4,151 matches
-
Gheorghe Grigurcu Așa cum observam și altădată, poezia lui Ioan Flora se bizuie pe o postură de extrovertire. Poetul se vrea, după cum afirmă răspicat, ,din ce în ce mai în afara ființei" (Privighetori albe și goale). Aparent sătul de spectacolul interior, dezabuzat în raporturile cu sinele, e atras de spectacolul lumii, pestriț, îmbietor în varietatea sa inepuizabilă, ambiguu în semnificațiile sale, pe nervura unei pronunțate psihologii balcanice. De facto nu e o abdicare de la lirismul de fond, un abandon în brațele ,prozei", ci o reacție deviată
Lirism extravertit by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11253_a_12578]
-
de fundamentul școlii clasice de care se desprinde cu mai multă sau mai puțină îndrăzneală, cu mai multă sau mai puțină fantezie, înțepenind uneori în proiectul uneia dintre trepte sau urcând continuu în căutarea unor noi forme de exprimare ale sinelui. Boris Eifman folosește integral vocabularul clasic până la cele mai dificile și spectaculoase elemente tehnice, pe care însă le și remodelează, dându-le adesea o mai mare libertate în expresia brațelor, fapt propriu neoclasicului, dar mergând mai departe decât Jacobson în
Teatrul de balet Eifman by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/11330_a_12655]
-
a acestuia, "un ce real care, în același timp, este determinat numai ca posibil, un real al carui alt ceva sau opus e tot atât de posibil"27 - de esențial, adică de esențialitatea să individuală, de propria să bunăstare și continuitate, de sinele sau pe care il recunoaște ca scop, intelectul este cu totul îndrituit să procedeze în acest fel, să se conserve și să prospere, diferențiind, în ceea ce îl privește, între chestiunile secundare și cele primare. La fel ca intelectul kantian, intelectul
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
atât de recreativa? Eu cred că da. Pentru că noi facem abuz de această tristețe ca să disimulam o mânie prost exprimată. Plânsul e firesc atunci cand pierzi ceva sau pe cineva. Suferință te ajută să treci peste pierdere, să te recompui, integrand sinelui tău nouă absența. Francezii numesc acest proces “faire le deuil”, a face doliul. Noi numim asta “a ține doliu” și, de multe ori, chiar asta și facem: îl ținem la nesfârșit. Mânia e mult mai potrivită atunci când ți se face
Valea Plângerii by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82716_a_84041]
-
s-a anunțat... La urma-urmei ce e așa o tragedie o oră pe întuneric, fără idioțeniile debitate la TV și navigarea amețitoare pe net și jocurile pe computer...și tot? Nu e o oră pierdută, ci una de întâlnire cu sinele și poate cu oameni pe care nu mai apuci să-i observi în restul vremii electrificate. Sunt oameni care trăiesc fără electricitate sau oameni care aleg să elimine TV-ul din viața lor și asta nu-i transforma în ființe
Mâine se dă stingerea by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82876_a_84201]
-
marelui sens. LP-ul, Legenda Personală a vârstei aurorale înseamnă pentru Coelho reabilitarea Utopiei. Prin excelență cavaleri ai Utopiei sunt păstorul Santiago din Alchimistul și războinicul din micul Manual al războinicului luminii, Manual de guerreiro da luz, ghid al perfecționării sinelui, text alcătuit din fragmente sumare, în care un Borges imaginar surâde �creștinește" după o cură de zen. Puzzle de sugestii savuroase poate, dar lipsite de maliție. Pentru dezabuzați, sună a oracol adolescentin; dar recuperarea adevăratei vieți, a fericirii și speranței
Paulo Coelho, "maestru de viață și speranță" by Smaranda Bratu Elian () [Corola-journal/Journalistic/14886_a_16211]
-
