1,491 matches
-
suferinzi de ciroza nu pot să spere/ chiar la nimic. Toate cunoștiințele/ de sex feminin șunt profund indispuse./ Apă la closet nu mai curge. Am insomnie/ Iată care sînt consecințele acestei faze/ a Lunii." Întîlnim și romantism ornamental cu accente simboliste, decor oriental în care cromatică e puternică și sclipitoare, iar personajul, mereu același, vine de data asta din Halima: "Veneam de departe, albastru derviș/ și ostenit după șirul de ani,/ purtăm pe vesmânt și pe frunte înscriși/ versete din Pali
Poezia perena a lui Mihai Ursachii by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14767_a_16092]
-
existența exemplară și patetică a eroului (a se vedea recurența lui Brâncoveanu și trimiterile la modelul cristic) -, este chiar proba exponențialității pe care Winter, de la bun început, o invocă. Prin succesiunea logică (și cronologică) a imaginilor, prin obsesia unei iconografii simboliste și, uneori, simbolice, este reconstituită o anumită formă de participare morală la viața unei creațiuni fargile, transparentă pînă la disoluție, dar de o incomensurabilă vitalitate lăuntrică. Mariajul acestei viziuni energice, solare și antropocentriste, cu mijloacele grafice și picturale de o
Cărți despre artă by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14909_a_16234]
-
care eram de părere că, dimpotrivă, este vorba de o mișcare de reînnoire, după cum am fost cea dintâi care am scris la "Viața românească" încercări asupra simbolismului". Mai rețin, din portretul lui Jean Moréas, rolul atribuit lui în dezvoltarea mișcării simboliste. Manifestul său lansat în "Le Figaro", comentat de Anatole France, în "Le Temps", precum și al doilea răspuns al său adresat lui Anatole France, "adevăratul credo al școlii simboliste", insistă cu siguranța informației, Izabela Sadoveanu, frecventatoare asiduă a revistelor "Le Temps
Repere pentru literatură by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14433_a_15758]
-
rețin, din portretul lui Jean Moréas, rolul atribuit lui în dezvoltarea mișcării simboliste. Manifestul său lansat în "Le Figaro", comentat de Anatole France, în "Le Temps", precum și al doilea răspuns al său adresat lui Anatole France, "adevăratul credo al școlii simboliste", insistă cu siguranța informației, Izabela Sadoveanu, frecventatoare asiduă a revistelor "Le Temps", "Le Figaro", "La Revue de Deux Mondes", "Nouvelles littéraires", la curent cu ultimele noutăți editoriale de pe rafturile librăriilor pariziene. Mișcarea ideilor, acumularea de date, spiritul lucid și subtil
Repere pentru literatură by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14433_a_15758]
-
bacoviană pe care - fidel opțiunilor metodologice inițiale - le abordează în dinamica lor internă, interioară fenomenului literar, oricîte structuri și destructurări politice și sociale vor fi avut loc între primele poeme (de pe la 1900) pînă la ultimele, din preajma anilor '50: eminescian, neoromantic, simbolist pînă la 1916, bacovianismul se cristalizează - spune Mircea Scarlat - după 1916, anul apariției volumului Plumb. În analiza simbolismului lui Bacovia, criticul, care nu se sfiește să-și revizuiască unele păreri emise anterior, constată că se poate vorbi de "deplina asimilare
Noul și adevăratul Bacovia by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/14464_a_15789]
-
bacovianismul se cristalizează - spune Mircea Scarlat - după 1916, anul apariției volumului Plumb. În analiza simbolismului lui Bacovia, criticul, care nu se sfiește să-și revizuiască unele păreri emise anterior, constată că se poate vorbi de "deplina asimilare a convenției poetice simboliste". Întrebarea este dacă Bacovia a asimilat, în adevăr, această "convenție" literară sau a fost asimilat de ea. Răspunsul este de mare importanță pentru că această chestiune este intim legată de mecanismul raportului dintre "involuntar" și "intenționalitate", putînd clarifica, de asemenea, și
Noul și adevăratul Bacovia by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/14464_a_15789]
