit pronunția acelor secvențe de litere care - în absența unor semne speciale pentru semivocale - ar putea fi interpretate la fel de bine ca diftong și ca hiat. În cuvinte ca versiune, revoluție, revizionism, mineralier, miniatură, biliard, bărbier, este clar recomandat hiatul
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
-si-u-, -ți-e, -zi-o-, -li-er, -ni-a-, -li-ard, -bi-er. În franceză, formele corespunzătoare (cu i precedînd o vocală) sînt considerate ca secvențe care conțin diftongi (ver-sion, révolu-tion, révi-sion-nisme, minéra-lier, mi-nia-ture, billard = bi-șj țard, bar-bier, în Petit Robert, 1991; am marcat separat doar silaba care ne interesează). Regula generală în pronunțarea franceză actuală este deci diftongul, față de care pot apărea excepții și mai ales posibilitatea de pronunțare scindată (în diereză), despre care autorii dicționarului afirmă că e folosită din plin - în poezie! Indicații similare
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
ca și în italiană: pia-no(-for-te). Și în germană - posibil intermediar pentru cuvîntul românesc - dicționarele indică un diftong (cf. Der Grosse Duden 1986). Așadar, româna ar fi ales - în ciuda etimologiei și a tendințelor proprii (și deși avea modelul fonetic al silabei inițiale pia-, din piatră, piață, piază) - pronunțarea pi-an, pi-a-nist. Un exemplu extrem e cuvîntul milieu (DEX, DOOM), pentru care se recomandă pretențioasa (și falsa) pronunțare în trei silabe: mi-li-eu; e vorba de umilul, banalul mileu - în forma simplificată de adevăratele
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
în ciuda etimologiei și a tendințelor proprii (și deși avea modelul fonetic al silabei inițiale pia-, din piatră, piață, piază) - pronunțarea pi-an, pi-a-nist. Un exemplu extrem e cuvîntul milieu (DEX, DOOM), pentru care se recomandă pretențioasa (și falsa) pronunțare în trei silabe: mi-li-eu; e vorba de umilul, banalul mileu - în forma simplificată de adevăratele tendințe populare ale limbii - , căruia i se acordă astfel dreptul la o existență cultă, înnobilată prin hiat. Stilul nostru cult pare marcat de o tendință spre sacadarea pedantă
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
Nimeni nu s-a mai jucat asemenea lui cu toate cuvintele pe care dicționarul i le furniza; creînd altele, cînd dicționarul i se părea sărac. Nu doar frazele poetice sînt rescrise după reguli noi, dar cuvintele înseși sînt sfărîmate și silabele lor reordonate. Nucleul cel mai dur al limbii este spart. O nouă limbă poetică ia naștere în creuzetul alchimistului care e Nichita Stănescu. Libertatea pe care și-a asumat-o poetul Elegiilor este, într-un fel, o sinteză a unor
Nichita Stănescu by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14100_a_15425]
-
natura ei silabică. În afara unei situații experimentale, substituirea unui hiat (recomandat de norme) cu un diftong trece neobservată. Sentimentul încălcării unei reguli apare doar cînd aspectul fonic al cuvîntului se modifică mai profund (nu în trecerea de la ca-si-e-ri-e, în cinci silabe, la ca-sie-ri-e, în patru, ci la o eventuală transformare în caserie). Apoi, impresia pe care o are vorbitorul despre felul cum el însuși folosește limba este profund influențată de ceea ce știe că este corect, recomandat - și mai ales de forma
Ortoepie culpabilizantă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14141_a_15466]
-
variind de la individ la individ și chiar la același individ, după cum vorbirea e mai îngrijită sau mai neglijată, mai repede sau mai înceată, mai solemnă sau mai familiară. Dacă întrebi pe mai mulți români culți dacă pronunță gre-u-ta-te, de patru silabe, sau greu-ta-te, de trei silabe, răspunsurile vor fi diferite și chiar același individ, dacă ți-a spus că rostește pe eu în hiat, răzgîndindu-se va admite că "parcă" îl rostește și cu diftong. Pușcariu furnizează o listă bogată
Ortoepie culpabilizantă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14141_a_15466]
-
la același individ, după cum vorbirea e mai îngrijită sau mai neglijată, mai repede sau mai înceată, mai solemnă sau mai familiară. Dacă întrebi pe mai mulți români culți dacă pronunță gre-u-ta-te, de patru silabe, sau greu-ta-te, de trei silabe, răspunsurile vor fi diferite și chiar același individ, dacă ți-a spus că rostește pe eu în hiat, răzgîndindu-se va admite că "parcă" îl rostește și cu diftong. Pușcariu furnizează o listă bogată de exemple, asumîndu-și partea de variație în
Ortoepie culpabilizantă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14141_a_15466]