morală față de aceasta. Eul se prezintă în fața lumii teribile dezarmat, vitregit parcă de voința oricărei articulări de sine, asemenea acelor vietăți care, atacate de un dușman, se prefac moarte. Uneori această mortificare tactică adoptă aspectul psihologic al impersonalizării, al despărțirii sinelui de sine: Dacă aș permite fiecărei zile/ să umble singură pe străzi/ lăsîndu-mi trupul undeva într-o seră/ ca pe-un bonzai micuț" (Soare strivit pe zid). Ori într-o rostire cît se poate de răspicată: "Soare de mai pe
Un baroc paradoxal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15295_a_16620]
-
este oricum un eveniment, dar o traducere din Rilke, de Mircea Ivănescu, poate fi pusă în raft în locul originalului. Mai mare laudă, în mintea mea, nu există. Fiindcă numai un poet adevărat, care înțelege rugăciunea ca pe o deschidere a sinelui, o receptare a neprevăzutului, care a meditat el însuși la moarte și la relația cu Dumnezeu, numai cine a experimentat el însuși dezgolirea de sinele social, politic, egocentric, poate îndrăzni să se apropie de Rilke. Nici experiența și nici cunoașterea
Povestiri sau poezii? by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15381_a_16706]
-
nu există. Fiindcă numai un poet adevărat, care înțelege rugăciunea ca pe o deschidere a sinelui, o receptare a neprevăzutului, care a meditat el însuși la moarte și la relația cu Dumnezeu, numai cine a experimentat el însuși dezgolirea de sinele social, politic, egocentric, poate îndrăzni să se apropie de Rilke. Nici experiența și nici cunoașterea perfectă a limbilor din și în care se traduce nu sunt de ajuns. Rilke scoate cititorul (traducătorul) din lumea politică, socială, materială, pregătindu-l pentru
Povestiri sau poezii? by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15381_a_16706]
-
adesea în exclamații ce transcend eticheta ipocrită a stilului epistolar, împrumutînd, în schimb, accentele scriiturii confesive. Sfîșierea intimă, criza identitară sînt clamate prin invocarea urîtului copleșitor sau a visului ce compensează bovaric minusul de experiență concretă. Exhibarea contradicțiilor fecunde ale sinelui feminin se face, în textul acesta, cu o autenticitate sporită, dezvăluindu-ni-se holografic ceva esențial despre iubirea erotică. În comparație cu farmecul poetic al primelor două exemple alese, proza intitulată Cameră de închiriat..., aparținînd volumului Desenuri tragice (1927) revendică, nu doar
Sephora, Bianca și Sofia by Gabriel Onțeluș () [Corola-journal/Journalistic/14429_a_15754]
-
reprezentări absurde (perspectiva mecanismelor cvasi-onirice pe care le presupune literatura absurdă se dovedește extrem de profitabilă pentru înțelegerea semnificațiilor absurdului chiar dincolo de granițele avangardelor). Visul este totodată una din formele expansive ale conștiinței, în ceea ce Ovidiu Moceanu numește "avataruri cvasi-onirice" ale sinelui sau ale realității, investigația felului și mediului ființei onirice constituindu-se într-un capitol incitant al analizei. în contextul problematicii inconștientului și a legăturii sale cu visul, intrăm pe teritoriul reflecțiilor romantice pe această temă: visul ca spațiu al copilăriei
Literatură cu vise by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14538_a_15863]
-
ființei onirice constituindu-se într-un capitol incitant al analizei. în contextul problematicii inconștientului și a legăturii sale cu visul, intrăm pe teritoriul reflecțiilor romantice pe această temă: visul ca spațiu al copilăriei umane, regatul neatins al interiorității și originarității sinelui. Capitolul dedicat visului "cu program" examinează modurile în care el devenea instrument al romantizării lumii, cerută de Novalis, prin care lume, vis (imaginație) și creație erau inextricabil legate; evoluția imaginarului oniric la romantici (cu diferențe și apropieri nuanțate între autori
Literatură cu vise by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14538_a_15863]
-