-
și "intenționalitate", putînd clarifica, de asemenea, și sensul altor termeni pe care Mircea Scarlat îi folosește în studiul său. Astfel, comparînd pe Bacovia cu Minulescu, criticul afirmă că, în vreme ce primul își asumă (mai înainte era vorba de "asimilare") paradigma poetică simbolistă, cel de-al doilea o adoptă doar: "Ceea ce la alți poeți a fost poză (convenție adoptată, nu asumată), la el devenise o adevărată natură. Iar această natură a culturii a alterat natura originară. Ion Minulescu intra în tumultul cafenelei spre
Noul și adevăratul Bacovia by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/14464_a_15789]
-
Jakobson, George Steiner, Willard van Orman Quine, Walter Benjamin, Hans-Georg Gadamer etc.) autorul pledează pentru "comparația cu originalul, întrucât criteriul "fidelității" (incluzând semnificația și expresia) oferă șansa unei aprecieri echilibrate." Se mai pot remarca prima parte a studiului Conversația poetică simbolistă și temele erosului, semnat de Călin Teutișan și articolul O punere în scenă a plăcerii lecturii - Dansul cu povestea - de Alina Pamfil. Acesta din urmă este un eseu - cam didactic - centrat pe temele receptării și are ca punct de plecare
Repere culturale by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/14565_a_15890]
-
elemente sunt enunțate ferm încă din perioada începuturilor sale artistice, iar acest lucru se poate vedea fără echivoc în schițele expuse acum la Galeria Sabina & Jean Negulescu. Chiar dacă el pare oscilant în acest moment, oarecum indecis în ceea ce privește natura exprimării - elementele simboliste, citatele arheologice, cruzimile fove, cenzura geometriei și notațiile pleneriste conviețuiesc cu șanse egale în această perioadă - în fond artistul este pe deplin clarificat. Imaginea plastică este la mare distanță de realul anecdotic și de particularizările autiste, esențială fiind comunicarea prin
Tinerețea lui Ion Dumitriu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14555_a_15880]
-
anterioare. Nichita Stănescu a închis un ciclu. Modernismul românesc, inaugurat de Macedonski și dezvoltat plenar de Arghezi, își are capătul de drum în Nichita Stănescu, la care regăsim, uneori de nerecunoscut, "prelucrate", ca și originale, toate formele curentului, de la sugestiile simboliste de început la metafora bizară a avangardiștilor. Cel mai neobișnuit lucru este că acest final glorios al simfoniei moderniste a părut (și mai pare) o renaștere a poeziei noastre după colapsul realist socialist. Remake-ul (cum l-a numit Cărtărescu) modernist
Nichita Stănescu by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14100_a_15425]
-
fapt, să-i zicem, de stare civilă, autorul ajunge la implicații existențiale și la reflexul acestora în plan literar: " Repaosul este conotat ca un moment de relaxantă desfătare, dar și ca stare de gol existențial." Duminica este, așadar, timpul nevrozelor simboliste, ca și al agitației sterile, logoreice, a personajelor caragialiene, în încercarea lor de a compensa vidul lăuntric, mai evident ca niciodată în astfel de răstimpuri de relaxare. Perspectiva lui Vasile Fanache este una esențialistă, unificatoare: "Ivindu-se în ritm cu
Paradigme caragialiene by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14106_a_15431]
-
etapele operei lor. Astăzi ne întrebăm dacă nu cumva o astfel de însușire unică este o simplă iluzie a lecturii la un moment dat, iar generalizarea ei, absolut incorectă. Dacă Bacovia începe cu adevărat ca eminescian, trece printr-o fază simbolistă, apoi printr-una avangardistă, ca să ajungă la urmă un vestitor al postmodernilor? Dacă Eminescu nu e nici neptunic, nici plutonic, ci și una și alta, și încă altele pe deasupra, fără ca o anume particularitate să precumpănească obnubilîndu-le pe celelalte? Este evident
Conul și piramida by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14129_a_15454]
-
