114 matches
-
dar prin eliminarea tipurilor reprobabile ce o populează (versatilul nedemn, "lipsit de buna-cuviință în acest moment pentru ca în celălalt să-ți sărute mîinile", sau cel ce nu este decît "un simplu dezaxat"), tînărul se oprește la insul "ademenit de mirajul singularizării", adică la sine însuși. Provincialul interiorizat se vede nevoit a evada din concret, căci acesta îi dă simțămîntul "unei monotonii insuportabile", al recunoașterii "unei limitări personale organice". Adică al unei înfrîngeri. Compensator, un atare individ idealizează violent, utopic: "Orice provincial
Întoarcerea poetei by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/12424_a_13749]
-
Primele porți cu rezonanța unei opțiuni artistice, a unui manifest artistic implicat. Am citit În cartea Dumneavoastră singurele pagini despre lagăre care m-au mișcat. Am citit apoi, În texte ca Nunțile, o poziție de probitate care vă singularizează, acea singularizare care face cu putință dialogul - și dă acces la poezie pentru că din poziția sa orizontul nu se restrânge. Am citit cu atenție pagina 95. Poet este cel care vede adevărul, până acolo unde el se densifică până la inefabil, esențele. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
Lăsați ca să vă ducă/ Pe-altă lume-n două clipe". În poezia Și dacă..., mișcări astrale conferă certitudine și perenitate sentimentului uman, iar în La steaua, fuga astrală în mers indefinit simbolizează durabilitatea eternă a iubirii. Și, în final, sentimentul singularizării cosmice, al refacerii prin iubire a Unului primordial: Două inimi când se-mbină,/ Când confund pe tu cu eu,/ E lumină din lumină,/ Dumnezeu din Dumnezeu". Luceafărul este un adevărat compendiu de deschideri și dinamici cosmice: zborul astrului către lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
a acuzațiilor de neoriginalitate, ci, dimpotrivă, o atacă frontal: „Nae Ionescu a refuzat multă vreme să publice cărți de filozofie și e foarte probabil că va refuza și de aici înainte. S-au adus felurite și istețe explicații acestor ciudate singularizări. S-a spus bunăoară că lecțiile profesorului Nae Ionescu nu sunt «originale» și ca atare nu îndrăznește să le dea la tipar. Într-o cultură filozofică atât de «originală» ca a noastră, unde oricine poate face o carte de filozofie
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
În cazul de față, „originalitatea” nu vizează doar forma, ci și „lumea” evocată. În „Arta lui Adrian Maniu“ (nr. 28), literatura acestui „vizual pînă la minuțiozitate”, descins doar aparent din simboliștii francezi (cu care a avut în comun imboldul către singularizare și dedublarea anxioasă, artistă: altfel, „literaturii simboliste române i-a aparținut vremelnic și doar ca militant sub un steag de revoltă”), e plasată de Vinea sub semnul unei „sălbăticii rafinate”: poet născut, iar nu făcut („livresc”), Maniu e al „pămîntului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fost relatată pe larg de Sașa Pană în volumul său memorialistic (op. cit., pp. 145-153). Numele a fost, se pare, sugerat de revista minulesciană din 1912; nimic surprinzător, dacă ne gîndim la amiciția dintre Fundoianu și Minulescu. Ambiția de „insularizare” (de singularizare estetică), voința de exigență artistică și de respingere a teatrului aservit gustului comun și, mai ales, programul manifestărilor trimit mai degrabă către un teatru „alternativ” postsimbolist decît către unul propriu-zis „de avangardă”. Atît cît este, avangardismul acestui teatru poetic ține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de patologic”, autorul se situează în linia adepților „sănătății” organice a operei, taxînd - în spirit dogmatic-clasicizant - „aspectul morbid al poeziei anarhice”. Deși uneori pare a concede că „arta anarhică” nu e demență pură, ci „simularea demenței, născută din tendința spre singularizare și epatare”, el alunecă totuși spre determinisme psihologice riscate atunci cînd diagnostichează „relația dintre literatura anarhică și consumarea drogurilor excitante”. Pe de o parte, Emilian respinge îmbogățirea lexicului poetic prin cuvinte vulgare („cu deosebire revistele de extremă-stînga folosesc un lexic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
elementele superficiale”, a ratat înțelegerea poeziei bacoviene, fixînd-o în rama desuetă a unui simbolism provincial, minor. Observație corectă... Așezat în descendența lui Villon, inclasabilul Arghezi este văzut ca „un om al paradoxurilor”, caracterizat de o puternică voință de „independență și singularizare”: „Formula modernității lui Arghezi se impune în sensul evadării din formule”. „Stăpînitorul unui pascalism permanent și universal, apropiat foarte de tradiția ocultă a marii arte: cea numenală și deasupra valorilor estetice” este scos, astfel, de sub incidența interpretărilor reductive, fie ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