în sine pentru a redescoperi valorile uitate ale unei umanități amnezice la rîndu-i, este, simultan, o mărturisire directă și o acțiune maieutică, adică o formă discretă și răbdătoare de a ușura nașterea unui nou orizont al privirii. Acela în care Sinele, al autorului, al picturii și al lumii înseși, cu întregul său halou de magie și de idealitate, poate oferi un răspuns și o soluție la crizele multiple în care ne zbatem de atîta vreme ca într-o enormă baie de
Între mãrturisire și experiment by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14660_a_15985]
-
et boulversantes confidences intimes". Descriptiv, bogat în impresii, acesta nu încalcă o foarte supravegheată frontieră a pudorii, nu riscă pași în zone obscure ori pe nisipuri mișcătoare, întocmai cum, în nici unul din paragrafe, nu se preschimbă într-o celebrare a sinelui, într-un balsam de vanități rănite, într-o poartă deschisă a lichidării de conturi, cu viii și morții. O înnăscută strategie îi conduce pana, în potolita lumină a unui temperament echilibrat, limpezit prin multiplele filtre ale unei profesiuni - aceea de
Act de confesiune by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14064_a_15389]
-
nu ți le pui: nu trebuie să-ți pierzi conștiința de sine". Spațiul apare și el ficționalizat în proiecția "englezească" a lui Ionesco. Situația se complică sub acest aspect prin criza identității celui ce se simte pururi un exilat din sinele său. O asemenea "perspectivă bivalentă, estetică, pe de o parte, culturală și etică, pe de altă parte", e ilustrată, între altele, grație unor texte, precum Melodramaticul Bérenger pe urmele lui Ruy Blas, Donquijotismul unui postromantic, Teatrul neogotic și «fantomele» sale
O perspectivă asupra lui Eugène Ionesco (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14108_a_15433]
-
unor mari personalități și să dea o semnificație nouă, lipsită de echivoc, unor fapte controversate, calitatea artistică a stilului și profunzimea judecăților. Poate fi considerat jurnalul un gen literar? Philippe Lejeune, unul dintre specialiștii recunoscuți în acest domeniu al " scriiturii sinelui" îl consideră, în cel mai fericit caz, un gen literar secundar. Chiar dacă, în timp, a produs capodopere (să amintim doar, cu titlul de exemplu românesc, formidabilul Jurnal, 1935-1944, al lui Mihail Sebastian publicat de Editura Humanitas în anul 1996). Rolul
Casa cu pereții de sticlă by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14303_a_15628]
-
gazetă a vremii și cu generalizări filosofice între paranteze ce ridică la abstract personalitatea scriitorului: �o ruptură a eului, scindarea lui într-o parte subiectivă, empirică, fenomenală" și una creatoare, transfiguratoare, �mimenală", e constatată altă dată cu perspicacitate prin punerea sinelui propriu sub lupa analitică. Ioan Adam și-a propus identificarea surselor și izvoarelor spirituale ale lui Duiliu Zamfirescu. Scriitorul este astfel inclus în descendența unui Cletto Aoorighi, Emilio Pragha, Igino Ugo Tarchetti, Giovani Prati, nume necunoscute cititorului român de azi
Identificarea surselor by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15019_a_16344]
-
despre rostirea românească sau Sentimentul românesc al ființei și tinerii mai sensibili rămîn marcați de asocierile neașteptate, îi obsedează apoi etimologii spectaculoase și în ei crește o mîndrie națională și bucuria unică de a avea o limbă în care există sinele și sinea. Modelul intelectualului de acest tip este la noi incontestabil Constantin Noica. Se știu exigențele pe care trebuiau să le îndeplinească discipolii de la Păltiniș, se știe că majoritatea aveau două licențe, din care una neapărat în greacă veche. Se
Rafinament și umor by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15043_a_16368]
-
Cel care, poate, a visat că, într-o noapte, diavolul... În fond, titlul e important. Narațiunea îi aparține unui mort. Și tot pe el îl are drept erou. Ca orice scriitor adevărat, Dumas nu face, permanent, decît să își disimuleze sinele. Dar jocul său e cu mult mai complex și mai parșiv decît acela de a se crede D'Artagnan sau Monte Cristo. (Cum vom vedea, Dumas pretinde mai curînd - și nu întîmplător - a fi Aramis.). Romanele al căror pretext sînt