născuse în 1906, la Craiova), avea deja un șevalet propriu în atelierul tatălui său, pictorul academist Gheorghe Baba, în arta europeană se manifestau simultan, cu diverse grade de intensitate, estetici care acopereau un spațiu doctrinar și expresiv foarte larg: elementele simboliste conviețuiau cu diversele variante de art nouveau, remanențele impresioniste coexistau cu tot felul de academisme, iar expresionismul germano-vienez se învecina subtil cu imensa breșă pe care viziunea plastică a lui Cezanne o făcuse în convenția imaginii. Breșă prin care, într-
Artistul și secolul său by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14260_a_15585]
-
și a accentelor lirice între cele două literaturi. Multă atenție este rezervată și traducerilor pe care Duiliu Zamfirescu încerca a le face, mai ales din poezia italiană, atît pentru relevarea filonului neo-clasicizant al poeziei sale, cît și pentru accentele inedite, simboliste și parnasiene. Alte surse și posibilități de identificare vin dinspre literatura engleză. Există la Duiliu Zamfirescu un filon poetic epopeic și romantic ce amintește de Byron și de Shelly. Mircea M. din Lydda este prototipul acestui tip de eon romantic
Identificarea surselor by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15019_a_16344]
-
citit. O piedică în calea receptării a fost (și a rămas) dificultatea de a-l situa în istoria poeziei noastre din secolul XX. A fost contemporan cu simboliștii și cu moderniștii, fără să fie limpede dacă este, la rîndul lui, simbolist ori modernist. G. Călinescu îl socotește "simbolist în felul lui", dar îl include în capitolul despre moderniști, lîngă Arghezi, Adrian Maniu și restul. Muzicalitatea unor versuri face din Topîrceanu un afin al lui Bolintineanu și Șt. O. Iosif mai degrabă
G. Topîrceanu (1886-1937) by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15258_a_16583]
-
Gabriela Ursachi Este aproape de neînțeles cum un poet „tradiționalist” la G. Călinescu și „avangardist” cu acte (de creație) în regulă la revistele Integral și unu, simbolist și neoclasic cu arvună foiletonistică (Noi, simboliștii și Spre clasicismul cel nou) sau „expresionist à la Kokoschka” în viziunea lui Ov. S. Crohmălniceanu, s-a putut pierde, ca „zeama cea bună” a harbuzului bine copt, printre crăpăturile unor valorificări artistice
Noiembrie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/13384_a_14709]
-
scaune canapele/ aud niște sunete/ sunt eu cânt eu niște sunete" etc.). Poetul vorbește, din când în când de boală și suferință ("pungile de sub ochi în care se ascunde/ toată boala mea mizerabilă"), de tânjiri nelămurite amintind vag de strămoșii simboliști cu pensionatele și spitalele lor populate de făpturi exsangue, fragile și vulnerabile, - numai că toată recuzita acelor repere de istorie literară a dispărut, ambianța e alta, a amintitei camere sau a curții de bloc, a încăperii de café-internet în care
Elegii minimaliste by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/13869_a_15194]
-
fereastră/ prin zăpada înaltă/ o cîrjă împingea o roabă/ încărcată cu frunze de laur" (ibidem). îl bîntuie vise excentrice, evocînd "un ținut o patrie/ neconsemnate pe nici o hartă" (Mesagerul bibliofililor). în această perspectivă ațîțată găsim o contopire a fastuoasei nostalgii simboliste cu șocul suprarealist, precum o alinare a banalității ce-a configurat destinul poetului, cutezătoarele protuberanțe ale fanteziei fiind exact contrasensul arzător al exasperantelor clișee, provocatorul revers al monotoniei răbdător asumate: "acolo perfecțiunea atinge apogeul/ fructele coapsa femeii piatra și crupa
Un clasic al poeziei noastre actuale by Gheorghe Istrate () [Corola-journal/Journalistic/10452_a_11777]
-
a sufletului" a fost organizată cronologic, începând cu lucrări de un conformism care nu prevestea nimic. Treptat, cuminți picturi de un naturalism academic sunt îmbogățite, în urma unor perioade petrecute la Paris și Berlin, de o paletă post-impresionistă și de inflexiuni simboliste. Importanța lui Munch nu este legată de succesul cu care și-a însușit anume tehnici picturale "moderne". Și nici de abilitatea lui de a rotunji o imagine într-un produs finisat, ireproșabil. Multe dintre lucrările lui sunt de altfel pictate