deoarece În povestirile sale nu venea niciodată vorba de ființe omenești”. Ca și la Mihnea, ermetismul demoniac se exprimă prin conștiința separării iremediabile de semenii săi, a imposibilității de a se regăsi cu ei Într-un raport de comuniune morală. Singularizarea exterioară ar putea să fie semnul unei drame mai adânci și neștiute, al secretului ce nu poate fi mărturisit: „Ce stăpânire de sine avea ca să se poată ascunde astfel, la vârsta lui, fără a se trăda? Dacă el Însă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
auzit s-audă. (Un alt proverb ne spune: „Ascultă sfatul și primește povața, ca să fii Înțelept toată viața”. Opusă disponibilității unora de a asculta este Încăpățânarea altora de a se singulariza: „A vorbi la pereți”; „A predica În deșert”. Dar singularizarea aceasta se plătește: „Cine nu vrea să asculte sfatul nimănui va Învăța pe seama lui”.) Conviețuirea socială ne pretinde o libertate asumată, adică o libertate cu răspundere: „Toți oamenii aspiră la libertate În chip necondiționat; nimeni nu vrea să știe că
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
sunt preferat de celălalt În măsura În care corespund așteptărilor sale. Este o punere de acord reciprocă. Partenerii cuplurilor se pot, În anumite circumstanțe, despărți. Despărțirea se poate produce din mai multe cauze și poate avea forme diferite: criza de separare, izolarea persoanelor, singularizarea partenerilor etc. Le vom analiza În continuare. 1Ă Singularizarea Este actul de despărțire produs de moartea unuia dintre parteneri. Este Însingurarea și izolarea celui rămas În viață. Suferința produsă de cel plecat este dată de absența acestuia, de anularea comunicării
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
o punere de acord reciprocă. Partenerii cuplurilor se pot, În anumite circumstanțe, despărți. Despărțirea se poate produce din mai multe cauze și poate avea forme diferite: criza de separare, izolarea persoanelor, singularizarea partenerilor etc. Le vom analiza În continuare. 1Ă Singularizarea Este actul de despărțire produs de moartea unuia dintre parteneri. Este Însingurarea și izolarea celui rămas În viață. Suferința produsă de cel plecat este dată de absența acestuia, de anularea comunicării cu el. O altă situație este oferită de plecarea
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
omului, ci și receptării operei sale, L. a confundat în relațiile sociale și literare orgoliul absolut cu demnitatea creatorului, fapt care l-a condus spre o izolare autoimpusă, spre o continuă stare de nemulțumire și de frondă explicită. Ambiționând o singularizare care să îi aducă recunoașterea de a fi cel mai important dramaturg român din toate timpurile, a abordat, până după al doilea război mondial, o tematică inspirată de mitologie și de trecutul românesc sau de zonele romantice ale istoriei Egiptului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287860_a_289189]
-
timp îndelungat, recunoaștere problematică), care sunt riscuri, dar "potul cel mare" este foarte atrăgător. Artistul investește în formele care pot fi reprezentative, dezvoltă rețele de colecționari, bate la ușile negustorilor eficienți... După cum arată Moulin (1967), el are strategii conștiente de singularizare pentru a produce valoarea: semnătură, originalitate scoasă în față pentru a face bunul său de neînlocuit și unic (sau, ca să reluăm terminologia lui Pierre Verdrager, "intraductibil", cf. Le Sens critique. La réception de Nathalie Sarraute par la presse, L'Harmattan
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
a unei generalități (ea trebuie totodată să reunească, să producă un colectiv). Pornind de aici, se disting două moduri de producere, știut fiind că va-loarea se construiește prin alierea acestora: prin raritate ("valoarea-raritate") și prin generalitate ("valoarea-generalitate"). Heinich vorbește de singularizare și obiectivare (2000). Producerea rarității Este bine cunoscut faptul că valoarea crește odată cu raritatea: "Ce e rar e și scump". Sociologia culturii și-a organizat o bună parte din cercetările empirice pe baza acestui principiu economic elementar, descriind munca actorilor
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
câteva figuri "tipice", considerate exemplare (Castelli pentru negustorii întreprinzători, cf. Moulin, 1992). Această atitudine comprehensivă nu este nici pe departe adoptată de toți sociologii. Din mai multe motive: mai întâi, pentru că nu este comprehensivă decât în aparență: strivind munca de singularizare care caracterizează jocul agenților culturali, sociologul efectuează în sens invers drumul actorilor, negându-i totodată validitatea. Ei exercită pe seama acestora o violență nejustificată. Este ceea ce-i reproșează, de exemplu, Heinich (1998a, p. 19) lui Menger (printre alții) când abordează artiștii
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
Andrei Cornea, ne aflăm în prezența unei iluzii periculoase: "[...] tribalismul, slugărnicia, conformismul, resentimentul etc. au de partea lor îmbrățișarea generoasă a mamei-natură, căldura instinctuală a devenirii firești; de aceea sunt nu numai previzibile, dar și probabile. Opusele lor libertatea, curajul, singularizarea, generozitatea, toleranța rațiunea -, dimpotrivă, fiind de fapt străine firii noastre adânci, formează marea excepție, iar a le trata drept inevitabile istoricește, când sunt la distanță, și ireversibile și de la sine înțelese, când sunt prezente, reprezintă o eroare fatală pentru aceia