Mitul Muschetarilor by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/15034_a_16359]
-
cazul recitalului individual sînt unul și același, însă nu și cînd se joacă în echipă), scenografia, culisele (zonă în care publicul n-are acces), publicul însuși. Nu e vorba despre clasica dialectică aparență-esență, ci chiar despre mecanismul de producere a sinelui: „O scenă corect regizată și interpretată determină publicului să atribuie un sine personajului jucat, dar această atribuire - acest sine - este un produs al scenei care are loc și nu o cauză a ei.” Spre deosebire de cazul spectacolului de teatru propriu-zis, la
Theatrum mundi by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13470_a_14795]
-
și comportamentele regionale (spațiul de joc și culisele), rolurile discrepante și comunicarea neadecvată personajului, arta gestionării impresiei - sînt aspectele de care se ocupă Erving Goffman, în ceea ce, pornind de la locul comun al lumii ca scenă, se dovedește o explorare a sinelui ca produs social, a modelului impus de standardele societății și a limitatei zone de libertate în punerea în scenă a eului. Lucrare avînd în centru microstructurile sociale, Viața cotidiană ca spectacol s-a dovedit în timp a fi, într-un
Theatrum mundi by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13470_a_14795]
-
ca o masă dintr-un restaurant, ca scaunul dintr-un autobuz, ca banca dintr-un parc ( să ne reamintim de Forrest Gump), cabina liftului sau casa scărilor dar izolat cu adevărat, cel puțin vizual, de rest, rămîne singurul spațiu al sinelui, o închisoare light, un loft, ca în Big Brother poți ieși oricînd care te împinge la autoscopie, puțin, fără să-și forțeze limitele, fără să exagereze. Apartamentul rămîne, în occidentul impersonal, masificat și globalizat și numai în acest Occident singura
Literatura de apartament by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/13780_a_15105]
-
light, un loft, ca în Big Brother poți ieși oricînd care te împinge la autoscopie, puțin, fără să-și forțeze limitele, fără să exagereze. Apartamentul rămîne, în occidentul impersonal, masificat și globalizat și numai în acest Occident singura vizuină a sinelui, unică vatră a întîlnirii cu sine. Tocmai pentru că, a priori, această întîlnire devine în deceniile din urmă tot mai puțin fericită, cu atît mai hidoasă cu cît timpul ei este prezentul dar asta pentru că trecutul e mort, "inutil", iar viitorul
Literatura de apartament by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/13780_a_15105]
-
din emoție și din anvergura lumii. Or, mi se pare că tocmai asta s-a întîmplat, în mare parte. Dacă în cartea Aglajei, totul pare naiv la primul nivel al lecturii, dedesubt, în profunzime, mustesc marile confruntări ale omului cu sinele, cu timpul, cu sublimul și oroarea vieții, cu vise și coșmaruri. În spectacol ceva este inversat. Ce se vede este prea prețios, prea elaborat, iar pe alocuri, nu profund, ci superficial și ușor demonstrativ. Sînt gag-uri reluate de prea
Dumnezeu e trist by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13826_a_15151]
-
a spune» (p. 53). Identitatea e tot prin cuvinte construită. Sau topită în alteritate. Ori de cîte ori vorbim, jucăm cîte un rol. Ne pierdem - sau ne estompăm - chiar și fără să vrem - esența eului. Vorbirea nu e nicidecum oglinda sinelui. Iar dacă e, chiar sinele se vede perturbat (« Cînd vorbesc, mă îmbrac în cuvintele altora, care îmi ies surprinzătoare din gură, de nu mă mai recunosc. Sînt eu? Dar dacă nu, cine vorbește?», p. 34). Relațiile în care eul vorbitor
Cuvinte despre cuvinte by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13894_a_15219]