La muzeul de artă din New York - Retrospectivă Munch by Mărghit Dascălu-Sava () [Corola-journal/Journalistic/10502_a_11827]
-
sedimentările. Eliberat în mare parte de obligația unui instrumentar, criticul scrie acum fără bibliografia cea mai recentă, cu unicul scop de a-l cunoaște pe Bacovia fără intermediari și fără teorii preconcepute sau adăugate. Nu-l interesează dacă Bacovia e simbolist, expresionist sau postmodernist, cum declară în prefață: "Fug de ceea ce nu-mi place: critica înecăcioasă, în jargon tehnic. Aspir la o âcritică mai omenească>, simplă și fluentă" (p. 7-8). Ceea ce înseamnă că nu a căutat o actualizare a lui Bacovia
Un expert în Bacovia by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12027_a_13352]
-
operelor lui Liviu Rebreanu sau Zaharia Stancu. Tot atât de avizat, autoarea urmărește și felul cum au fost selecționate și realizate traduceri din poezia românească, un capitol întreg (25 de pagini) fiind consacrat tălmăcirilor din poeziile lui Mihai Eminescu, realizate de poetul simbolist Ivan Krasko, în anii �20-'30 ai secolului XX, și de romanistul și traducătorul din literatura universală Karol Strmeň, în timpul celui de-al doilea război mondial. Din analiza detaliată a modului cum au fost redate componentele semantice și fonice a
Receptarea literaturii române în Slovacia by Libuše Valentová () [Corola-journal/Journalistic/12196_a_13521]
-
vorbit de minulescianism, deși nu e nimic din faconda Romanțelor pentru mai tîrziu, putem de asemenea vedea în cele cîteva sonete înrîurirea lui Petică și Anghel, în alte locuri o atmosferă pillatiană ori reminiscențe macedonskiene. Foarte repede, Vinea abandonează maniera simbolistă. Un căscat în amurg din 1915 e deja plină de asociații insolite, mai curînd șocante decît sugestive, care le prevestesc pe ale lui Fundoianu, cu aerul lor de parodie a tadiționalismului rustic: "cloșcă supranaturală, seara închide aripi de nori pe
Avangarda și politizarea literaturii by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/12607_a_13932]
-
a dat o notă atât de insolită. Dar nu e vorba doar de aceste aspecte de reunire a unor poetici eterogene, îndeobște cunoscute și glosate, ci și de un profil cu totul diferit al eului poetic (diferit de cel romantic, simbolist sau decadent): eul multiplu sau, cum este hiperbolizat de poet, "eul însutit" (am să revin asupra acestei idei pe care o consider foarte importantă). Posteritatea lui Arghezi poate fi interogată din mai multe perspective: 1. ca influență catalitică asupra creației
Premise pentru un nou Arghezi by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11652_a_12977]
-
spațiu finit, a cărei sursă istorică ar putea fi nabismul și, în special, marile compoziții ale lui Eduard Vuillard. Cea de-a doua direcție se referă la dialogul cu un teritoriu stilistc destul de larg, în componența căruia intră deopotrivă elemente simboliste, expresioniste și metafizice, aceea în care Hodler se întîlnește cu Vameșul Rousseau și amîndoi cu atmosfera nocturnă și misterioasă a unui nord generic, dincolo de orice geografie reală. Și, în fine, cea de-a treia componentă, deja enunțată într-unul din
Horia Bernea and Ioana Bătrânu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11706_a_13031]
-
clară) sunt amestecate cu elementele derutante ale unui tradiționalism nereprimat: câmpia basarabeană, pădurea, bucuria, natura, învierea, părinții, șerpii ca simbol al ispitei - toate învăluite în "ceața zilei", în "văi muzicale" și în chemarea zărilor, ceea ce dovedește că fondul predominant e simbolist. Fiorul cosmic, cultul tainei, "luminile învinse", freamătul stelar, nostalgia miturilor, sentimentul crepuscular par vagi ecouri din poezia lui Blaga. George Meniuc luptă dramatic cu o tendință melancolică, străduindu-se să țină partea vieții, a energiei și a tradiției, în poeme
George Meniuc by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11815_a_13140]