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
o tactică, o punere în scenă. Pariziana se autoînchipuie, se autoimpune și, uneori, se autoeroizează în propriile scenarii. Ea este interesantă prin constituirea unor mecanisme, strategii, stratageme și tactici specifice. Analiza textelor de epocă literare și documentare permit înțelegerea mecanismului singularizării progresive a Parizienei prin multiple și originale strategii de identificare, stratageme de afirmare, tactici de reușită. Am incercat sa intelegem modurile în care sinele individual se manifestă în diferite spații închise sau deschise. Ceea ce pare femeia pariziana, la un nivel
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Rădulescu-Motru, prin urmare ea nu poate fi legată decât de experiența unui mod existențial care suportă trecerea energiei în regim per-sonalist. Calea întocmirii personalității ca formă finală a energiei trece prin anticipație. Momentul acesta este complex și are, "existențial", semnificația singularizării individului prin eu. Așadar, anticipația se naște pe un fond sufletesc a cărui unitate este eul și care face legătura cu existența energetică, fiind el însuși o energie. Rostul acestui prim moment constă în prevederea cursului reacțiilor sufletești sau în
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
sînt construite în mod pozitiv, dar nu și corelativ și nu există nici o imagine care să nu intre, de altfel, cel mai adesea involuntar, în cercul celor dezmințite. Din această cauză, pentru fiecare dintre candidați, vorbim nu numai de o singularizare prin imprimarea mărcii sale, ci și de o distincție prin demarcare."55 Însă nu ar fi corect să restrîngem comportamentele strategice doar la candidați, la cei din jurul lor și la forțele care îi susțin. Mijloacele mediatice și publicul au propriile
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
și eu deasupra lui / Cam rămas a nimănui. 130 Tonalitatea tragică a confesiunilor indirecte este construită și pe baza paralelismului negativ; hiperbola definește cadrul cosmic, al participării directe la suferința umană, pe de o parte, iar, pe de altă parte, singularizarea înfățișează împăcarea cu propriul destin: "Foaie verde de-alunele, / De "binele" vieții mele, / Plâng pietrele-n vădurele, / Pui de cuc prin cuiburele; Plânge locul unde șed, / Cărarea pe unde merg; Plânge patul, când mă culc, / Drumul pe unde mă duc
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
la soare, / La inima ce mă doare!"156 Planul descriptiv fuzionează cu planul narativ, interiorizarea discursului poetic transformându-se în modalitate directă de receptare a semnificațiilor. Deicticele antitetice ( aici / acolo) fisurează, parcă, planul expresiei pentru a re-semantiza planul conținutului, în timp ce singularizarea rezultată din opoziția masculin / feminin ilustrată în planul expresiei de opoziția singular / plural redefinește, cu ajutorul comparațiilor, plenitudinea înțelesurilor: "Vai, sărace fetele, / Îs toate ca florile / Aici cresc, / Colea-nfloresc, / Dincolo se veștejesc. Dar feciorul săracul / Este ca grădinarul, / Când se
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
beau, pelin mănânc, / Sara pe pelin mă culc; / Dimineața când mă scol, / Cu pelin pe ochi mă spăl, / Ies afară, intru-n casă, / Sticla cu pelin pe masă!"212 Incipit-ul versurilor formează nucleul semnificațiilor, tocmai pentru a evidenția predestinarea, singularizarea, re-semantizând raportul eu lume: "Frunzulița pomului, / Scumpă-i viața omului, / N-am banii mulți s-o pot plăti; / Că-s scumpe și zilele. Rău îmi pare după lume, / Eu mă trec și ea rămâne; / De s-ar trece numai ea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
părți cu lemne verzi / Și pe-o parte cu uscate, / Că de tine nu am parte; / Pe deasupra cu puzderi / Să meargă fumul la ceri, / Să vadă și Dumnezeu / Ce noroc am avut eu!"215 Părăsirea în fața indiferenței lumii, ilustrată prin intermediul singularizării "numai eu", transformă discursul poetic în blestem, ca ek-stazie a zbuciumării și suferinței: "Arde-te-ai lume-ntr-un ceas, / Că-s sătul de-al tău necaz. Câtă lume-i pentru mine, / Dă-i foc, Doamne, până mâne. Câtă lume
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Și odihnă câtă vrai. Acolo-n pustia moarte / Îți ajung, doamne, de toate, / Nu te bate nici un gând, / Nu te mână nici un vânt."226 "Norocul" poate fi transpus într-un cadru spațio-temporal, prin intermediul planurilor narative alternante, structurate pe baza procedeului singularizării care redefinește relația eu lume: " Când s-o-mpărțit urâtu, / Eram în câmp cu plugu / Și nu știu cum s-o-mpărțit, / Tare mult mi s-o venit, / Că la toți le-o dat cu acu, / Da mie mi-o dat cu sacu. Când s-o-mpărțit dragostea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]